Iisus Hristos ne învaţă să vindecăm mândria

 Am adus pe Prima pagină acest articol la cererea cititorilor.

13 Februarie 2020.

Iată textul inițiaal:

Cuvintele scrise de Georges Barbarin, în cartea HRISTOS,  PRIETENUL  CLIPELOR  DE GREA  ÎNCERCARE, sunt un real sprijin sufletesc.

Eu am primit acest sprijin şi de aceea vă invit să citiţi şi Dumneavoastră.

Am cules la calculator şi am postat aici, pe Blog, începând cu data de 10 februarie 2012, fragmente din această carte  minunată, pentru cititorii acestui Blog. Fiecare fragment l- am botezat cum am crezut că e potrivit. Ca imagine am postat pictura: Copil în rugăciune.

Cu smerenie vă spun să încercaţi să aplicaţi învăţămintele scrise aici, confirmându-vă că sunt valabile pentru că le-am testat eu în relaţionările mele interpersonale şi intrapersonale şi am reuşit şi reuşesc din ce în ce mai mult.

Îmi aduc aminte odată cum cineva, căruia îi spuneam un gând al meu, o idee despre o acţiune a mea, a contestat totul cu asprime şi a presupus că eu am gândit altceva şi am făcut acţiunea cu gândul presupus de acea persoană, nicidecum cu gândul exprimat sincer de mine. Ei bine, pentru că mi-am adus aminte imediat de faptul că însuşi Iisus Hristos nu a fost crezut, mintea mea a stat pe loc cu gândul la Iisus, nu am replicat şi totul s-a rezolvat bine.

În tinereţe, când ideea de a apela la Dumnezeu nu venea în mintea mea,  în asemenea situaţii  sufeream cumplit.  Acum, în situaţii de genul acesta, pe lângă faptul că mă gândesc la Dumnezeu, mai am obiceiul să nu răspund la presupunerile celor din jur, sau la cuvintele lor nepotrivite, şi să spun, mental, în gând, deci,  că ceea ce spun ei sunt proiecţiile lor şi eu nu le iau la modul personal.

De când am citit cărticica asta am învăţat multe lucruri şi sunt fericită că şi înainte de a întâlni această scriere am fost ajutată de Dumnezeu să reacţionez adecvat de multe ori,, iar acum văd şi gândirea splendidă a  acestui autor şi reuşesc mai mult să relaţionez armonios cu oamenii.

Dar să trecem la cuvintele lui  Georges Barbarin  culese astăzi.

Lectură plăcută!

„Abordaţi toate evenimentele cu iubire.

Deschideţi ochii plini de dragoste asupra universului şi universul vă va privi cu aceeaşi ochi.

Mergeţi deci către Prietenul dumnezeiesc, care nu este altceva decât Iubirea universală în adâncul inimii voastre. Identificaţi-vă cu această iubire!  Faceţi din ea respiraţia voastră zilnică şi atitudinea fiinţelor şi lucrurilor din jurul vostru se va schimba radical.

Când vă aflaţi pradă unei adversităţi, nu acuzaţi nici destinul, nici providenţa, ci cercetaţi unde anume aţi greşit. Atâta timp cât nu veţi renunţa la greşelile voastre, viaţa vi se va părea greu de suportat şi adversarii de neînvins.

Atunci când  sunteţi enervaţi – probă a slăbiciunii voastre – , când un gest, un zgomot, un obstacol oarecare vă calcă pe nervi, respiraţi adânc şi foarte încet, apoi relaxaţi-vă muşchii, fără să vorbiţi. Puneţi o barieră între voi şi obstacol, forţaţi-vă să nu mai pricepeţi nimic, fixaţi-vă atenţia în altă parte, şi cea mai sigură liniştire este … crucea lui Hristos. Retrăiţi mental toată agonia Lui, şi enervarea voastră va pieri.

Conveţuirea oamenilor ar fi mult mai simplă şi mai armonioasă dacă mândria ar fi lăsată la o parte, dacă fiecare s-ar sili în interesul celorlalţi, precum furnicile.

Oamenii însă, în tot ceea ce fac, vor să-şi manifeste superioritatea;  aceasta este singura lor grijă în toate acţiunile întreprinse.

Dar, în fond, dacă ei s-ar gândi care este avantajul pe care realmente îl dobândesc din această atitudine, ar constata că pentru o satisfacţie de o clipă a mândriei şi a vanităţii îşi provoacă mii de răni secrete. Cel care are o mândrie exagerată, acută, este veşnic ca un jupuit de viu, într-o veşnică dispută cu oricine, nemulţumit de orice, iar inima lui este o rană permanentă.

Defectele altora nu sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte.

Mândria este un microb periculos şi extrem de contagios. Pentru a scăpa de el este nevoie de o practică şi perseverenţă îndelungată. A pune frână în fiecare zi oricărei nerăbdări, enervări, nelinişti, a substitui amorul spiritual amorului propriu, aceasta este metoda sigură de vindecare şi distrugere a acestui microb.

Aşteptarea, răbdarea, reprezintă piatra de încercare a sufletelor mari, în lupta lor cu mândria.

În loc de a reprezenta un motiv de enervare, aşteptarea să devină o gimnastică spirituală. O aşteptare febrilă este distructivă, în timp ce una caldă şi încrezătoare este constructivă.  A  aştepta este egal cu a spera, deci o aşteptare este un act de credinţă.

Nu există moment mai indicat şi mai prielnic de a face loc în inima şi mintea noastră lui Dumnezeu decât clipele în care suntem nevoiţi să aşteptăm.

În timpul preocupărilor noastre nu ne putem concentra asupra lui Dumnezeu. Când aşteptăm însă, nici un alt raţionament nu ne împacă cu aşteptarea noastră, numai Dumnezeu singur ne linişteşte.

Oricare ar fi tipul de aşteptare pe care îl suportăm, trebuie să ne convingem pe deplin şi să avem certitudinea că ceea ce urmează să se întâmple nu se va întâmpla decât la ceasul cuvenit şi că orice s-ar întâmpla nu poate fi decât spre binele nostru, chiar dacă aparent se prezintă sub o formă neplăcută. Toate evenimentele sunt pregătite de Dumnezeu  spre binele nostru  spiritual, spre progresul şi desăvârşirea noastră.

Mai ales durerile şi suferinţeşe noastre nu fac decât să cureţe inima de egoism şi de ambiţii.

În loc de a constitui timp  pierdut, clipele de aşteptare pot deveni cele mai însemnate clipe, pline de bogăţie spirituală. Omul poate să extragă din tot ceea ce-l înconjoară utilul şi vătămătorul, binele şi răul, adevărul şi falsitatea, după inima lui.

Atitudinea exterioară a omului îi afectează sufletul, iar ceea ce afectează sufletul afectează şi materia.

Acestea se influenţează reciproc în ce priveşte stările omului, trupeşti sau sufleteşti.  Dacă ambele merg în acelaşi sens, puterea omului este mare.

Fiecare om îşi are greutăţile lui personale. Crucea lăsată de Dumnezeu este potrivită pentru puterile fiecăruia.

Cele mai grele sunt cele secrete.

Ceea ce ni se pare că este o sarcină grea pentru noi este tocmai ceea ce ne ajută sufletul şi ne obligă la efort, ne face să înţelegem rolul nostru, ne sunt necesare.

Magia vie a dragostei este puterea miraculasă care schimbă calculele complicate în soluţii simple, care luminează lucrurile obscure şi face ca totul să devină  clar şi uşor de împlinit.     (Iisus: Luaţi jugul Meu, el este uşor!)

Binecuvântaţi controversele cu ceilalţi, ocazii care vă permit să vă exersaţi toleranţa.”

(voi continua curând citatele din această carte)

Jeniţa Naidin

Sâmbătă, 24 martie 2012   Jeniţa Naidin

Articol adus pe Prima pagină, astăzi, 13 februarie 2020

jenita naidin


Din Iubire pentru Poezie şi Rugăciune

Iată cuvinte pe care le am în minte şi care ne ajută psihologic foarte mult:

Există în interiorul nostru o întreagă  Lume formată din gânduri, din emoţii şi din puteri, din lumină, viaţă şi frumuseţe. Deşi este invizibilă pentru ochiul liber, forţa acestei Lumi este covârşitoare.

Lumea din interiorul nostru este guvernată de minte,de conştiinţa noastră.  Dacă vom descoperi această Lume, noi vom putea găsi soluţii pentru orice problemă cu care ne confruntăm. Astfel spus, vom putea găsi cauza oricărui efect.  Dat fiind că această Lume interioară poate fi controlată de noi, toate legile puterii şi posesiunii pot fi controlate la rândul lor de noi.

Personal, când se spune că: toate legile puterii şi posesiunii pot fi controlate la rândul lor de noi, adaug:Noi reuşim numai dacă avem mintea la Dumnezeu.

Deci, să ne smerim, să avem în mintea noastră numai gânduri pozitive pentru noi şi pentru tot ce ne înconjoară.

Acţiunea vindecă frica.

Personal, chiar azi am scăpat  dintr-o stare de frică, cu privire la viaţa unuia din fiii mei, teamă  apărută ca urmare  a unei ştiri televizate. Am procedat astfel:

 am lăsat un pic gândul cel mai tragic care  mi- a venit în minte, apoi  m-am rugat şi am reuşit să mă  mobilizez, încât  am făcut acţiunea potrivită şi frica a dispărut.  

Pot spune, din proprie experienţă, că prin Rugăciune, putem mări frecvenţa vibraţiilor noastre, putem să ne energizăm.

În această fotografie, care mi-a fost făcută mai demult de un artist,

 mă uit spre Sfânta Scriptură,  

care este cu adevărat: Cartea Cărţilor. 

Iată o  Rugăciune pentru care am creat şi o altă versiune, deci

 o putem spune în două feluri:

-Doamne, dă-mi Putere

să schimb ceea ce se poate schimba;

-Doamne, dă-mi Răbdare

să suport ceea ce nu se poate schimba;

-Doamne, dă-mi Înțelepciune

să le deosebesc.

   ***** 

–   Doamne, dă-mi Seninătatea

de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba;

–   Doamne, dă-mi Curajul

de a schimba   ceea  ce se poate  schimba;

–   Doamne, dă-mi Înțelepciunea

de a face diferența, ca să ştiu ce am de făcut. 

***    

Vă invit Să citim  câteva poezii, pe care astăzi le-am ales din  creaţiile a trei poeţi:

Dinu Virgil, poet tânăr cu versuri de o profunzime şi frumuseţe deosebite; 

 R.Tagore şi Lucian Blaga, poeţi preferaţi care nu au nevoie de nici o prezentare:

„CREAŢIE  

Fiecare femeie

   E  o bucată 

de pământ roditor… 

Pământul însuşi 

  e o maternitate 

   De frumos!”

DINU  VIRGIL

„DESPRE  MORŢII  BUNI  

–  în memoria lui Teohar  Mihadaş –   

Moartea nu cunoaşte 

culoarea sufletului 

şi se hrăneşte cu tot

ce-i mai alb;

Pământul devenise prea 

strâmt pentru gândurile tale

şi-ai trecut dincolo,

în lumea stelelor…

Călăuzeşte, de sus,

drumul nostru prin întuneric.

Somn uşor şi veşnicie plăcută!”  

DINU  VIRGIL

****   

„O, Poetule, astăzi tu eşti înnebunit de muzica clopoţeilor de la cingătoarea Creaţiei!

Paşii fără înţeles ai nevăzutelor picioare

Ale Celui pe care nimic nu-l poate opri,

Paşii Neliniştitului,

Tu îi auzi în fiecare din vinele tale, în inima ta!

Şi nimeni nu ştie că sângele tău se înalţă astăzi o dată cu valurile oceanului,

Şi că tremură cu neliniştea pădurilor!

O memorie se ridică pe-ncetul în spiritul meu;

Din ev în ev noi am călătorit, trecând prin tăcute prefaceri;

Din frumuseţe în frumuseţe, din viaţă în viaţă,

Dinspre noapte spre zi am tot mers

Cheltuind în daruri, cântece şi cântece toate economiile noastre.

Puternic foarte este astăzi curentul părăsirii.

Barca mea este tremurătoare.

Ah! Lasă pe ţărm imensitatea avutului tău!

Nu mai privi înapoi cu durere, ci chemarea Înaintelui să te poarte magnetic

Departe de meschinele zgomote, în noaptea fără capăt,

În lumina fără sfârşit.”

Rabindranath  TAGORE   

****  

„ANII  VIEŢII

În spaţiu tainic, fără mărturie,

mă alesei cândva făptură vie.

M-au făurit râzând, cântând, părinţii.

Ei, ţesătorii vieţii şi ai morţii,

mi-au dat ce-ngăduise soartea:

au pus în mine soarele şi noaptea,

şi mi-au adus un drum în faţa porţii.

„Acesta-i drumul tău”, mi-au zis părinţii,

„porneşti din văi s-ajungi în slava minţii.”

Pe cale-n lumea neagră am plecat.

Umblam, vedeam, dar nu mă închegam.

Vedeam, umblam, dar încă nu eram.

Prin anul lung, ah lung, de altădat’

de-abia iubirea m-a întemeiat.”

    LUCIAN  BLAGA   

* ****  

vedere de la fereastra mea toamna j.n.

Atunci când medităm la poezia lui Lucian Blaga,  ANII  VIEŢII,

pe care am reprodus-o

mai sus, ne gândim la toate Iubirile care ne întemeiază:

Iubirea pentru părinţi,

Iubirea pentru copii,

Iubirea pentru rude,  oameni,

Iubirea pentru Natură dar,

la un  moment dat,  realizăm că:

Iubirea care ne întemeiază cu adevărat

este Iubirea pentru Dumnezeu.

Cu Iubire şi Recunoştinţă 

Jeniţa Naidin 

Marţi, 28 Ianuarie 2020    

minunații mei trandafiri…

*****  


Dragostea-Durere. Taj-Mahal, făptură de piatră

Împăratului i-a murit preaiubita soţie.

Prin  puterea lui Dumnezeu iubirea l-a inspirat să construiască un templu ce există peste ani,

Este   Taj-Mahal, făptură de piatră.

Soţia  sa, numită de Poet  Primăvara a  plecat, iar el,   Regele a imortalizat  Iubirea.

Coroana Reginei,

„Luată din casa imperială este oferită frunţii oricărei iubite

Într-un palat sau în cocioaba unui sărac;”

Amintirea dragostei  Reginei a sfinţit orice iubire.

Citim versurile şi vedem:

„Suferinţa iubitoare a omenirii”

Doamne!

  Taj-Mahal, făptură de piatră   Dragostea- Durere

priviți copac cu flori albe pe care l-am fotografiat în primăvara anului 2019

  Iată ce vă propun să citiţi,   

iată ce am cules la calculator pentru Dumneavoastră:

„Cine ţi-a dăruit  viaţa, Taj-Mahal, făptură de piatră?

Cine te hrăneşte cu sevă nepieritoare?

Pentru ca tu să poţi înălţa mereu în sferele cereşti

Frumoasă corolă zămislită de către pământ;

Pentru ca de la un an la altul să sufle asupră-ţi

Mâhnitul suspin de adio al Primăverii care s-a stins?

Toate cântecele îngreunate de lacrimi, pierdute şi evaporate o dată cu lumina lămpilor şi chipurile obosite de la sfârşitul adunărilor nocturne,

Cântă mereu, treze şi vii în jurul tău, o, Piatră care nu a murit!

Căci regescul tău iubit deznădăjduit, din rana inimii sale îşi ia piatra preţioasă a dragostei-durere şi o dăruieşte oamenilor.

Nici un soldat al Împăratului nu a mai rămas; monumentul se află sub paza celor patru Tărâmuri ale cerului.

Azurul îl sărută în tăcere,

Soarele dimineţii cu razele sale roşii dintâi îi dă măreţie,

Şi luna palidă îi dăruieşte graţioasă înfăţişarea dureroasă, zâmbetul dragostei care nu mai are nădejde.

Şi tu, Regină!

Amintirea iubirii tale a atins în Frumuseţe o nemuritoare măreţie,

Această amintire născută din tine pentru a acoperi întreaga lume cu lumina vieţii.

Amintirea ta lipsită de carne s-a reîncarnat; ea uneşte iubirea pentru Împărat

Cu iubirea însăşi a oricărui om; şi coroana ta

Luată din casa imperială este oferită frunţii oricărei iubite

Într-un palat sau în cocioaba unui sărac;

Amintirea dragostei tale a sfinţit orice iubire.

Duhul Împăratului şi slujitorii săi au dispărut din acest mare univers împărătesc;

Dar eternă este suferinţa iubitoare a omenirii, care noaptea şi ziua, sub simbolul patimii tale, Frumuseţe de piatră,

Îţi dăruieşte închinarea sa.”.

Rabindranath  TAGORE

am fotografiat simbolul Iubirii în iunie 2019

*** 

Este important, Dragi cititori să acordăm un mic de timp pentru a ne hrăni sufletul.

Trăim într-un mental colectiv de care nu ne putem feri.

Suntem în supa cuantică, suntem influienţaţi de tot ce e în jur, dar o mică pauză pentru poezie, pentru Dumnezeu

este neapărat necesară.

Europenii care au văzut acest Templu despre care vorbeşte Poetul au scris cuvinte copleşitoare. Cei care nu am avut şi nu avem această posibilitate, să mulţumim lui TAGORE pentru Poemul citat mai  sus.

Jeniţa Naidin

18 ianuarie 2020 

Universul este nesfârşit

închei postarea de azi, la început de An 2020, cu aceste flori albe pe care le-am fotografiat în primăvara anului 2019. Cu Iubire și Recunoștință Jenița Naidin

*****


IUBIREA este DUMNEZEU

Sunt impresionată cum acest Poet, Costache Ioanid,  a reuşit să realizeze,

prin metaforă, un Poem de o frumuseţe aparte.

violetele de la geamul meu. j.n.

Să citim:

Am căutat iubirea

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pamânt edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: “Ramâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, caci n-am găsit nimic.



Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lasând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara.  Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă si L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curma,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sarmanei Lui făpturi.

– Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povara de osîndă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat, drumeţul.  Şi El mi-a spus în şoaptă:
– Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

– Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
– Eu… am şoptit în silă,  eu… căutam iubirea…
– Iubirea? … fu răspunsul străinului.  Eu sunt… 

Costache Ioanid

***  

Dumnezeu, Iisus Hristos, poartă pe umerii  Lui toate problemele Omenirii!

Din această superbă poezie,  înţelegem că Iubirea este Dumnezeu.

Să Îl iubim în primul rând în orice clipă a vieţii noastre.

Fiţi binecuvântaţi!

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 14 Decembrie 2019   

***    ***


K. Gibran – Vorbeşte-ne despre Copii.

Minunate  sunt cărţile  acestui Poet-Profet!

cuibul rândunicii la geamul meu. j.n.

Vă invit să citim împreună ce ne spune despre părinţi şi copii,

dar şi să priviţi câteva fotografii pe care le-am făcut mai demult pentru Dumneavoastră.

«Iar o femeie care purta un prunc în braţe spuse:

 „Vorbeşte‑ne despre  Copii”.

Şi el glăsui:

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi dar nu din voi

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine,

pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.

Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să‑i faceţi asemenea vouă,

Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii,

sunt azvârliţi

Pe drumul nesfârşirii.

Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile‑i să poată zbura iute şi departe.

Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie, 

Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, 

tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”».

aranjament floral j.n.

*** 

Din lectura versurilor, observăm cum Poetul, 

numindu-L  pe Dumnezeu,  „Arcaşul”,  ne arată puterea nelimitată a Creatorului  Universului.

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 14 decembrie 2019 

un copac cu flori jn.

***


Mihaela Băbuşanu – Lansare de carte

Astăzi vorbim despre un act cultural ce  a avut loc în oraşul Bacău.

Ca fiecare dintre noi, sunt legată sufleteşte puternic de satul meu natal – BĂBUŞA.

Cu Bucurie am primit de la Mihaela Băbuşanu Vieru vestea că a publicat o nouă carte de poezii, intitulată

„Dragoneasa” prefaţată de bistriţeanca Melania Cuc.

Cum, deocamdată nu am citit cartea, astfel încât să scriu o părere despre ce conţine,  vă invit să citiţi cum se prezintă pe sine Mihaela Băbuşanu:

„Nu știu dacă am fost mult mai cuminte decât în alţi ani însă, anul acesta, Moş Nicolae a fost cât se poate de darnic cu mine, dăruindu-mi un nou volum de poezie şi o lansare de carte.
Iată că după ce m-am aflat o bună perioadă de timp “cu Mercur în exil”, am găsit undeva, de undeva, forţa să revin, să mă adun, să mă regăsesc sub mai multe forme deci şi sub această formă.Căci ce este „Dragoneasa” ? Este un volum de poeme cu suferinţă, trăiri, iubire, împliniri, dăruire, neconcretizări, patimă, vise, planuri, dar mai ales AŞTEPTARE-aşteptarea maternităţii- toate legate între ele de voinţa sau slăbiciunea unui singur posesor.Dragoneasa este femeia puternică, care reuşeşte să subjuge toate trăirile, oricât de puternice, dezlânate, dureroase , aparent imposbil de surmontat ar fi, preschimbându-le în versuri. De ce “DRAGONEASA”? pentru că sunt născută în Anul Dragonului de Foc, pentru că mi se spune,  într-un cerc restrâns de prieteni, astfel şi, pentru că am nevoie să îmi induc voinţa şi puterea acestui semn zodiacal puternic.

Cam aceasta este foarte pe  scurt povestea acestui volum, volum dedicat fiului meu,  

Mihail-Dacian Băbuşanu-Vieru, dealtfel cea mai frumoasă poezie pe care am scris-o vreodată.
Şi,  cum din poveste mai fac parte oameni cu totul speciali, vreau să mulţumesc lui Carmen şi Costel Ţinteanu că m-au primit în casa lor, la Galeriile Karo, vreau sa mulţumesc prietenilor şi sponsorilor mei Paula şi George, dlui Ion Blănaru, lui Mihnea Baran pentru afiş, Tincuţei Horonceanu Bernevic, dlui Ioan Prăjişteanu pentru toată susţinerea de până acum,Cristinei Georgescu pentru copertă, dnei Melania Cuc pentru prefaţă, doamnei Mara Praschiv şi dlui Cornel Galben pentru prea frumoasele cuvinte, Iuliei Barbu, familiei mele. Mulţumesc Codrin Stan şi duetului de violoncei „Stolen cellos” care au sigurat fondul muzical al acestui eveniment, mulţumesc Marina Băbuşanu/Păcuraru, mulţumesc Salonului Ever Diva Hair&Beauty, vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost prezenti, pentru ca aţi rupt o părticica din timpul liber şi ati ales să îmi fiţi alături pentru câteva clipe.
Mulţumesc, Florin Filip! Tu ai fost cel care mi-a spus cu ani în urmă, pentru prima dată, cu convingere şi tărie:   „Dragoneasa”!
Scopul acestui volum nu este de a uimi ci de face anumite momente ale existenţei de neuitat prin transpunerea lor in versuri. Am incercat şi eu, să adaug mai multă viaţă vieţii.

Dacă cineva se întâlneşte cu poezia mea şi o simte, nu pot fi decât fericită.
În ceea ce mă priveste, “Iubitul meu, eşi fiul meu/de-aici răsare totul”.Mulţumesc tuturor!”

Partener a evenimentului:  Salonul Ever Diva Hair& Beauty (Mihai Eliza, Ioana Cernat, Mădălina Dulhac) care s-au ocupat de înfăţişarea mea pentru acest eveniment.
Mulţumesc şi “statisticienilor” care au contorizat cu mare precizie câte persoane au fost prezente sau câte minute a vorbit fiecare. 

Da, şi astfel de informaţii pot fi interesante!.
Credit foto: CIPRIAN BĂBUŞANU”

MIHAELA BĂBUȘANU VIERU

Vă invit să priviți fotografiile lui Ciprian Băbușanu de la lansare:

by Ciprian Babusanu
by Ciprian Babusanu
by Ciprian Babusanu
by Ciprian Babusanu

Cer, ramuri Toamna foto: jeniţa naidin

*** 

Doresc succes acestei cărţi şi abia aştept să o citesc.

Felicitări Mihaela Băbuşanu- Vieru!

Mă bucur că eşti  un Om talentat, aşa cum ai dovedit prin cărţile tale,

dar şi pentru că te-ai născut, ca  şi mine,  în  minunatul  sat – BĂBUŞA.

Jeniţa Dodiţă Naidin

 Miercuri, 11 Decembrie 2019

Toamna la Mănăstirea  SALVA  foto: Jeniţa Naidin


7. 12. 2019 – Armonie

Vă dăruiesc  câteva cuvinte şi imagini fotografiate mai demult, pentru Armonie în Suflet.

Cerul binecuvintează Armonia.

Armonia stă la baza sănătăţii, a stării de bine.

Să nu lăsăm să se instaleze în noi gîndurile negative, stările negative. Ele vin oricum, dar după ce le lăsăm un pic, ca  să vedem despre  ce este vorba, imediat să le înlocuim, să le remediem.

Acest lucru  este posibil când ne conectăm la Mintea Cosmică, ne creem o viziune pozitivă asupra lumii din care facem parte, credem faptul că trăim în organismul cosmic, că  suntem o celulă din corpul universal şi nu ne putem separa de el.

Suntem conştienţi de faptul că de la Cosmos primim toate elementele necesare fiinţării.

Pentru a trăi în  Armonie este imperios necesar să iubim Sufletul Universal, să-L iubim pe Dumnezeu.

Ne putem înălţa  Iubirea până la înălţimi divine prin

  gânduri bune, cuvinte cu vibraţie înaltă, cuvinte care încurajează,

cuvinte care exprimă recunoştinţa,

prin fapte bune şi prin lipsa calculelor egoiste.

 Armonia este rezultatul unei colaborări strînse între intelect, inimă şi spirit. Astfel apare starea de unire  a  sufletului cu spiritul cosmic, starea de apartenență la Armonia Universală.

 Mereu am spus ceea aplic în viaţa mea, şi anume,

 că încerc să fiu cât de des este cu putinţă cu mintea la Dumnezeu.

Vă doresc să vă cufundaţi în Armonia Universală, să aveţi în interior Armonia, iar cei din jurul Dumneavoastră vor vedea asta şi  se vor bucura.

Jeniţa Naidin

Sâmbătă,  7 Decembrie 2019 

***


Am deschis o carte pentru Dumneavoastră

***

Porumbelul pleacă de la fereastră. foto jenița nadin
Râul NEAJLOV foto jenița naidin
Flori în grădina din satul IZVORU

Atunci când deschid cărţi de poezii citite demult, 

inima mea trăieşte emoţia de la prima lectură…

Inima noastră are memorie.

 *

Veţi vedea cum stările  sufleteşti  ale Poetului-Profet, 

stări sufleteşti  ce transpar din  versurile propuse astăzi,

pot fi ale oricărui Om.

Iată:

„Dintr-o dată fereastra sufletului meu s-a deschis larg în această dimineaţă;

fereastra care priveşte spre inima ta.

Mă minunam să surprind numele prin care mă cunoşti

înscris pe frunzele lui april şi pe florile  sale –

şi am aşteptat în tăcere .

Între cântecele tale şi ale mele cortina s-a ridicat o clipă.

Am descoperit că lumina dimineţii tale era plină

de propriile mele cântece mute şi neîngânate încă.

M-am gândit că le-aş învăţa mai bine la picioarele tale –

şi am aşteptat în tăcere.”

RABINDRANATH  TAGORE

Porumbelul este la Înălțime… foto jenița naidin

*

Râul NEAJLOV. foto jenița naidin

*

Cu Iubire și Recunoștință

   Jeniţa Naidin

Joi, 5 Decembrie 2019


28 Noiembrie 2019 – Încheierea unui serial James Allen – Cum gândeşte omul – 18 –

Am fotografiat pentru Dumneavoastră. Priviţi:

Încheiem  astăzi, 28 Noiembrie 2019,  lectura unor fragmente din  cartea:

 „Cum gândeşte omul”,  scrisă, acum peste 100 de ani, de James Allen.

Sunt de acord şi încerc să aplic tot ce este  scris în acest ultim  capitol din scrierea acestui spirit ce a locuit cândva, ca şi noi, pe Planeta Pământ.

Citez din Capitolul 7 intitulat PACEA.

Vă veţi bucura alături de mine.

«Capitolul 7  PACEA

Liniştea minţii este unul dintre giuvaierurile înţelepciunii.

Această linişte  se obţine din exercitarea îndelungată şi stăruitoare a autocontrolului. Prezenţa ei reflectă o experienţă bogată şi o înţelegere mai mult decât obişnuită a legilor şi a mecanismelor gândirii.

Un om devine senin, în măsura în care înţelege că este o fiinţă care evoluează cu ajutorul gândului, pentru că o astfel de înţelegere presupune şi recunoaşterea că toţi ceilalţi oameni sunt rezultatul gândurilor  lor.

Pe măsură ce îşi dezvoltă o înţelegere corectă şi vede din ce în ce mai clar relaţiile interne între lucruri care sunt rezultatul legii cauzei şi a efectului, el încetează să se mai agite, să se înfurie, să se îngrijoreze sau să sufere, şi rămâne echilibrat, ferm, senin.

Omul calm, care a învăţat cum să se conducă pe el însuşi, ştie cum să se adapteze la ceilalţi; iar ei, în schimb, îi respectă forţa spirituală şi consideră că pot învăţa de la el  şi se pot baza pe el. 

Cu cât un om devine mai calm, cu atât mai mare va fi succesul, influenţa şi puterea lui pentru bine. Până şi neguţătorul obişnuit va observa că are mai mult succes, pe măsură ce îşi va dezvolta autocontrolul şi echilibrul, deoarece oamenii preferă întotdeauna să aibă de-a face cu persoane a căror purtare este echilibrată.

Omul puternic, calm este întotdeauna iubit şi admirat. El este ca un copac care asigură umbra în regiuni secetoase, ca o grotă care oferă adăpost pe timp de furtună.

Cui nu-i place o inimă liniştită, o viaţă blândă, echilibrată?   

Pentru aceşti oameni binecuvântaţi, nu contează dacă plouă sau este soare şi nici ceea ce le apare în cale, pentru că ei sunt întotdeauna buni, blânzi şi ponderaţi.

Acest echilibru special al caracterului, pe care îl numim seninătate, este ultima lecţie pe care o învăţăm; este podoaba vieţii, fructul sufletului.

Este valoroasă ca înţelepciunea, mai dorită decât aurul – da,  

chiar şi decât cel mai pur aur.

Cât de nesemnificativă pare goana după bani, în comparaţie cu cu o viaţă liniştită – o viaţă care deapănă în oceanul Adevărului, la adâncime, dincolo de atingerea furtunii, în Calmul Etern!

Câţi oameni nu cunoaştem, care îşi amărăsc viaţa, care distrug tot ceea ce este plăcut şi frumos, prin izbucniri de furie, care îşi pierd controlul şi îşi fac sânge rău!    

Se pune întrebarea, dacă nu cumva foarte mulţi oameni îşi distrug vieţile şi îşi tulbură fericirea, din cauza lipsei de autocontrol?   

În schimb, cât de puţini oameni întâlnim, care sunt bine echilibraţi şi au acea demnitate specială care este caracteristică unui caracter desăvârşit!

Este adevărat, omenirea freamătă de pasiuni necontrolate, de durere nestăpânită şi este purtată încolo  şi încoace de nelinişte şi îndoială.  Doar omul înţelept, doar cel ale cărui gânduri sunt controlate şi purificate, poate reuşi ca furtunile sufletului să-l asculte.

Suflete zbuciumate de furtuni, oricare aţi fi voi, în orice condiţii aţi trăi, vă spun:   

În oceanul vieţii vă zâmbesc Insulele Binecuvântării, iar malurile însorite ale idealurilor voastre vă aşteaptă să veniţi.

Ţineţi  strâns  cârma gândurilor.

În adâncul sufletului vostru zace Maestrul conducător; El este doar adormit; treziţi-L.

Autocontrolul este forţa;

Gândul corect este desăvârşirea;

Liniştea este puterea.

Spuneţi-i inimii: „PACE!”   şi veţi găsi liniştea.».  

*

  *

Jeniţa Naidin 

Joi, 28 Noiembrie 2019

*

În pragul iernii. Se apropie 1 Decembrie. La mulți ani! vă doresc. Jenita Naidin

***


James Allen – Cum gândeşte omul – 17 –

Ştim faptul că situaţiile de viaţă ne aruncă încolo şi încoace cât timp credem că suntem supuşi forţelor exterioare. Din momentul în care ne dăm seama că suntem, noi înşine, o  adevărată putere creatoare  şi că deţinem controlul gândurilor ascunse din care se nasc circumstanţele vieţii noastre, vom deveni stăpânul nostru de drept.   

buchet în locuința mea

Pe cât este posibil,  să practicăm autocontrolul şi să fim atenţi la calitatea stării noastre mentale.

Este ştiut faptul că  oamenii care vor să trăiască în înţelegere cu semenii lor trebuie, în primul rând, să-şi schimbe atitudinea faţă de ei, adică să nu pretindă din partea lor virtuţile, comportamentele pe baza cărora conveţuirea paşnică, armonioasă să fie posibilă, 

ci să le ofere ei primii.

Să continuăm lectura unor  cuvinte, pe care le citez  din  cartea:

 „Cum gândeşte omul”,  scrisă, acum peste 100 de ani,  de James Allen.

«Capitolul 6  Viziuni şi idealuri

Visătorii sunt salvatorii lumii. Deoarece lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, aşa şi oamenii, prin toate încercările, păcatele şi înclinaţiile lor meschine, sunt hrăniţi de minunatele viziuni ale visătorilor solitari. Omenirea nu-şi poate uita visătorii. Nu poate să lase ca idealurile lor să pălească şi să se stingă. Ea trăieşte în ele. Omenirea le va cunoaşte în realităţile, pe care le va vedea şi cunoaşte într-o bună zi.

Compozitorii, sculptorii, pictorii, poeţii, profeţii şi înţelepţii, aceştia sunt făuritorii lumii  ce va veni, arhitecţii paradisului. Lumea este frumoasă, pentru că ei au trăit pe acest pământ; fără ei, omenirea muncitoare ar pieri.

Cel care întreţine o viziune minunată şi un ideal măreţ în inima lui le va realiza într-o bună zi. Columb a visat o altă lume şi a descoperit-o. Copernic şi-a imaginat o multitudine de lumi şi un univers mai extins, şi le-a dezvăluit. Buddha  şi-a imaginat o lume spirituală de o perfecţiune şi o pace absolută, şi a intrat în ea.

Nu renunţa la viziunile tale. Nu renunţa la idealurile tale. Ascultă atent melodia care îţi înflăcărează inima, frumuseţea care se concepe în mintea ta, farmecul care împodobeşte cele mai pure gânduri ale tale, pentru că din ele vor răsări toate situaţiile încântătoare, un mediu paradisiac; din acestea, dacă le rămâi fidel, se va construi, într-un final, lumea ta.

A dori înseamnă a obţine; a năzui înseamnă a realiza. Este posibil oare ca dorinţele primitive ale omului să primească răsplata cea mai mare, iar cele mai pure aspiraţii să piară, din lipsă de susţinere? Nu aceasta este Legea.

O astfel de  stare a lucrurilor nu se potriveşte cu 

  …  „Cere şi vei primi”.

Visează măreţ şi, ceea ce vei visa, asta vei deveni.

Viziunea ta este promisiunea a ceea ce vei fi, într-o bună zi.  Idealul tău este profeţia  a ceea ce vei   dezvălui în final. 

Cea mai măreaţă realizare a fost la început şi pentru o vreme doar un vis.

Stejarul doarme în ghindă; pasărea aşteaptă în ou;  şi în cea mai măreaţă viziune a sufletului se trezeşte la viaţă un înger.  Visele sunt răsadurile realităţii.

Poate situaţia actuală din viaţa ta ţi se pare de netrecut, dar ea se va schimba rapid, dacă îţi stabileşti un Ideal şi te străduieşti să-l împlineşti.

Pur şi simplu, nu poţi să evoluezi şi să stai liniştit. Imaginează-ţi un tânăr epuizat de sărăcie şi de muncă; petrece multe ore într-un atelier, în condiţii mizere; este needucat şi nu ştie să scrie şi să citească. Dar el visează la lucruri mai bune. Se gândeşte la studiu, la inteligenţă, la frumuseţe şi la o viaţă mai uşoară. El concepe şi construieşte mental o situaţie ideală de viaţă.

Viziunea unor posibilităţi şi libertăţi mai mari începe să-l stăpânească; neliniştea îl îndeamnă să acţioneze şi îşi foloseşte tot timpul liber şi toate resursele, aşa reduse cum sunt, pentru a-şi  dezvolta puterile şi capacităţile adormite.

În scurt timp, îşi modifică gândirea atât de mult, încât nu mai poate munci în acel atelier. Această slujbă nu mai rezonează deloc cu mentalitatea lui şi, la fel de uşor cum arunci o haină, o părăseşte pentru totdeauna, în timp ce apar din ce în ce mai multe ocazii, pe măsura puterilor lui în expansiune.

Ani mai târziu, îl vedem pe acest tânăr ca om matur. Observăm că este stăpânul anumitor forţe ale minţii, pe care le foloseşte cu mare influenţă şi cu o putere aproape de neegalat. În mâini ţine frâiele unor responsabilităţi imense. Vorbeşte şi schimbă vieţi.

Bărbaţi şi femei îi sorb cuvintele şi îşi remodelează caracterele.  Ca un soare, el devine centrul fix şi luminos, în jurul căruia gravitează nenumărate destine.  Şi-a realizat Viziunea tinereţii lui. A devenit una cu  Idealul său.

Aşadar, şi tu, tinere cititor, îţi vei realiza Viziunea (nu dorinţa deşartă), fie ea umilă sau minunată, sau o combinaţie între cele două, pentru că te vei îndrepta întotdeauna către ceea ce îţi place cel mai mult în adâncul inimii tale.

Vei primi exact rezultatele gândurilor tale; vei primi ceea ce ai câştigat, nici mai mult, nici mai puţin. Oricare ar fi situaţia ta actuală, vei cădea, vei rămâne pe loc, sau te vei înălţa odată cu gândurile tale, cu Viziunea, cu Idealul tău.  Vei deveni la fel de mic ca şi cea mai primitivă dorinţă a ta; şi la fel de măreţ ca şi cea mai înaltă speranţă.

Din cuvintele minunate ale lui Stanton Kirkham Dave citez:

„Poate eşti un simplu contabil şi, curând, vei ieşi pe uşa care, pentru atâta vreme, ţi s-a părut că este o barieră în calea idealurilor tale şi te vei găsi în faţa unei audienţe – cu penelul încă la ureche, cu petele de cerneală pe degete – şi atunci, şi acolo, se va revărsa torentul inspiraţiei tale. Poate eşti un cioban care mână oile şi vei ajunge la oraş – bucolic şi cu gura căscată; vei rătăci, sub îndrumarea cutezătoare a spiritului, spre biroul maestrului care, după un timp, îţi va spune:  „Nu mai am ce să te învăţ” şi, astfel, tu ai devenit maestrul care visase, cu puţin timp în  urmă,  la  lucruri măreţe, în timp ce mâna oile.  Vei lăsa jos ferăstrăul şi rindeaua, şi vei lua asupra ta regenerarea lumii.”

Oamenii  care nu gândesc, ignoranţii şi leneşii, care văd doar efectele aparente ale lucrurilor, şi nu cauzele, vorbesc despre noroc, soartă şi şansă. Când văd că un om se îmbogăţeşte, spun: „Cât de norocos e!”

Când îl văd pe un altul că ajunge intelectual,  exclamă: „Cât de privilegiat e!”  Iar când observă  caracterul pios şi influenţa mare a altuia, remarcă: „Cum îl ajută şansa în toate!”

Ei nu văd însă încercările, eşecurile şi luptele prin care au trecut aceşti oameni, pentru a căpăta experienţă. Ei nu cunosc sacrificiile pe care le-au făcut, eforturile temerare, credinţa pe care au avut-o, ca să poată să depăşească obstacolele, aparent insurmontabile, şi să-şi realizeze Viziunea din inima lor.

Ei nu văd întunericul şi suferinţa, ci doar lumina şi bucuria, şi numesc asta „noroc”; nu văd călătoriile lungi şi anevoioase, ci doar rezultatul plăcut, şi numesc asta  „baftă”; nu înţeleg procesul, ci doar percep rezultatul, şi îl numesc „şansă”.

În toate chestiunile umane există eforturi şi există rezultate, iar mărimea efortului este măsura rezultatului, nu şansa.  „Darurile”, puterile, posesiunile intelectuale, materiale şi spirituale sunt roadele unor eforturi. Ele sunt gânduri finalizate, obiecte obţinute şi viziuni împlinite.

Viziunea pe care o glorificaţi în minte, Idealul pe care îl întronaţi în inimă – acestea vă vor făuri viaţa şi asta veţi deveni.».

(va urma)

Imagine de Toamnă foto jenita naidin

*

Data viitoare vom citi împreună ultimele cuvinte  din această carte veche şi anume Capitolul 7 intitulat PACEA.

După cum aţi observat, cu toţii am avut Bucuria să luăm cunoştinţă cu ce ne-a lăsat acest spirit evoluat, James  Allen.

 Am văzut  munca sa, dar şi  dorinţa lui de a ne transmite învăţămintele dobândite de-a lungul vieţii sale.

*

  *

Jeniţa Naidin 

Miercuri, 27 Noiembrie 2019

flori în locuința mea

*


James Allen – Cum gândeşte omul – 16 –

Spuneam în data de 23 Octombrie 2019:  

William James, cel care a fondat psihologia americană, a spus că,   în timpul vieţii lui,  cea mai importantă descoperire a fost aceea conform căreia

 „poţi să îţi îmbunătăţeşti viaţa, pur şi simplu, schimbându-ţi calitatea gândurilor”.  

Frunze Toamna foto jenita naidin

De aceea continuăm lectura unor  cuvinte, pe care le citez  din  cartea:

 „Cum gândeşte omul”,  scrisă, acum peste 100 de ani,  de James Allen.

Am încheiat articolul  15 despre această carte cu aceste cuvinte ale celebrului autor: 

Nu poate exista progres şi nici reuşită, fără sacrificiu”,

 din  cadrul  Capitolului 5:  Factorul- gând şi influenţa lui asupra succesului, iar astăzi cităm finalul acestui  capitol,  citând următoarele:

«Succesul în lume va fi determinat de măsura în care îşi sacrifică gândurile instinctuale confuze, îşi fixează mintea pe îndeplinirea   planurilor lui şi îşi întăreşte capacitatea de decizie şi încrederea în propriile puteri.

Cu cât îşi înalţă mai sus gândurile, cu cât devine mai curajos, mai demn şi mai drept, cu atât va fi mai mare succesul lui şi cu atât  mai bincuvântate şi mai durabile vor fi realizările lui.

Universul nu-i ajută pe cei lacomi, necinstiţi sau vicioşi, deşi pare că o face uneori;  el îi ajută pe cei cinstiţi, generoşi, virtuoşi. De-a lungul vremurilor, toţi marii Învăţători au spus acelaşi lucru în moduri diferite, iar pentru a dovedi şi cunoaşte acest adevăr, omul trebuie să stăruie în a deveni din ce în ce mai virtuos, prin înălţarea gândurilor lui.

Realizările intelectuale sunt rezultatul unor gânduri consacrate căutării cunoaşterii, sau a frumuseţii adevărului din viaţă şi natură. Acest gen de  realizări pot fi, uneori, asociate cu vanitatea şi cu ambiţia, dar ele nu sunt rezultatul acestor caracteristici. Ele sunt efectul natural al unui efort prelungit şi stăruitor al  gândurilor pure şi  altruiste.

Realizările spirituale sunt rezultatul tuturor dorinţelor pioase.   

Cel care gândeşte permanent la idealuri nobile şi superioare, care se concentrează pe tot ce este pur şi altruist, va deveni 

– la fel de sigur cum soarele ajunge la zenit şi este lună plină – 

 înţelept  şi nobil în caracter şi se va ridica într-o poziţie de influenţă şi demnitate.

Realizările, de orice fel, reprezintă încununarea eforturilor, diadema gândurilor. Cu ajutorul autocontrolului, a hotărârii, a purităţii, a dreptăţii şi a gândului bine direcţionat, omul se înalţă.   

Prin gânduri instinctive, prin indolenţă, prin impuritate, prin corupţie şi prin confuzie, omul decide.

            Un om poate avea un succes deosebit în lume şi  chiar pe tărâmul spiritual, şi totuşi, mai târziu, să decadă devenind slab şi nefericit, din cauză că a permis gândurilor arogante, egoiste şi corupte să-l invadeze.

            Victoriile câştigate, printr-o gândire corectă, pot fi menţinute doar printr-o supraveghere atentă.  Mulţi oameni cedează, atunci când succesul este asigurat, doar pentru a ajunge rapid, înapoi la eşec.

            Toate realizările, fie ele în domeniul afacerilor, intelectuale  sau spirituale, sunt rezultatul  unei gândiri conştient direcţionate şi sunt guvernate de aceeaşi lege; singura diferenţă constă în rezultatul obţinut.

            Cel care realizează puţin, sacrifică puţin.

            Cel care realizează mult sacrifică mult.

            Cel care realizează lucruri măreţe, trebuie să sacrifice enorm.».

(va urma)

*

Aşa este, avem de adoptat o gândire corectă şi asta, în mod permanent.

Gândul la Creator, la Dumnezeu este un gând supravegheat de Duhul Sfânt, de Spiritul Sfânt, parte din Creator. Şi atunci, am curajul să vă spun din proprie experienţă că numai prin sacrificiu putem să obţinem lucruri importante, în funcţie de posibilităţile individuale dintr-un anume moment al vieţii. Dar să nu ne eschivăm şi nici să nu acţionăm inconştient, fără să ne cunoaştem fragilităţile, posibilităţile.

Din modalităţile prin care îmi conduc în prezent  existenţa, pe lângă munca permanentă  este şi faptul că sunt atentă să îmi îndrept gândurile mai întâi către Dumnezeu, şi apoi către oameni, către ceea ce am de făcut.

După cum ştim, fiecare om  Îl întâlneşte pe Dumnezeu în felul său unic.

 Repet aici  cuvinte pe care le-am mai spus şi pe care le trăiesc:

Cine doreşte să aibă pace  în el însuşi, să aibă o viziune proprie universală şi unificatoare, să îi lumineze pe ceilalţi după propriile puteri şi nivel de cunoaştere, atunci soluţia este

 Mintea la Dumnezeu şi trupul nevoinţei, înfrânării de la orice îl poate dezechilibra.  

În orice moment al vieţii să facem tot ce ne stă în putere, să facem fapte bune, şi  să nu uităm că viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.

Vă invit să priviţi fotografii frumoase pe care le-am făcut pentru Dumneavoastră:

  *

Jeniţa Naidin 

Luni,  11 Noiembrie 2019,  

Cerul care mă așteaptă

      de Sfântul MINA, şi când, iată au trecut  27 de ani  de la o întâmplare miraculoasă din viaţa mea,  când am văzut moartea cu ochii.  

În Prezent, după multe, multe întâmplări miraculoase din îndelungata mea viaţă pământeană,  am de spus energic:  Dumnezeu există! Eu ştiu. 

Culorile Toamnei foto jenița naidin

*

*


Next page »