Continuăm  să  citim din cartea:  „Cum gândeşte omul”,

având în faţă  textul  original   scris de James Allen.

 Suntem la  Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor. 

«Mintea  omului poate fi asemănată cu o grădină, care poate fi inteligent cultivată sau lăsată în paragină; indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea trebuie, şi asta va face, să crească. Dacă nu se plantează seminţe folositoare, atunci vor cădea multe seminţe inutile, care vor continua să se reproducă. La fel cum grădinarul îşi cultivă terenul, ferindu-l de buruieni şi cultivând florile şi fructele pe care le doreşte, aşa şi omul poate avea grijă de grădina minţii lui, rupând de la rădăcină toate gândurile greşite, nefolositoare şi impure, şi cultivând cât mai bine florile şi fructele gândurilor bune, utile şi pure. Astfel, omul va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că este grădinarul şef al sufletului său, stăpânul vieţii sale. De asemenea, va dezvălui, în interiorul lui, legile gândirii şi, cu o precizie din ce în ce mai mare, va înţelege modul în care mecanismele minţii modelează caracterul, situaţiile de viaţă, destinul.

Gândul şi caracterul sunt una; aşa cum caracterul se poate manifesta şi dezvălui doar în mediul şi în condiţiile  exterioare, la fel situaţiile din viaţa unei persoane vor oglindi întotdeauna starea sa interioară.

Asta nu înseamnă că situaţiile de viaţă dintr-un anumit moment reprezintă oglindirea întregului său caracter, ci doar faptul că aceste circumstanţe sunt atât de strâns legate de un element vital al gândirii, încât, pentru moment, ele sunt indispensabile dezvoltării lui.

Fiecare om este acolo unde este, în funcţie de  legea fiinţei lui. Gândurile pe care le-a folosit în formarea caracterului l-au adus aici, iar, în rânduiala vieţii lui, întâmplarea nu joacă nici un rol – totul este rezultatul unei legi perfecte.  Acest lucru este la fel de  adevărat atât pentru cei care au o senzaţie de lipsă de armonie faţă de mediul lor, cât şi pentru  cei care sunt mulţumiţi de el.

Ca fiinţă aflată într-o permanentă evoluţie, omul este la nivelul la care se află, ca să înveţe şi să evolueze; pe măsură ce învaţă lecţia spirituală conţinută în fiecare situaţie, aceasta trece şi face loc unor noi condiţii de viaţă.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Luni, 19 August 2019 

Universul este infinit

*

Am Bucuria să vă invit  Dragi cititori să cunoaşteți un eveniment cultural  important.

 Redau integral cuvintele Domnului David Dorian care prezintă această Întâlnire a scriitorilor bistriţeni şi nu numai:

„Premiile Serilor de la Casa Poetului au încununat atmosfera de sărbătoare

Serile de la Casa Poetului, festivalul de literatură contemporană care adună în fiecare vară cei mai numeroși scriitori bistrițeni, aflat la ce-a de-a opta ediție, și-a închis porțile zilele trecute, după un maraton de lecturi publice și dezbateri, la care au participat peste 40 de poeți, prozatori, critici și istorici literari, eseiști, traducători. Prin invitații săi din acest an, festivalul a dobândit și o dimensiune internațională.
Serile de la Casa Poetului s-au dorit încă de la început să fie un spațiu generos, poate cel mai generos, de întâlnire cu poezia, cu literatura. La acest festival, organizat de Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud, prin managerul Ioan Pintea, participă cei mai reprezentativi scriitori bistrițeni – cu certitudine, cei mai numeroși. Sunt invitaţi scriitori aparținând unor generații diferite, de la tineri debutanți, până la scriitori consacrați, de vizibilitate națională și internațională. Întâlnirile sunt în primul rând un omagiu adus ilustrului poet și revoluționar Andrei Mureșanu, dar și o sărbătoare a poeziei, a scriitorilor pe care-i are Bistrița-Năsăud. De câțiva ani, casa copilăriei lui Andrei Mureșanu devine neîncăpătoare, pe parcursul a câtorva seri. Finalul întâlnirilor culminează cu acordarea unor premii ce răsplătesc reușitele scriitorilor.
Anul acesta, în perioada 13-15 august, pe parcursul a trei seri, Casa memorială Andrei Mureșanu din municipiul Bistrița a fost animată de rostirea plină de emoție a poeziilor, a bucăților de proză, a textelor critice și eseistice aparținând unor valoroși scriitori bistrițeni și invitaților din țară și din străinătate. Recitalurile muzicale ale cântăreței de jazz Cristina Maria Vlașin și ale cantautorului Florin Săsărman au dovedit legătura indisolubilă dintre poezie și muzică.
Dezbaterea “Falia dintre generațiile literare” a suscitat un interes aparte între participanți. Ceea ce se petrece între generații ar fi un fenomen firesc: dorința de înnoire a expresiei artistice, de eliberarea de clișee, dar și legătura firească dintre generații, ca o curgere continuă. În final, timpul va cerne dintre toate producțiile literare bazate pe innoire, experiment, lirism, minimalism, mizarabilism, expresia licențioasă, tradiționalism etc.
Oaspeții speciali ai ediției au fost scriitorii Gelu Vlașin din Spania și tinerii scriitori reuniți în Tabăra de vară de la Telciu, printre care s-au aflat creatori din toată țara, dar și din Venezuela și Italia.
Într-o atmosferă elevată, în cadrul pitoresc al curții casei memoriale, sub crengile nucului bătrân ce străjuiește prispa, lângă bustul poetului Andrei Mureșanu, s-au întâlnit scriitorii bistrițeni Menuț Maximinian, Ioan Cioba, Elena M. Cîmpan, David Dorian, Gheorghe Mizgan, Victoria Fătu Nalațiu, Al. C. Miloș, Ionela Silvia Mureșan, Niculae Vrăsmaș, Alin Cordoș, Florin Avram, Cornel Cotuțiu, Iacob Naroș, Icu Crăciun, Ana Zegrean, Veronica Știr, Mircea Măluț, Andrei Mic, Victor Știr, Ștefan Veșcari, Vasile Găurean, Olimpiu Nușfelean, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Adriana Rodica Barna, Macavei Al. Macavei, Anet Butunoi, Radu Salvan.
Juriul ediției din acest an, format din scriitorii Icu Crăciun, Menuț Maximinian, Victor Știr, Olimpiu Nușfelean și David Dorian, toți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au hotărât acordarea următoarelor premii:
PREMIUL PENTRU POEZIE “ANDREI MUREȘANU” – GELU VLAȘIN, pentru volumul de versuri “Tratat de psihiatrie”,  apărut în mai multe limbi de circulație internațională, pentru valoroasa sa operă poetică;
PREMIUL OPERA OMNIA – ANDREI MOLDOVAN, pentru întreaga activitate literară depusă de-a lungul câtorva decenii, pentru volumele de critică și istorie literară publicate, pentru promovarea imaginii marelui romancier Liviu Rebreanu;
PREMIUL PENTRU PROZĂ – CORNEL COTUȚIU, pentru volumele de proză publicate în decursul a peste cinci decenii de activitate literară și publicistică;
PREMIUL PENTRU ISTORIE ȘI CRITICĂ LITERARĂ – IACOB NAROȘ, pentru volumul Liviu Rebreanu și proza scurtă, Editura Școala Ardeleană, 2019, pentru volumele publicate despre viața și opera marelui romancier Liviu Rebreanu.
Biblioteca Județeană George Coșbuc a mai acordat un număr de cinci diplome aniversare scriitorilor Menuț Maximinian, Gheorghe Mizgan, Olimpiu Nușfelean, Andrei Moldovan, Niculae Vrăsmaș.”

David  Dorian

   (articol preluat din Ziarul  Răsunetul de azi,  17 august 2019) 

* 

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 17 August 2919

Universul este infinit

Continuăm  lectura cărţii  „Cum gândeşte omul”,

din  textul  original   scris de James Allen, acum peste o sută de ani.

Încet, încet, vom avea, aici pe blog, întreaga operă ce are doar 32 pagini. Astfel, corectez ce am notat data trecută, în postarea din 14.08. 2019 când  scrisesem din grabă, 93 pagini.  Era mai mult, nu?. Iată, sunt mai puţine, dar cu învăţăminte preţioase.

 Citim  mai departe din  Capitolul 1, Gând şi Caracter, dar nu numai că am cules la calculator textul, am pregătit şi imagini cu flori, pe care le-am fotografiat pentru ca  să le priviţi cu Bucurie.

«Omul este întotdeauna stăpânul, chiar şi în cea mai neajutorată şi josnică stare a lui; dar în slăbiciunea şi degradarea lui, el este stăpânul nesocotit care îşi conduce greşit „gospodăria”.

Atunci când începe să  se gândească la starea lui şi caută sârguitor Legea care stă la baza fiinţei lui, devine stăpânul înţelept, care îşi direcţionează energiile cu inteligenţă şi îşi modelează gândirea, pentru a avea rezultate rodnice. Acesta este stăpânul conştient, iar omul numai aşa se poate împlini, descoperind în el însuşi legile gândirii – descoperirea fiind în totalitate o chestiune de practică, autoanaliză şi experienţă.

Dar prin multe căutări şi explorări se obţin aurul şi diamantele, iar omul poate descoperi toate adevărurile asociate fiinţei lui, dacă va săpa adânc în mina sufletului lui.  Iar faptul că este făuritorul caracterului său creatorul propriei sale vieţi şi al destinului lui, poate fi dovedit fără greşală:  dacă îşi va urmări, controla şi modifica gândurile, observând efectele lor asupra lui, a altora şi asupra vieţii lui şi a circumstanţelor;  dacă va face legătura între  cauză şi efect, printr-o practică şi  şi o cercetare consecventă, servindu-se de fiecare experienţă, chiar şi de cele mai lipsite de importanţă, pentru a obţine acea cunoaştere despre el însuşi.

În acest domeniu, mai mult decât în altul, este valabilă legea: 

 „Cel ce caută, va găsi; şi celui ce bate, i se va deschide”;   

pentru că doar cu răbdare, cu practică şi cu  stăruinţă neabătută poate omul intra omul pe Uşa Templului Cunoaşterii.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vineri, 16 August 2019 

Universul este infinit

*

Trăim timpuri în care  unii dintre noi nu avem timp să citim continuu cărţi întregi. De aceea vă ofer ocazia unei lecturi în mici fragmente printre care inserez fotografii pe care le-am făcut pentru bucuria sufletului.

Este vorba de o carte de numai 93 de pagini, dar ştiu că sunt oameni care nu au timp poate nici să o caute prin biblioteci sau librării, dar nici să o parcurgă dintr-o dată într-o zi. V-am prezentat până acum doar două pagini din această operă, iar azi,

 veţi citi chiar mai puţin. Altă dată   vă voi prezenta şi texte mai ample.

Astfel, încet, încet  comunicăm.

Astăzi, citind ce vă propun, din acest minunat autor, vedeţi  şi câteva flori din locuinţa mea.

Deci, continutăm  lectura cărţii  „Cum gândeşte omul”,  autor James Allen.

 Citez  mai departe din  Capitolul 1, Gând şi Caracter:

«Printr-o alegere şi o aplicare corectă a gândurilor, omul se înalţă la Perfecţiunea Divină; printr-o folosire incorectă şi abuzivă a lor, omul decade sub nivelul dobitoacelor.  Toate tipurile de caracter se regăsesc între aceste două extreme, iar omul este făuritorul şi stăpânul lor.

  Dintre toate adevărurile incredibile ce aparţin sufletului şi care au fost repuse în drepturi şi aduse la lumină în această epocă, niciunul nu este mai îmbucurător şi nu ne oferă o mai mare încredere şi promisiune divină ca aceasta:

Omul este stăpânul gândurilor,

creatorul de caracter, 

făuritorul şituaţiilor, 

 al mediului şi al destinului său.

   Ca fiinţă de Putere, Inteligenţă şi Iubire, şi stăpânul gândurilor proprii, omul deţine cheia soluţionării oricărei situaţii şi are în el acea forţă transformatoare şi regeneratoare, prin care poate deveni tot ceea ce doreşte.». 

(va urma)  

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Miercuri, 14 August 2019 

Universul este infinit

*

Continutăm să citim   din cuvintele  lui James Allen, aşa cum am promis în data de 26 februarie 2019, când am postat primele cuvinte ale acestui autor care i-a inspirat pe mulţi oameni prin ceea ce  a lăsat în urma sa.

Vedem cât sunt de adevărate cuvintele lui scrise acum o sută de ani!

Dacă atunci am citat din cartea: „Cum gândeşte omul”,  secvenţe din Capitolul: Gând şi Scop,

astăzi ne întoarcem la începutul cărţii.

În Capitolul 1, Gând şi Caracter, James Allen ne spune:

«Aforismul „Spune-mi ce gândeşti, ca să îţi spun cine eşti”, nu include doar întregul fiinţei omeneşti, ci este atât de cuprinzător, încât se extinde asupra fiecărei situaţii şi circumstanţe din viaţă. Un om este efectiv ceea ce gândeşte, caracterul lui fiind suma tuturor gândurilor sale.

Aşa cum planta răsare – şi nu ar putea altfel – din sămânţă, tot aşa fiecare acţiune a omului se naşte din seminţele ascunse ale gândurilor, şi nu ar fi putut apărea fără acestea. Asta e valabil atât pentru acele acţiuni „spontane” şi „nepremeditate”, cât şi pentru cele deliberate.

Acţiunea este floarea gândurilor, iar bucuria şi suferinţa sunt fructele lor;  omul culege fructele dulci sau pe ce amare ale propriei recolte.

Gândul din minte ne-a făcut ce suntem,

Cu gândul muncim şi construim.

Dacă mintea unui om are gânduri duşmănoase 

Durerea vine  la el aşa cum vine carul după boi.

Dacă cineva trăieşte cu gânduri pure,

Bucuria îl urmează

Ca propria lui umbră – cu siguranţă.

Omul este produsul legii, nu o creaţie apărută printr-un şiretlic, iar legea cauzei şi a efectului este absolută şi imuabilă, atât pe tărâmul ascuns al gândului, cât şi în lumea lucrurilor materiale şi vizibile.

Un caracter nobil şi măreţ nu ţine de favoruri sau de şansă – el este rezultatul normal al unui efort susţinut de gândire pozitivă, efectul asocierii îndelungate cu gânduri măreţe. 

La fel, un caracter josnic şi animalic este rezultatul întreţinerii permanente a unor gânduri inferioare.

Omul se crează pe sine;    în focul  gândirii, el făureşte armele prin care se distruge. 

De asemenea, el fabrică instrumentele cu care construieşte pentru sine palate fermecate de bucurie, de forţă, de pace.». 

(va urma)  

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 11 August 2019 

Universul este infinit

Motto: 

„Din bucurie s-au născut toate făpturile, prin bucurie se ţin şi în bucurie se reîntorc, când pleacă din lumea aceasta.”  

Dragii mei cititori vă ofer ocazia să parcurgeţi un text scris de un talentat şi harnic scriitor pentru ca să trăiţi o reală Bucurie sufletească şi  spirituală.   

Veţi vedea cum autorul prezintă amintiri despre prietenul său, dar ne vorbeşte şi despre sine,   aşa  încât eseul ne captivează atenţia.

Iată un mod minunat prin care  Domnul Cornel Cotuţiu onoreză un prieten al său Plecat din lumea aceasta. 

Lectură plăcută şi Bucuraţi-vă!

                           „Prietenie în sinonimie cu fraternitatea

     Mă aflam în curtea casei sale natale, de la Telciu. Ghiță, lucrând la Biblioteca Județeană, normal că era la slujbă, la Bistrița. Eu, în vacanță de vară fiind, acum zdrobeam butuci de lemne pentru foc, dar, la un moment dat, tatăl său mi-a propus  să-mi potolesc hărnicia cu răgazul unei cafele.

     Lămurit asupra relațiilor mele cu fiul său, seniorul Suciu a socotit că este firesc să repete o invitație similară celei de anul trecut: „Domnu Cornel, am în curte un camion și o remorcă de butuci, pentru foc, la iarnă. Așteaptă – știți, ca anul trecut -, să fie crăpați. Ce ziceți?” Știa că nu abuzează de mine, căci îi spusesem cândva că nu agreez munca fizică, însă cu două excepții: Să crăp lemne și să plivesc straturile de buruieni din grădina de legume.

     Acum, seniorul (cuvânt pe care-l acceptase ca apelativ) îmi vorbea despre familia lui. Primii doi fii erau, unul medic, celălalt inginer, iar mezinul Ghiță se afla pe cale să termine cursurile, la fără frecvență, ale Filologiei clujene; dar nu oricum, ci în postură de profesor de limba și cultura latină (într-o grupă de doar șase studenți la acest profil!). La un moment dat, amfitrionul meu de Telciu a folosit o zicere oarecum neobișnuită pentru un gospodar din lumea satului. Se referea la Ghiță, remarcând că „s-a născut în preziua Revoluției Franceze”… Un țăran să ia ca reper de naștere pentru fiu-său unul dintre cele mai mari evenimente din istoria Europei?… Așa mi se confirma  fibra de intelectual a acestui om, care, intrat la școala de învățători, a fost dat afară din motive abuziv bolșevice ai anilor imediat postbelici (Ticăloșenia aceea, potrivit căreia un țăran înstărit era considerat chiabur, adică exploatator al țăranului de rând). Am înțeles (fără să-i cer să-mi confirme) că își compensa această urgie asupra destinului și vocației sale prin profesia intelectuală a fiilor săi.

     L-am cunoscut în ziua când sora nevesti-mii m-a făcut cumnat cu el… Era timorat în postura aceea de mire, arăta ca un adolescent copleșit de ce i se întâmplă, cum, de altfel, și cumnățica în inedita înfățișare de mireasă.

     Iar de atunci apoi, a fost de parcă ne-am fi știut dintotdeauna: cum profesăm, ce aspirăm în domeniul respectiv, ce preferăm, ce disprețuim. Doar că destinul său avea să fie, de la o vreme, marcat de crampe familiale (ca să nu le numesc altfel). A avut parte de schimbări de domiciliu și instituții, cu plecări și reveniri: Telciu, Bistrița, Beclean, iar Bistrița, apoi Arad, iar Beclean (aici, în ultima instanță, adică înainte de  moartea sa violentă, în accident de mașină – fusese chiar directorul Liceul Agricoindustrial). Nici eu n-am fost prea departe de astfel de meandre existențial-civice; dar am putut să ne ajutăm, să ne sprijinim cu eficiență. Când, în drumurile mele (fie de navetist, fie din obligații profesionale), mă apropiam de Beclean, trăiam anticipat bucuria de a-i revedea pe părinții mei și… pe Ghiță Suciu.

     Credea în puterea formativă, educativă, tămăduitoare a cărții, în menirea cărții de a hrăni sufletul, spiritul. Chiar numai  momentul când privirea se oprește pe o copertă de carte, se întâmplă un prim moment benefic, hrănitor – considera el; chiar terapeutic – continam eu ideea. „Între cărți, devin imun la răul din jur și simt cum ele mă protejează” – mi-a spus când, acasă la el fiind, exclamam simulând un ton de dojană: „Muncești înconjurat de cărți, or, iată, acasă la tine trei pereți din această odaie sunt tapetați cu cărți și albume proprii. Ești un nesătul! Cu banii din ele  ai fi putut să-ți cumperi un elicopter!”…

     Abia acum, am gândul că, pentru fundalul oricărei fotografii cu el, planul secund ar fi fost sugestiv –  ca trimitere la preocupările sale, la profesie – dacă ar fi fost ales un raft cu volume sau chiar un corp de bibliotecă.

     Într-o vară, s-a „ înzdrăvenit”  chiar un triou: Gheorghe Suciu, Ioan Pintea și cu mine. „Adezivul” fusese zilele petrecute de tustrei, pentru prima datăl la Mănăstirea Rohia, în compania Monahului Nicolae – desigur, pre limba mireană, Nicolae Steinhardt. „A petrece”, în accepțiunea lui Noica, deci, nu chiolhan.

     Ne aștepta. Copilul său de suflet – Ioan Pintea – îl prevenise din timp. (Relația dintre cei doi se datora nu numai felului adolescentin de a fi al lui Pintea – și am avut mereu impresia că Steinhardt se dorea… un tată fictiv – dar și pentru interesul, vocația tânărului său prieten pentru teologie). Oricum, ne știam. După o sesiune interdisciplinară de la Dej,  N. Steinhardt a acceptat apoi o întâlnire la Beclean, din partea cenaclului „Saeculum”, revenind la Beclean ulterior, căci tânăra familie își avea domiciliul aici, pe Someșul Mare în amonte, apoi a avut drumuri  la Bistrița, Mocod. La rându-ne, am repetat vizitele la Rohia.

     Marea personalitate a dorit să ne fie amfitrion, la biserică, la bibliotecă, pe cărările în pădure și pe dealurile din perimetrul mănăstirii. Am avut parte și de un miezunoptic, șoptit seducător de Călugărul Nicolae, dar și de taifas pe teme de cultură, literatură – totul era cuceritor, măgulitor, pentru modul amical, uneori bonom, ironic, de a purta dialogul cu noi. Cum monahul gazdă avea și grija bibliotecii mănăstirii, e limpede ce regim de ședere a avut Ghiță, mai cu seamă când a aflat că Steinhardt tocmai terminase de aranjat volumele, după criterii științifice consacrate. „Îți dai seama – mi-a șoptit Ghiță topit -, fiecare carte de aici a fost atinsă de mâinile sale!…”

     …Tocmai el, care nu agreea cuvântul latinesc „legere”, ci slavonescul „citire”, a ajuns, în ultimii ani ai vieții sale, ca dascăl, să-i ajute pe elevi să citească slova în orele de latină (la Colegiul Național  „Petru Rareș” Beclean), să-i determine să aștepte nerăbdători orele cu dom profesor de latină Gheorghe Suciu. Efectiv, reușise să reabiliteze latina, pentru liceeni, s-o aducă din postura de cenușăreasă, la ceea ce trebuia să priceapă și să accepte elevul, că este o disciplină de învățământ cel puțin egală cu celelalte, să descopere că latina este o posibilitate extrem de eficientă în actul comunicării.

     M-a umplut de admirație când am aflat că și-a învățat elevii „Tatăl Nostru” în limba latină. Dar nu numai atât: Orele la clasă începeau cu rostirea în cor a acestei rugăciuni în variantă latinească. Nu era un bisericos, dar am înțeles că starea de pioșenie o voia interferată cu un fel de orgoliu laic al rostirii rugăciunii în limba stră-străbunilor noștri.

     …Mi-am propus să alcătuiesc nu un text cu informații despre o anume personalitate (un „curriculum vitae”), ci un crochiu cu câteva tușe sentimentale, despre ce mi-a rămas din frățietatea cu un om care, prematur,  numai este.”

                                                                  Cornel Cotuțiu 

* 

După cum aţi constatat,  aţi parcurs un text complex, captivant şi cu mesaj.

Personal,   recitesc câteva cuvinte  scrise despre prietenul său:

„Credea în puterea formativă, educativă, tămăduitoare a cărții, în menirea cărții de a hrăni sufletul, spiritul. Chiar numai  momentul când privirea se oprește pe o copertă de carte, se întâmplă un prim moment benefic, hrănitor – considera el; chiar terapeutic – continam eu ideea. „Între cărți, devin imun la răul din jur și simt cum ele mă protejează” – mi-a spus când, acasă la el fiind, exclamam simulând un ton de dojană: „Muncești înconjurat de cărți, or, iată, acasă la tine trei pereți din această odaie sunt tapetați cu cărți și albume proprii.” …

„Efectiv, reușise să reabiliteze latina, pentru liceeni, s-o aducă din postura de cenușăreasă, la ceea ce trebuia să priceapă și să accepte elevul, că este o disciplină de învățământ cel puțin egală cu celelalte, să descopere că latina este o posibilitate extrem de eficientă în actul comunicării.

     M-a umplut de admirație când am aflat că și-a învățat elevii „Tatăl Nostru” în limba latină. Dar nu numai atât: Orele la clasă începeau cu rostirea în cor a acestei rugăciuni în variantă latinească. Nu era un bisericos, dar am înțeles că starea de pioșenie o voia interferată cu un fel de orgoliu laic al rostirii rugăciunii în limba stră-străbunilor noștri.”

*

Vă mulțumim Domnule Profesor Cornel Cotuțiu.

* 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi, 8 August 2019

Universul este infinit

*

Dragi cititori, vă împărtăşesc Bucuria de a citi despre scriitori români apreciaţi peste hotare.

Redau integral  menţiunea din presa bistriţeană despre un important Premiu acordat Domnului Ioan Pintea, Omul de cultură care conduce de ceva timp destinele Bibliotecii judeţene „George Coşbuc”  Bistriţa.

Vă invit cu drag să aflaţi:

«Ioan Pintea, Marele Premiu pentru Poezie, în Serbia

Scriitorul Ioan Pintea este laureatul ediţiei 2019 a Marelui Premiu pentru poezie

„Sfântul Gheorghe”.  

Bistriţeanul a fost premiat

„pentru valoroasa operă literară şi în semn de mulţumire şi profundă recunoştinţă pentru prodigioasa activitate culturală şi pentru contribuţii majore la promovarea literaturii române, cât şi pentru puterea de a menţine nestins focul sacru din sactuarul limbii române”.

Premierea a fost făcută de către Societatea Literar Artistică Tibiscus din Voivodina (preşedinte Vasile Barbu), la Casa de Cultură din Uzdin, în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Fesitvalului Internaţional de Poezie „Drumuri de spice”.
De-a lungul timpului, premiul a fost obţinut de Petre Cârdu, Petre Stoica, Mircea Dinescu, Grigore Vieru, Adam Poslojici, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu, Grigore Leşe etc.
În cadrul evenimentului, s-a vorbit despre proiectele Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa, manageriată de Ioan Pintea, şi a avut loc o amplă donaţie de carte, s-au stabilit câteva proiecte culturale pentru viitor vizând Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa şi comunitatea românească din Uzdin.  

De asemenea, premiantul a susţinut un recital de poezie. De remarcat faptul că pe frontispiciul Casei de Cultură Uzdin sunt afişate numele tuturor laureaţilor, iar la Casa românească este o galerie cu portretele acestora.
Un amplu interviu a fost realizat de televiziunea din Novi Sad despre viaţa şi opera lui Ioan Pintea. La eveniment a fost prezent şi consulul general Gabriel Nicola de la Novi Sad.»

(Articol preluat din Ziarul Răsunetul din 8 iunie 2019)

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Miercuri, 7 August 2019 

Universul este infinit

Continuăm lectura unor texte  sacre care sunt  folositoare sufletului, spiritului, minţii noastre.

 Din  Biblia  Bartolomeu, pag. 790:

 „Proverbele lui Solomon, fiul lui David, cel ce a domnit în Israel:

…  

[…] 

Înţelepciunea prin răspântii îşi înalţă glasul

  şi pe uliţe vorbeşte deschis,  

pe coamele zidurilor îşi face vestirea

 la porţile celor puternici se aşează  

şi la porţile cetăţii cu îndrăznire grăieşte:   

– Atâta timp cât nevinovaţii vor ţine de mână dreptatea, 

ei nu vor fi ruşinaţi; 

[…] 

Căci Domnul este cel ce dă înţelepciunea 

şi din El izvorăsc înţelegerea şi cunoaşterea;   

El comoară le agoniseşte celor ce conduc spre mântuire  

şi le ocroteşte drumul,   

ca să păzească El calea celor ce merg după dreptate”.  

  (va urma) 

*   

În urmă cu 105 ani s-a născut  Tatăl meu, Jănică  Dodiţă.

El este Plecat în Eternitate din data de 28 Octombrie 1994.

Cred că  Sufletul lui  bun se odihneşte în Lumina lui Dumnezeu. 

Cu Iubire  şi  Recunoştinţă 

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vineri, 12  Iulie 2019 

Universul este nesfârşit