Iisus Hristos – Stăpâni pe noi înşine

Articol adus pe  Prima pagnă  azi, 23 Octombrie 2020.

Cuvintele scrise de Georges Barbarin, în cartea:

HRISTOS,  PRIETENUL  CLIPELOR  DE GREA  ÎNCERCARE,

sunt un real sprijin sufletesc.

Eu am primit acest sprijin şi de aceea vă invit să citiţi şi Dumneavostră.

(citatele de mai jos sunt o continuare la art. din 5 aprilie 2012,

Iisus Hristos – Energia Vieţii)

*

 

„Cel nemulţumit cu ceea ce are este sclavul vieţii materiale

În orice clipă trebuie să fim stăpâni pe obiceiurile noastre, gata de a le schimba, dacă alte gânduri noi şi nobile ne îndeamnă.

Omul nu este o maşină care se reglează odată pentru totdeauna, ci un organism viu, care se adaptează evenimentelor.

Faţă de obiceiurile rele  trebuie să fim stăpâni pe noi înşine.

Accidentele nu sunt decât efectele unor stări de  lucru defectuoase. Este foarte posibil să le evităm, modificând atitudinea noastră interioară.

Nu este Cel care Dumnezeu se răzbună pe noi, ci noi înşine facem aceasta.

Există un fel de a coopera cu legile naturale. În prima clipă a accidentului, să ne întrebăm întotdeauna: ce am făcut rău sau incorect?

Cel nemulţumit cu ceea ce are, care veşnic doreşte altceva, este sclavul vieţii materiale.

Cel care se mulţumeşte însă cu puţin, cu ceea ce are, rămâne stăpân pe  existenţa lui, căci este stăpân pe trupul lui.

În fond, nevoia cea mai mare a oamenilor este nesaţiul după surplus. Îndată ce renunţăm la artificii, totul devine îndestulător, căci nevoia este mai mult o chestiune de imaginaţie decât de realitate.

Nevoia este incompatibilă cu credinţa.

Cel ce crede cu adevărat niciodată nu-şi face griji  pentru nevoile lui viitoare. El ştie că Dumnezeu se îngrijeşte de soarta lui dacă, la rându-i, munceşte cinstit şi trăieşte după voia şi legile lui Dumnezeu. „ Nu vă îngrijiţi de ceea ce veţi bea, veţi mânca, vă veţi îmbrăca! Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”

 Să căutăm împărăţia pentru ca să ni se dea belşugul vieţii ar fi un egoism şi un calcul interesat, iar credinţa ar fi o ipocrizie.

Nu vă îngrijiţi de ceea ce va fi mâine! Inevitabil trebuie să căutăm împărăţia lui Dumnezeu, să o zidim în inima noastră, şi atunci sigur va veni belşugul peste noi, în sensul că vom fi mulţumiţi cu ceea ce avem.

Dumnezeu este Acela care stabileşte mersul evenimentelor, al fenomenelor naturii, al marilor cataclisme naturale şi al tuturor calamităţilor.

În aceste clipe grele, sprijinul şi nădejdea noastră vor fi numai la Hristos, credinciosul nostru Prieten.  Dacă avem obiceiul să ne ghemuim la pieptul Lui în clipele de mari încercări, ne vom simţi apăraţi de El.

Ajutorul Lui va consta în curajul pe care-l vom avea de a privi în faţă, fără frică, orice pericol. De ce să căutăm salvarea acolo unde ea nu mai poate fi? De ce să neglijăm adevărata salvare a sufletului nostru?

Rugaţi-vă neîncetat!

 Planurile lui Dumnezeu sunt ascunse şi tot răul aparent este spre curăţirea şi desăvârşirea minţilor omeneşti. Nenorocirile se află în noi înşine, nu în afara noastră.

Vă plângeţi de o fire şi de un caracter sensibil, de un temperament pesimist pe care natural le aveţi.

Mai bine spuneţi că vă complaceţi în acest fel de a fi şi acuzaţi natura.

Orice temperament se poate schimba prin voinţă, prin luptă, prin muncă zilnică.

Nu mai persistaţi deci în atitudinea voastră distructivă, în a vă menţine caracterul vostru mohorât, care va face să nu înceteze nenorocirile.

Când sunteţi lovit în demnitate, în afecţiune şi în sănătatea voastră, plecaţi-vă în faţa lui Dumnezeu şi strigaţi către El:

Tată iubit, care m-ai creat şi nu doreşti pieirea mea, a lucrării mâinilor Tale;

întoarce-mi ochii şi mintea de la durerea mea!

Acoperă-mi privirea, ridică-mă, încălzeşte-mă, împrăştie-mi suferinţa din inimă!”.

 *

(şi am continuat  citatele din această carte)

Bistriţa,  Duminică, 22 aprilie 2012   Jeniţa Naidin

Articol revăzut, azi,  Duminică 23 August 2015

şi adus pe Prima Pagină    Jeniţa Naidin


ECKHART TOLLE – Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent -3-

Fotografie a Luminiței MANEA

Citim şi azi, 16. 10. 2020,  câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  aşa cum am început în ziua de 10.10. 2020. 

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund,

mesaj care urmează  claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali, şi care este acesta:

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale mai departe:

„Aşteptarea este o dispoziţie mentală. În principiu, înseamnă  să doreşti viitorul; să nu doreşti prezentul. Nu îţi doreşti ceea ce ai şi vrei ceea ce nu ai.

Orice aşteptare creează în inconştient un conflict interior între a te afla aici şi acum, unde de fapt nu vreţi să vă aflaţi, şi viitorul proiectat, în care aţi dori să trăiţi. Acest lucru vă reduce foarte mult calitatea vieţii, făcându-vă să pierdeţi prezentul.

Nu este nimic rău în a te strădui să-ţi îmbunătăţeşti situaţia de viaţă. Bineînţeles că vă puteţi îmbunătăţi situaţia de viaţă, dar nu vă puteţi îmbunătăţi viaţa. Viaţa este factorul primar.Viaţa este  Fiinţa dvs. profundă. Ea este deja desăvârşită, completă, perfectă. 

 Situaţua dvs. de viaţă constă în circumstanţe şi experienţe personale. Nu este nimic rău în a-ţi  fixa obiective şi a încerca să realizezi anumite lucruri. Greşeala constă în folosirea lor ca substitut pentru sentimentul vieţii, pentru Fiinţă. Singurul punct de acces către acest sentiment este  ACUM.  Sunteţi ca un arhitect care nu acordă nici un fel de atenţie fundaţiei unei clădiri, dar investeşte o mulţime de  timp pentru suprastructură.

De exemplu, mulţi oameni aşteaptă prosperitatea. Ea nu poate veni în viitor.

Când respectaţi, recunoaşteţi şi acceptaţi pe deplin realitatea prezentă – locul în care vă aflaţi, cine sunteţi, ce faceţi chiar acum -, când  acceptaţi pe deplin ceea ce aveţi, sunteţi recunoscător pentru Fiinţă. Recunoştinţa pentru momentul prezent  şi plenitudinea vieţii de acum este adevărata prosperitate. Ea nu poate veni în viitor. Apoi, în timp, această prosperitate se va manifesta în cazul Dvs. în diferite feluri. ”.   

***

ICOANA Sfintei Paraschiva. foto Luminita Manea

Să ne conectăm la Fiinţa noastră, să ne conectăm  la Dumnezeu care ne-a dat Viaţa.

Viaţa Sufletului pe Pâmânt în trupul fizic este cât o clipită din Infinit şi nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.

Să trăim cu Smerenie, Bunătate şi cu gândul că suntem temporari aici şi mereu îndreptat către Dumnezeu.  Cu mintea la Dumnezeu, pe cât se  poate permanent, nu putem greşi, suntem senini şi nu ne tulbură nimic ce vine din exterior.  Interiorul nostru e plin de Pace.

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vineri, 16 Octombrie 2020

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit.

Suntem pe Pământ atât cât ne îngăduie Dumnezeu.

***********************************************************************     


E. TOLLE: „Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent”- 2 –

arta florilor presate a prof. Ileana RUS. foto jenita naidin

Continuăm să medităm împreună la câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  aşa cum am început în ziua de 10.10. 2020. 

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: 

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale mai departe, în continuarea textului de ieri:

„În cazul în care treceţi la acţiune – schimbând situaţia sau ieşind din ea – mai întâi renunţaţi la negativism, dacă este posibil. Acţiunile care vin din observarea a ceea ce este necesar sunt mai eficiente decât cele care vin dintr-o atitudine negativistă.

Orice acţiune este mai bună decât lipsa acţiunii, mai ales dacă aţi fost blocat într-o situaţie nefericită mult timp. Dacă este vorba de o greşeală, cel puţin învăţaţi ceva, astfel încât cazul respectiv să nu mai fie o greşeală. Dacă rămâneţi blocat, nu învăţaţi nimic.  Frica vă împiedică să treceţi la fapte?  Recunoaşteţi frica, observaţi-o, îndreptându-vă atenţia asupra ei, fiţi complet prezent.  Aceasta va distruge legătura dintre frică şi gândirea dumneavoastră.

Nu lăsaţi frica să vă inunde mintea. Folosiţi puterea momentului prezent. Frica nu o poate învinge.

Dacă într-adevăr nu există nici un lucru pe care l-aţi putea face pentru a schimba starea de lucruri aici şi acum şi dacă nu puteţi ieşi din situaţie, atunci acceptaţi în totalitate să vă aflaţi aici şi acum, renunţând la orice rezistenţă interioară. Sinele fals şi nefericit, care iubeşte sentimentul de suferinţă, de ură, care adoră să-şi plângă de milă nu va mai putea supravieţui în acest caz. Această atitudine se numeşte abandonare.  Abandonarea nu înseamnă slăbiciune. Ea implică o mare putere. Numai o persoană care s-a abandonat pe sine are acces la puterea spirituală. Abandonându-vă, obţineţi o eliberare interioară în raport cu situaţia.  Atunci s-ar putea să constataţi că situaţia se schimbă fără să mai fie nevoie să faceţi vreun efort. Oricum sunteţi liber.

Sau există un lucru pe care „ar trebui” să-l faceţi, dar pe care nu-l faceţi? Ridicaţi-vă şi faceţi acest lucru chiar acum. Ca alternativă, puteţi să vă acceptaţi pe deplin inactivitatea, lenea sau pasivitatea din acest moment, dacă aceasta este alegerea dvs..   Trăiţi complet acest sentiment. Savuraţi-l. Fiţi cât puteţi de leneş sau de inactiv. Dacă trăiţi conştient şi complet sentimentul, veţi scăpa curând de el. Sau poate nu. Oricum, nu mai există niciun conflict interior, rezistenţă sau negativism.

Sunteţi stresat?  Sunteţi atât de ocupat să ajungeţi în viitor, încât prezentul este redus la un simplu mijloc de a ajunge acolo? Stresul este provocat de faptul că vă aflaţi „aici”, dar doriţi  să fiţi „acolo”, sau de faptul că vă aflaţi  în prezent, dar căutaţi să trăiţi în viitor.  Este o scindare care vă consumă interior foarte mult.  A crea şi a trăi cu această sciziune interioară este o nebunie.

[…]

Lăsaţi trecutul să moară în fiecare moment. Nu aveţi nevoie de el. Faceţi referire la el numai atunci când este relevant pentru prezent. 

Simţiţi puterea acestui moment şi plenitudinea  Fiinţei.  Făceţi-vă simţită prezenţa.

[…]

Viaţa este  Fiinţa dvs. profundă. ”.

Toamna foto jenita naidin

***

Voi continua să citim împreună din experienţa de viaţă şi ca învăţător a lui  ECKHART  TOLLE.  În ultimul deceniu  el a devenit un profesor de talie mondială, un suflet de aur, cu un mesaj ales, unul pe care l-au împărtăşit atât Hristos, cât şi  Buddha:  iluminarea poate  fi atinsă aici şi acum. Ne putem elibera de  suferinţă,  de anxietate  şi de nevroză. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem  rolul pe care  îl jucăm în generarea propriei dureri;   

propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu  „lumea exterioară”.  Mintea noastră, cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji în ce priveşte viitorul. Facem marea greşeală de a ne  identifica propriei minţi, gândindu-ne că acesta este eul nostru _ când, de fapt, suntem Fiinţe mult mai evoluate şi în conexiune cu Cosmosul.

 Deci, să ne conectăm la Fiinţa noastră, să ne conectăm  la Dumnezeu care ne-a dat Viaţa.     

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 11 Octombrie 2020

MULȚUMESC! Luminița MANEA

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit.

Suntem pe Pământ atât cât ne îngăduie Dumnezeu.


10. 10. 2020 – E. TOLLE: „Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent”

Toamna fotografie de Prof. Ileana RUS

Astăzi, vă propun să medităm împreună la câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  maestru spiritual contemporan, cuvinte  care  pe mine m-au  ajutat foarte mult, la fel  ca şi toate  scrierile sale traduse în româneşte după anul 2003. 

Iar când culeg la calculator, pentru a posta pe Blog, texte din cărţile citite,

 am o Bucurie la gândul că munca mea va ajuta oamenii care, poate, nu au cartea respectivă.

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: 

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale:

„Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent.  Încercaţi să vă surprindeţi lamentându-vă în gând sau cu voce tare în legătură cu o situaţie în care vă aflaţi, de ceea ce fac sau spun alţi oameni, de mediul înconjurător, de situaţia dvs. de viaţă sau chiar de vreme. A te plânge de o situaţie împlică întotdeauna neacceptarea stării existente. Acest comportament are invariabil  o încărcătură  negativă inconştientă. Când vă plângeţi, vă transformaţi într-o victimă. Când vă exprimaţi cu voce tare nemulţumirea, deţineţi controlul. Deci, schimbaţi situaţia printr-o acţiune, sau exprimându-vă nemulţumirea, dacă este necesar şi posibil;  ieşiţi din situaţie sau acceptaţi-o. Orice alt comportament aparţine anormalităţii.

            Starea obişnuită de inconştienţă este întotdeauna  legată într-un fel de negarea clipei ACUM.

ACUM implică, desigur, şi un „aici”. Vă opuneţi faptului de a vă afla „aici şi acum”? 

Unii oameni ar prefera să se afle în altă parte.  „Aici” nu este  niciodată suficient de bun pentru ei.  Autoobservându-vă, descoperiţi dacă nu este şi cazul dvs.   Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent. Dacă descoperiţi că pentru dvs. este intolerabil să vă aflaţi „aici şi acum” şi că acest fapt vă face nefericit, aveţi trei posibilităţi:

Să ieşiţi din situaţie, să o  schimbaţi sau să o acceptaţi complet. Dacă doriţi să vă asumaţi responsabilitatea pentru viaţa dvs., trebuie să alegeţi una dintre aceste trei posibilităţi şi trebuie să faceţi acest lucru chiar acum.  Iar apoi să acceptaţi consecinţele.  Fără scuze. Fără negativitate. Fără poluare psihică. Păstraţi-vă curat spaţiul interior.”

Flori ca LACRIMILE… foto jenita naidin

Voi continua să citim împreună din experienţa de viaţă şi ca învăţător a lui  ECKHART  TOLLE.  În ultimul deceniu  el a devenit un profesor de talie mondială, un suflet de aur, cu un mesaj ales, unul pe care l-au împărtăşit atât Hristos, cât şi  Buddha:  iluminarea poate  fi atinsă aici şi acum. Ne putem elibera de  suferinţă,  de anxietate  şi de nevroză. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem  rolul pe care  îl jucăm în generarea propriei dureri; propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu  „lumea exterioară”.  Mintea noastră, cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji în ce priveşte viitorul. Facem marea greşeală de a ne  identifica propriei minţi, gândindu-ne că acesta este eul nostru _ când, de fapt, suntem fiinţe mult mai evoluate.  Deci, să ne conectăm la fiinţa noastră, să ne conectăm la Dumnezeu, la Inteligenţa Cosmică, la Infinit.     

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

10 Octombrie 2020

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit


8. 10. 2020 Despre gânduri

Biserica Mănăstirii SALVA foto jenita naidin

Reiau câteva din cuvintele  scrise acum 100 de ani de James Allen.

Suntem în faţa unui citat din capitolul:

 Efectele gândului  asupra circumstanţelor 

«Mintea  omului poate fi asemănată cu o grădină, care poate fi inteligent cultivată sau lăsată în paragină; indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea trebuie, şi asta va face, să crească. Dacă nu se plantează seminţe folositoare, atunci vor cădea multe seminţe inutile, care vor continua să se reproducă. La fel cum grădinarul îşi cultivă terenul, ferindu-l de buruieni şi cultivând florile şi fructele pe care le doreşte, aşa şi omul poate avea grijă de grădina minţii lui, rupând de la rădăcină toate gândurile greşite, nefolositoare şi impure, şi cultivând cât mai bine florile şi fructele gândurilor bune, utile şi pure.  

Astfel, omul va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că este grădinarul şef al sufletului său, stăpânul vieţii sale.  

De asemenea, va dezvălui, în interiorul lui, legile gândirii şi, cu o precizie din ce în ce mai mare, va înţelege modul în care mecanismele minţii modelează caracterul, situaţiile de viaţă, destinul.

Gândul şi caracterul sunt una; aşa cum caracterul se poate manifesta şi dezvălui doar în mediul şi în condiţiile  exterioare, la fel situaţiile din viaţa unei persoane vor oglindi întotdeauna starea sa interioară.

Asta nu înseamnă că situaţiile de viaţă dintr-un anumit moment reprezintă oglindirea întregului său caracter, ci doar faptul că aceste circumstanţe sunt atât de strâns legate de un element vital al gândirii, încât, pentru moment, ele sunt indispensabile dezvoltării lui.

Fiecare om este acolo unde este, în funcţie de  legea fiinţei lui.  

Gândurile pe care le-a folosit în formarea caracterului l-au adus aici, iar, în rânduiala vieţii lui, întâmplarea nu joacă nici un rol – totul este rezultatul unei legi perfecte.  Acest lucru este la fel de  adevărat atât pentru cei care au o senzaţie de lipsă de armonie faţă de mediul lor, cât şi pentru  cei care sunt mulţumiţi de el.

Ca fiinţă aflată într-o permanentă evoluţie, omul este la nivelul la care se află, ca să înveţe şi să evolueze; pe măsură ce învaţă lecţia spirituală conţinută în fiecare situaţie, aceasta trece şi face loc unor noi condiţii de viaţă.

Situaţiile îl aruncă  pe om încolo şi încoace, atâta timp cât crede că este creaţia forţelor exterioare.  Dar când îşi dă seama că poate controla terenul şi seminţele ascunse în fiinţa lui, din care se nasc circumstanţele vieţii lui, atunci devine stăpânul său de drept.

            Toţi cei care au practicat autocontrolul şi purificarea de sine pentru o vreme, ştiu că circumstanţele sunt produsul gândirii, pentru că au observat faptul că situaţiile s-au modificat direct proporţional cu schimbarea atitudinii mentale.  

În momentul în care omul se dedică sincer îndreptării defectelor din caracterul lui şi face progrese rapide şi semnificative, el va depăşi, cu uşurinţă, orice succesiune de împrejurări nefavorabile.

Sufletul atrage lucrurile pe care le cuprinde; lucrurile pe care le iubeşte şi cele de care îi este teamă.

El  se va ridica la înălţimea celor mai  arzătoare speranţe şi va cădea la nivelul celor mai josnice pofte – iar circumstanţele sunt mijlocul prin care sufletul primeşte ceea ce i se cuvine.

            Fiecare sămânţă de gând pe care o semeni, sau căreia i-ai permis să ajungă acolo, face rădăcină şi creşte, înflorind, mai devreme sau mai târziu, în acţiune şi purtând propriile fructe de ocazii şi circumstanţe. 

Gândurile bune aduc fructe bune, gândurile rele aduc fructe rele.

            Lumea exterioară a circumstanţelor este modelată de lumea interioară a gândurilor, iar condiţiile externe – bune sau rele –  sunt factori care concură la binele suprem al persoanei. Omul care culege propriile roade învaţă prin suferinţă, cât şi prin fericire.

            O persoană nu ajunge fără adăpost sau la închisoare din cauza tiraniei sorţii, sau a circumstanţelor,  ci ca rezultat direct al gândirii josnice şi al dorinţelor instinctuale.

În mod similar, un om cu o gândire curată nu comite, brusc, o crimă din cauza stresului creat de o simplă forţă externă;  gândul criminal a fost încurajat, în secret, o vreme îndelungată în inima sa, iar ocazia a dezvăluit puterea lui acumulată.

Nu circumstanţele îl creează pe om;  ele îi arată cine este.

Nu  există condiţii care să te coboare în viciu şi în suferinţele care îl însoţesc şi nici condiţii care să te ridice la virtute şi la fericirea pe care o aduc, fără a cultiva continuu aspiraţii virtuoase.

Iar omul, ca Stăpân al gândurilor, este propriul lui creator, modelatorul mediului înconjurător. Încă de la naştere, sufletul învaţă cu fiecare pas pe care îl face în pelerinajul lui pământesc şi atrage acele combinaţii de condiţii care să-l dezvăluie – situaţii care sunt oglindirea propriei curăţenii sau necurăţenii, propriei forţe sau slăbiciuni.

            Omul nu atrage ceea ce doreşte, ci ceea ce este.

Capriciile, dorinţele şi ambiţiile lui pot fi zădărnicite în orice moment, dar gândurile şi dorinţele cele mai ascunse sunt alimentate cu o hrană pe măsură, fie ea curată sau impură.

„Divinitatea care  ne modelează viaţa” se află în interiorul nostru; ea este chiar propriul sine. Omul  este singurul care-şi poate pune piedici.»  

foto jenita naidin

***

           Suntem ceea ce gândim.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi, 8 Octombrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ

                                                        ***


Dorian DAVID – „Mă priveşte o rază de lună”

Serile trecute am privit pe cer Luna plină, dar, de fapt am avut sentimentul descris de Poetul Dorian DAVID în poezia: „Privire”, şi anume că o rază a Lunii mă priveşte.

În alte timpuri am privit astrul nopţii de la  înălţime şi de pe un cer imens, nefiind decât munţii în depărtare.

 Acum, fiind mai aproape de Pământ, am văzut Luna doar de pe un segment mic de cer printre blocuri.

Aşa cum se vede în  fotografia pe care  am făcut-o.

O Rază de Lună mă privește. j.n.

Astăzi aşezam pe raft cărţi ce au călătorit cu mine, şi, uitându-mă prin ele am găsit pe  volumul: „Regele dimineţilor” o puzderie de notiţe pe care le-am scris în Decembrie 2011, când am avut Bucuria să aflu de acest Poet.

Dorian Alexandru DAVID a publicat cartea: „Regele dimineţilor” la vârsta de 9 ani.

O parte din însemnările mele de atunci au fost publicate, acum redau aici versuri  asupra cărora am meditat şi azi, mai ales având în vedere vârsta pe care o avea  atunci Fiinţa care le-a scris. Se vede înzestrarea de la Dumnezeu pe care o are acest tânăr, pe atunci copil.  

 „Privire

Cad între pustiul mîinilor tale.

Primăvara în cenuşa visurilor

Hibernez în neant.

De mult

Călătoresc cu ceaţa poemelor

Te-ntreb, cuvântul neatins de rugină,

Să-l cern între degete pe hârtie?

Mă priveşte o rază de lună

Hoinărind sub obloanele

Pe care vântul le-ntunecă.

Ochii imenselor stele

Călăuzindu-mi paşii…”

*

„ […]  vântul linge degerăturile unui înger.”

*

„Călătorie

Lăsând marea în urmă

Personajul ce fumega

Prin zori ar spune Adio

Fluviului ca un şarpe

În densitatea liniştii.

Umbra de nea acoperind gândul

Cântă în tuburi arse de frig

Şi răsăritul întârzie să apară.

Cu aripile frânte

De adierea soarelui…”

*

„Regele dimineţilor

În seara rece ca o şopârlă

Îmi voi şopti în gând un auz…

Ca umbrele ninsorile cad

Nestatornice.

Regele acestor lungi dimineţi apare

Din stângăcia unei flori.”

la geam paharul cu un trandafir. j.n.

*** 

Nu ştiu dacă   Dorian Alexandru DAVID a continuat  de atunci să publice, dar, personal doresc să mai citesc din scrierile sale. Îl felicit pe el,  pe sora sa Doris-Agatha şi pe părinţii Dorina şi Dorian-Mircea DAVID,  fiind cu toţii  autentici oameni de cultură.

Recomand cititorilor de orice vârstă cartea  „Regele dimineţilor” cu drag.

Flori la geam în Sud. septembrie 2020. j.n.
flori în fața blocului. sept. 2020. j.n.

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiță  Naidin

Duminică, 4 Octombrie 2020

Spre o LUMINĂ CALDĂ


Îl iubesc pe Dumnezeu în primul rând

Astăzi vă ofer fotografii pe care le-am făcut cândva şi vă invit să citim un Poem, sau să îl recitim. 

Un copac vechi ca mine…

„Am căutat iubirea   

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă 

ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.

Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.

Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: “Ramâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinănd batjocuri,
lasând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaima,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

– Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povara de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat, drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
– Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

– Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
– Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…”.

COSTACHE  IOANID  

Cândva, în bucătăria mea…

*** 

Străinul  din Poem este Dumnezeu, iar Dumnezeu  este Iubirea.

Omul caută Iubirea „înnourat şi crunt”,

dar  când  Îl află pe Dumnezeu în Inima şi Sufletul său devine senin şi bun.

Omul cu credinţă în Mintea Cosmică, în Inteligenţa Universală, adică în DUMNEZEU, este un Om care ştie că Bunătatea, Smerenia, Iubirea, Umilinţa sunt temelia Vieţii.

Acest Om mai ştie că e temporar pe Pământ, că vine din Infinit şi pleacă în Infinit, iar Viaţa nu i-a fost dată ca să nu îi mai poată fi luată.

De aceea, acest Om este Smerit şi spune:

Facă-se voia Ta, Doamne!

În toate mă bizui pe Voia Ta, Doamne!    

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă  Naidin

Joi, 01 Octombrie 2020

Spre  O LUMINĂ  CALDĂ

Cândva… în locuința mea…

***


Dragostea lui Dumnezeu este permanentă

Soarele a răsărit la fereastra mea. jenița dodiță naidin

Vă invit  cu Iubire să  citim  un fragment dintr-o scriere a lui Georges Barbarin.

Am vorbit mai demult despre cuvintele acestui Om, dar aduc în actualitate un citat care este de ajutor spiritului nostru în orice împrejurare a vieţii pământene, dar mai ales Mentalului Colectiv din Prezent, în România şi în Lume.

IATĂ Citatul pe care vi-l propun spre o benefică lectură:

«Principalul nu este a face mai bine ca alţii, ci a face bine ceea ce facem, cinstit, şi să nu ne preocupe ceea ce fac alţii.

Când sunteţi bruscat, nu răspundeţi, nu mişcaţi, ci întrebaţi-vă dacă nu cumva aţi meritat reproşul făcut.

Dacă este justificat, mulţumiţi-i celui ce vă ceartă.

Dacă este nejustificat, schimbaţi vorba, fără acreală. Reţinerea voastră va avea un efect neaşteptat. Dacă vă este greu să vă abţineţi, amintiţi-vă de suferinţa lui Hristos, de agonia şi răstignirea Lui nedreaptă. Când sublimul vostru Prieten, desăvârşirea însăşi, a fost răstignit, mai puteţi protesta oare împotriva unei observaţii, oricât de nedreaptă ar fi ea?

Suferiţi asemenea Lui.

Suferiţi de concurenţa altora? Aveţi rivali? Dar şi voi înşivă sunteţi rivali pentru alţii. Faceţi-vă un examen conştiincios; oare nu aţi dorit niciodată dispariţia celor ce stau în calea intereselor voastre?  Aţi lucrat totdeauna pentru binele general, sau pentru binele egoismului vostru? Vedeţi dar că sunteţi capabili de rivalitate. Nu v-aţi gândit oare că şi unii şi alţii aveţi totuşi un drum, acela al desăvârşirii?

Dorinţa de a face mai bine un lucru şi de a fi mai bine văzut decât alţii este un tribut plătit orgoliului. Principalul nu este a face mai bine ca alţii, ci a face bine ceea ce facem, cinstit, şi să nu ne preocupe ceea ce fac alţii. Nu vom răspunde decât pentru noi înşine în faţa Judecătorului.

Aveţi încredere în Dragoste. Orice vi s-ar întâmpla, Prietenul vostru vă doreşte binele. Nici un sacrificiu nu este în zadar, orice ar spune lumea.

Sacrificiul este cea mai nobilă atitudine omenească. Iisus Hristos a ridicat sacrificiul la nivelul Dumnezeirii. Azi, Dumnezeu ne cere să ne sacrificăm mândria şi egoismul.

Într-o epocă în care închinarea la Dumnezeu nu mai împlică o prigoană sălbatică, ne vom dovedi valoarea credinţei noastre în faţa celor ce nu mai au nici un fel de credinţă numai prin sacrificiul nostru zilnic, prin comportamentul nostru, prin felul nostru de a fi.

Prin devotament dezinteresat, prin renunţări la dorinţe şi ambiţii personale, prin toleranţă şi bunătate, prin blândeţe şi concesii, chiar dacă aparent sunt lipsite de raţiune, putem face bine aproapelui nostru.

„Nu judecaţi” – spune Iisus Hristos. Mucenicia este tocmai atitudinea mielului ce nu protestează, iar nu a berbecului ce te împunge cu coarnele şi astfel îşi pricinuieşte singur pieirea. Mucenicia nu este o provocare, ci dimpotrivă.

„Pace vouă, vă las pacea Mea!”; „Să nu vi se tulbure inima!” – spune Iisus Hristos.

De ce oare ni s-ar tulbura inima dacă nu din cauza ciocnirii părerilor contradictorii, atunci când ţinem cu înverşunare  la ideile noastre?

Hristos,  Atotvăzătorul, ştia că oamenii, chiar şi cei mai buni, credincioşii Lui chiar, nu vor înţelege acestea, şi de aceea a spus că toată învăţătura Lui va stârni „sabie între oameni”, căci toţi sunt plini de mândrie.

Adevăraţii fii ai lui Dumnezeu sunt făcători de pace.

Cine poate să se sacrifice, acela ajunge să-şi învingă materia din el, să se spiritualizeze.

Sacrificaţi-vă în tăcere, fără să ştie nimeni!

Singur Hristos trebuie să ştie ce facem noi, să adune diamantele  sacrificiilor noastre, neştiute şi nevăzute, şi să facă din ele cununa muceniciei noastre.

Aţi fost sedus, trădat, părăsit şi suferiţi amarnic. Amintiţi-vă de Hristos, de palmele, de injuriile, de spinii şi scuipările suferite de El,  Stăpânul lumii. Mai puteţi să vă plângeţi de ceva?  Curaj deci! 

„Veniţi la Mine, voi cei oropsiţi şi întristaţi!”  Iisus este azilul durerii.

Aţi primit viaţa atunci când v-aţi născut, şi la moarte ea vi se va cere înapoi. A fost un dar pentru voi, deci nu aveţi nici un drept să-i întrerupeţi cursul când voiţi voi. Ea nu vă aparţine, nu este creaţia voastră, ci voi doar o folosiţi, o administraţi şi singurul vostru drept este să faceţi cu ea bine sau rău, lucru pentru care veţi da socoteală la sfârşitul ei.

Viaţa noastră aparţine lui Dumnezeu, suntem datori să I-o restituim în acelaşi stadiu de puritate în care ne-a fost dată. Să ne pocăim permanent, să ne cercetăm permanent, să ne luptăm pentru desăvârşire.  „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru este!”, acesta este scopul şi sensul pentru care Dumnezeu ne-a creat. „Iar de nu, veţi muri în păcatele voastre!” – spune Hristos. Veniţi, asemenea fiului risipitor, la Tatăl vostru Cel ceresc, şi bucuria voastră va fi mare.

Nu vă temeţi de ispite! Ele sunt normale, chiar necesare. Fără ispite nu putem distinge ceea ce este rău de ceea ce este bine. Cei  mai mari oameni au fost cel mai puternic ispitiţi, dar au rezistat, şi pentru aceea au fost mari. Ispitele joacă, în evoluţia omenească, treptele scării spre desăvârşire.

Fiecare treaptă favorizează urcarea sau coborârea pe scara urcuşului duhovnicesc. Suntem totdeauna liberi să înfruntăm ispita sau să îi cedăm. Această libertate ne-a lăsat-o Dumnezeu. Însă de câte ori greşim, El ne ajută să revenim pe drumul cel bun. Dumnezeu nu doreşte pieirea, ci îndreptarea păcătoşilor.

Să nu disperăm dacă mai cădem câteva trepte înapoi. Oricând ne putem ridica şi relua urcuşul. Uşurinţa acestei gimnastici spirituale depinde de puterea credinţei noastre. Iar prin taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, care au fost lăsate de Dumnezeu pentru refacerea noastră, putem să ştergem toate greşelile trecute, să ne reîmprospătăm forţele şi să reluăm suiuşul pe muntele desăvârşirii, aşa cum doreşte Mântuitorul nostru.

Prin credinţă totul este uşor, iar Prietenul ne va purta sarcina – crucea pe care tot El ne-a dat-o.

***

O,  iubitul meu Prieten, fără Tine viaţa mi-ar părea lungă şi tristă, de nesuportat. Cu Tine însă, munca mea devine uşoară, plăcută, lacrimile mele sunt şterse de Tine. Fără Tine n-aş vedea peste tot decât răutate şi nedreptate, pericol continuu. Cu Tine toţi oamenii îmi par buni, săracii, încă orbi şi neştiutori. O milă imensă mă cuprinde pentru toţi cei care „nu ştiu ce fac”. Toate evenimentele sunt pentru mine tălmăciri venite de la Tine, iar mână în mână cu Tine, iubitul meu Domn, aştept cu linişte şi încredere moartea cea dulce, clipa în care Te voi vedea în sfârşit pe Tine, idealul meu scump, care mă aştepţi şi care nu m-ai părăsit şi nu m-ai trădat niciodată!»

Mere și Azor la Adela în grădină. foto: j.d.n.

***

Sublinierile cu bold îmi aparțin.

Am fotografiat Toamna 2019 la Adela în grădină. jdn

 Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Miercuri, 30  Septembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


Aripi de argint, Sudul, Dumnezeu, Îngerii

am fotografiat aceste flori lângă Bistrița. j.n.

Am călătorit în Sud  însoţită de Dumnezeu şi de Îngeri.

Am analizat Iubirea cu care mă însoţeşte Dumnezeu,

 cu care mă însoţesc Îngerii.

Am analizat Iubirea mea faţă de Dumnezeu, faţă de Îngeri, față de toţi Oamenii din jurul meu.

Sunt atentă la Prezent şi sceptică faţă de exterior, cred în Dumnezeu care este în Interiorul meu, în Sinele meu real, aşa cum este în orice Om.

Muncesc  ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni, şi însoţesc munca de Rugăciune, cât de des posibil.

Am simţit nevoia să citesc acum două poezii anume, şi, vă invit şi pe Dumneavoastră:

ARIPI  DE  ARGINT

Şi anotimpuri, vânt de miazănoapte

sau vânt de sud, dacă m-ar căuta,

pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.

Şi călători, iscoade de departe,

şi patrie, morminte, bolovani,

dacă de mine toate-ar întreba,

m-ar dibui prin vânt în preajma ta.

De zile, săptămâni, de luni, de ani,

mă pierd în ochii tăi mândră iubire.

Ca din  oglinzi, ce singure nu mint,

încerc să dobândesc o dumirire,

că àripile ce le simt în spate,

aievea sunt din pene de argint,

sau o părere doar de greutate.

   Lucian  Blaga

***

SUDUL  

Din grădinile tale trebuie privite

veşnicele stele,

 de pe o bancă în întuneric

 trebuie privită puzderia   de lumini

căreia ignoranţa mea nu i-a învăţat numele,

nici aranjarea  în constelaţii,

 trebuie simţit umbletul apei

în secretul fântânii,

mirosul iasomiei şi caprifoiului,

liniştea păsării adormite, arcul vestibulului, răcoarea;

 aceste lucruri, din întâmplare-s poemul.”

Jorge Luis Borges 

(din volumul Poezii  alese 

Editura George Coşbuc Bistriţa, 2005

Fervoare pentru Buenos Aires, 1923

Traducere de Victor Ştir).

imagine din locuința mea de la Bistrița. j.n.

 ***

Desigur, fiecare va percepe versurile din aceste poezii cu proprii receptori.

Poeţii, la rândul lor, au proiectat Lumea din interiorul lor. Lumea pe care credem că o vedem în exterior se află de fapt în interiorul nostru şi reprezintă imagini proiectate de mintea noastră, adică un vis. Dacă suntem conştienţi că visăm, nu dăm vina pe nimeni pentru ce ne face să suferim, pentru că visul este  al nostru. Când facem un pas în evoluţia noastră ne asumăm responsabilitatea pentru viaţa pe care o trăim la un moment dat. În acest fel, când nu ne place viaţa noastră, vom decide să o schimbăm.  Omul îşi visează  el însuşi povestea vieţii, deci, el îşi poate schimba realitatea în care trăieşte. Mintea omului proiectează imaginile exterioare în funcţie de chimia creierului său la un moment dat. Schimbându-şi gândurile şi modul de viaţă, îşi schimbă Destinul.

 Cu mintea la Dumnezeu, la Inteligenţa Cosmică, nu putem greşi.

Să Îl iubim pe Dumnezeu din toată Inima, din tot Sufletul.

imagine de la fereastra mea din Bistrița. j.n.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 27  Septembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


O Bucurie pentru judeţul Bistriţa-Năsăud

imagine de la fereastră. 23 Septembrie 2020. j.d.n.

Am citit textul pe care îl reproduc în întregime mai jos,  pentru ca să ne bucurăm împreună de realizarea culturală ce priveşte întreg Judeţul Bistriţa-Năsăud.

În această prestigioasă revistă publică scriitori şi oameni de cultură din  judeţul  B-N şi nu numai.

Cu mulţi ani în urmă, când am primit primul exemplar al acestei publicaţii  de la Omul de cultură, preotul Ioan Pintea, am spus după lectură că o asemăn cu revista Secolul 21.

De atunci sunt, cred, 14 ani şi mereu citesc această revistă-carte,  cum am denumit-o, cu mare interes. Apreciez în mod deosebit editorialul Domnului Olimpiu Nuşfelean.

Dar, să citim despre Premiu:

„Premiul Revista anului pentru Mișcarea literară

            Vineri, 11 septembrie, ora 11, la Casa Vernescu, Calea Victoriei nr. 133, fără public, într-o Gală filmată de TVR, a avut loc Festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019. Cu acest prilej au fost acordate șiPremiile Asociației Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare (A.R.I.E.L.) pentru anul 2019. Juriul pentru decernarea Premiilor A.R.I.E.L. pe anul 2019, alcătuit din: Nicolae Manolescu (Președinte, președintele Uniunii Scriitorilor din România), criticul Dan Cristea, poetul Nicolae Prelipceanu (membri), a acordat Premiul Revista anului revistei Mișcarea literară din Bistrița (director Olimpiu Nușfelean). Din ARIEL, Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare, fac parte 34 de reviste ale Uniunii Scriitorilor sau care sunt sub egida Uniunii, și 15 edituri literare. Premiul a fost acordat la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România desfășurată recent la București, în condiții de pandemie Alături de premiul „Revista anului” s-au mai acordat: „Cartea anului” pentru poetul clujean Vasile Igna, volumul de poezii „Periscop”, Editura Cartea Românească, și „Editura anului” pentru Editura Junimea din Iași. Amintim că, de-a lungul anilor, premiul „Revista anului” a fost acordat unor publicații literare precum „România literară”, „Viața Românească”, „Orizont”, „Steaua”, „Ramuri”, „Familia”, „Arca”, „Ex Ponto”. Simpla enumerare a acestor reviste ne arată că revista „Mișcarea literară” a fost așezată, foarte onorant, alături de publicații de mare prestigiu ale actualității literare. Felicitări redacției, colaboratorilor, cititorilor, instituțiilor care susțin revista!”

(articol preluat din ziarul Răsunetul de  Marţi, 22 sept. 2020, publicație condusă de MENUȚ MAXIMINIAN)

*** 

Felicit întreg colectivul Revistei Mişcarea literară.

Minunate flori. j.d.n.

*** 

Cu Iubire  şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Luni, 23 Septembrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ


Oare ne regăsim în versurile acestea nemuritoare?

 „EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i nenţeles

se schimbă-n nenţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori, şi ochi şi buze şi morminte.”

Lucian Blaga

*

Iubesc aceste versuri.

Ştiu că mulţi oameni, ca şi mine,  Iubesc acest Poem.

 *

Simt o Bucurie în suflet privind florile.

*

 Cu Iubire  şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Luni, 21 Septembrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ


Next page »