Bucuria discuţiei despre cititul cărţilor

 

Bucuria  discuţiei despre cititul cărţilor

 

Cititul cărţilor folositoare sufletului nostru ne oferă bucurii nemărginite.

Mie mi-a dat Dumnezeu bucuria lecturii.

Pe lângă această bucurie, ce mi-a dat-o Dumnezeu în viaţă, ieri, 11 iunie 2012, am avut ocazia bucuriei de a discuta despre  carţile citite.

Comunicarea a  fost despre lucrarea:

„Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni –”,  carte citită şi de mine şi de interlocutoarea mea, venită în vizită, Doamna Ana Mizgan, soţia  scriitorului Gheorghe Mizgan.

Ne-am întâlnit  tocmai pentru a vorbi despre această lectură ziditoare.

Fusesem, de curând, graţie lui Dumnezeu, și cu ajutorul Familiei Elena, Laur și Ștefan Anghel,  pentru a treia oară la mormântul Sfântului Arsenie Boca.

De acolo am luat mai multe exemplare din cartea sus amintită şi acum am reuşit să facem o discuţie.

Mai întâi, ne-am referit la un text de la începutul cărţii:

„Talentul pe care-l avea la muzică, desen şi pictură l-a făcut pe mitropolitul Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului de-atunci, să-l trimită pe Părintele la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

După terminarea acestor studii, a fost trimis la Muntele Athos, pentru o perioadă de ucenicie la monahism, perioadă caracterizată de o intensă lucrare duhovnicească şi harică, printre altele fiind cunoscută şi alegerea de către Părintele Arsenie a unui dohovnic foarte aspru la care să se spovedească. Iată şi aici, iubiţi credincioşi, dorinţa Părintelui de perfecţionare spirituală. […]

La întoarcerea în ţară, Părintele Arsenie aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care va colabora la realizarea acestei monumentale lucrări.”

Aici, Doamna Ana Mizgan a dorit să discutăm despre Filocalie. Am luat din bibliotecă cele două volume, Volumul, 2 şi 4, editate la Humanitas în anul 2004, dar şi Volumul 1, într-o ediţie mai veche, pe care îl am xerografiat după originalul de la  Părintele meu duhovnic, Grigore Conea, cel care mi-a dat, începând cu anul 2001, să citesc unele dintre cele mai importante lucrări ce m-au ajutat pe Drumul meu spiritual.

Citim mici fragmente din FILOCALIA SFINTELOR NEVOINŢE ALE DESĂVÂRŞIRII, vol. 2,  pe frontispiciu căreia scrie „Rugaţi-vă neîncetat”:

 

„Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut la anul 580 în Constantinopol, dintr-o familie nobilă şi a avut parte de o educaţie aleasă. […]

În sinteza Sfântului Maxim se dă o importanţă nemicşorată omului, lumii şi lui Dumnezeu.

Propriu-zis tema Sfântului Maxim este urcuşul ( […] ) omului spre îndumnezeire.

Dar urcuşul acesta nu se poate face decât prin curăţirea de patimi şi prin cunoaşterea în duh a raţiunilor lumii, care sunt primele două trepte ce o anticipează pe ultima şi a treia: unirea cu Dumnezeu şi contemplarea în lumina lui directă a raţiunilor tuturor lucrurilor.

Omul are atâta valoare la Sfântul Maxim, încât toate sensurile Scripturii el le raportează la viaţa lăuntrică a insului, neabătându-se nici o clipă de la tâlcuirea antropologică sau ascetic-mistică a Scripturii.

El revine necontenit la descrierea facultăţilor sufleteşti ale omului, a funcţiei lor conforme cu firea sau contrare firii, a ispitelor de la duhurile rele şi a sugestiilor bune de la Dumnezeu şi îngeri, care pătrund în viaţa sufletească, a stărilor şi deprinderilor lăuntrice de toate nuanţele ce se nasc în urma înrâuririlor ce se produc şi a funcţiei, într-un fel sau altul, a puterilor sufleteşti. Quaestiones ad Thalassium ne dau sub acest raport un material psihologic considerabil.

Dar viaţa aceasta lăuntrică a omului nu se desfăşoară în mod izolat, ci într-un contact sau într-un raport necontenit al omului cu lumea. După cum ia omul o atitudine sau alta faţă de lume, se modifică funcţia facultăţilor lui sufleteşti şi stările lui lăuntrice care, la rândul lor, se manifestă în atitudinile lui ulterioare.

[…] Cel ce se roagă nu trebuie să se oprească vreodată din urcuşul spre înălţime, care duce la Dumnezeu.”.

Să medităm la textele din FILOCALIE.

În finalul întrevederii noastre, Doamna  Ana Mizgan a spus că şi-a propus  să meargă cu soţul ei, scriitorul Gheorghe Mizgan, şi fiii lor la Mănăstirea Prislop pentru a medita la mormântul, acoperit cu un covor plin de flori multicolore, unde odihneşte trupul „omului mai presus de oameni”, Arsenie Boca.

Auzind acestea, i-am arătat cartea CĂRAREA  ÎMPĂRĂŢIEI, scrisă de Arsenie Boca, şi i-am sugerat să o cumpere.

Bistriţa, 12 iunie 2012  Jeniţa Naidin