Sunt impresionată cum acest Poet, Costache
Ioanid, a reuşit să realizeze,
prin metaforă, un Poem de o frumuseţe aparte.
violetele de la geamul meu. j.n.
Să citim:
Am căutat iubirea
Am
căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pamânt edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: “Ramâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, caci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lasând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am
căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă si L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curma,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sarmanei Lui făpturi.
– Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povara de osîndă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat, drumeţul. Şi El mi-a spus în
şoaptă:
– Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…
– Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
– Eu… am şoptit în silă, eu… căutam
iubirea…
– Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu
sunt…
Costache Ioanid
***
Dumnezeu, Iisus Hristos, poartă pe umerii Lui toate problemele Omenirii!
Din această superbă poezie, înţelegem că Iubirea este Dumnezeu.
Să Îl iubim în primul rând în orice clipă a vieţii
noastre.
Astăzi vorbim despre un act cultural ce a avut loc în oraşul Bacău.
Ca fiecare dintre noi, sunt legată sufleteşte puternic de
satul meu natal – BĂBUŞA.
Cu Bucurie am primit de la Mihaela Băbuşanu Vieru vestea că
a publicat o nouă carte de poezii, intitulată
„Dragoneasa” prefaţată de bistriţeanca Melania Cuc.
Cum, deocamdată nu am citit cartea, astfel încât să scriu o
părere despre ce conţine, vă invit să
citiţi cum se prezintă pe sine Mihaela Băbuşanu:
„Nu știu dacă am fost mult mai cuminte decât în alţi ani însă,
anul acesta, Moş Nicolae a fost cât se poate de darnic cu mine, dăruindu-mi un
nou volum de poezie şi o lansare de carte.
Iată că după ce m-am aflat o bună perioadă de timp “cu Mercur în exil”, am
găsit undeva, de undeva, forţa să revin, să mă adun, să mă regăsesc sub mai
multe forme deci şi sub această formă.Căci ce este „Dragoneasa” ? Este un volum
de poeme cu suferinţă, trăiri, iubire, împliniri, dăruire, neconcretizări, patimă, vise, planuri, dar mai ales
AŞTEPTARE-aşteptarea maternităţii- toate legate între ele de voinţa sau
slăbiciunea unui singur posesor.Dragoneasa este femeia puternică, care reuşeşte
să subjuge toate trăirile, oricât de puternice, dezlânate, dureroase , aparent
imposbil de surmontat ar fi, preschimbându-le în versuri. De ce “DRAGONEASA”?
pentru că sunt născută în Anul Dragonului de Foc, pentru că mi se spune, într-un cerc restrâns de prieteni, astfel şi,
pentru că am nevoie să îmi induc voinţa şi puterea acestui semn zodiacal
puternic.
Cam aceasta este foarte pe
scurt povestea acestui volum, volum dedicat fiului meu,
Mihail-Dacian Băbuşanu-Vieru, dealtfel cea mai frumoasă
poezie pe care am scris-o vreodată.
Şi, cum din
poveste mai fac parte oameni cu totul speciali, vreau să mulţumesc lui Carmen
şi Costel Ţinteanu că m-au primit în casa lor, la Galeriile Karo, vreau sa
mulţumesc prietenilor şi sponsorilor mei Paula şi George, dlui Ion Blănaru, lui
Mihnea Baran pentru afiş, Tincuţei Horonceanu Bernevic, dlui Ioan Prăjişteanu
pentru toată susţinerea de până acum,Cristinei Georgescu pentru copertă, dnei
Melania Cuc pentru prefaţă, doamnei Mara Praschiv şi dlui Cornel Galben pentru
prea frumoasele cuvinte, Iuliei Barbu, familiei mele. Mulţumesc Codrin Stan şi
duetului de violoncei „Stolen cellos” care au sigurat fondul muzical
al acestui eveniment, mulţumesc Marina Băbuşanu/Păcuraru, mulţumesc Salonului
Ever Diva Hair&Beauty, vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost prezenti,
pentru ca aţi rupt o părticica din timpul liber şi ati ales să îmi fiţi alături
pentru câteva clipe.
Mulţumesc, Florin Filip! Tu ai fost cel care mi-a spus
cu ani în urmă, pentru prima dată, cu convingere şi tărie: „Dragoneasa”!
Scopul acestui volum nu este de a uimi ci de face
anumite momente ale existenţei de neuitat prin transpunerea lor in versuri. Am
incercat şi eu, să adaug mai multă viaţă vieţii.
Dacă cineva se întâlneşte cu poezia mea şi o simte, nu pot
fi decât fericită.
În ceea ce mă priveste, “Iubitul meu, eşi fiul
meu/de-aici răsare totul”.Mulţumesc tuturor!”
Partener a
evenimentului: Salonul Ever Diva
Hair& Beauty (Mihai Eliza, Ioana Cernat, Mădălina Dulhac) care s-au ocupat
de înfăţişarea mea pentru acest eveniment.
Mulţumesc şi “statisticienilor” care au contorizat cu mare precizie câte
persoane au fost prezente sau câte minute a vorbit fiecare.
Da, şi astfel de informaţii pot fi interesante!. Credit foto: CIPRIAN BĂBUŞANU”
MIHAELA BĂBUȘANU VIERU
Vă invit să priviți fotografiile lui Ciprian Băbușanu de la lansare:
by Ciprian Babusanuby Ciprian Babusanuby Ciprian Babusanuby Ciprian Babusanu
Cer, ramuri Toamna foto: jeniţa naidin
***
Doresc succes acestei
cărţi şi abia aştept să o citesc.
Felicitări Mihaela
Băbuşanu- Vieru!
Mă bucur că eşti un Om talentat, aşa cum ai dovedit prin
cărţile tale,
dar şi pentru că
te-ai născut, ca şi mine, în minunatul
sat – BĂBUŞA.
Vă dăruiesc câteva
cuvinte şi imagini fotografiate mai demult, pentru Armonie în Suflet.
Cerul binecuvintează Armonia.
Armonia stă la baza sănătăţii, a stării de bine.
Să nu lăsăm să se instaleze în noi gîndurile negative,
stările negative. Ele vin oricum, dar după ce le lăsăm un pic, ca să vedem despre ce este vorba, imediat să le înlocuim, să le
remediem.
Acest lucru este
posibil când ne conectăm la Mintea Cosmică, ne creem o viziune pozitivă asupra
lumii din care facem parte, credem faptul că trăim în organismul cosmic,
că suntem o celulă din corpul universal
şi nu ne putem separa de el.
Suntem conştienţi de faptul că de la Cosmos primim toate
elementele necesare fiinţării.
Pentru a trăi în
Armonie este imperios necesar să iubim Sufletul Universal, să-L iubim pe
Dumnezeu.
Ne putem înălţa
Iubirea până la înălţimi divine prin
gânduri bune,
cuvinte cu vibraţie înaltă, cuvinte care încurajează,
cuvinte care exprimă recunoştinţa,
prin fapte bune şi prin lipsa calculelor egoiste.
Armonia este rezultatul unei colaborări strînse între intelect, inimă şi spirit. Astfel apare starea de unire a sufletului cu spiritul cosmic, starea de apartenență la Armonia Universală.
Mereu am spus ceea
aplic în viaţa mea, şi anume,
că încerc să fiu cât
de des este cu putinţă cu mintea la Dumnezeu.
Vă doresc să vă cufundaţi în Armonia Universală, să aveţi în
interior Armonia, iar cei din jurul Dumneavoastră vor vedea asta şi se vor bucura.
Încheiem astăzi, 28
Noiembrie 2019, lectura unor fragmente
din cartea:
„Cum gândeşte omul”, scrisă,
acum peste 100 de ani, de James Allen.
Sunt de acord şi încerc să aplic tot ce este scris în acest ultim capitol din scrierea acestui spirit ce a
locuit cândva, ca şi noi, pe Planeta Pământ.
Citez din Capitolul 7
intitulat PACEA.
Vă veţi bucura alături de mine.
«Capitolul 7 PACEA
Liniştea minţii este
unul dintre giuvaierurile înţelepciunii.
Această linişte se obţine din exercitarea îndelungată şi
stăruitoare a autocontrolului. Prezenţa ei reflectă o experienţă bogată şi o
înţelegere mai mult decât obişnuită a legilor şi a mecanismelor gândirii.
Un om devine senin,
în măsura în care înţelege că este o fiinţă care evoluează cu ajutorul
gândului, pentru că o astfel de înţelegere presupune şi recunoaşterea că toţi
ceilalţi oameni sunt rezultatul gândurilor
lor.
Pe măsură ce îşi
dezvoltă o înţelegere corectă şi vede din ce în ce mai clar relaţiile interne
între lucruri care sunt rezultatul legii cauzei şi a efectului, el încetează să
se mai agite, să se înfurie, să se îngrijoreze sau să sufere, şi rămâne echilibrat,
ferm, senin.
Omul calm, care a
învăţat cum să se conducă pe el însuşi, ştie cum să se adapteze la ceilalţi; iar
ei, în schimb, îi respectă forţa spirituală şi consideră că pot învăţa de la
el şi se pot baza pe el.
Cu cât un om devine
mai calm, cu atât mai mare va fi succesul, influenţa şi puterea lui pentru
bine. Până şi neguţătorul obişnuit va observa că are mai mult succes, pe măsură
ce îşi va dezvolta autocontrolul şi echilibrul, deoarece oamenii preferă
întotdeauna să aibă de-a face cu persoane a căror purtare este echilibrată.
Omul puternic, calm
este întotdeauna iubit şi admirat. El este ca un copac care asigură umbra în
regiuni secetoase, ca o grotă care oferă adăpost pe timp de furtună.
Cui nu-i place o
inimă liniştită, o viaţă blândă, echilibrată?
Pentru aceşti oameni
binecuvântaţi, nu contează dacă plouă sau este soare şi nici ceea ce le apare
în cale, pentru că ei sunt întotdeauna buni, blânzi şi ponderaţi.
Acest echilibru
special al caracterului, pe care îl numim seninătate, este ultima lecţie pe
care o învăţăm; este podoaba vieţii, fructul sufletului.
Este valoroasă ca
înţelepciunea, mai dorită decât aurul – da,
chiar şi decât cel
mai pur aur.
Cât de
nesemnificativă pare goana după bani, în comparaţie cu cu o viaţă liniştită – o
viaţă care deapănă în oceanul Adevărului, la adâncime, dincolo de atingerea
furtunii, în Calmul Etern!
Câţi oameni nu
cunoaştem, care îşi amărăsc viaţa, care distrug tot ceea ce este plăcut şi
frumos, prin izbucniri de furie, care îşi pierd controlul şi îşi fac sânge
rău!
Se pune întrebarea,
dacă nu cumva foarte mulţi oameni îşi distrug vieţile şi îşi tulbură fericirea,
din cauza lipsei de autocontrol?
În schimb, cât de
puţini oameni întâlnim, care sunt bine echilibraţi şi au acea demnitate
specială care este caracteristică unui caracter desăvârşit!
Este adevărat,
omenirea freamătă de pasiuni necontrolate, de durere nestăpânită şi este
purtată încolo şi încoace de nelinişte
şi îndoială. Doar omul înţelept, doar
cel ale cărui gânduri sunt controlate şi purificate, poate reuşi ca furtunile
sufletului să-l asculte.
Suflete zbuciumate de
furtuni, oricare aţi fi voi, în orice condiţii aţi trăi, vă spun:
În oceanul vieţii vă
zâmbesc Insulele Binecuvântării, iar malurile însorite ale idealurilor voastre
vă aşteaptă să veniţi.
Ţineţi strâns
cârma gândurilor.
În adâncul sufletului
vostru zace Maestrul conducător; El este doar adormit; treziţi-L.
Autocontrolul este
forţa;
Gândul corect este
desăvârşirea;
Liniştea este
puterea.
Spuneţi-i inimii:
„PACE!” şi veţi găsi liniştea.».
*
*
Jeniţa Naidin
Joi, 28 Noiembrie
2019
*
În pragul iernii. Se apropie 1 Decembrie. La mulți ani! vă doresc. Jenita Naidin
Ştim faptul că situaţiile de viaţă ne aruncă încolo şi
încoace cât timp credem că suntem supuşi forţelor exterioare. Din momentul în
care ne dăm seama că suntem, noi înşine, o
adevărată putere creatoare şi că
deţinem controlul gândurilor ascunse din care se nasc circumstanţele vieţii
noastre, vom deveni stăpânul nostru de drept.
buchet în locuința mea
Pe cât este posibil, să practicăm autocontrolul şi să fim atenţi la
calitatea stării noastre mentale.
Este ştiut faptul că oamenii care vor să trăiască în înţelegere cu
semenii lor trebuie, în primul rând, să-şi schimbe atitudinea faţă de ei, adică
să nu pretindă din partea lor virtuţile, comportamentele pe baza cărora
conveţuirea paşnică, armonioasă să fie posibilă,
ci să le ofere ei primii.
Să continuăm lectura unor
cuvinte, pe care le citez
din cartea:
„Cum gândeşte omul”, scrisă,
acum peste 100 de ani, de James Allen.
«Capitolul 6 Viziuni şi idealuri
Visătorii sunt
salvatorii lumii. Deoarece lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, aşa
şi oamenii, prin toate încercările, păcatele şi înclinaţiile lor meschine, sunt
hrăniţi de minunatele viziuni ale visătorilor solitari. Omenirea nu-şi poate
uita visătorii. Nu poate să lase ca idealurile lor să pălească şi să se stingă.
Ea trăieşte în ele. Omenirea le va cunoaşte în realităţile, pe care le va vedea
şi cunoaşte într-o bună zi.
Compozitorii, sculptorii, pictorii, poeţii, profeţii şi înţelepţii,
aceştia sunt făuritorii lumii ce va
veni, arhitecţii paradisului. Lumea este frumoasă, pentru că ei au trăit pe
acest pământ; fără ei, omenirea muncitoare ar pieri.
Cel care întreţine o viziune minunată şi un
ideal măreţ în inima lui le va realiza într-o bună zi. Columb a visat o altă
lume şi a descoperit-o. Copernic şi-a imaginat o multitudine de lumi şi un
univers mai extins, şi le-a dezvăluit. Buddha
şi-a imaginat o lume spirituală de o perfecţiune şi o pace absolută, şi
a intrat în ea.
Nu renunţa la viziunile tale. Nu renunţa la idealurile tale. Ascultă
atent melodia care îţi înflăcărează inima, frumuseţea care se concepe în mintea
ta, farmecul care împodobeşte cele mai pure gânduri ale tale, pentru că din ele
vor răsări toate situaţiile încântătoare, un mediu paradisiac; din acestea,
dacă le rămâi fidel, se va construi, într-un final, lumea ta.
A dori înseamnă a obţine; a năzui înseamnă a realiza. Este posibil oare
ca dorinţele primitive ale omului să primească răsplata cea mai mare, iar cele
mai pure aspiraţii să piară, din lipsă de susţinere? Nu aceasta este Legea.
O astfel de stare a lucrurilor
nu se potriveşte cu
… „Cere şi vei primi”.
Visează măreţ şi, ceea ce vei visa, asta vei deveni.
Viziunea ta este promisiunea a ceea ce vei fi, într-o bună zi. Idealul tău este profeţia a ceea ce vei dezvălui în final.
Cea mai măreaţă realizare a fost la început şi pentru o vreme doar un
vis.
Stejarul doarme în ghindă; pasărea aşteaptă în ou; şi în cea mai măreaţă viziune a sufletului se
trezeşte la viaţă un înger. Visele sunt
răsadurile realităţii.
Poate situaţia actuală din viaţa ta ţi se pare de netrecut, dar ea se
va schimba rapid, dacă îţi stabileşti un Ideal şi te străduieşti să-l
împlineşti.
Pur şi simplu, nu poţi să evoluezi şi să stai liniştit. Imaginează-ţi
un tânăr epuizat de sărăcie şi de muncă; petrece multe ore într-un atelier, în
condiţii mizere; este needucat şi nu ştie să scrie şi să citească. Dar el
visează la lucruri mai bune. Se gândeşte la studiu, la inteligenţă, la
frumuseţe şi la o viaţă mai uşoară. El concepe şi construieşte mental o situaţie
ideală de viaţă.
Viziunea unor posibilităţi şi libertăţi mai mari începe să-l
stăpânească; neliniştea îl îndeamnă să acţioneze şi îşi foloseşte tot timpul
liber şi toate resursele, aşa reduse cum sunt, pentru a-şi dezvolta puterile şi capacităţile adormite.
În scurt timp, îşi modifică gândirea atât de mult, încât nu mai poate
munci în acel atelier. Această slujbă nu mai rezonează deloc cu mentalitatea
lui şi, la fel de uşor cum arunci o haină, o părăseşte pentru totdeauna, în
timp ce apar din ce în ce mai multe ocazii, pe măsura puterilor lui în
expansiune.
Ani mai târziu, îl vedem pe acest tânăr ca om matur. Observăm că este
stăpânul anumitor forţe ale minţii, pe care le foloseşte cu mare influenţă şi
cu o putere aproape de neegalat. În mâini ţine frâiele unor responsabilităţi
imense. Vorbeşte şi schimbă vieţi.
Bărbaţi şi femei îi sorb cuvintele şi îşi remodelează caracterele. Ca un soare, el devine centrul fix şi
luminos, în jurul căruia gravitează nenumărate destine. Şi-a realizat Viziunea tinereţii lui. A
devenit una cu Idealul său.
Aşadar, şi tu, tinere cititor, îţi vei realiza Viziunea (nu dorinţa
deşartă), fie ea umilă sau minunată, sau o combinaţie între cele două, pentru
că te vei îndrepta întotdeauna către ceea ce îţi place cel mai mult în adâncul
inimii tale.
Vei primi exact rezultatele gândurilor tale; vei primi ceea ce ai
câştigat, nici mai mult, nici mai puţin. Oricare ar fi situaţia ta actuală, vei
cădea, vei rămâne pe loc, sau te vei înălţa odată cu gândurile tale, cu
Viziunea, cu Idealul tău. Vei deveni la
fel de mic ca şi cea mai primitivă dorinţă a ta; şi la fel de măreţ ca şi cea
mai înaltă speranţă.
Din cuvintele minunate ale lui Stanton Kirkham Dave citez:
„Poate eşti un simplu contabil şi, curând, vei ieşi pe uşa care, pentru
atâta vreme, ţi s-a părut că este o barieră în calea idealurilor tale şi te vei
găsi în faţa unei audienţe – cu penelul încă la ureche, cu petele de cerneală
pe degete – şi atunci, şi acolo, se va revărsa torentul inspiraţiei tale. Poate
eşti un cioban care mână oile şi vei ajunge la oraş – bucolic şi cu gura
căscată; vei rătăci, sub îndrumarea cutezătoare a spiritului, spre biroul
maestrului care, după un timp, îţi va spune:
„Nu mai am ce să te învăţ” şi, astfel, tu ai devenit maestrul care
visase, cu puţin timp în urmă, la
lucruri măreţe, în timp ce mâna oile.
Vei lăsa jos ferăstrăul şi rindeaua, şi vei lua asupra ta regenerarea
lumii.”
Oamenii care nu gândesc,
ignoranţii şi leneşii, care văd doar efectele aparente ale lucrurilor, şi nu
cauzele, vorbesc despre noroc, soartă şi şansă. Când văd că un om se
îmbogăţeşte, spun: „Cât de norocos e!”
Când îl văd pe un altul că ajunge intelectual, exclamă: „Cât de privilegiat e!” Iar când observă caracterul pios şi influenţa mare a altuia,
remarcă: „Cum îl ajută şansa în toate!”
Ei nu văd însă încercările, eşecurile şi luptele prin care au trecut
aceşti oameni, pentru a căpăta experienţă. Ei nu cunosc sacrificiile pe care
le-au făcut, eforturile temerare, credinţa pe care au avut-o, ca să poată să
depăşească obstacolele, aparent insurmontabile, şi să-şi realizeze Viziunea din
inima lor.
Ei nu văd întunericul şi suferinţa, ci doar lumina şi bucuria, şi
numesc asta „noroc”; nu văd călătoriile lungi şi anevoioase, ci doar rezultatul
plăcut, şi numesc asta „baftă”; nu
înţeleg procesul, ci doar percep rezultatul, şi îl numesc „şansă”.
În toate chestiunile umane există eforturi şi există rezultate, iar
mărimea efortului este măsura rezultatului, nu şansa. „Darurile”, puterile, posesiunile
intelectuale, materiale şi spirituale sunt roadele unor eforturi. Ele sunt
gânduri finalizate, obiecte obţinute şi viziuni împlinite.
Viziunea pe care o glorificaţi în minte, Idealul pe care îl întronaţi
în inimă – acestea vă vor făuri viaţa şi asta veţi deveni.».
(va urma)
Imagine de Toamnă foto jenita naidin
*
Data viitoare vom citi împreună ultimele cuvinte din această carte veche şi anume Capitolul 7 intitulat PACEA.
După cum aţi observat, cu toţii am avut Bucuria să luăm
cunoştinţă cu ce ne-a lăsat acest spirit evoluat, James Allen.
Am văzut munca sa, dar şi dorinţa lui de a ne transmite învăţămintele
dobândite de-a lungul vieţii sale.
William James, cel care a fondat psihologia americană, a
spus că, în timpul vieţii lui, cea mai importantă descoperire a fost aceea
conform căreia
„poţi să îţi îmbunătăţeşti viaţa, pur şi
simplu, schimbându-ţi calitatea gândurilor”.
Frunze Toamna foto jenita naidin
De aceea continuăm lectura unor cuvinte, pe care le citez din
cartea:
„Cum gândeşte omul”, scrisă,
acum peste 100 de ani, de James Allen.
Am încheiat articolul
15 despre această carte cu aceste cuvinte ale celebrului autor:
„Nu poate exista
progres şi nici reuşită, fără sacrificiu”,
din cadrul Capitolului 5: Factorul- gând şi influenţa lui asupra
succesului, iar astăzi cităm finalul acestui capitol, citând următoarele:
«Succesul în lume va fi determinat de măsura în care îşi sacrifică
gândurile instinctuale confuze, îşi fixează mintea pe îndeplinirea planurilor lui şi îşi întăreşte capacitatea
de decizie şi încrederea în propriile puteri.
Cu cât îşi înalţă mai sus gândurile, cu cât devine mai curajos, mai
demn şi mai drept, cu atât va fi mai mare succesul lui şi cu atât mai bincuvântate şi mai durabile vor fi
realizările lui.
Universul nu-i ajută pe cei lacomi, necinstiţi sau vicioşi, deşi pare
că o face uneori; el îi ajută pe cei
cinstiţi, generoşi, virtuoşi. De-a lungul vremurilor, toţi marii Învăţători au
spus acelaşi lucru în moduri diferite, iar pentru a dovedi şi cunoaşte acest
adevăr, omul trebuie să stăruie în a deveni din ce în ce mai virtuos, prin înălţarea
gândurilor lui.
Realizările intelectuale sunt rezultatul unor gânduri consacrate
căutării cunoaşterii, sau a frumuseţii adevărului din viaţă şi natură. Acest
gen de realizări pot fi, uneori, asociate
cu vanitatea şi cu ambiţia, dar ele nu sunt rezultatul acestor caracteristici.
Ele sunt efectul natural al unui efort prelungit şi stăruitor al gândurilor pure şi altruiste.
Realizările spirituale sunt rezultatul tuturor dorinţelor pioase.
Cel care gândeşte permanent la idealuri nobile şi superioare, care se
concentrează pe tot ce este pur şi altruist, va deveni
– la fel de sigur cum soarele ajunge la zenit şi este lună plină –
înţelept
şi nobil în caracter şi se va ridica într-o poziţie de influenţă şi
demnitate.
Realizările, de orice fel, reprezintă încununarea eforturilor, diadema
gândurilor. Cu ajutorul autocontrolului, a hotărârii, a purităţii, a dreptăţii
şi a gândului bine direcţionat, omul se înalţă.
Prin gânduri
instinctive, prin indolenţă, prin impuritate, prin corupţie şi prin confuzie,
omul decide.
Un om poate avea un succes deosebit
în lume şi chiar pe tărâmul spiritual,
şi totuşi, mai târziu, să decadă devenind slab şi nefericit, din cauză că a
permis gândurilor arogante, egoiste şi corupte să-l invadeze.
Victoriile câştigate, printr-o
gândire corectă, pot fi menţinute doar printr-o supraveghere atentă. Mulţi oameni cedează, atunci când succesul
este asigurat, doar pentru a ajunge rapid, înapoi la eşec.
Toate realizările, fie ele în
domeniul afacerilor, intelectuale sau
spirituale, sunt rezultatul unei gândiri
conştient direcţionate şi sunt guvernate de aceeaşi lege; singura diferenţă
constă în rezultatul obţinut.
Cel care realizează puţin, sacrifică
puţin.
Cel care realizează mult sacrifică
mult.
Cel care realizează lucruri măreţe,
trebuie să sacrifice enorm.».
(va urma)
*
Aşa este, avem de adoptat o gândire corectă şi asta, în mod
permanent.
Gândul la Creator, la Dumnezeu este un gând supravegheat de
Duhul Sfânt, de Spiritul Sfânt, parte din Creator. Şi atunci, am curajul să vă
spun din proprie experienţă că numai prin sacrificiu putem să obţinem lucruri
importante, în funcţie de posibilităţile individuale dintr-un anume moment al
vieţii. Dar să nu ne eschivăm şi nici să nu acţionăm inconştient, fără să ne
cunoaştem fragilităţile, posibilităţile.
Din modalităţile prin care îmi conduc în prezent existenţa, pe lângă munca permanentă este şi faptul că sunt atentă să îmi îndrept
gândurile mai întâi către Dumnezeu, şi apoi către oameni, către ceea ce am de
făcut.
După cum ştim, fiecare om
Îl întâlneşte pe Dumnezeu în felul său unic.
Repet aici cuvinte pe care le-am mai spus şi pe care le
trăiesc:
Cine doreşte să aibă pace
în el însuşi, să aibă o viziune proprie universală şi unificatoare, să
îi lumineze pe ceilalţi după propriile puteri şi nivel de cunoaştere, atunci
soluţia este
Mintea la Dumnezeu şi trupul nevoinţei, înfrânării de la orice îl poate
dezechilibra.
În orice moment al vieţii să facem tot ce ne stă în putere,
să facem fapte bune, şi să nu uităm că
viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.
Vă invit să priviţi fotografii frumoase pe care le-am făcut
pentru Dumneavoastră:
*
Jeniţa Naidin
Luni, 11 Noiembrie 2019,
Cerul care mă așteaptă
de Sfântul MINA, şi când, iată au trecut 27 de ani
de la o întâmplare miraculoasă din viaţa mea, când am văzut moartea cu ochii.
În Prezent, după
multe, multe întâmplări miraculoase din îndelungata mea viaţă pământeană, am de spus energic: Dumnezeu există! Eu ştiu.
avem posiblitatea să medităm la a nu mai fi atât de
orgolioşi.
Să nu uităm că doar
Smerenia ne înalţă.
Personal, am atins sufletul oamenilor spre binele lor prin Umilinţă.
Mereu să ne aducem aminte că Viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.
Îndemnul lui Iisus Hristos să fie în atenţia noastră mereu:
„Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă
voi alina!”
Dumnezeu este Iubire!
foto jenița naidin
„Frate, nimeni nu trăieşte de-a pururi
Frate, nimeni nu trăieşte de-a pururi
şi nimica nu dăinuie veşnic.
Ţine minte aceasta şi bucură-te!
Nu-i viaţa noastră-aceeaşi singură şi veche povară,
nu-i calea noastră-aceeaşi singură şi veche drumeţie.
Un singur rapsod nu e dator
să-ngâne-acelaşi cântec învechit.
Floarea se ofileşte şi moare; dar cel ce poartă floarea nu-i
chemat
s-o jăluiască pe vecie.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Trebuie să vină şi o pauză deplină,
să-mbie sunetele în desăvârşită-armonie.
Viaţa se gârboveşte-n amurgu-i de soare
pentru-a fi cufundată în umbre-aurite.
Dragostea trebuie chemată din jocu-i
Pentru-a sorbi din amarul durerii,
trezindu-se în raiul lacrimilor.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Ne grăbim să ne culegem florile
nainte de-a ni le smlge vijelii trecătoare.
Ni se iuţeşte sângele şi ochii ni se luminează
cu fiece sărut ce-l smulgem,
săruturi ce-ar pieri, de-ntârziem.
Nerăbdătoare ne e viaţa,
dorinţele ne mistuie-ascuţite,
căci Vremea bate-n bronzul despărţirii.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
N-avem noi timp să prindem un lucru,
să-l sfărâmăm şi să-l zvârlim în colb.
Orele sar sprintene tăinuindu-şi visele-n mantiile lor.
Scurtă ni-i viaţa şi
ne soroceşte
puţine zile pentru dragoste.
De-ar fi doar pentru trudă,
ni s-ar părea fără sfârşit de lungă.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!
Îndrăgim Frumuseţea
pentru că dănţuie-n acelaşi cânt zburător
ca şi vieţile noastre.
Preţuim Ştiinţa
pentru că n-aveam nicicând răgaz s-o împlinim.
Toate zămislirile sfârşesc în Văzuduhul etern.
Dar florile amăgitoare ale Pământului
le păstrează pururi proaspete doar moartea.
Frate, ţine minte aceasta şi bucură-te!”
Rabindranath TAGORE
*
Am cules la calculator versurile de mai sus dintr-o carte pe
care am primit-o,
în dar, în anul 1967,
elevă de liceu fiind în Iaşi,
de la o personalitate cu numele Zenovie,
şi, de la care am
auzit prima dată expresia:
Sfinţi de calendar.
Astăzi, 30 Octombrie,
în Calendarul Creştin-Ortodox stă scris:
Sf. Mc. Zenovie,
episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa
La mulţi ani tuturor
persoanelor care poartă numele Zenovie şi Zenovia,
dar şi tuturor celor
născuţi în această zi.
foto jenița naidin Mâna Emiliei H. oferind floarea de condurași foto jenița naidin, oct. 2019Imagine Toamna în grădina Familiei Adela și Ioan DRĂGAN foto jenița naidin
„Cel care cunoaşte semnificaţia tainică a Învierii
ştie şi temeiul pentru care
Dumnezeu, de la început, a creat
totul”.
Îmi amintesc de impactul pozitiv care
l-a avut asupra mea lectura-studiu a volumelor scrise de etnologii Vasile Filip şi Menuţ
Maximinian,
în baza Proiectului: „Cultura tradiţională imaterială românească
din Bistriţa-Năsăud”.
Atunci când oamenii
muncesc, indiferent în ce domeniu, rezultatele apar spre Bucuria lor şi
a semenilor.
Cei doi specialişti au ştiut să-şi
formeze, în gândurile lor, matricea
a ceea ce au dorit să realizeze şi,
în cercetarea pe teren timp de peste 20 de ani au cules informaţii pe
care le-au zidit în mai multe cărţi
intitulate: „RITURILE DE TRECERE”
„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul
Bistriţa-Năsăud”, publicate la
Editura EIKON Cluj-Napoca, începând cu anul 2012. Energia pozitivă a Proiectului mai sus menţionat are şi
acum roade.
Astfel, de curând, venind cu
informaţii noi, dar bazându-se şi pe cercetarea efectuată de-a lungul timpului,
Menuţ Maximinian a publicat cartea: „Poveştile Paştelui, Tradiţii vii din
Ţinutul Bistriţa-Năsăud”, Editura Lumea Credinţei, 2019.
Credincios idealului său, Menuţ
Maximinian intuieşte când circumstanţele exterioare îi sunt favorabile ca să îşi materializeze planurile sale minunate în
domeniul culturii şi, astfel, acţionează, munceşte.
Prezentul volum, de ţinută
academică şi cu informaţii folositoare, este
prefaţat de academician Sabina Ispas
şi cuprinde Cuvânt înainte scris
de Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, ceea ce conferă lucrării o
apreciere valoroasă încă de la publicare şi un îndemn puternic pentru cititori.
„Paştele este sărbătoarea cu dată mobilă, celebrată primăvara, ale cărei
ritualuri şi ceremoniale o plasează în centrul vieţii spirituale a
comunităţilor româneşti creştine. Praznic împărătesc, a fost recunoscut de
primii creştini, ca şi ziua duminicii, după cum certifică Constituţiile şi
Canoanele apostolice.”, ne spune doamna academician Sabina Ispas la
începutul scrierii sale.
Episcopul Macarie Drăgoi
binecuvintează:
„Menuţ Maximinian ne oferă, prin această carte, o frumoasă călătorie în
lumea satului românesc aşa cum arată el în lumina sărbătorilor pascale.
[…]
Autorul ne pune înainte şi obiceiuri din zona noastră, de la poalele
Munţilor Ţibleş, de unde îşi trage şi el obârşia, prilej cu care îmi amintesc
cu mare drag de Paştile copilăriei din satul meu natal, când parcurgeam inedit
atât ritualul bisericii, cât şi pe cel al comunităţii. Părintele din Spermezeu,
Teodor Mureşan, era nevoit să slujească în trei sate care nu aveau preot în
zilele de Paşti.”
Ce emoţii am trăit citind aceste
cuvinte! Amintirile s-au ivit
imediat. Mă voi referi doar la ziua când
am fost la un eveniment cultural în satul Spermezeu, unde era prezent Episcopul
Macarie Drăgoi, Părintele Teodor
Mureşan, alături de multe alte personalităţi, cât şi la faptul că şi în copilăria mea preotul slujea în mai multe
sate din comună, încât la noi venea a doua zi, denumind Slujba: A doua Înviere.
Am parcurs această carte cu o
stare continuă de Bucurie şi pentru
faptul că reuşeam să cunosc un crâmpei din sufletul oamenilor de pe meleagurile
judeţului Bistriţa-Năsăud, eu fiind născută departe de aici. Au fost şi momente
când citind, amintirile din viaţa mea personală veneau însoţite de
imagini superbe.
Când Menuţ Maximinian spune: „Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască
nu se aruncă, ci se păstrează şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe o apă curgătoare,
pentru a păzi găinile şi puii de ulii”, imediat mi-am amintit că şi în
satul meu natal, Băbuşa, noi copiii eram trimişi să ducem cojile de ouă pe râul
ce curgea prin fundul grădinii – un mic afluent al Bârladului – şi stăteam pe mal privindu-le cum
plecau la vale pe valurile apei.
Opera: „Poveştile Paştelui, Tradiţii
vii din Ţinutul Bistriţa-Năsăud” este presărată, într-un mod inspirat
de autorul ei, ziaristul Menuţ Maximinian, directorul cotidianului Răsunetul
din Bistriţa, cu fotografii de Alexandru Uiuiu, cu Rugăciuni, Poezii, Reţete de
mâncare.
Recomandăm cartea cu multă
căldură şi încheiem cu prima şi ultima
strofă din poezia „La Paşti” de George Coşbuc, reprodusă integral în această
lucrare, lucrare ce este o bijuterie
spirituală însoţită de o grafică plăcută privirii la fiecare pagină.
