Marie Cardinal şi cartea sa Cuvinte care eliberează

Motto:

Libertatea omului nu stă în faptul că i se cruţă greul,

ci în faptul că el e capabil să-şi ia asupră-şi acest

greu ca pe cel mai bun lucru al său şi poate să-l facă

parte esenţială din bucuria lui.

Suferinţa e simbolul nesfârşitei posibilităţi de desăvârşire,[…]

Omul care nu poate să-şi ia voios asupră-i această suferinţă,

se cufundă tot mai adânc în mizerie..

Rabindranath Tagore

Vă amintesc astăzi despre o carte celebră:  Cuvinte care eliberează.

Am revăzut, uşor, un text al meu mai vechi.

 Se spune că cel mai bine învăţăm din deciziile noastre greşite. 

Sunt de părere că e bine să învăţăm şi din greşelile altora pentru că viaţa e prea scurtă ca să le facem noi pe toate.

Cartea Cuvinte care eliberează, scrisă de Marie Cardinal, este o carte autobiografică, dar scriitoarea a ţinut atât de mult să fie obiectivă încât introspecţia sa, relatată sincer, pare a descrie viaţa altei persoane.

Cuvinte care eliberează este prima carte de literatură, ce descrie un tratament individual prin psihanaliză, tradusă în România.

Autoarea ne spune cum, până la vârsta de 30 de ani,  în inconştientul său s-au acumulat stări conflictuale nerezolvate ce au condus la trăiri insuportabile, dar şi faptul că s-a vindecat urmând un tratament psihanalitic timp de 7 ani.

Cu ajutorul cuvintelor, al spusului, adică al verbalizării aduce în conştient întâmplările rele ce stăteau ascunse în inconştientul său, unele încă de când era în uterul mamei sale, iar altele din prima copilărie.

În timpul psihanalizei a descoperit, trăind asumat calvarul smulgerii răului ce stătea ascuns în inconştient, că acel ghemotoc întunecat ce îi luase sănătatea era format din: regretele mamei sale că a adus-o pe lume, tentativele mamei de a o avorta, trauma divorţului părinţilor, moartea tatălui, o adolescenţă marcată de războiul din Algeria şi altele.

Acest ghemotoc, numit de eroină „Ceva-ul” lăuntric, a produs în fiinţa sa îmbolnăvirea spirituală şi fizică.

Pentru a-l deznoda şi a-l numi a urmat un travaliu în prezenţa unui psihanalist, cartea descriindu-ne, cu o sinceritate dezarmantă, suferinţele, apoi vindecarea când eroina a simţit că este stăpână pe propria fiinţă deci, sănătoasă.

Eliberarea din chinurile bolii a însemnat o deplină constituire a unui sine echilibrat şi creator, moment în care şi-a recâştigat şi soţul, tatăl celor trei copii ai săi.

Marie Cardinal ne vorbeşte foarte puţin despre psihanalistul ei, căruia i s-a adresat cu încredere, ştiind că acest tip de doctor nu îi internează pe cei cu suferinţe sufleteşti.

Ea, care fusese deseori internată pentru a nu mai pierde sânge, a constatat că în zadar medicii îi îngrijesc corpul fizic şi spiritul cu medicamente. 

De aceea,  a luat hotărârea să se supună unei psihanalize, adică terapiei prin cuvinte.

S-a dus la cabinetul unui psihanalist pentru că nu mai putea trăi cu simptomele, în plan fizic şi psihic, cunoscute în întregime doar de ea, şi a avut o voinţă lucidă şi curajul de a se domina pe sine.

Totul a început prin a povesti doctorului despre hemoragiile sale, despre energiile pierdute prin sângele scurs, au urmat călătoriile în inconştient prin care a descoperit personalitatea bolnavă a mamei sale, apoi a învăţat să-şi interpreteze visele şi coşmarurile, iar la sfârşit, după o activitate meticuloasă şi un cost pe măsură, plătit din propria muncă,  a venit vindecarea.

Amintirile pierdute din prima copilărie au fost regăsite, numite, şi astfel a devenit o persoană nouă înzestrată cu propriul ei adevăr, cu propria ei libertate.

A avut răbdarea să se elibereze din haos, mergând de trei ori pe săptămână la terapie, pentru că şi-a văzut eul în primejdie şi a crezut în această metodă de tratament: psihanaliza ca psihoterapie.

Medicina clasică, cel puţin atunci când s-au întâmplat cele povestite în carte, adică în anul 1961,  întreba pacientul ce simte în plan fizic, dar psihanalistul a întrebat-o  ce simte în suflet, în spirit. Marie Cardinal a răspuns: Mi-e frică.

Frica îndelungată şi nespusă se transformase în halucinaţie şi o alungase în rândul alienaţilor, al nebunilor. Familia ei nu accepta să se ştie că e bolnavă de nervi. Aşa că ea s-a dus singură, la un moment dat la psihanalist, asta pentru că studiase, era conştientă în ce constă această ştiinţă vindecătoare.

La o distanţă de peste 60 de ani lucrurile arată altfel. Oamenii sunt mult mai deschişi, ştiu că atunci când se manifestă în corpul fizic boala era mai de mult în corpul spiritual, iar familiile chiar îi susţin pe cei din rândul lor ce sunt suferinzi sufleteşte şi se bucură când îi văd că merg la psiholog.

De curând s-a publicat o carte despre psihanaliza, ce a durat 10 ani, a unui actor renumit, Mickey Rourke, care şi-a reluat cariera după ce s-a vindecat. Pe acesta l-a trimis soţia la psihiatru, dar lui nu i-a venit să creadă că are probleme, deşi constata că îşi irosise toată averea cu petrecerile, anturajul şi consumul de alcool. A spus ulterior că a fost în stare să facă schimbarea după ce a conştientizat că s-a dus cu totul la fund.

Când a recunoscut că este bolnav, a muncit, având alături medicul, pentru ca în bezna din sufletul său să intre lumina.

Iată un dialog al lui Mickey Rourke cu doctorul său aşa cum l-a consemnat Revista Formula AS:

„- În ce fel v-a ajutat medicul?  – M-a abordat cu o francheţe totală. Într-o zi, aflându-mă la el în cabinet, l-am întrebat: Doctore, sunt nebun?  El a coborât privirea, părea să cugete adânc şi m-a lăsat un timp să fierb în suc propriu. Pe urmă a zis: Da.

Nu se aştepta la un asemenea răspuns sincer.

Nu se aştepta, dar a muncit aproape 10 ani şi uşa sufletului său s-a deschis, a descoperit că fusese abuzat în copilărie, nu şi-a dat seama că vina era a adulţilor din jurul lui şi astfel el a purtat povara ruşinii. Tot ce făcea rău propriei fiinţe, cât şi celor din jur, era din cauza faptului că inconştient se ura pe sine. Terapia l-a salvat şi l-a costat o avere. Este ştiut că această terapie se plăteşte pentru că altfel pacientul nu o ia în serios şi că se plătesc şi şedinţele de la care se lipseşte iar el a lipsit destul.

Marie Cardinal ne arată primul ei dialog cu doctorul:

„- Doctore, dar ce am?   A făcut un gest vag, de parcă ar fi spus: – Ce rost au diagnosticele – Sunteţi obosită, tulburată. Cred că vă pot ajuta.

I-a mai spus că nu trebuie să ţină cont de cunoştinţele ei despre psihanaliză, şi că trebuie să vorbească, să spună tot ce îi trece prin cap, fără nici o selecţie, fără să reflecteze, să nu ordoneze frazele, şi că orice cuvânt verbalizat este important.

Mai târziu, în timpul analizei, a putut să admită că boala exista realmente, a urmat sfatul medicului care îi spunea să se străduiască să înţeleagă ce i se întâmplă, ce îi provoacă acea stare, dar şi ce i-o atenuează.

Cartea ne descrie întreaga perioadă de tratament iar noi, având în vedere economia acestui spaţiu tipografic vom sublinia doar câteva idei.

E fascinant să constatăm cum autoarea îşi aminteşte toate tristeţile vieţii ei, cele mai multe legate de faptul că părinţii nu erau împreună şi că mama ei îi descrisese într-un anume fel tatăl, iar ei îi era necunoscut.

Totuşi, halucinaţia ei provenea chiar de la tatăl cu care stătuse atât de puţin, dar reuşise să o traumatizeze, dar şi de la faptul că mama ei a vrut să facă din ea o fiinţă perfectă, potrivit propriei dorinţe.

Medicul uneori o întrerupea şi o întreba de câte un cuvânt din noianul revărsat, iar ea constata că în jurul acelui cuvânt se deschideau alte amintiri, alte gânduri, era un cuvânt cheie. Conştientiza treptat că avea un rol în propria vindecare, îşi retrăia amintirile dureroase ce veneau încet, încet în conştient şi astfel se elibera de apăsarea spaimelor refulate ani de zile.

Şi-a amintit cât de nepotrivit s-a purtat mama ei cu ea când era adolescentă, mai ales când se certa cu tatăl ei, când o brusca, când o obliga să participe la anumite ritualuri religioase fără nici o explicaţie, când îi făcea tot felul de interdicţii sau, când, într-un mod nedelicat, i-a vorbit despre menstruaţie. Această discuţie este numită de Marie Cardinal „porcăria mamei”. Şi pe bună dreptate, din moment ce mama ei nu a făcut decât să o sperie şi să o suspecteze. Când i-a spus: „Ei bine, fetiţa mea, să ai menstruaţie înseamnă să fii în stare să ai copii.”,Marie a paralizat şi s-a întrebat în sinea ei: Cum poţi avea un copil în pântece când ai toată copilăria în corp?

Discuţia mamă-fiică a fost îndelungată, grea şi a speriat-o pe Marie.

Mai târziu Marie a făcut exact ce i-a fost interzis: la vârsta de 20 de ani, fără căsătorie, a decis să îşi înceapă viaţa intimă. Astfel, marca o victorie, a luat o decizie singură, în secret, dar frica de mamă era acolo, în sufletul ei, şi a dispărut doar graţie psihanalizei.

O influenţă asupra psihicului eroinei a avut şi destinul mamei care nu s-a înţeles cu soţul, iar religia ei i-a dat consimţământul pentru divorţ, dar cu condiţia să nu se mai recăsătorească. Avea vârsta de 28 ani! A făcut jurământ de castitate pentru a putea primi în continuare sacramentele.

Urmare acestei interdicţii nenaturale mama ei a devenit o nevrotică.

La sfârşitul analizei,  Marie Cardinal îşi înţelege mama, o iartă, ştie de ce s-a purtat aşa cu ea, nu o mai urăşte, devine liberă. A reuşit să se împace cu ea însăşi, să-şi recupereze energia pe care o investea greşit în ură şi gânduri agresive, şi-a recunoscut defectele proprii, a devenit mai îngăduitoare cu cei din jur, iar energiile blocate de refulare odată eliberate i-au crescut capacitatea de muncă, de creaţie. A devenit o persoană puternică şi responsabilă pe care te puteai baza.

O psihanaliză reuşită este o binecuvântare!

Marie Cardinal, ca şi alţi oameni cu suferinţe mintale grave, trebuie să meargă la doctor ca să se vindece, dar pentru suferinţe uşoare, cât şi pentru prevenire, autoanaliza poate fi de folos oricui. Cunosc persoane care, citind cu atenţie această carte, dar şi altele asemănătoare, precum  şi opere ale psihnaliştilor ce şi-au  prezentat cazuistica, au reuşit să integreze informaţii utile sufletului lor, să se autoanalizeze sincer şi să conştientizeze amintiri pierdute, astfel încât şi-au transformat sinele şi au reuşit să funcţioneze mai armonios.

În încheiere, aduc omagiile mele tuturor celor care îngrijesc sufletele oamenilor:  

preoţi cu har şi buni psihologi, consilieri, psihologi, psihiatri, pasihanalişti, asistenţi sociali.  Tuturor, cu un respect blând,  le amintesc să nu-L uite pe Vindecătorul care are toate aceste diplome, pe Dumnezeu.

La Dumnezeu totul este posibil, dar să Îl iubim şi să Îl chemăm în vieţile noastre  cât putem de des.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa  Dodiţă Naidin 

Duminică, 22 Noiembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


Ştiu că nu e uşor să nu mai calci pe pământ. „Nu mai calcă pe pământ cine calcă-n suferinţă”

Da, nu mai calcă pe pământ

cine calcă-n suferinţă.

În ceea ce mă priveşte,

este vorba de suferinţele pe care mi le-a dat Dumnezeu

ce  îmi întăresc Fiinţa întru Fiinţare în Smerenie.

Sub titlul pe care l-am ales dintr-o poezie scrisă de Lucian Blaga, doresc să vă invit să citim, înainte de Poem,

 şi câteva cuvinte lăsate nouă de marele medic Carl Gustav Jung.

*

„Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru

şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.”.

*

„Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor,  decât viaţa netrăită a părinţilor.”

*


”Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.”.

*

„Dezvoltarea personalităţii este o asemenea fericire încât trebuie plătită scump…

Ea înseamnă mai mult decât spaima de singurătate, 

ea înseamnă şi fidelitate faţă de propria sa lege.
Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins.

Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal,

căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.”

*

„Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive.

Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele.

Şi dacă ea, personalitatea morală,  lipseşte, niciun  profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.”

*

„Cel care se apără de nou, de străin, regresând spre trecut, este în aceeaşi condiţie neurotică ca şi cel ce se identifică cu noul, fugind de trecut.

Singura deosebire este că unul se înstrăinează de trecut, iar celălalt – de viitor.

Amândoi fac, în principiu, acelaşi lucru:

îşi salvează îngustimea conştientului, în loc să lase conflictul contradicţiilor să izbucnească, sfărâmând totul, spre a-şi construi apoi o stare de conştientă de nivel mai înalt şi cu orizont mai larg.”.

 *

„Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.”

*

„Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul raţiunii, ci prin jocul instinctului, care acţionează dintr-o necesitate interioară.

Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le iubeşte.”.

*

„Corpul este partea materială, fizică, a fiinţei însufleţite, care posedă impulsuri instinctive, animalice.

Sufletul, din punct de vedere psihologic, este un fel de personalitate interioară, care posedă un complex delimitat de funcţii foarte clar determinate în cadrul psihismului şi care conţine totalitatea proceselor conştiente şi inconştiente.

Spiritul este principiul creator universal, sursă de energie şi inteligenţă.

Cele trei planuri care alcătuiesc fiinţa umană:

  corp, suflet şi spirit.”

*

„Unde stăpâneşte iubirea, nu există dorinţă de putere,

iar unde predomină puterea, lipseşte iubirea. Una o umbreşte pe cealaltă.”

*

Iată şi poezia:

„LAUDA  SUFERINŢEI

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu

ce să înceapă-n zori cu suferinţa.

Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul

chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,

pe frunţi albastru ger,

pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,

în bulgăre de ţărână

o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ

cine calcă-n suferinţă.

Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh

ce poate fi pipăit, duios cu ştiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,

nu ne despoia, nu ne sărăci,

nu alunga  de pe tărâmuri orice suferinţă.

Alungă pe aceea doar care destramă,

dar nu pe-aceea care întăreşte

fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,

de la oameni la albine,

de la-nvingători la biruiţi,

de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte

că există pretutindeni şi această suferinţă,

până astăzi şi de-acum înainte

singura legătură între noi şi Tine.”

Lucian Blaga

**** 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Naidin 

Marţi, 3 Noiembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ din Sudul României


2 Noiembrie 2020 – Cu sprijin divin

Astăzi am trecut printr-o cumpănă.

Mereu şi mereu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi-l dă necondiţionat şi la timp.

În acele momente grele mi-am adus aminte de minunata Rugăciune,

lăsată nouă de vechi  Călugări Stareţi îmbunătăţiţi. 

Apoi, m-am uitat pe calculator

şi la câteva imagini pe care le-am fotografiat cândva.

Iată acest sprijin divin:

RUGĂCIUNE

Doamne,

dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voii Tale.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.

Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare,

că pentru toate este Sfânta voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele.

În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi oamenii, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu PACE în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă:

  • să mă rog,
  • să cred,
  • să nădăjduiesc,
  • să rabd,
  • să iert
  • să iubesc.

 AMIN!

***

*********    

Sunt bine în sufletul şi conştiinţa mea,

L-am simţit pe Dumnezeu aproape, 

şi am  trăit trăit în interiorul meu exact ceea ce s-a scris:

„Când vine Dumnezeu la tine

te dezlegi de toate,

atât de nedreptăţile tale cât şi de toată dreptatea ta.

Când stai în faţa lui Dumnezeu cu credinţă tare

eşti mai presus de lumea aceasta,

mai presus de trăncăneala vieţii,

ai cu un cuvânt liniştea mai presus de lume,

ai liniştea lui Dumnezeu.”

****** 

Vă doresc tuturor să Îl iubiţi pe Dumnezeu în primul rând,

 şi să Îl chemaţi cât de des este posibil, în viaţa Dumneavoastră.

Ne putem gândi şi la un sfat transmis nouă de un înţelept:

„În fiecare di­mi­neață, când o pagină nouă se deschide în fața noastră, 

să semnăm hârtia goală și să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie ce vrea El”. 

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Naidin 

Luni,  2 Noiembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ  

****************************   


ANDREI MOLDOVAN a Plecat în ETERNITATE

Regret profund Plecarea Acasă, în Eternitate a  Omului Andrei Moldovan.

Nu îmi vine să cred că nu îl voi mai vedea când voi veni la Bistriţa.

Dumnezeu să îl odihnească în Pace şi Lumină!

Flori pentru Domnul Andrei Moldovan. foto jenita naidin

Vă invit să citiţi mesajele  publicate de  Ziarul  RĂSUNETUL,  

cărora mă alătur cu Smerenie:

Lumea literară, în doliu. Mesaje la despărţirea de criticul Andrei Moldovan

Conducerea Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud deplânge trecerea la cele veşnice a preşedintelui Andrei Moldovan. O viaţă,  criticul şi istoricul literar,  şi-a dedicat-o slujirii literaturii, fiind considerat una dintre cele mai importante voci ale criticii actuale.

          În numele scriitorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate şi ne rugăm bunului Dumnezeu să-i facă parte colegului nostru de un colţ de rai.

 Comitetului Director (Icu Crăciun, Vasile George Dâncu, Virgil Raţiu – vicepreşedinţi, Menuţ Maximinian – secretar)

 ***

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu tristețe stingerea din viaţă a scriitorului Andrei Moldovan, critic și istoric literar.

Odihnească-se în pace!

Andrei Moldovan ( 2 februarie 1949, Chiuza, jud. Bistriţa-Năsăud – 30 octombrie 2020, Bistrița), Profesorul de literatură din Beclean, a debutat oarecum târziu, cu o carte despre Coşbuc (Coşbuc sau lirismul pragurilor, 1997). Implicat asiduu în proiecte pedagogice şi culturale locale şi judeţene (redactor la Mişcarea literară, preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud etc.), accede treptat la statutul de voce critică de referinţă pentru cei din jur (vezi Pretexte. Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud sau Scriitori din Bistriţa-Năsăud. Dicţionar critic), dar cu deschidere spre literatura română în întregul ei (vezi volumele de critică literară Erezii lirice, Întâmplări literare, Butelia cu oxigen. Consemnări critice, Poeţi români de azi. Alte erezii…, Ephemeride etc. sau cele trei volume de Literatură tradiţională din Nord, rod al unei îndelungi, pasionate cercetări). Cele mai cunoscute întreprinderi ale sale vor fi, însă, cele dedicate de unul singur (Liviu Rebreanu, hăituit) sau în calitate de colaborator exigent cu sine al lui Niculae Gheran, lui Liviu Rebreanu. Vezi, de pildă, Liviu Rebreanu prin el însuşi sau primul volum din ediţia Scrisori către Rebreanu, copleşitor prin cuprindere şi minuţie. Cea mai nouă carte: „Bulevardul” Niculae Gheran (ediție definitivă), Ed. Școala Ardeleană, 2020.

Om al echilibrului şi al măsurii, a fost o prezență luminoasă, alăturându-se cu generozitate și competență tuturor proiectelor Filialei clujene (a fost gazda exemplară a ultimelor două ediții ale Zilelor prozei, la Chiuza și Maieru). Prezent în volumul Istoriile literaturii române, dar și în Cartea cuvintelor-madlenă, avea încă în lucru proiecte personale impresionante. Ne va lipsi.

Irina Petraş, petraş preşedinte Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

 ***

† Cu adâncă durere în suflet anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă suferinţă, a redactorului şef al „Răsunetului cultural”, criticul Andrei Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

          Suntem alături de familia greu încercată, rugând pe Cel de Sus s-o întărească.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul colegului nostru şi să-l aşeze în lumină.

Icu Crăciun, Vasile Vidican, Menuţ Maximinian

 ***

Regretăm nespus trecerea în neființă a profesorului, scriitorului și criticului Andrei Moldovan, un om a cărei activitate profesională reprezintă un punct de referință pentru cultura contemporană bistrițeană!
Scrierile sale au pus în valoare județul nostru și, totodată, au pus Bistrița-Năsăud pe harta culturală românească, iar pentru acest lucru îi suntem veșnic recunoscători.

Nu cu mult timp în urmă, înainte de a părăsi cele lumești, a donat Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud întreaga sa colecție de manuscrise, corespondență, ediții priceps, cu autograf de autor, reviste literare, unele chiar unicat în țara noastră.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Instituţia Prefectului  Bistriţa-Năsăud

***

Colectivul Bibliotecii Judeţene şi managerul Ioan Pintea îşi exprimă regretul pentru tragica dispariţie a celui care a fost criticul ANDREI MOLDOVAN, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

          În aceste momente de cumplită încercare şi suferinţă, suntem alături de familie, iar cuvintele noastre sunt prea sărace pentru a exprima durerea care ne-a copleşit pe toţi.

          Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 ***

† Sufletele ne sunt împietrite de durere la aflarea tristei veşti că scriitorul ANDREI MOLDOVAN a trecut la cele veşnice.

          Cu gândul şi cu sufletul suntem alături de familia îndoliată, iar cuvintele noastre nu pot exprima regretul pe care-l avem.

          Bunul Dumnezeu să-l aşeze pe cel plecat în eternitate în rândul drepţilor.

Familia pr. Ioan şi Violeta Pintea

 ***

† Colectivul revistei „Mişcarea literară” aduce un ultim omagiu celui care a fost criticul ANDREI MOLDOVAN, un model de conduită profesionistă în domeniul literaturii.

          Dumnezeu să-i aşeze sufletul în lumină, iar familiei îndurerate să-i aducă un strop de mângâiere.

          Nu-l vom uita niciodată, iar veşnicia numelui va rămâne şi prin proiectele literare.

Director – Olimpiu Nuşfelean şi colectivul redacţional

 ***

Revista Neuma anunță cu profundă tristețe încetarea din viață, vineri 30 octombrie 2020, a profesorului, criticului și istoricului literar Andrei Moldovan, fost redactor-șef al revistei Neuma. Andrei Moldovan s-a născut la 2 februarie 1949, la Chiuza, jud. Bistriţa-Năsăud) este istoric şi critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1973). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj şi preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Andrei Moldovan a dedicat mulți ani de studiu și numeroase pagini operelor lui G. Coșbuc și Liviu Rebreanu, fiind alături de Niculae Gheran unul dintre cei mai avizați comentatori ai vieții și operei lui Rebreanu. De altfel ultima carte a lui Andrei Moldovan a fost consacrată lui Niculae Gheran. În paginile revistei Neuma, Andrei Moldovan a semnat cronici la volume importante ale unor autori contemporani.
Prin dispariția prematură a lui Andrei Moldovan critica românească și lumea literară din Transilvania suferă o grea pierdere. Dumnezeu să-l odihnească.

Director Andrea Hedeş

*** 

† Îmi exprim regretul pentru tragica dispariţie a prof. ANDREI MOLDOVAN, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima durerea care ne-a copleşit pe toţi.

          Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Prof. Liviu Păiuş, Rodna „

*** 

(Mesaje de condoleanţe 

preluate din Ziarul  RĂSUNETUL din data de  Vineri, 30 Octombrie 2020).

***

foto: jenita naidin

Domnul Andrei Moldovan şi-a scris povestea vieţii cu Iubire necondiţionată născută din integritatea spiritului său, din esenţa fiinţei sale.

Îi voi citi în continuare cărţile pe care încă nu le-am parcurs, 

dar îmi va lipsi  spiritul său din rubrica: Răsunetului cultural”al cărei redactor şef era. 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Naidin 

Duminică,  1 Noiembrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ, din Sudul României   

flori în locuința de la Bistrița foto jenita naidin

*****  


Preot. dr. Maxim Morariu despre Virginia Brănescu

SIMBOLIC pentru cei doi scriitori: Două albine pe flori de bujor din grădina Adelei. foto jenița naidin

Despre o nouă carte a Doamnei Virginia Brănescu, cu titlul: „Pe drumul înserării”, Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2019, 90 p.,  a publicat, o binevenită recenzie  pr. dr. Maxim Morariu.

O cunosc personal de mulţi ani pe Doamna Virginia Brănescu, dar în ultimul timp nu am reuşit să ne vedem din cauza pandemiei  de Covid-19, ce a cuprins Ţara, Lumea întreagă.

Vă invit cu drag să citiţi cuvintele scriitorului-preot MAXIM Morariu, care reuşeşte o sinteză în care găsim crâmpeie din activitatea artistică a Omului minunat, Virginia Brănescu care este, pentru mine,  în primul rând Poetă, dar şi pictoriţă, scriitoare, epigramistă. 

Fiind, ori Domnia sa la mine în strada Dumbravei, ori eu la dânsa, în casa plină de picturile sale, am avut prilejul să recepţionez, să percep un spirit evoluat, un suflet de aur.

Pictură cu Sfântul Ioan Botezătorul din catedrala din Aiud. foto jenita naidin

Dar, să citim textul Monahului  MAXIM:

„Virginia Brănescu, Pe drumul înserării

Viața nu mi-a oferit încă răgazul de a o cunoaște personal pe distinsa scriitoare Virginia Brănescu. Sper că o va face în curând. Am avut însă bucuria câtorva conversații telefonice și plăcerea de a o întâlni prin intermediul unora dintre operele dânsei. I-am citit cu interes textele din Răsunetul, și de curând am avut prilejul să primesc și două dintre volumele de versuri ale dânsei. Am constatat, cu entuziasm, plăcere și bucurie, că am de-a face cu o persoană caracterizată de eleganță și rafinament.
Nu am, din nefericire, competența de a mă exprima cu privire la opera pictografică a dânsei și valoarea ei. Pot doar să-mi permit luxul de a o admira și de a constata, ca iubitor al frumosului, extraordinara diversitate ce-i caracterizează creația și faptul că domnia sa e un pictor talentat, ce reușește să imortalizeze deopotrivă tradiția și cotidianul, scoțând la lumină frumosul din amândouă.
Ca poetă, am regăsit-o și în Albumul (Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2017), care se constituie într-o frumoasă alăturare a poeticului cu arta pictografică, și în Pe drumul înserării. Nu știu exact ce a determinat-o pe distinsa autoare să aleagă acest titlu pentru cel dintre ele, dar știu că poemele dânsei îl poartă, într-adevăr pe cititor, pe-o cale bătătorită, în care se-ntâlnește cu oameni aparte, prezentați în chip măiestrit de către doamna Brănescu. În plus, ia contact aici cu stări intense și lucruri exprimate în tușe de-a dreptul șugubețe. Un frumos poem, ce îmbină ludicul cu o tristețe frumos doinită, materializându-se într-un text autobiografic aparte, poate fi considerat Rosturi:
„A naibii și inima asta / Că fără ea nu poți trăi / Și-ți dă și rostul de a fi / Da-ți poate aduce năpasta” / Îi dai dreptate și alergi / Să-i faci degrab’ inimii rostul / Că prea te-ai însecat cu postul, / Dar ea te duce pe poteci! / Hai, inimă! Vezi-ți de drum! / Și lasă-ți mofturile grele, / Nu mă purta pe căi rebele, / Iubirea ta este doar fum! / Și tot zbătându/mi prin ani / Trecut-au vremi, uitate vreri, / Încovoiată de poveri / Ajuns-am printre veterani! Și-am învățat ce e frumos, / Și-am înțeles ce este bine / Dar tinerețea nu mai vine / Și zarea-ntunecă-al meu rost! / Și de-oi ajunge sub pământ / Pe cruce trebuie să-mi scrie / Cum m-am luptat în veșnicie / Să prind un rost cu lumea-n rând!” (p. 18).
Tradiția instituită în Album, unde pot fi regăsite poeme dedicate unor personalități culturale bistrițene precum scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian (p. 35-36), domnul Iulian Patca (p. 44), domnul Nicolae Vrăjmaș (p. 42), domnului Ioan Mititean, scriitoareaiTitina Nica Țene (p. 70), doamnelor Elena M. Câmpean (p. 77), Melania Cuc (p. 77), Victoria Fătu-Nalațiu (p. 80), doamnei Lucreția Mitiean (p. 81), doamnei Veronica Oșorheian (p. 81), scriitorului Dumitru Popițan (p. 83), cel mai prolific din arealul bistrițean, doamnei Jenița Naidin (p. 26), sau doamnei dr. dr. Livia Ana Tătar (p. 23), a cărei amintire o păstrează cu sfințenie și semnataru acestor rânduri, se continuă și în Pe drumul înserării. Și aici, cititorii sunt invitați să se delecteze cu frumoase poeme dedicate unor oameni precum Dorel Cosma, scriitorul Cornel Cotuțiu sau doamna Veronica Oșorheian.
Ajunsă pe culmile senectuții, unde a urcat cum nu se poate mai frumos, Virginia Brănescu este astăzi un exemplu de om care are multe de spus generațiilor contemporane. Opera dânsei este o adevărată mărturie în acest sens. Vorbește despre drumul unei luptătoare, performanță, pasiune, credință și valori. De aceea, nu pot decât să o recomand cu toată căldura și să-i doresc autoarei să aibă parte de ani mulți, frumoși și fericiți și să ne mai încânte cu texte frumoase, atât în volume, cât și în reviste. La mulți ani fericiți!

Pr. Dr. MAXIM  MORARIU

(Am preluat Recenzia: „Virginia Brănescu, Pe drumul înserării”

scrisă de  pr. dr. Maxim Morariu,  din Ziarul RĂSUNETUL din 25 oct. 2020).

Flori pentru Doamna Virginia Brănescu . foto jenița naidin
imagine cu Catedrala din Aiud. foto jenita naidin

*** 

Pe Doamna Virginia Brănescu sper să o revăd cu prima ocazie când voi reuşi să călătoresc din Sudul României la Bistriţa, iar pe Domnul Monah  MAXIM să îl cunosc personal, deoarece în prezent îl cunosc  doar citindu-i câteva din cărţile pe care le-a publicat, la vârsta de doar 29 de ani. 

Pe amândoi îi felicit din Inimă!

Bujor deosebit din gradina Familiei Adela și Nelu DRĂGAN. foto jenita naidin

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Joi,  29 Octombrie 2020

Spre O LUMINĂ CALDĂ


ECKHART TOLLE – Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent -3-

Fotografie a Luminiței MANEA

Citim şi azi, 16. 10. 2020,  câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  aşa cum am început în ziua de 10.10. 2020. 

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund,

mesaj care urmează  claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali, şi care este acesta:

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale mai departe:

„Aşteptarea este o dispoziţie mentală. În principiu, înseamnă  să doreşti viitorul; să nu doreşti prezentul. Nu îţi doreşti ceea ce ai şi vrei ceea ce nu ai.

Orice aşteptare creează în inconştient un conflict interior între a te afla aici şi acum, unde de fapt nu vreţi să vă aflaţi, şi viitorul proiectat, în care aţi dori să trăiţi. Acest lucru vă reduce foarte mult calitatea vieţii, făcându-vă să pierdeţi prezentul.

Nu este nimic rău în a te strădui să-ţi îmbunătăţeşti situaţia de viaţă. Bineînţeles că vă puteţi îmbunătăţi situaţia de viaţă, dar nu vă puteţi îmbunătăţi viaţa. Viaţa este factorul primar.Viaţa este  Fiinţa dvs. profundă. Ea este deja desăvârşită, completă, perfectă. 

 Situaţua dvs. de viaţă constă în circumstanţe şi experienţe personale. Nu este nimic rău în a-ţi  fixa obiective şi a încerca să realizezi anumite lucruri. Greşeala constă în folosirea lor ca substitut pentru sentimentul vieţii, pentru Fiinţă. Singurul punct de acces către acest sentiment este  ACUM.  Sunteţi ca un arhitect care nu acordă nici un fel de atenţie fundaţiei unei clădiri, dar investeşte o mulţime de  timp pentru suprastructură.

De exemplu, mulţi oameni aşteaptă prosperitatea. Ea nu poate veni în viitor.

Când respectaţi, recunoaşteţi şi acceptaţi pe deplin realitatea prezentă – locul în care vă aflaţi, cine sunteţi, ce faceţi chiar acum -, când  acceptaţi pe deplin ceea ce aveţi, sunteţi recunoscător pentru Fiinţă. Recunoştinţa pentru momentul prezent  şi plenitudinea vieţii de acum este adevărata prosperitate. Ea nu poate veni în viitor. Apoi, în timp, această prosperitate se va manifesta în cazul Dvs. în diferite feluri. ”.   

***

ICOANA Sfintei Paraschiva. foto Luminita Manea

Să ne conectăm la Fiinţa noastră, să ne conectăm  la Dumnezeu care ne-a dat Viaţa.

Viaţa Sufletului pe Pâmânt în trupul fizic este cât o clipită din Infinit şi nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.

Să trăim cu Smerenie, Bunătate şi cu gândul că suntem temporari aici şi mereu îndreptat către Dumnezeu.  Cu mintea la Dumnezeu, pe cât se  poate permanent, nu putem greşi, suntem senini şi nu ne tulbură nimic ce vine din exterior.  Interiorul nostru e plin de Pace.

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vineri, 16 Octombrie 2020

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit.

Suntem pe Pământ atât cât ne îngăduie Dumnezeu.

***********************************************************************     


E. TOLLE: „Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent”- 2 –

arta florilor presate a prof. Ileana RUS. foto jenita naidin

Continuăm să medităm împreună la câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  aşa cum am început în ziua de 10.10. 2020. 

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: 

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale mai departe, în continuarea textului de ieri:

„În cazul în care treceţi la acţiune – schimbând situaţia sau ieşind din ea – mai întâi renunţaţi la negativism, dacă este posibil. Acţiunile care vin din observarea a ceea ce este necesar sunt mai eficiente decât cele care vin dintr-o atitudine negativistă.

Orice acţiune este mai bună decât lipsa acţiunii, mai ales dacă aţi fost blocat într-o situaţie nefericită mult timp. Dacă este vorba de o greşeală, cel puţin învăţaţi ceva, astfel încât cazul respectiv să nu mai fie o greşeală. Dacă rămâneţi blocat, nu învăţaţi nimic.  Frica vă împiedică să treceţi la fapte?  Recunoaşteţi frica, observaţi-o, îndreptându-vă atenţia asupra ei, fiţi complet prezent.  Aceasta va distruge legătura dintre frică şi gândirea dumneavoastră.

Nu lăsaţi frica să vă inunde mintea. Folosiţi puterea momentului prezent. Frica nu o poate învinge.

Dacă într-adevăr nu există nici un lucru pe care l-aţi putea face pentru a schimba starea de lucruri aici şi acum şi dacă nu puteţi ieşi din situaţie, atunci acceptaţi în totalitate să vă aflaţi aici şi acum, renunţând la orice rezistenţă interioară. Sinele fals şi nefericit, care iubeşte sentimentul de suferinţă, de ură, care adoră să-şi plângă de milă nu va mai putea supravieţui în acest caz. Această atitudine se numeşte abandonare.  Abandonarea nu înseamnă slăbiciune. Ea implică o mare putere. Numai o persoană care s-a abandonat pe sine are acces la puterea spirituală. Abandonându-vă, obţineţi o eliberare interioară în raport cu situaţia.  Atunci s-ar putea să constataţi că situaţia se schimbă fără să mai fie nevoie să faceţi vreun efort. Oricum sunteţi liber.

Sau există un lucru pe care „ar trebui” să-l faceţi, dar pe care nu-l faceţi? Ridicaţi-vă şi faceţi acest lucru chiar acum. Ca alternativă, puteţi să vă acceptaţi pe deplin inactivitatea, lenea sau pasivitatea din acest moment, dacă aceasta este alegerea dvs..   Trăiţi complet acest sentiment. Savuraţi-l. Fiţi cât puteţi de leneş sau de inactiv. Dacă trăiţi conştient şi complet sentimentul, veţi scăpa curând de el. Sau poate nu. Oricum, nu mai există niciun conflict interior, rezistenţă sau negativism.

Sunteţi stresat?  Sunteţi atât de ocupat să ajungeţi în viitor, încât prezentul este redus la un simplu mijloc de a ajunge acolo? Stresul este provocat de faptul că vă aflaţi „aici”, dar doriţi  să fiţi „acolo”, sau de faptul că vă aflaţi  în prezent, dar căutaţi să trăiţi în viitor.  Este o scindare care vă consumă interior foarte mult.  A crea şi a trăi cu această sciziune interioară este o nebunie.

[…]

Lăsaţi trecutul să moară în fiecare moment. Nu aveţi nevoie de el. Faceţi referire la el numai atunci când este relevant pentru prezent. 

Simţiţi puterea acestui moment şi plenitudinea  Fiinţei.  Făceţi-vă simţită prezenţa.

[…]

Viaţa este  Fiinţa dvs. profundă. ”.

Toamna foto jenita naidin

***

Voi continua să citim împreună din experienţa de viaţă şi ca învăţător a lui  ECKHART  TOLLE.  În ultimul deceniu  el a devenit un profesor de talie mondială, un suflet de aur, cu un mesaj ales, unul pe care l-au împărtăşit atât Hristos, cât şi  Buddha:  iluminarea poate  fi atinsă aici şi acum. Ne putem elibera de  suferinţă,  de anxietate  şi de nevroză. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem  rolul pe care  îl jucăm în generarea propriei dureri;   

propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu  „lumea exterioară”.  Mintea noastră, cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji în ce priveşte viitorul. Facem marea greşeală de a ne  identifica propriei minţi, gândindu-ne că acesta este eul nostru _ când, de fapt, suntem Fiinţe mult mai evoluate şi în conexiune cu Cosmosul.

 Deci, să ne conectăm la Fiinţa noastră, să ne conectăm  la Dumnezeu care ne-a dat Viaţa.     

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 11 Octombrie 2020

MULȚUMESC! Luminița MANEA

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit.

Suntem pe Pământ atât cât ne îngăduie Dumnezeu.


10. 10. 2020 – E. TOLLE: „Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent”

Toamna fotografie de Prof. Ileana RUS

Astăzi, vă propun să medităm împreună la câteva cuvinte scrise de  ECKHART  TOLLE,  maestru spiritual contemporan, cuvinte  care  pe mine m-au  ajutat foarte mult, la fel  ca şi toate  scrierile sale traduse în româneşte după anul 2003. 

Iar când culeg la calculator, pentru a posta pe Blog, texte din cărţile citite,

 am o Bucurie la gândul că munca mea va ajuta oamenii care, poate, nu au cartea respectivă.

ECKHART  TOLLE nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreouna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: 

există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.

Deci, să citim cu atenţie din operele sale:

„Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent.  Încercaţi să vă surprindeţi lamentându-vă în gând sau cu voce tare în legătură cu o situaţie în care vă aflaţi, de ceea ce fac sau spun alţi oameni, de mediul înconjurător, de situaţia dvs. de viaţă sau chiar de vreme. A te plânge de o situaţie împlică întotdeauna neacceptarea stării existente. Acest comportament are invariabil  o încărcătură  negativă inconştientă. Când vă plângeţi, vă transformaţi într-o victimă. Când vă exprimaţi cu voce tare nemulţumirea, deţineţi controlul. Deci, schimbaţi situaţia printr-o acţiune, sau exprimându-vă nemulţumirea, dacă este necesar şi posibil;  ieşiţi din situaţie sau acceptaţi-o. Orice alt comportament aparţine anormalităţii.

            Starea obişnuită de inconştienţă este întotdeauna  legată într-un fel de negarea clipei ACUM.

ACUM implică, desigur, şi un „aici”. Vă opuneţi faptului de a vă afla „aici şi acum”? 

Unii oameni ar prefera să se afle în altă parte.  „Aici” nu este  niciodată suficient de bun pentru ei.  Autoobservându-vă, descoperiţi dacă nu este şi cazul dvs.   Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezent. Dacă descoperiţi că pentru dvs. este intolerabil să vă aflaţi „aici şi acum” şi că acest fapt vă face nefericit, aveţi trei posibilităţi:

Să ieşiţi din situaţie, să o  schimbaţi sau să o acceptaţi complet. Dacă doriţi să vă asumaţi responsabilitatea pentru viaţa dvs., trebuie să alegeţi una dintre aceste trei posibilităţi şi trebuie să faceţi acest lucru chiar acum.  Iar apoi să acceptaţi consecinţele.  Fără scuze. Fără negativitate. Fără poluare psihică. Păstraţi-vă curat spaţiul interior.”

Flori ca LACRIMILE… foto jenita naidin

Voi continua să citim împreună din experienţa de viaţă şi ca învăţător a lui  ECKHART  TOLLE.  În ultimul deceniu  el a devenit un profesor de talie mondială, un suflet de aur, cu un mesaj ales, unul pe care l-au împărtăşit atât Hristos, cât şi  Buddha:  iluminarea poate  fi atinsă aici şi acum. Ne putem elibera de  suferinţă,  de anxietate  şi de nevroză. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem  rolul pe care  îl jucăm în generarea propriei dureri; propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu  „lumea exterioară”.  Mintea noastră, cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji în ce priveşte viitorul. Facem marea greşeală de a ne  identifica propriei minţi, gândindu-ne că acesta este eul nostru _ când, de fapt, suntem fiinţe mult mai evoluate.  Deci, să ne conectăm la fiinţa noastră, să ne conectăm la Dumnezeu, la Inteligenţa Cosmică, la Infinit.     

FIŢI  BINECUVÂNTAŢI!

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

10 Octombrie 2020

Venim din Infinit, Plecăm în Infinit


8. 10. 2020 Despre gânduri

Biserica Mănăstirii SALVA foto jenita naidin

Reiau câteva din cuvintele  scrise acum 100 de ani de James Allen.

Suntem în faţa unui citat din capitolul:

 Efectele gândului  asupra circumstanţelor 

«Mintea  omului poate fi asemănată cu o grădină, care poate fi inteligent cultivată sau lăsată în paragină; indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea trebuie, şi asta va face, să crească. Dacă nu se plantează seminţe folositoare, atunci vor cădea multe seminţe inutile, care vor continua să se reproducă. La fel cum grădinarul îşi cultivă terenul, ferindu-l de buruieni şi cultivând florile şi fructele pe care le doreşte, aşa şi omul poate avea grijă de grădina minţii lui, rupând de la rădăcină toate gândurile greşite, nefolositoare şi impure, şi cultivând cât mai bine florile şi fructele gândurilor bune, utile şi pure.  

Astfel, omul va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că este grădinarul şef al sufletului său, stăpânul vieţii sale.  

De asemenea, va dezvălui, în interiorul lui, legile gândirii şi, cu o precizie din ce în ce mai mare, va înţelege modul în care mecanismele minţii modelează caracterul, situaţiile de viaţă, destinul.

Gândul şi caracterul sunt una; aşa cum caracterul se poate manifesta şi dezvălui doar în mediul şi în condiţiile  exterioare, la fel situaţiile din viaţa unei persoane vor oglindi întotdeauna starea sa interioară.

Asta nu înseamnă că situaţiile de viaţă dintr-un anumit moment reprezintă oglindirea întregului său caracter, ci doar faptul că aceste circumstanţe sunt atât de strâns legate de un element vital al gândirii, încât, pentru moment, ele sunt indispensabile dezvoltării lui.

Fiecare om este acolo unde este, în funcţie de  legea fiinţei lui.  

Gândurile pe care le-a folosit în formarea caracterului l-au adus aici, iar, în rânduiala vieţii lui, întâmplarea nu joacă nici un rol – totul este rezultatul unei legi perfecte.  Acest lucru este la fel de  adevărat atât pentru cei care au o senzaţie de lipsă de armonie faţă de mediul lor, cât şi pentru  cei care sunt mulţumiţi de el.

Ca fiinţă aflată într-o permanentă evoluţie, omul este la nivelul la care se află, ca să înveţe şi să evolueze; pe măsură ce învaţă lecţia spirituală conţinută în fiecare situaţie, aceasta trece şi face loc unor noi condiţii de viaţă.

Situaţiile îl aruncă  pe om încolo şi încoace, atâta timp cât crede că este creaţia forţelor exterioare.  Dar când îşi dă seama că poate controla terenul şi seminţele ascunse în fiinţa lui, din care se nasc circumstanţele vieţii lui, atunci devine stăpânul său de drept.

            Toţi cei care au practicat autocontrolul şi purificarea de sine pentru o vreme, ştiu că circumstanţele sunt produsul gândirii, pentru că au observat faptul că situaţiile s-au modificat direct proporţional cu schimbarea atitudinii mentale.  

În momentul în care omul se dedică sincer îndreptării defectelor din caracterul lui şi face progrese rapide şi semnificative, el va depăşi, cu uşurinţă, orice succesiune de împrejurări nefavorabile.

Sufletul atrage lucrurile pe care le cuprinde; lucrurile pe care le iubeşte şi cele de care îi este teamă.

El  se va ridica la înălţimea celor mai  arzătoare speranţe şi va cădea la nivelul celor mai josnice pofte – iar circumstanţele sunt mijlocul prin care sufletul primeşte ceea ce i se cuvine.

            Fiecare sămânţă de gând pe care o semeni, sau căreia i-ai permis să ajungă acolo, face rădăcină şi creşte, înflorind, mai devreme sau mai târziu, în acţiune şi purtând propriile fructe de ocazii şi circumstanţe. 

Gândurile bune aduc fructe bune, gândurile rele aduc fructe rele.

            Lumea exterioară a circumstanţelor este modelată de lumea interioară a gândurilor, iar condiţiile externe – bune sau rele –  sunt factori care concură la binele suprem al persoanei. Omul care culege propriile roade învaţă prin suferinţă, cât şi prin fericire.

            O persoană nu ajunge fără adăpost sau la închisoare din cauza tiraniei sorţii, sau a circumstanţelor,  ci ca rezultat direct al gândirii josnice şi al dorinţelor instinctuale.

În mod similar, un om cu o gândire curată nu comite, brusc, o crimă din cauza stresului creat de o simplă forţă externă;  gândul criminal a fost încurajat, în secret, o vreme îndelungată în inima sa, iar ocazia a dezvăluit puterea lui acumulată.

Nu circumstanţele îl creează pe om;  ele îi arată cine este.

Nu  există condiţii care să te coboare în viciu şi în suferinţele care îl însoţesc şi nici condiţii care să te ridice la virtute şi la fericirea pe care o aduc, fără a cultiva continuu aspiraţii virtuoase.

Iar omul, ca Stăpân al gândurilor, este propriul lui creator, modelatorul mediului înconjurător. Încă de la naştere, sufletul învaţă cu fiecare pas pe care îl face în pelerinajul lui pământesc şi atrage acele combinaţii de condiţii care să-l dezvăluie – situaţii care sunt oglindirea propriei curăţenii sau necurăţenii, propriei forţe sau slăbiciuni.

            Omul nu atrage ceea ce doreşte, ci ceea ce este.

Capriciile, dorinţele şi ambiţiile lui pot fi zădărnicite în orice moment, dar gândurile şi dorinţele cele mai ascunse sunt alimentate cu o hrană pe măsură, fie ea curată sau impură.

„Divinitatea care  ne modelează viaţa” se află în interiorul nostru; ea este chiar propriul sine. Omul  este singurul care-şi poate pune piedici.»  

foto jenita naidin

***

           Suntem ceea ce gândim.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi, 8 Octombrie 2020 

Spre  O  LUMINĂ  CALDĂ

                                                        ***


Dorian DAVID – „Mă priveşte o rază de lună”

Serile trecute am privit pe cer Luna plină, dar, de fapt am avut sentimentul descris de Poetul Dorian DAVID în poezia: „Privire”, şi anume că o rază a Lunii mă priveşte.

În alte timpuri am privit astrul nopţii de la  înălţime şi de pe un cer imens, nefiind decât munţii în depărtare.

 Acum, fiind mai aproape de Pământ, am văzut Luna doar de pe un segment mic de cer printre blocuri.

Aşa cum se vede în  fotografia pe care  am făcut-o.

O Rază de Lună mă privește. j.n.

Astăzi aşezam pe raft cărţi ce au călătorit cu mine, şi, uitându-mă prin ele am găsit pe  volumul: „Regele dimineţilor” o puzderie de notiţe pe care le-am scris în Decembrie 2011, când am avut Bucuria să aflu de acest Poet.

Dorian Alexandru DAVID a publicat cartea: „Regele dimineţilor” la vârsta de 9 ani.

O parte din însemnările mele de atunci au fost publicate, acum redau aici versuri  asupra cărora am meditat şi azi, mai ales având în vedere vârsta pe care o avea  atunci Fiinţa care le-a scris. Se vede înzestrarea de la Dumnezeu pe care o are acest tânăr, pe atunci copil.  

 „Privire

Cad între pustiul mîinilor tale.

Primăvara în cenuşa visurilor

Hibernez în neant.

De mult

Călătoresc cu ceaţa poemelor

Te-ntreb, cuvântul neatins de rugină,

Să-l cern între degete pe hârtie?

Mă priveşte o rază de lună

Hoinărind sub obloanele

Pe care vântul le-ntunecă.

Ochii imenselor stele

Călăuzindu-mi paşii…”

*

„ […]  vântul linge degerăturile unui înger.”

*

„Călătorie

Lăsând marea în urmă

Personajul ce fumega

Prin zori ar spune Adio

Fluviului ca un şarpe

În densitatea liniştii.

Umbra de nea acoperind gândul

Cântă în tuburi arse de frig

Şi răsăritul întârzie să apară.

Cu aripile frânte

De adierea soarelui…”

*

„Regele dimineţilor

În seara rece ca o şopârlă

Îmi voi şopti în gând un auz…

Ca umbrele ninsorile cad

Nestatornice.

Regele acestor lungi dimineţi apare

Din stângăcia unei flori.”

la geam paharul cu un trandafir. j.n.

*** 

Nu ştiu dacă   Dorian Alexandru DAVID a continuat  de atunci să publice, dar, personal doresc să mai citesc din scrierile sale. Îl felicit pe el,  pe sora sa Doris-Agatha şi pe părinţii Dorina şi Dorian-Mircea DAVID,  fiind cu toţii  autentici oameni de cultură.

Recomand cititorilor de orice vârstă cartea  „Regele dimineţilor” cu drag.

Flori la geam în Sud. septembrie 2020. j.n.
flori în fața blocului. sept. 2020. j.n.

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiță  Naidin

Duminică, 4 Octombrie 2020

Spre o LUMINĂ CALDĂ


Next page »