Am ascultat un suflet suferind

 

pruncul mic Image2565

Să îi privim pe semenii noștri ca și cum ar fi copii în leagăn și atunci îi putem ajuta și înțelege  mai mult.

De asemeni, ne putem gândi la faptul că suntem toți muritori, și atunci putem ierta mai mult.

Cine poate ierta este sănătos sufletește, iar  sănătatea  sufletească, psihică  este cea  mai importantă  avere  a  omului.

 



Mi-am amintit, azi, 19 septembrie 2012,  un moment din viaţa mea,

petrecut demult,

şi,

am să îl împărtăşesc cu Dumneavoastră.

Viaţa ne oferă evenimente diverse în timp ce suntem pe Cale şi păşim spre acel final, când  vine plecarea de la Pământ și ajungem de unde am venit, adică  ACASĂ în Cer.

Venim din Inteligenţa Universală şi ne întoarcem de unde am venit,  adică ACASĂ.

În timpul acestei călătorii, pe care o fac pe Pământ şi eu ca şi Dumneavoastră, dragii mei cititori,

am avut prilejul să pot, prin ajutor de la Dumnezeu, dar şi de la Ştiinţă, care tot de la Dumnezeu este,

să ascult un suflet suferind.

Am lăsat aşa formularea şi în titlu, pentru că ea are dublu înţeles, şi,

pentru că fiecare din cele două înţelesuri sunt adevărate:

acel suflet era suferind, adică suferea, era tulburat, dar şi eu am ascultat, suferind eu însămi,

pentru  acea ființă,   deoarece empatia mea era prezentă și puternică.

Ştim de la Hipocrate:

„unde e otrava, tot acolo se găseşte şi leacul”.

Persoana pe care am ascultat-o, cândva,

ore întregi timp de mai multe zile, suferea de un soi de genialitate creativă

datorită căreia funcţiona fără a-şi putea controla conştientul,

şi fără a-l putea direcţiona constructiv.

Toate gândurile şi verbalizările sale  erau distructive.

Există în „Tradiţie” cuvintele:

„pentru o armonie interioară a sa, este necesar ca omul să gândească cu inima şi să simtă cu creierul”.

Suferinţa sufletească a persoanei pe care am ascultat-o, fără să intervin, consta în faptul că,

îi era frică  de următorul  lucru:

credea că întâmplările neplăcute din trecutul său se vor repeta în viitor.

Am constatat, în timp ce am ascultat cu atenţie şi cu gândul la Dumnezeu, rugându-mă  mental,

că persoana aceasta se baza doar pe ea, nu concepea că evenimentele vieţii se află în conexiune cu tot Universul,

că există o Inteligenţă Universală, pe care dacă o accesăm, ne ajută să  găsim soluţii potrivite şi avem pace sufletească.

De asemeni, nu se putea pune în locul celorlalți oameni.

Orice om are o conştiinţă de sine, dar această persoană îşi bloca,

prin frică şi o scăzută stimă de sine (exprima, prin cuvinte cu vibrație joasă,

în timp ce vorbea  o autoblamare accentuată),

sensul firesc al vieţii ce i-a fost dată de Dumnezeu.

Acea persoană îşi bloca interiorul  urmărind scopuri eronate, fixate în viaţa materială

şi fiind mereu cu mintea la ce spune exteriorul despre ea.

Se vedea, din cele verbalizate,  într-un flux uluitor de cuvinte negative, dure, că nu conştientiza faptul că destinul omului se parcurge prin ceea ce se trăieşte în prezent, nu prin a aminti mereu ceea ce s-a petrecut deja în trecut sau prin frica de viitor.

Trăind în trecutul său, această persoană îşi proiecta sumbru viitorul şi îşi alimenta frica de viaţă.

Pentru mine, care mă ajut cu accesarea Divinităţii prin Rugăciune, era o suferinţă să văd cum o fiinţă umană eliberează, în mod agresiv, atâta ură, suspiciune, dar nu avea deloc în minte că doar conştientizarea existenţei lui Dumnezeu ar putea-o ajuta.

În timp ce acea persoană îşi elibera în faţa mea  emoţiile negative, eu mă rugam mental să reuşesc să o ajut prin acest simplu, dar greu, mijloc:

ascultam cu răbdare şi disponibilitate,  ştiind că sufletul omului e cu mult mai complicat decât trupul său şi că toată personalitatea acelei persoane,

cu spiritul dezlănţuit, este obosită și suferindă, dar la un moment dat se va opri,   se va elibera,

şi asta  pentru că, verbalizând îşi ventila afectele şi elibera energie, deci se calma.

Percepţia mea  asupra acelui eveniment, pe care pot să îl numesc tragic,  a fost  corectă şi nu am reacţionat la agresivităţile sale.

Vedeam, cu ajutorul lui Dumnezeu, în interiorul său aurul ce se curăţa pe măsură ce verbaliza.

Credeam că rugăciunile mele, spuse mental pentru acea persoană care, cu adevărat, stătea între ea şi Dumnezeu, vor avea efect.

Şi au avut  rugăciunile şi ascultarea,  fără nici o judecată,  un rol vindecător.

Eu recepţionam doar ceea ce acea fiinţă avea valoros în interiorul ei de om creat de Dumnezeu. Asemenea Lui.

În viaţa acestei persoane, exteriorul pentru care trăia, de care ţinea atâta cont,

îi sădise comportamente greşite  în straturi ce-i acopereau scânteia divină.

După ce a ieşit din acele momente critice mi-a spus că s-a eliberat.

Eu nu am spus nimic.

Rugăciunea şi ştiinţa psihologiei mă ajutase să  fiu de folos  unui  suflet, să  înving frica şi oboseala.

Acesta era un moment din viaţa acestei persoane pentru ca mai departe să înceapă să privească în ea însăşi,  când va putea.

Am speranţa că se va întoarce, cu smerenie, către Creatorul său, către Dumnezeu când va veni timpul, vorba ECCLESIASTULUI.

Mă rog la Dumnezeu ca acea persoană să înceapă să ţină cont şi de cei din jur, nu numai de propriile interese egoiste,

în baza cărora  funcţiona atunci.

Eliberarea gândurilor sale, prin verbalizare în faţa mea, a fost o oportunitate pe care i-a creat-o Dumnezeu acestei persoane, pentru a conştientiza că, fiind ascultată fără a fi întreruptă, iar la final să nu i se spună nimic, nici o observaţie, nici o îndrumare, în acest fel se va ajuta să obţină pace sufletească.  Conştientizând acest ajutor primit, posibil că va hotărî să apeleze la specialişti în domeniul vieţii sufleteşti,

cât şi la Dumnezeu, direct,  sau printr-un preot cu har.

Eu cred că, după ce a vorbit în faţa mea, acea persoană şi-a căutat un drum,

prin care să se ocupe de sufletul său mai mult decât de exterior şi de viaţa materială.

Cred în faptul că toate rugăciunile şi gândurile mele îndreptate asupra sa, în timp ce am ascultat-o, au avut şi vor avea  un efect pozitiv.

Spun asta pentru că eu m-am adresat mental Eului său superior şi am gândit să apeleze la Dumnezeu pe viitor, să nu mai creadă că de persoana sa depinde totul, aşa cum se exprima.

Fiind în faţa sa, cu toate că, prin ceea ce spunea, îmi era greu să nu mă tulbur, totuşi, am reuşit să îmi menţin mintea la Dumnezeu şi să gândesc cum reacţionează subconştientul meu la suferinţele acestei persoane, pentru că mereu când ascultăm suflete pentru a le fi de folos reacţionăm şi conştient şi inconştient. Ştim asta.

Când avem puternic în noi intenţia de a ajuta acel suflet,

– lucru care se obţine de-a lungul vieţii prin Iubire pentru Dumnezeu şi însuşirea unor cunoştinţe de psihologie, cultură laică şi religioasă –

chiar în timp ce ascultăm, Duhul Sfânt ne îndrumă cum să reacţionăm în fiecare situaţie în parte.   De data aceasta,

– deşi de cele mai multe ori eu fac dialog cu cei din jurul meu şi îmi exprim păreri, şi, fiind un om în vârstă, mai fac şi recomandări, fie şi necerute -,

de data aceasta, spun, am tăcut tot timpul şi m-am rugat.

Aşa a cerut starea, atitudinea agresivă a persoanei care vorbea.

Mintea noastră se adaptează situaţiei, acesta e miracolul.

Ştiu că sufletul omului nu este doar o problemă personală, ci şi una universală.

Tot timpul cât am ascultat, pe lângă ceea ce am spus mai sus,

– şi am spus o mică parte din gândurile mele ce au însoţit ascultarea -,

pot să amintesc faptul că am avut în minte că ceea ce făcea acea persoană nu avea nici o legătură cu mine,

verbaliza propriile proiecţii şi propria sa realitate subiectivă.

Ştim că acest gând  ne ajută mereu când relaţionăm cu cineva.

Să nu luăm la modul personal proiecţiile celorlalţi.

Nici până la discuţia de care am vorbit mai sus, nici după aceea,

nu am mai avut o asemenea întâmplare care m-a lăsat mută.

Am convingerea că, dacă vrea Dumnezeu,  după această discuţie, acea persoană s-a ocupat să conştientizeze ceea ce este valoros în ea însăşi şi să aplice în viaţa sa acele aspecte pozitive.

Faptul că, la finalul exteriorizărilor sale, persoana pe care am ascultat-o nu a primit de la mine nici un cuvânt reprezintă punerea în aplicare a gândului care m-a oprit să vorbesc.

Acel gând, care mi-a venit de la Duhul Sfânt, a fost să nu o influenţez direct, pentru că,

văzând ce structură de personalitate are, ar fi interpretat cuvintele mele ca pe un abuz de putere.

Acea persoană nu accepta nici că Dumnezeu e mai puternic ca ea,

dar cum să accepte ajutor de la  un om firav ca mine!

Am un respect negrăit faţă de toţi oamenii, deci,  şi faţă de această persoană şi de aceea gândesc că va trebui să îşi înţeleagă singură divinul din interiorul său.

Întâmplarea aceasta a avut loc demult, nu mai ştiu nimic de persoana respectivă,

dar mă rog la Dumnezeu pentru ea ca să dobândească credinţă,

pace sufletească,

încredere în sine şi în Dumnezeu,

să ceară sfat în acţiunile sale şi să practice Rugăciunea.

Există un îndemn universal:

„Nu vă luaţi după nimeni, decât după Dumnezeu care există în interiorul vostru!”.

Facă-se voia Ta, Doamne!

19 Septembrie 2012

 

Fiți binecuvântați cu toții!

  Jeniţa Dodiţă Naidin

Text  adus pe Prima Pagină,

azi, Luni, 1 Februarie 2016,  Jeniţa Dodiţă Naidin