29 Iulie 2020 – Creţica ar fi împlinit 71 ani

Am fotografiat Soarele pe flori pentru tine Crețica. cu drag, jenița.

Doamne!  Cum a trecut Timpul!

În data de 20 Mai 2013, sora mea Creţica a Plecat în  Eternitate.

Au trecut 7 ani!

S-a născut la 29 Iulie 1949,  şi cât a trăit pe Pământ a energizat totul în jurul ei.

Ajuta toate fiinţele.

Iubea Natura, Florile.

Venea des la Bistriţa.

În tinereţe, când eram în Bucureşti, venea şi acolo des. 

Acum 7 ani am postat pe blog o poezie în amintirea ei, şi, 

ca dovadă că cei Plecaţi  ajută şi din Cer,

acea postare a fost văzută de Prof. Zenovie Cârlugea şi, peste ani,  

la îndemnul Domniei sale s-a născut opera: „Lucian Blaga la Bistriţa (1938-1940)”,

 publicată în 2028.

Reproduc postarea din 2013,

 care a avut menirea să iasă la Lumină o carte importantă:

Vasile Lascăr – Poezie de ziua Crețicăi

Astăzi,  29  iulie  2013,  sora mea, Crețica, ar fi împlinit 64 ani,

dar, de  curând, Dumnezeu i-a chemat sufletul la  El.

Multă lumină să ai acolo, în Eternitate,  Crețica!

Am cules la calculator o poezie  ce vorbește despre  Crin, această floare deosebită,

căci sora mea, Crețica, era albă ca un Crin alb înflorit.

Lectură plăcută vă doresc!

*

PE O STRADĂ DEPĂRTATĂ…

Pe-o stradă depărtată eu trec întotdeauna:

– E-o stradă ca oricare din burgurile noastre,

În care însă noaptea când luminează luna

Trotuarele sunt parcă mai triste şi albastre.

La casa cea mai mică, pe marginea ferestrii

Pe care niciodată eu nu o văd deşartă,

Un crin înalt şi sprinten asemeni unei trestii

Se’ndoae de povara potirului ce poartă.

O tainică nevoe e’n stare să mă’ndemne

Să vin întotdeauna pe-acolo, iar parfumul

Pe care’l prind în treacăt mă farmecă pe semne

Că’l simt mereu în suflet şi’n urma mea tot drumul.

Îmi place  strada asta şi nu este frumoasă:

– E-o stradă ca oricare din burgurile noastre,

În care însă noaptea când mă îndrept spre casă

Trotuarele sunt parcă mai triste şi albastre…

 Vasile Lascăr

***

N.Ns. Am căutat în Istoria literaturii române a lui G. Călinescu şi nu am găsit nimic scris

 despre acest preot-poet Vasile Lascăr.

Am reprodus poezia dintr-o cărticică veche, fără coperte, dar care are o fotografie a poetului.

Sub fotografie, editura a scris aşa:

† Vasile Lascăr,

ceea ce înseamnă că era plecat la Domnul când a fost publicată această cărticică ce conţine superbe poezii.

[…]

***

Dintr-o greşală tehnică a mea, deci nu a programatorului acestui blog,

la un moment dat, când am salvat într-un fişier,

pe calculatorul meu,  comentariile cititorilor,

din păcate, după salvare, am şters datele iniţiale din administrarea site-ului.

După cum ştiţi, odată şterse, comentariile primite nu mai pot fi publicate, decât dacă sunt iarăşi trimise de autorii lor.  Pentru ca acele comentarii să fie pe blog, încerc,

pe măsură ce voi reuşi, să  republic  articolele la care s-au şters comunicările  şi ataşez respectivele comentarii, cu fidelitate,  aşa cum au fost trimise iniţial de cei care au scris.

Mulţumesc pentru înţelegere!

*

Articolul din prezenta postare a mai fost publicat în Iulie 2013  şi atunci am primit şi publicat comentariul trimis de prof. Zenovie Cârlugea, pe care îl reproduc:

*

  zenoviec Trimis în 8 Feb 2014 la 15:57 Bun gasit!
Întâmplător am descoperit acest blog, unde reproduceti poezia uitatului poet targujian VASILE LASCAR. Eu sunt prof. la Targu-Jiu și m-ar interesa sa stiu mai multe despre acest uitat poet . Daca sunteti buna, ati vrea sa-mi trimiteti fotografia din carticica respectiva si poeziile respective.
V-as fi tare recunoscator, caci noi, condeierii de azi ai Gorjului, am dori sa RECUPERAM pe acest poet uitat..
Cu mii de multumiri
Zenovie Cârlugea, prof. dr.
Targu-Jiu
Vasile Lascăr – Poezie de ziua Crețicăi
1 Vezi articolul

Bistriţa,  Duminică,  28 iulie 2013,   Jeniţa Naidin

Am adăugat  comentariul  ce a fost postat de Dl  Profesor  Zenovie Cârlugea în  data  de 8  februarie 2014.

Jenița  Naidin   12   martie 2019

****

 Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

 Miercuri, 29  Iulie 2020 

Spre o Lumină caldă     

    ***