Aripi de argint, Sudul, Dumnezeu, Îngerii

am fotografiat aceste flori lângă Bistrița. j.n.

Am călătorit în Sud  însoţită de Dumnezeu şi de Îngeri.

Am analizat Iubirea cu care mă însoţeşte Dumnezeu,

 cu care mă însoţesc Îngerii.

Am analizat Iubirea mea faţă de Dumnezeu, faţă de Îngeri, față de toţi Oamenii din jurul meu.

Sunt atentă la Prezent şi sceptică faţă de exterior, cred în Dumnezeu care este în Interiorul meu, în Sinele meu real, aşa cum este în orice Om.

Muncesc  ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni, şi însoţesc munca de Rugăciune, cât de des posibil.

Am simţit nevoia să citesc acum două poezii anume, şi, vă invit şi pe Dumneavoastră:

ARIPI  DE  ARGINT

Şi anotimpuri, vânt de miazănoapte

sau vânt de sud, dacă m-ar căuta,

pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.

Şi călători, iscoade de departe,

şi patrie, morminte, bolovani,

dacă de mine toate-ar întreba,

m-ar dibui prin vânt în preajma ta.

De zile, săptămâni, de luni, de ani,

mă pierd în ochii tăi mândră iubire.

Ca din  oglinzi, ce singure nu mint,

încerc să dobândesc o dumirire,

că àripile ce le simt în spate,

aievea sunt din pene de argint,

sau o părere doar de greutate.

   Lucian  Blaga

***

SUDUL  

Din grădinile tale trebuie privite

veşnicele stele,

 de pe o bancă în întuneric

 trebuie privită puzderia   de lumini

căreia ignoranţa mea nu i-a învăţat numele,

nici aranjarea  în constelaţii,

 trebuie simţit umbletul apei

în secretul fântânii,

mirosul iasomiei şi caprifoiului,

liniştea păsării adormite, arcul vestibulului, răcoarea;

 aceste lucruri, din întâmplare-s poemul.”

Jorge Luis Borges 

(din volumul Poezii  alese 

Editura George Coşbuc Bistriţa, 2005

Fervoare pentru Buenos Aires, 1923

Traducere de Victor Ştir).

imagine din locuința mea de la Bistrița. j.n.

 ***

Desigur, fiecare va percepe versurile din aceste poezii cu proprii receptori.

Poeţii, la rândul lor, au proiectat Lumea din interiorul lor. Lumea pe care credem că o vedem în exterior se află de fapt în interiorul nostru şi reprezintă imagini proiectate de mintea noastră, adică un vis. Dacă suntem conştienţi că visăm, nu dăm vina pe nimeni pentru ce ne face să suferim, pentru că visul este  al nostru. Când facem un pas în evoluţia noastră ne asumăm responsabilitatea pentru viaţa pe care o trăim la un moment dat. În acest fel, când nu ne place viaţa noastră, vom decide să o schimbăm.  Omul îşi visează  el însuşi povestea vieţii, deci, el îşi poate schimba realitatea în care trăieşte. Mintea omului proiectează imaginile exterioare în funcţie de chimia creierului său la un moment dat. Schimbându-şi gândurile şi modul de viaţă, îşi schimbă Destinul.

 Cu mintea la Dumnezeu, la Inteligenţa Cosmică, nu putem greşi.

Să Îl iubim pe Dumnezeu din toată Inima, din tot Sufletul.

imagine de la fereastra mea din Bistrița. j.n.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 27  Septembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


O Bucurie pentru judeţul Bistriţa-Năsăud

imagine de la fereastră. 23 Septembrie 2020. j.d.n.

Am citit textul pe care îl reproduc în întregime mai jos,  pentru ca să ne bucurăm împreună de realizarea culturală ce priveşte întreg Judeţul Bistriţa-Năsăud.

În această prestigioasă revistă publică scriitori şi oameni de cultură din  judeţul  B-N şi nu numai.

Cu mulţi ani în urmă, când am primit primul exemplar al acestei publicaţii  de la Omul de cultură, preotul Ioan Pintea, am spus după lectură că o asemăn cu revista Secolul 21.

De atunci sunt, cred, 14 ani şi mereu citesc această revistă-carte,  cum am denumit-o, cu mare interes. Apreciez în mod deosebit editorialul Domnului Olimpiu Nuşfelean.

Dar, să citim despre Premiu:

„Premiul Revista anului pentru Mișcarea literară

            Vineri, 11 septembrie, ora 11, la Casa Vernescu, Calea Victoriei nr. 133, fără public, într-o Gală filmată de TVR, a avut loc Festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019. Cu acest prilej au fost acordate șiPremiile Asociației Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare (A.R.I.E.L.) pentru anul 2019. Juriul pentru decernarea Premiilor A.R.I.E.L. pe anul 2019, alcătuit din: Nicolae Manolescu (Președinte, președintele Uniunii Scriitorilor din România), criticul Dan Cristea, poetul Nicolae Prelipceanu (membri), a acordat Premiul Revista anului revistei Mișcarea literară din Bistrița (director Olimpiu Nușfelean). Din ARIEL, Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare, fac parte 34 de reviste ale Uniunii Scriitorilor sau care sunt sub egida Uniunii, și 15 edituri literare. Premiul a fost acordat la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România desfășurată recent la București, în condiții de pandemie Alături de premiul „Revista anului” s-au mai acordat: „Cartea anului” pentru poetul clujean Vasile Igna, volumul de poezii „Periscop”, Editura Cartea Românească, și „Editura anului” pentru Editura Junimea din Iași. Amintim că, de-a lungul anilor, premiul „Revista anului” a fost acordat unor publicații literare precum „România literară”, „Viața Românească”, „Orizont”, „Steaua”, „Ramuri”, „Familia”, „Arca”, „Ex Ponto”. Simpla enumerare a acestor reviste ne arată că revista „Mișcarea literară” a fost așezată, foarte onorant, alături de publicații de mare prestigiu ale actualității literare. Felicitări redacției, colaboratorilor, cititorilor, instituțiilor care susțin revista!”

(articol preluat din ziarul Răsunetul de  Marţi, 22 sept. 2020, publicație condusă de MENUȚ MAXIMINIAN)

*** 

Felicit întreg colectivul Revistei Mişcarea literară.

Minunate flori. j.d.n.

*** 

Cu Iubire  şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Luni, 23 Septembrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ


Oare ne regăsim în versurile acestea nemuritoare?

 „EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i nenţeles

se schimbă-n nenţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori, şi ochi şi buze şi morminte.”

Lucian Blaga

*

Iubesc aceste versuri.

Ştiu că mulţi oameni, ca şi mine,  Iubesc acest Poem.

 *

Simt o Bucurie în suflet privind florile.

*

 Cu Iubire  şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Luni, 21 Septembrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ


Să credem în Principiul Unităţii Universale

Sunt la Mănăstirea Brâncoveanu. foto: Elena Ștefan Anghel

Gândul, că este un singur  Principiu care conduce întreg  Universul,  că suntem creaţi şi susţinuţi în Existenţă de un singur Dumnezeu atotcreator, are menirea să ne încurajeze Sufletul nostru nemuritor.

În Interiorul nostru, în străfundul  Fiinţei noastre suntem totuna cu acest  Mare Principiu, ştim că suntem o părticică din El, şi acest gând ne dă o mare siguranţă.

Sfântul Pavel a spus:

„Am credinţa că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici o putere, nici înălţimea, nici adâncimea şi nici un fel de creaţiune nu ne-ar putea despărţi de Dumnezeu.” 

  Când suntem cu mintea cât de des posibil la Dumnezeu reuşim să avem conştiinţa identităţii noastre cu El, şi, astfel, reuşim să avem echilibru sufletesc care ne este imperioas necesar în viaţă.

Gândul nostru  permanent să fie de a face fapte bune.

 Este ştiut că de câte ori un om  face rău, el se micşorează, involuează în spiritualitatea sa. Omul îşi pierde conştiinţa originii sale divine dacă  se desparte de Iubire, Dreptate, Adevăr.

Lumina, Adevărul, Iubirea sunt totuna cu Dumnezeu.

Omul este un mecanism foarte delicat, este  un sistem format din alte sisteme ce trebuie să funcţioneze toate în Armonie.

Dorim ca omul  să fie conştient de faptul că este o fărâmă din Înţelepciunea Universală care susţine totul.  Deci, are o răspundere în Univers.

Ştim cât de multă energie ne trebuie ca să devenim conştienţi de noi înşine şi că este greu să ne dezvoltăm conştiinţa organizaţională şi socială. Dar este necesar.

Dorim ca omul să aibă un comportament respectuos care înseamnă să fie un comportament etic şi supus unei puteri superioare, adică un comportament dumnezeiesc, chiar dacă nu se consideră o fiinţă religioasă.

Am fotografiat acest SIMBOL important de vizualizat de noi toți. j.n.
Am adus violete de gențiană din Poiana Stampei. j.n.
azalee. j.n.

Jeniţa Dodiţă Naidin

Luni, 14 Septembrie 2020

Spre O  LUMINĂ  CALDĂ

Azi, o Mare Sărbătoare a Creştinătăţii:

Înălţarea Sfintei Cruci

Sunt la izvorul lui Arsenie Boca de la M. Brâncoveanu. foto: Elena Ștefan Anghel
Superba Natură. foto: Florin Naidin

                                                 ***


IUBESC Florile, Poezia, Rugăciunea

Flori din locuința mea din Bistrița j.n.

Sunt în Sudul României şi vă invit

să priviţi flori ce le aveam în locuinţa mea din Ardeal,

dar şi să citiţi o Poezie şi o Rugăciune pe care le Iubesc.

„Râu al nemărginirii

Apele tale necunoscute, apele tale tăcute

Lunecă grabnic fără răgaz din eternitate!

Golul cel larg este zguduit de curentul tău dezincarnat,

Furioasa învălmăşeală a valului tău fără substanţă

Ridică materia în mici insule de spumă;

Razele-ascuţite ale luminii scânteietoare alcătuiesc curenţi de culoare

Care urcă din prăpăstioasele adâncimi;

Vârtejuri, bulboane, straturi peste straturi, _  toţi sorii, lunile, stelele

Sunt asemenea cu nişte stropi de apă.

O, tu Rătăcitorule etern în vastele depărtări,

Acest mers fără nici o ţintă este muzica sufletului tău, şi melodia ta fără nici un sunet.

Ceea ce este dincolo te cheamă mereu?

Şi cum dragostea sa este atoateabsorbantă, tu rămâi veşnic fără sălaş?

În această nebună căutare pătimaşă,

Pe sânul tău din când în când se leagănă un colier

Şi iată că stelele strălucesc!

Şuviţele tale de furtuni înnourate aruncă beznă în goluri,

Buclele tale  făcute din fulgere  strălucesc în timpul dansului,

Şi veşmântul tău neliniştit sărută ierburile care palpită,

Frunzişul veşnic tremurat al pădurilor toate.”

 R. TAGORE  

gladiole din locuința mea cu Soarele pe ele j.n.

*

 S-a spus un mare Adevăr:

„Când vine Dumnezeu la tine

te dezlegi de toate,

atât de nedreptăţile tale,

 cât şi de toată dreptatea ta.

Când stai în faţa lui Dumnezeu cu credinţă tare

eşti mai presus de lumea aceasta,

mai presus de trăncăneala vieţii.

Ai, cu un cuvânt,

 liniştea mai presus de lume,

ai liniştea lui Dumnezeu.” 

Flori la geam în locuinta din Bistrița j.n.

Deci,

lăsaţi-L pe Dumnezeu să intre în inima şi mintea Dumneavoastră!

Chemaţi-L sincer prin

RUGĂCIUNE:

Doamne,

dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voii Tale.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.

Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare,

că pentru toate este Sfânta voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele.

În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi oamenii, 

să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei  

şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu PACE în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă:

  • să mă rog,
  • să cred,
  • să nădăjduiesc,
  • să rabd,
  • să iert
  • să iubesc.    AMIN!
Superbe flori j.n.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Joi, 3  Septembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


Blândeţea Sufletului nostru este o avere

De Sfânta Maria, am fotografiat floarea soarelui în grădina surorii mele ADELA. j.n.

Blândeţea declanşează hormonii fericirii, 

atât în corpul celui  care rosteşte cuvintele,

cât şi în corpul ascultătorului.

Este minunat să ştim,

după ce am experimentat noi înşine,

că,  atunci când rostim cuvinte blânde,

acestea declanşează în sânge hormoni de alinare.

Ştim că suntem ceea ce gândim. 

Ştim cum gândurile sunt reale forţe ce ne  modelează viaţa.

Atunci când gândurile devin cuvinte,

se ştie că forţa cuvintelor se manifestă  prin vibraţii.

Cuvintele produc vibraţii în mintea şi corpul omului.

Cuvintele produc vibraţii ce influenţează tot ce e în jurul nostru,

toată Natura, tot Universul şi, 

e  bine să credem asta!

am adus acasă aceste minunate flori și le-am imortalizat. j.n.

Acum,

când studii ştiinţifice temeinice au dovedit că,

la oamenii care aud cuvinte blânde,

în sângele lor se elimină hormoni benefici de alinare, liniştire,

dar că aceşti hormoni de fericire se elimină şi în sângele celor care le rostesc,

este normal să comunicăm doar rostind cuvinte blânde şi pozitive.

Cuvintele au energie.

Este bine să contăm mult pe înţelepciunea noastră interioară, să ne racordăm la ea.

Odată ce ne gândim şi punem de acord cu  înţelepciunea noastră interioară,

în fapt ne racordăm la Mintea cosmică infinită, adică, la Dumnezeu.

Desigur, fiind atenţi la cuvintele pe care le rostim,

vom constata beneficiile cuvintelor pozitive în noi înşine.

Amintim câteva cuvinte ce declanşează energii revigorante:

Mulţumesc, 

Sunt recunoscătoare,  Sunt recunoscător, 

Te iubesc, 

Îmi pare rău,   

Te iert,

Mă iert pe mine însămi,

Mă iert pe mine însumi.

Am încredere în înţelepciunea mea interioară, 

Am încredere în Dumnezeu.

Am fotografiat în grădina Familiei Adela și Nelu DRĂGAN trandafiri și Toamna care se apropie. j.n.

*** 

Să ne aminti ce a spus un  Sfânt: 

„Când vine Dumnezeu la tine

te dezlegi de toate,

atât de nedreptăţile tale cât şi de toată dreptatea ta.

Când stai în faţa lui Dumnezeu cu credinţă tare

eşti mai presus de lumea aceasta,

mai presus de trăncăneala vieţii,

ai cu un cuvânt liniştea mai presus de lume,

ai liniştea lui Dumnezeu.”

„ Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe,

şi numai la atâtea daruri ajungem,

prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie.

  Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni,

câtă amărăciune putem bea

în locul celor ce vrem să îi mângâiem.

 Atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi,

câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi

pentru Dumnezeu şi pentru oameni.”

Am fotografiat acești 2 trandafiri pentru ca să bucur Sufletele Oamenilor. j.n.

*** 

Jeniţa Dodiţă Naidin

DUMINICĂ,  16 August 2020

Bistriţa


Cuvinte despre SMERENIE

MOTTO:

SMERENIA este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine.

 Arhimandrit Arsenie Papacioc    

Pentru că noi înşine nu ne vedem smeriţi, mereu căutăm SMERENIA.

Am căutat, prin SMERENIE, să am gânduri şi acţiuni spre a  ajuta.

Sunt atentă să lupt împotriva mândriei. Desigur există un fel de mândrie ce trebuie să îl avem, adică să avem stimă de sine.

Oricât am citit, nu am găsit o exegeză despre aceste sentimente: mândrie şi stimă de sine,  analizate împreună cu explicarea sensului ce îl au.

Rămâne să mai caut în mine însămi sensul lor.

Până la urmă putem să simplificăm lucrurile şi să credem,

dar şi să trăim în acest fel, şi anume, fiind atenţi la relaţia noastră cu Dumnezeu,  

singura relaţie care ne ajută, ne dă gânduri bune,  ne lasă liberi.

Ştim că împotriva mândriei putem lupta numai cu SMERENIA.

Ştim că Suferinţa aduce multă SMERENIE.

Vă invit să citim un fragment dintr-un interviu dat de  Arhimandritul Arsenie Papacioc jurnalistului:

„- Cum putem căpăta „smerita smerenie” şi care sunt roadele ei?

  • Hai să vă spun, ca să mă înţelegeţi, ca să nu vorbim şi noi raţionalizând-o.

Smerita smerenie…  Despre asta vorbim. Şi, din momentul în care  smerita smerenie se adânceşte cât mai mult, trăieşti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare. Iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă şi fără să se discute. Te ajuţi pe tine şi pe toţi ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai eşti un ins. Eşti un univers, un microcosmos în care se oglindeşte un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăieşti aceste lucruri. 

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, şi ne cere cu ardoare: 

Umilinţă, umilinţă, umilinţă!”

Sunt total de acord. De foarte mulţi ani ating sufletul oamenilor prin umilinţă.

De mulţi ani spun în sinea mea 

 că trebuie să fac foarte mult bine pentru cât de mult rău mi s-a făcut.

Mă străduiesc să Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima mea, din tot cugetul meu.

Vă invit să vedeţi câteva imagini fotografiate de mine cândva:

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Sâmbătă, 8 August 2020 

Spre o Lumină caldă 

***


29 Iulie 2020 – Creţica ar fi împlinit 71 ani

Am fotografiat Soarele pe flori pentru tine Crețica. cu drag, jenița.

Doamne!  Cum a trecut Timpul!

În data de 20 Mai 2013, sora mea Creţica a Plecat în  Eternitate.

Au trecut 7 ani!

S-a născut la 29 Iulie 1949,  şi cât a trăit pe Pământ a energizat totul în jurul ei.

Ajuta toate fiinţele.

Iubea Natura, Florile.

Venea des la Bistriţa.

În tinereţe, când eram în Bucureşti, venea şi acolo des. 

Acum 7 ani am postat pe blog o poezie în amintirea ei, şi, 

ca dovadă că cei Plecaţi  ajută şi din Cer,

acea postare a fost văzută de Prof. Zenovie Cârlugea şi, peste ani,  

la îndemnul Domniei sale s-a născut opera: „Lucian Blaga la Bistriţa (1938-1940)”,

 publicată în 2028.

Reproduc postarea din 2013,

 care a avut menirea să iasă la Lumină o carte importantă:

Vasile Lascăr – Poezie de ziua Crețicăi

Astăzi,  29  iulie  2013,  sora mea, Crețica, ar fi împlinit 64 ani,

dar, de  curând, Dumnezeu i-a chemat sufletul la  El.

Multă lumină să ai acolo, în Eternitate,  Crețica!

Am cules la calculator o poezie  ce vorbește despre  Crin, această floare deosebită,

căci sora mea, Crețica, era albă ca un Crin alb înflorit.

Lectură plăcută vă doresc!

*

PE O STRADĂ DEPĂRTATĂ…

Pe-o stradă depărtată eu trec întotdeauna:

– E-o stradă ca oricare din burgurile noastre,

În care însă noaptea când luminează luna

Trotuarele sunt parcă mai triste şi albastre.

La casa cea mai mică, pe marginea ferestrii

Pe care niciodată eu nu o văd deşartă,

Un crin înalt şi sprinten asemeni unei trestii

Se’ndoae de povara potirului ce poartă.

O tainică nevoe e’n stare să mă’ndemne

Să vin întotdeauna pe-acolo, iar parfumul

Pe care’l prind în treacăt mă farmecă pe semne

Că’l simt mereu în suflet şi’n urma mea tot drumul.

Îmi place  strada asta şi nu este frumoasă:

– E-o stradă ca oricare din burgurile noastre,

În care însă noaptea când mă îndrept spre casă

Trotuarele sunt parcă mai triste şi albastre…

 Vasile Lascăr

***

N.Ns. Am căutat în Istoria literaturii române a lui G. Călinescu şi nu am găsit nimic scris

 despre acest preot-poet Vasile Lascăr.

Am reprodus poezia dintr-o cărticică veche, fără coperte, dar care are o fotografie a poetului.

Sub fotografie, editura a scris aşa:

† Vasile Lascăr,

ceea ce înseamnă că era plecat la Domnul când a fost publicată această cărticică ce conţine superbe poezii.

[…]

***

Dintr-o greşală tehnică a mea, deci nu a programatorului acestui blog,

la un moment dat, când am salvat într-un fişier,

pe calculatorul meu,  comentariile cititorilor,

din păcate, după salvare, am şters datele iniţiale din administrarea site-ului.

După cum ştiţi, odată şterse, comentariile primite nu mai pot fi publicate, decât dacă sunt iarăşi trimise de autorii lor.  Pentru ca acele comentarii să fie pe blog, încerc,

pe măsură ce voi reuşi, să  republic  articolele la care s-au şters comunicările  şi ataşez respectivele comentarii, cu fidelitate,  aşa cum au fost trimise iniţial de cei care au scris.

Mulţumesc pentru înţelegere!

*

Articolul din prezenta postare a mai fost publicat în Iulie 2013  şi atunci am primit şi publicat comentariul trimis de prof. Zenovie Cârlugea, pe care îl reproduc:

*

  zenoviec Trimis în 8 Feb 2014 la 15:57 Bun gasit!
Întâmplător am descoperit acest blog, unde reproduceti poezia uitatului poet targujian VASILE LASCAR. Eu sunt prof. la Targu-Jiu și m-ar interesa sa stiu mai multe despre acest uitat poet . Daca sunteti buna, ati vrea sa-mi trimiteti fotografia din carticica respectiva si poeziile respective.
V-as fi tare recunoscator, caci noi, condeierii de azi ai Gorjului, am dori sa RECUPERAM pe acest poet uitat..
Cu mii de multumiri
Zenovie Cârlugea, prof. dr.
Targu-Jiu
Vasile Lascăr – Poezie de ziua Crețicăi
1 Vezi articolul

Bistriţa,  Duminică,  28 iulie 2013,   Jeniţa Naidin

Am adăugat  comentariul  ce a fost postat de Dl  Profesor  Zenovie Cârlugea în  data  de 8  februarie 2014.

Jenița  Naidin   12   martie 2019

****

 Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

 Miercuri, 29  Iulie 2020 

Spre o Lumină caldă     

    ***


S. Dasgupta – „O istorie a filosofiei indiene” tradusă de Victor Ştir

foto jenița naidin

Editura George Coşbuc – Bistriţa, director  scriitorul Dumitru Munteanu a scos la Lumină în anul 2019 o carte de excepţie: „O istorie a filosofiei indiene”  scrisă de  profesorul Surendranath Dasgupta, în anul 1922, tradusă în Limba română  de Victor Ştir, jurnalist.

Pentru că nu avem o notă a traducătorului, ne putem gândi că a depus această frumoasă şi dificilă muncă de a realiza versiunea românească, fiind motivat de faptul că 

Surendranath Dasgupta a fost profesorul de sanscrită a lui Mircea Eliade, autorul operei: „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, dar şi a renumitei cărţi: „Yoga Problematica filozofiei indiene”, prefaţată magistral de Constantin Noica.

Posibil că Domnul Victor Ştir s-a gândit şi la   Maitreyi Devi, fiica lui Surendranath Dasgupta, care a scris, cu lacrimi şi durere,  romanul „Dragostea nu moare”, după ce a aflat despre cartea „Maitreyi”,  scrisă de  Mircea Eliade.

Plauzibilă, după mine, ar fi şi motivaţia similară cu ceea ce a simţit L. Blaga când a tradus poezii:

 „…prin tălmăcire, puteau să devină într-un fel ale mele, ale noastre, ale Românilor.”

Avem, deci, acum, în româneşte, Volumul I (528 pagini) din opera: 

„O istorie a filosofiei indiene”, care se alătură altor lucrări despre arta, arhitectura, literatura,  religia, morala şi ştiinţa civilizaţiei indiene.

Autorul ne spune de la început despre importanaţa scrierii sale:

„… cea mai importantă realizare a gândirii indiene a fost filosofia. […] Mult rău s-a făcut deja prin circulaţia părerilor conform cărora cultura şi filosofia Indiei au fost visătoare şi abstracte. Prin urmare, este foarte necesar ca indienii, precum şi alte popoare, să devină din ce în ce mai familiarizaţi cu adevăratele trăsături ale istoriei anterioare a gândirii indiene şi să formuleze o estimare corectă a caracteristicilor sale speciale. […] O lucrare care conţine o descriere generală a relaţiilor reciproce dintre sistemele principale este necesară pentru cei care intenţionează să urmeze studiul unei anumite şcoli. Acest lucru este necesar şi pentru cititorii avizaţi, interesaţi de filozofie şi studenţii filozofiei occidentale care nu au nici o înclinaţie sau timp să se specializeze într-un sistem indian, dar care sunt în acelaşi  timp interesaţi să ştie cât pot despre filozofia indiană. […] Am încercat să fiu cât mai fidel faţă de textele originale cât s-a putut şi am dat mereu termenii sanscriţi sau pali pentru ajutorul celor care doresc să facă din această carte un ghid.”.

Lămuririle profesorului  Surendranath Dasgupta din  Prefaţă ne îndeamnă la lectură, ceea ce am şi făcut în calitate de cititoare.

Mai multe cărţi despre India şi personalităţi indiene îmi sunt cunoscute, dar din opera:

 „O istorie a filosofiei indiene”, tradusă de Victor Ştir am reţinut mai puternic anumite texte, iar pe câteva le voi menţiona aici, fără comparaţii sau interpretări, ci reproducându-le fidel,

de dragul lecturii lor:

„Când au fost create Vedele, probabil nu exista un sistem de scriere predominant în India. Dar aşa a fost zelul scrupulos al brahmanilor, care au învăţat pe de rost toată literatura vedică, auzind-o de la preceptorii lor, şi aceasta le-a fost transmisă cu cea mai mare credinţă în cursul ultimilor 3000 de ani sau mai mult, […] Istoria religioasă a Indiei a suferit schimbări considerabile în perioadele din urmă, din vremea civilizaţiei vedice, şi astfel, a fost acordat Vedelor respectul de a rămâne întotdeauna cea mai înaltă autoritate religioasă în orice moment pentru hinduşi. Chiar şi în aceste zile, toate îndatoririle obligatorii ale hinduşilor, la naştere, căsătorie, moarte, etc. sunt efectuate conform vechilor ritualuri vedice. Rugăciunile pe care un Brahman le spune de trei ori pe zi sunt aceleaşi părţi ale versetelor Vedice, care au fost folosite ca versete de rugăciune cu două sau trei mii de ani în urmă.” Scria Surendranath Dasgupta, în anul 1922. 

Mergem mai departe şi mai menţionăm câteva cuvinte din acest volum, care ne-au atras atenţia:

„Cunoaşterea sinelui relevă faptul că toate pasiunile noastre, toate limitările experienţelor noastre, tot ce este ignorant şi mic în noi, tot ce este tranzitor şi finit în noi este fals. Nu „ştim”, dar suntem „cunoaştere pură”. Nu suntem limitaţi de nimic, pentru că noi suntem infiniţi; noi nu suferim moartea, pentru că suntem nemuritori. Emanciparea nu este o achiziţie nouă, un produs, un efect sau un rezultat al oricărei acţiuni, ci ea există întotdeauna ca adevărul firii noastre. Suntem întotdeauna emancipaţi şi întotdeauna liberi. […] Întrucât suntem cu toţii mereu în propria noastră natură adevărată şi, ca atare, emancipaţi, singurul lucru necesar pentru noi este să ştim că suntem aşa. Autocunoaşterea este, prin urmare, singurul deziderat care poate şterge toate cunoştinţele false, toate iluziile morţii şi renaşterii.

[…] Gândindu-şi sufletul ca pe un trup, ferm printre lucrurile trecătoare, înţeleptul scapă de orice durere. […]  Omul este ca un rezumat al universului […]  Sinele adevărat se manifestă în toate procesele existenţei noastre fenomenale, dar în cele din urmă când se retrage în sine, nu mai poate fi găsit în ele. Este o stare a infinitului absolut, al inteligenţei pure, a fiinţei pure şi a binecuvântării pure.”.

Desigur, scriu un articol şi nicidecum un sdudiu despre această operă, dar totuşi mă mai opresc  asupra câtorva idei, dintr-o mulţime pe care le-am notat, reproducând  fidel cuvintele autorului:

„Meditaţi întotdeauna la (schimbă-ţi gândurile către) bunătate, milă, bucurie […]  Voinţa de a fi bun nu se pierde niciodată în om, deoarece este o tendinţă înnăscută în el, care este la fel de puternică ca şi dorinţa sa de a se bucura de plăcere. Acest punct este remarcabil, deoarece ne dă cheia eticii Yoga şi arată că dorinţa noastră de eliberare nu este acţionată de nici o atracţie hedonistă pentru fericire sau chiar îndepărtarea durerii, ci de o tendinţă înnăscută a minţii de a urma calea eliberării. […] Jiva sau individul înseamnă sine în asociere cu eul şi alte experienţe personale, adică fenomenul sine, care se simte, suferă şi este afectat de experienţele lumii. … sinele în starea sa pură se numeşte Brahman.”

            Mă menţin în seria citatelor şi amintesc cuvintele marelui filosof, Constantin Noica spuse (1937) în prefaţa cărţii lui M. Eliade „Yoga”:

„În această lumină, cetitorul român va găsi,  poate,  că Yoga îi este mai puţin străină decât îi pare în primul monent. Ce ne interesează Yogamergatãttvajna  de pildă, sau alte noţiuni de folosofie indiană, cu termenii lor tehnici corespunzători? Dar atunci ne-am putea întreba la fel de bine, sau aproape: ce ne interesează Kant, sau ce ne interesează cutare problemă de filosofie clasică?”

Aici doresc să fac o precizare semnalată de Surendranath Dasgupta şi anume că în Filosofia indiană, comparativ cu Filosofia occidentală, sunt foarte mulţi termeni în general, dar şi foarte multe denumiri pentru acelaşi lucru, deci e mai greu de a pătrunde în tainele ei.

Cartea sa, tradusă acum şi în româneşte,  este de ajutor celor care sunt interesaţi.

 „O istorie a filosofiei indiene”,   scrisă de  profesorul Surendranath Dasgupta, tradusă în Limba română  de Victor Ştir,  în sine este necesară pentru studii sau iniţiere, chiar dacă unii cititori nu au vizitat, până la întâlnirea cu acest masiv tom,  alţi autori care au scris în domeniul Filozofiei indiene, şi de aceea v-o recomand cu căldură.

            Personal, în timp ce am citit aceste sute de pagini,  am făcut în mintea mea multe conexiuni, una din ele fiind legătura cu fiica autorului, Maitreyi, şi cu romanul ei „Dragostea nu moare” şi alta cu Tagore, un mare Poet indian.

 În anul 2009 am scris: 

 Pe fondul acestei educaţii, când Maitreyi era împreună cu Mircea Eliade, ea  având 16 ani, el 23, discutau despre poeme şi cărţi şi totuşi, în acele ore când stăteau împreună în biblioteca familiei Dasgupta, între cei doi tineri, încet, încet s-a înfiripat dragostea. Mintea ei era plină de gânduri restrictive, dar stătea şi dezbătea toate acestea rememorând melodii: „Am setea în ochi şi setea îmi creşte în piept.”

            Apoi îşi aminteşte, la vârsta de 58 ani,  ce a simţit faţă de Mircea Eliade când avea 16 ani, moment în care a compus un poem:

Întinzându-mi ca o nebună mâinile,

Ca să ating acea viaţă de neatins,

Lasă-mă să merg la această nuntă depărtată

Prezidată de Mahakala;

Rupând şi smulgând tot ce este inutil,

El ridică lampa vieţii libere

Şi însemnează fruntea miresei 

Cu o scânteie de foc…

Trebuie să merg acolo unde eterna noapte

Aşteaptă nemişcată,

Cu neclintita credinţă

A dragostei cuiva…

            În timp ce Eliade a stat în India, când a cunoscut-o pe Maitreyi Devi, a avut întâlniri personale cu marele Rabindranath Tagore. Vă propun cu dragoste să citim fragmente din         aceste dialoguri.

            Tagore îi spunea lui Mircea Eliade în anul 1930:

„Vezi, prietene, munca voastră parcă ar fi un blestem. Munca noastră e bucurie, e libertate, e joc, adică creaţie. Aceasta aş vrea să înveţi de la noi: că munca e asemenea unui dans uriaş, în care prinzi cu fiecare mână două fete frumoase şi joci ca să slăveşti viaţa, pe Dumnezeu, pe tine însuţi şi propria-ţi iubire. Aceasta nu se ştie, încă, în Europa.”

            Mă întreb: oare acum, în Anul Domnului 2009 se ştie?

***

Iar azi  spun: Oare acum, în Anul Domnului 2020 se ştie?

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Marţi, 28  Iulie 2020 

Spre o Lumină caldă  

***

După ce am publicat pe blog, am mai revăzut și adăugit textul și am trimis articolul astfel creat la presă.

iată publicarea 31 Iulie 2020

https://www.rasunetul.ro/s-dasgupta-o-istorie-filosofiei-indiene-tradusa-de-victor-stir

am fotografiat Toamna. jenița naidin

***

Doamne! 

Astăzi sunt 20 de ani de când, cu gândul că voi Pleca în câteva luni la Cer, aşa eram de epuizată, dar convinsă că în liniştea unei locuinţe îmi voi scrie memoriile să rămână fiilor mei, călătoream, însoţită de ruda mea, Steluţa Mihăiţă, la Bistriţa!

Am văzut ce Plan a  avut Dumnezeu cu mine!  Amintesc doar cele peste 100 de drumuri făcute la Bucureşti la copiii mei şi spun: Mare este puterea Ta, Doamne! 

Un porumbel pleacă de la geam foto jenița naidin
am așezat gladiolele pe o piatră care a fost la casa lui Lucian Blaga de la Bistrița și pe care o păstrez. jenița naidin, Marți, 28 Iulie 2020

***


AUREL RĂU – „Spaţiu şi Timp”

Sub titlul „Stelişti şi stelari”, în revista STEAUA din aprilie 2020, la şapte decenii de la apariţia acestei importante publicaţii,  Domnul Ion Pop ne vorbeşte minunat despre mari scriitori, între ei fiind şi  Domnul Aurel Rău, născut la 7 Noiembrie 1930 în Josenii Bârgăului, redactor-şef timp de 40 de ani  al acestei reviste culturale.

 Urmare a unei lecturi fascinante, sunt onorată să exprim câteva gânduri despre două cărţi ale Domnului  Aurel  Rău,  „cel mai reprezentativ poet al grupării Steaua” și „cel mai mare poet în viață al Transilvaniei”, după cum l-a numit, Gheorghe Grigurcu.

Da, în  Noiembrie 2020, Aurel Rău va împlini 90 de ani!

Am avut bucuria ca,  în data de 15 Iulie 2011, când trecuse de 80 de ani, să îl întâlnesc când şi-a  lansat primele 2 volume,  din cele 4 proiectate, după cum ne-a mărturisit personal, sub titlul: „Spaţiu şi Timp”.

 La finalul acelui act cultural organizat de scriitorul Ioan Pintea, am cumpărat cărţile pe care  autorul mi-a scris: 

„Doamnei

Jenica Naidin cu bucuria scrisului la proze şi a unei comunicări sufleteşti cu oamenii lumii care inspiră aceste poveşti în spaţiu şi timp. 15 iulie 2011.”

Volumele mai au pe copertă menţiunea: „Romanele istoriei”.

Am citit, e adevărat cu întârziere de 9 ani aceste scrieri târzii ale poetului, traducătorului, eseistului Aurel Rău, dar consider, conform conţinutului lor, aceste romane: „Ochiul de Acvilă” şi „Apărarea pasivă”, o reflectare a realităţilor trăite de autor, de oamenii de pe meleagurile  sale natale şi nu numai.

Găsim în aceste lucrări evenimente trăite de autor şi de România, mai ales  de Transilvania,  în timpuri mai îndepărtate.  

Adică, Aurel Rău, în umila mea opinie, cu aceste romane îşi revede viaţa într-un mod plăcut, senin, adică, citim o  autopsihanaliză a sa. Dar şi menţionează,  cu exactitate de istoric, date importante din viaţa României.

Exemplific cu un  scurt  citat  din  primul volum:  

«În „oraşul şcolilor”   Mutarea de la o şcoală primară la liceu, ieşirea din familial pentru o viaţă între străini, unde tu să nu fii un străin, schimbarea unui curs de apă cu altul, şi despărţirea de sat pentru oraş, survenite printr-o lumină interioară, dar şi prin mişcări care nu-ţi aparţin, iată o schimbare cum ale epocii, consonantă cu tot ce se întâmplă în lume de câţiva ani, răsturnări de  situaţii, la zări de roşeaţă şi vuiet. […] Acestea, dinspre un prim an al tău, de licean; căci în al doilea, 1943-1944, după o vacanţă de vară frenetică, încheiată – în case şi în gazete, doar sub veşti despre lupte şi morţi la Orel, în Kuban, pe Doneţ, …! zările sunt ca un cerc de fier, mai coclite, mai întunecate. Apariţia de secte, prin sate, de predicatori ambulanţi, dar şi vizite episcopale, mângâieri; Italia capitulată; înlocuirea cu soldaţi nemţi a soldaţilor italieni din Grecia; readucerea „Ducelui”. Dar şi o adunare generală a societăţii Regna, unde sunt confirmate bursele fiilor de grăniceri;  rechemarea ambasadorilor ruşi de la Washington şi Londra, americani şi englezi de la Moscova; ştirea că a încetat din viaţă, la Bucureşti, văduva lui George Coşbuc; lumini şi umbre pe frunţi de mai vârstnici. Ca afostului director al internatului, pe parcursul anului trecut, un tribun, profesor pensionar, cărunt, între timp disponibilizat. El venea din celălalt veac, a participat la actul Unirii, din Alna Iulia, în 1918, e salutat de întregul estuar în freamăt, când trece strada, vizavi de liceu.».

Despre Aurel Rău citim şi în cartea: „Lucian Blaga la Bistriţa (1038-1940)”, pe care am publicat-o în anul 2018, volum în care, Domnul Zenovie Cârlugea îl menţionează în Addenda, articolul  fiind parte din „Dicţionrul esenţial LUCIAN BLAGA – OAMENI DIN VIAŢA LUI, publicat la Tipo Moldova, 2017-2018:

«RĂU, Aurel (7 nov. 1930, Josenii Bârgăului, B-N) 

Poet, prozator, eseist, traducător, editor. Școala generală la Josenii Bârgăului, liceul la Năsăud, Bistrița și Cluj. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj (1953). A lucrat, fiind student, la „Almanahul literar”, iar din 1959 ca redactor‑șef la „Steaua” (numită astfel din 1954, când la direcția ei vine A.E. Baconsky). Este considerat drept „cel mai reprezentativ poet al «grupării Steaua»” și „cel mai mare poet în viață al Transilvaniei” (G. Grigurcu). Traduceri din: Saint‑John Perce, Machado, Giorgios Seferis, Konstantinos Kavafis ș.a.

Lui Aurel Rău îi revine meritul de a‑l relansa pe Lucian Blaga (după ani de interdicție), în momentul când tânărul poet devine redactor‑șef al „Stelei” (1959). După ce‑i publicase „Fântânile” și „Mirabila sămânță”, Aurel Rău îi publică în nr. 12/1960 alte patru poezii: Mică odă unei fete, București 1919, Cerbul, Risipei se dedă Florarul. Au urmat în celelalte numere: Glas de seară, Catrenele dragostei, Stihuitorul, Văzduhul semințe mișca, Dacă m‑aș pierde, Poveste, În fața unei statui a Sfântului Gheorghe, Basm lângă focul de stână, În valea regilor, Lauda văzduhului, La cincizeci de ani.

La 23 aprilie 1953, în semn de prețuire, Blaga îi oferise tânărului poet volumul de Poezii apărut la Fundații în 1942, cu dedicația pe pagina de gardă: „Lui Aurel Rău/ pentru o amintire comună/ sufletelor noastre: Valea/ Bârgăului prin care/ curge Poezie.// Lucian Blaga.”

La 9 mai 1961, la mitingul de doliu de la Casa Universitarilor din Cluj, poetul Aurel Rău își ia „rămas bun” de la „omul și poetul Lucian Blaga”, într‑o cuvântare presărată cu versuri sugestive din întreaga poezie. Sunt citate strofe din „Lucrătorul” (o poezie considerată „pe linie”, deși aflăm și din romanul «Luntrea lui Caron» că fusese scrisă cu mult înainte de război!), dar și din Autoportret, Veniți după mine, tovarăși, Mirabila sămânță, convins că „sufletul generos al poetului va fi mereu cu cei vii, în primăvară și în soare”…

Mai târziu, în 1966, Aurel Rău va publica, în colecția „Cele mai frumoase poezii”, o selecție din poezia lui Lucian Blaga, prevăzută cu o frumoasă prefață. De asemenea, în 1970, la inaugurarea statuii executate de Romulus Ladea, A. Rău a evocat „profilul de european” al celui plecat din Lancrămul transilvan, „un poet profund, tradițional și modern, universal și românesc, de la ale cărui hotare te întorci cu inima plină de revelații, de întrebări și de metafore”. Întrucât R. Ladea trecuse și el în veșnicie, vorbitorul a relevat expresivitatea monumentalei statui care surprinde foarte bine figura de gânditor a poetului „aplecat peste întrebările lumii”, precizând în final: „Cu statuia Lucian Blaga, Clujul e începând de azi mai cultural.”

Se cuvine, desigur, amintită întreaga contribuție a „Stelei” aflată sub direcția lui Aurel Rău, care a făcut din Blaga un fervent subiect de actualitate literară, în coloanele revistei publicându‑se lucrări și studii de referință privind viața și opera marelui scriitor și filosof.».

Am citit cu   Bucurie luminoasă aceste  2 cărţi,  „Ochiul de Acvilă” şi „Apărarea pasivă”,  atât pentru conţinutul lor,  cât şi pentru scrierea corectă,  academică, cu Iubire pentru  Limbă română a Domnului Aurel Rău, scriitor autentic.

Un plus de ataşament am, când le văd pe raftul din biblioteca mea, şi de la faptul că au pe text sublinieri făcute de Domnul Horia Bădescu, poet, eseist, doctor în litere, care a fost prezent la lansare şi a vorbit foarte frumos.

Recomand cu căldură, mai ales tinerilor elevi şi studenţi, această operă scrisă de Aurel Rău,  cu seninătate, nicidecum cu vreo emoţie vindicativă. Dimpotrivă, evocarea evenimentelor ce au avut loc în Spaţiu şi Timp, din aceste prime  2 volume, sunt prezentate ca făcând parte 

dintr-un calm etern, din visul cosmic.

 Nu ştiu, dar sper că a realizat şi celelalte două volume din proiectul Domniei sale: Tetralogia Spaţiu şi Timp, cum l-a numit dânsul atunci.    

Icoana Maicii Domnului. foto jenița naidin

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin  

Duminică, 26  Iulie 2020 

Spre o Lumină caldă  

Maica Domnului cu Pruncul. Icoană pictată de Marin Albu. foto jenița naidin

*** 


Next page »