Jenita Naidin

Dragi  cititori,

Astăzi,  19 Octombrie 2023,

când se împlinesc 21 de ani de la un eveniment important din viața mea Spirituală, 

vă adresez o invitaţie blândă la lectură şi meditaţie.

Cu  mulţi ani în urmă am primit  un „interviu” anonim.

Am păstrat textul pentru că  am fost de acord cu ceea ce citisem şi multe lucruri, aflate din respectiva lectură, le trăiesc  în propria  viaţă pentru că le-am integrat.

Mai mult, de atunci am alăturat afirmaţiile călugărului la cunoştinţele mele din domeniul vieţii sufleteşti a noastră, a oamenilor.

Învăţămintele personale despre   viaţa noastră sufletească şi spirituală le am, fie din propria mea  autoanaliză, pe care o fac permanent și sincer de vreo 30 de ani încoace, fie din studiile ştiinţifice, ca autodidact, din domeniul  religiilor lumii, filozofiei, psihologiei, psihanalizei.

Consider că acest „interviu” al unui călugăr  poate fi util  Dumneavoastră, cititorilor mei,

fie că sunteți tineri, sau în vârstă, oameni simpli, sau cu pregătire ca și consilieri,  psihologi,  psihanalişti sau preoți, adică, specialişti  care ajută oamenii să îşi elibereze emoţiile prin aducerea în conştient a evenimentelor traumatizante din copilărie sau din viaţa de adult.

Vedem aici că monahul care ascultă nu pune întrebări, nu sugerează interpretări!

Văd descrierea vindecărilor din textul ce vi-l propun,  şi pe care l-am scris cu diacritice, ca fiind datorate faptului că cel ce a venit pentru ajutor în faţa călugărului nu opune în mintea sa rezistenţe şi, astfel,

îşi reaminteşte şi verbalizează amintiri refulate ce au condus la îmbolnăvire,

modalitate prin care se vindecă, se înseninează.

Posibil că aceşti oameni ce stau în faţa monahului, deci în câmpul  vibraţional al Rugăciunii, să reuşească să înţeleagă cerinţele realităţii din viaţa lor şi să îşi poată conştientiza inconştientul pentru că au mintea la Dumnezeu în acele momente de linişte.

Iată, astăzi, primul fragment din acel „interviu” amplu.

Doresc să ajungă la inima Dumneavoastră aceste cuvinte pe care le citez:

«În această lume complicată în care trăim, am întâlnit zilele trecute un călugăr ortodox în vârstă de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizată de confraţii săi.

L-am intrebat cum se produc vindecările, ce se întâmplă când cineva vine la el.

„Eu, omul nu mă gândesc că aş avea ceva de făcut, eu mă deschid şi las Sfântul Duh să curgă prin mine.

Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine,  ce problemă are,  îi simt doar sufletul cât de greu îi este, şi apoi mă rog.

Atât fac – mă rog împreună cu el.

Şi îi spun că este o mare bucurie atunci când doi se strâng în numele Lui că atunci şi El este cu noi.

Pentru mine este o binecuvântare când cineva îmi deschide uşa chiliei.

Eu nu privesc omul intrând la mine ci pe Dumnezeu în om pătrunzând în chilie.

La sfârşit simt cum omul este mai uşor, mai senin.

Eu nu trebuie să ştiu ce greutate purta el,

Dumnezeu ştie,

îmi păstrez doar sufletul deschis şi mă rog din toata inima mea.

Deci totul este rugăciunea noastră către Dumnezeu,

uneori îi ţin mâinile în ale mele, alteori le pun pe creştetul capului.

Uneori simt că este nevoie să mai vină, alteori ştiu că lucrarea s-a făcut.

Şi miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare,

îl numesc trezirea omului în Dumnezeu.”

L-am întrebat de ce într-o mulţime agitată, tensionată, nervoasă îmi era mai greu să mă rog şi mi-a răspuns :

„Atât timp cât îl priveşti pe Dumnezeu ca fiind în afara ta, o să şi găseşti motive tot în afara ta.

Cauza nu sunt cei din jur  ci cum Îl priveşti tu pe Dumnezeu.

Dacă ai credinţa nestrămutată că  El  este în tine,  realizezi că nimeni nu poate sta între tine şi Dumnezeu.

Ca să te rogi,  cobori în tine, închizi ochii şi în inima ta o să gaseşti liniştea.

Acolo te aşteaptă  Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide şi prin gândurile tale îl lasă pe El să se manifeste în tine, sau tot mintea este cea care te impiedică.   Mintea ţese labirinturi şi uneori se pierde în propria ei ţesătură.

Dacă laşi iubirea din inima ta să îţi scalde mintea, o sa vezi cum gândurile tale îşi găsesc singure drumul către Cer. ”

L-am intrebat de ce se agitau,

 se luptau oamenii ca să ajungă să ia Lumina:

„Te lupţi să ajungi mai aproape de Dumnezeu când ai o teamă în tine, o nelinişte,  o îndoială în ceea ce priveşte relaţia ta cu Dumnezeu.

Atunci întotdeauna găseşti că mai ai ceva de făcut, nu ai făcut destul, mai există încă,  şi,  acel ceva o să îţi aducă apropierea, şi cauţi şi cauţi neîncetat.

Dar dacă te opreşti din zbucium, din frământare, din căutare, îţi dai voie să îl descoperi în tine.

Poți trăi o întreagă viaţă preocupat să îl cauţi în afara ta, dar nu cauţi unde trebuie.

Lupta exterioară este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiraţia lor, năzuinţa lor, căutarea lor, şi acela e modul în care o reflectă.”

L-am întrebat cum după ore petrecute în picioare, într-o poziţie în care nu puteai nici să te întorci, el nu dădea nici un semn de oboseală  şi nu numai aceasta, în jurul lui,  oamenii erau foarte liniştiţi, calmi.  Răspândea o vibraţie de pace în jur care liniştea mulţimea.    

„Oboseala vine din lupta fiinţei cu viața.

Când te opui vieţii,  judecând, criticând, mâniindu-te,  pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal  pentru că  mergi contra curentului.

Iubirea, este curgerea vieţii. 

 Pacea, liniştea, se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva.”

Şi m-a întrebat:

„Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai,  în timp ce iubeai,  în timp ce te rugai?

Atunci te lăsai purtată de curgerea vietii, nu opuneai rezistenţă.  Atunci te deschideai prin inimă.  Oboseşti când cauţi cu mintea, inima nu te oboseşte vreodată.  Şi mintea caută  neîncetat, mereu găseşte altceva de care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea.

Deci,  lupta nu este între noi şi cei din jur,  sau întâmplările din viaţă,  ci este între noi şi noi,  acea luptă interioară este cea care epuizează.”

L-am intrebat cum poți să ieşi din această  zbatere, pendulare:

„Nu trebuie să te zbaţi ca să ieşi,  pentru că te afunzi şi mai rău.

Şi vine o vreme când înţelegi că nu e necesar să te zbaţi, că totul se întâmplă de la sine, înţelegi că viaţa curge lin,  nu este o stradanie.

Lupta are loc până când se coboară această înţelegere, această pace.

Nu fugi după Dumnezeu, stai liniştit şi lasă-L să se exprime prin tine.”

L-am întrebat cum a ajuns el la această stare de pace, în opinia mea de iluminare.

Mi-a spus că s-a rugat către Dumnezeu să îl lumineze ca să poată dărui la cei din jur, dintr-o credință  fermă că cererea sa este auzită  şi îndeplinită,  şi,  apoi s-a lăsat purtat de valurile vieţii,

 s-a deschis şi i-au venit rugăciunile pe care le simţea cu sufletul.

Nu s-a îndoit nici un moment şi rugămintea sa la Dumnezeu era să îi dea acest har de a dărui atât timp cât trăieşte pe acest Pământ.

 Acesta (,călugărul, n.ns.) considera ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăţia inimii.».

«I-am spus că în opinia mea Biserica s-a îndepărtat de creincioşi,

a pierdut legătura,

şi,  într-un fel,  a înterupt legătura între Cer şi Pământ,

în condiţiile în care ei ( credem că se referă la conducătorii Bisericii n.ns.) aveau puterea să o consolideze.

„Biserica este o instituţie alcătuită tot din oameni.

Şi omul s-a îndepărtat de aproapele său.  Şi aceasta din teamă. Teama de a nu se pierde învăţăturile, de a le păstra nealterate,  din frica aceasta şi-au concentrat atenţia doar pe învăţătură  şi au uitat de ce este mai important – cei cărora li s-a adresat Christos prin învăţăturile sale.  Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a ieşit în lume.

Dar şi în Biserică sunt oameni şi oameni.

Ce poţi face tu ca om este să  studiezi  Cuvântul  Întemeietorului, să îl simţi,  să citeşti  şi  să  alegi acele rugăciuni pe care le simţi cu Sufletul,  pentru că dacă doar le rosteşti fără suflet, ele sunt doar sunete goale.

Prin rugăciune omul se înalţă  prin Cuvânt care este fapta, prin gând şi prin trăire.

Acestea trei trebuie să meargă  împreună ca să te înalţe.

Nu e datoria noastră  să îi judecăm pe semenii noştri,  aşa scrie şi în cărţi să nu judecăm,  noi folosim piatra de temelie, învăţătura şi ne găsim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.” ».

*

Daţi-mi voie să vă scriu un scurt comentariu personal la cele de mai sus:

Vedeţi cum cel ce intervievează aduce în faţa călugărului o neîmplinire a conducătorilor Bisericilor lumii, iar monahul îl îndrumă spre a face ceva el, omul, nicidecum să tot aştepte  la ceilalţi, eventual şi să îi critice, fără ca el să îşi vadă propriile responsabilităţi.

Călugărul ne îndrumă să citim şi noi Scripturile, nu numai preoţii, să ne rugăm şi să facem fapte bune.

Ştiu că sunt momente în viaţă când orice fiinţă are nevoie, mai ales la începutul vieţii,  să primească îndrumare de la:

Familie, Biserică, Şcoală, ajutor ce este neapărat necesar,

dar, să nu i se impună nimic, apoi,  fiecare om adult să se responsabilizeze pentru a se adresa direct lui Dumnezeu. Să respectăm toate Bisericile, Credinţele şi Culturile Lumii.

Acum,  continuăm să citim din „interviu”:

*

„Mi-a spus că este foarte important să ascult tăcerea.”

„Caută tăcerea, nu urmări şirul cuvintelor mele,

ascultă-L  pe Dumnezeu în tăcerea mea.”

„Şi de câte ori se oprea din vorbit, stăteam cu ochii închişi  şi  auzeam, simţeam sunetul unui fâlfâit  de aripi, şi  vedeam ca un glob imens de lumină deasupra capului lui.  

Această  fiinţă  se adresa cu un respect deosebit pentru toţi  cei din jur,  cu  veneraţie,  l-am întrebat ce simte el când vorbeşte cu un om”:

„Eu când vorbesc cu un om, îl  privesc pe Sfântul Duh în el.

Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca şi cum ai fi lipsit de respect în faţa tronului lui Dumnezeu.

Nu e suficient să Îl vezi pe Dumnezeu într-un înger sau în Fiul Său, 

 uită-te în jur şi descoperă-L  aici.

Rosteşte fiecare cuvânt  cu respect,  rar,  nu te grăbi să vorbeşti.

Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfant,

şi când vorbeşti cu un om, vorbeşte rar şi cu respect, ştiind că în acel moment Duhul Sfânt se manifestă prin tine în lume.

Lasă ca fiecare cuvânt să vină din sufletul tău,

simte-l înainte să îl rosteşti,

doar aşa el va atinge sufletul celui căruia i te adresezi.

Ceea ce spui tu dacă este lipsit de lumina sufletului tău va trece într-un cotlon al minţii,   

şi mintea va uita, dacă ceea ce rosteşti  vine din suflet, 

acel om va păstra în sufletul lui,

 nu ceea ce eu sau tu am rostit,  ci amintirea bucuriei sufletului lui.”.

„La plecare doream din suflet să  îi dăruiesc  ceva,  nu ştiam ce,  mă  frământam, 

şi mi-a răspuns la întrebarea mea nespusă,

 spunându-mi să  fac  asupra  lui semnul crucii şi să îl binecuvântez.

Mă gândeam cum pot eu omul să  fac acest gest asupra lui aflat parcă  în această lume dar neaparţinând  ei şi mi-a explicat”:

„Când  faci ceva cu toată  inima  laşi puterea celestă  a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului, ci cu cea a Duhului, (Spiritului n.ns.) şi în faţa  Sa toţi  suntem egali.”

„Fiinţele iluminate păşesc printre noi,

neştiuţi,

simpli,

se simte doar adierea  lumilor celeste la trecerea lor prin viaţa noastră.”.

*

*

Am observat, şi veţi observa şi Dv.,  că reuşita călugărului  se datorează faptului că tot ce cerea de la Dumnezeu era pentru a putea fi de folos celorlalţi, deci, nu era egoist, nu cerea însuşiri pentru sine, ci pentru a le transmite mai departe. De aceea, le-a şi primit!

Citez ultima parte a acestui „interviu” pe care eu doar l-am redactat şi scris cu diacritice:

Cuvintele  de mai sus,  au menirea să ne ajute pentru a ne consolida un mod de relaţionare interumană care să aducă pace spiritului nostru,

prin îndreptarea atenţiei cât de des spre bucurii sufleteşti,  

spre  Mintea Cosmică, spre Dumnezeu.

Sunt cuvinte   ziditoare, după cum aţi constatat

şi,

de aceea,

 sunteţi într-o stare de Linişte,

pe care v-am dorit-o tot timpul cât am muncit ca să public aici, 

   pentru Dumneavoastră ce ați citit mai sus.

Vă doresc Pace, Lumină și Bucurie în  suflet!

Jenița  Dodiță Naidin

Bistriţa,  Joi,  19 Octombrie 2023

Cu fața  spre  Lumina Divină!

*** 

Fotografiile  minunate  postate aici,  le-am făcut de curând.

***