24 Ianuarie 2019 – Linişte

 

În  ziua de 24 ianuarie  2019, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Române vă invit să vedeţi fotografii  din curtea  Muzeului de la Mirceşti,

casa de unde a plecat în Ceruri  Vasile Alecsandri şi din Mausoleul ce i s-a ridicat din Recunoştinţa semenilor  lui,   poze  pe care le-am făcut mai demult.

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890)  a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România.

A scris poezia  HORA  UNIRII.

Să citim  o poezie a acestui mare Poet român:

 

Sfârşit de toamnă

 

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi ierarhici prin vazduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri,  răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, câinii latră la un loc,
Omul,  trist,  cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

Vasile Alecsandri
Mirceşti, 1867

*

Doamne,

În locuinţa mea domneşte Liniştea.

Mă gândesc  la cuvinte ce mi se potrivesc din ce în ce mai mult,

cu cât înaintez în vârstă, şi, sunt bucuroasă  pentru că

Îl simt pe Dumnezeu înlăuntrul meu. Am Liniştea lui Dumnezeu.

Suntem cu  adevărat Scânteie divină. Suntem  Fiinţe de Lumină.

 „Când vine Domnul la tine te dezleagă de toate,

 nu numai de toate nedreptăţile tale,  ci şi de toată dreptatea ta…

Când stai în  faţa Domnului  eşti mai presus de lumea aceasta,  

mai presus de avuţia lumii,

 mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii,

 mai presus de lupta ei,

 ai,

 cu un cuvânt,

Ceva din liniştea mai presus de lume 

 a lui Dumnezeu, Care pătrunde în tine.”

Sfântul  Arsenie Boca

 

Urez La mulți ani!   Dianei  Drăgan, soția nepotului meu Andrei Drăgan  și   Elenei  Anghel, specialist în domeniul Legislației de Pensii, născute în Ziua Unirii Principatelor.

…..

În ziua de 24 Ianuarie ne amintim,  

cu gândul la Poezia scrisă cu Har de la Dumnezeu,  

de  Poetul Bogdan I. Pascu, colegul nostru de la Parlament.

Odihnă veșnică  în Lumină Bogdan!

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Naidin

Joi,  24 ianuarie 2019

am fotografiat curtea Muzeului  de la Mircești, și ați văzut mai sus mai multe imagini superbe din acest loc  ce merită să fie vizitat.j.n.