Antone de Saint-Exupéry- MICUL PRINŢ

 

 super imaginedin balcon jn

 

Dragi cititori, astăzi vă invit să citiţi un text mai vechi al meu, uşor revăzut.

Atunci l-am intitulat:

Despre Micul prinţ

 

Cum am putea să spunem ceva copiilor noştri, când noi nu ştim?

Despre nemuritoarea poveste a Micului prinţ am găsit scris într-o publicaţie că este una dintre cele mai citite scrieri din lume, alături de Sfânta Scriptură.

Oricum, nu puteam să le citesc copiilor mei Micul prinţ, opera lui Antoine de Saint-Exupéry din moment ce eu am văzut prima dată cartea la vârsta de patruzeci şi nouă de ani, când ei erau în vârstă de 26, respectiv, 24 de ani!

Împrejurarea de a citi această lucrare s-a produs când un copil în vârstă de zece ani a adus cartea în casa mea. Era în toamna anului 2000 şi în acea vreme, fiind departe de Bucureşti, începusem să mă ocup de sinele meu, de interiorul meu, îmi refăceam copilăria citind poveşti, continuam un amplu proces de  introspecţie, care s-a dovedit a fi util.

Mi-a plăcut foarte mult povestea şi, de aceea, am scris despre ea în prima mea carte autobiografică publicată în anul 2007 la Editura Limes, Cluj-Napoca.

Mai înainte de a spune câteva impresii, am să reproduc aici dedicaţia autorului către cititori, pe cartea aceasta scrisă acum mai bine de şase decenii, deoarece eu o consider o pildă:

„LUI LEON WERTH.  Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare.

Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.) Aşa că fac această îndreptare: LUI LEON WERTH pe când era băieţel.”

 

Deci, fiecare dintre noi să nu uităm că am fost mai întâi copil.

Povestirea este ilustrată cu desenele autorului. Citită copiilor care încă nu cunosc dezlegarea cuvintelor, desenele aduc un plus de informaţii.

Autorul purta permanent cu el un desen cu care făcea teste psihologice. Îi încerca pe oameni dacă au o minte pătrunzătoare arătându-le un desen făcut de el.

Vedem din carte că nu avea el desene chiar asemănătoare cu planşele de la Testul Rorschach, dar se pare că reuşea să obţină ce voia. El ştia ce a desenat şi, când vedea că oamenii spun cu totul altceva, adică interpretau după mintea lor, stătea de vorbă cu acei oameni despre ce se putea.

Când autorul întâlneşte în deşert, unde îşi repara singur avionul, un omuleţ care îi cere să-i deseneze o oaie, spune:

„În faţa unei taine prea copleşitoare, nici nu mai cutezi să te împotriveşti.” Şi îi desenează mai multe oi, conform cerinţelor, iar în final o lădiţă în care să doarmă oaia. Aşa a făcut cunoştinţă cu micul prinţ de pe altă planetă, planetă care abia întrecea mărimea unei case.

Arată mai departe cum fac oamenii mari aprecieri lipsite de suflet despre semenii lor. Nu aş putea povesti mai bine decât reproducând fragmentul următor:

„Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: «Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecţie de fluturi?».

Ci îi întreabă:

«Câţi ani are?  Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?».  Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneţi oamenilor mari:

«Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş»…, ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spuneţi:

«Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci». «Ce frumoasă e!» vor exclama atunci.

În concluzie:

Copiii trebuie să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari.”

 

Din poveste am mai reţinut câteva idei pe care unii dintre noi le avem integrate în sufletul nostru. Să ne reamintim împreună şi să medităm:

            „Tărâmul lacrimii este tainic.

            Nu trebuie să îţi pui mintea cu florile, ci trebuie să le priveşti şi să le miroşi.

            Să judeci după fapte, nu după vorbe. Floarea să rabde omizile dacă vrea să vadă cum sunt fluturii.

            Trebuie să ceri de la fiecare numai ce poate să dea.

            Un rege are dreptul să ceară supunere dacă poruncile sunt înţelepte.

            A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a judeca pe altul.

            Te poţi simţi foarte singur printre oameni.

            Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim.

            Ne trebuiesc rituri.

            Nu vedem limpede decât cu inima.

            Pustiul e frumos pentru că undeva ascunde o fântână.

            Lucrurile cele mai de preţ nu se văd.

            Trebuie să căutăm cu inima.

            Stelele nu sunt la fel pentru toţi oamenii. Pentru unii sunt călăuze, pentru alţii luminiţe, pentru savanţi sunt probleme.”

Mai departe vă mai propun un text superb din poveste:

„Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni îl iubiţi pe micul prinţ, ca şi pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne cum a fost, dacă undeva, acolo, nu se ştie unde, o oaie, pe care n-o cunoaştem, a mâncat, da sau nu, un trandafir…”

De când a scris Antoine de Saint-Exupéry povestea, planetele au fost numărate când şapte, când nouă, iar acum, de curând, savanţii au hotărât că  sunt numai opt…

Nu ştiu câte erau când Domniţa Gherghinescu Vania,

una din muzele lui Lucian Blaga,

a tradus povestea şi a publicat-o în revista Luceafărul de ziuă din Braşov.

După cum ştim, nimic în Univers nu mai rămâne cum a fost.

Şi este bine aşa.

***

Vă dăruiesc frumoase fotografii pe care le-am realizat CÂNDVA:

salcâm blaga Image0501prima flori balconImage6977spice păpuşă Image6768balcon iuliana Image41811-blog-carare-izvoru-florin-image13486ultima poză blog 24 ian 2017Image4091

 

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Marţi, 24 Ianuarie 2017

Bistriţa