Bucuria mea

Astăzi v-am pregătit fotografii foarte  frumoase e care le-am făcut în diferite colţuri ale României şi vorbim despre  Sfântul Serafim de Sarov pe care l-am numit:

Bucuria mea 

 

Serafim de Sarov cât a vieţuit pe Pământ, avea darul de a întări, însenina şi vindeca oamenii doar prin simpla sa prezenţă.

Pentru asta, însă, trebuia să ajungi în pădurea Sarov să îl întâlneşti.

Este plecat în Ceruri demult, dar continuă să ajute prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit.

Serafim de Sarov  îşi întâmpina vizitatorii cu aceste cuvinte: Bucuria mea.

Mă gândesc ce splendoare se năştea în sufletul (psihicul) acelor oameni care ajungeau  în faţa lui de stări sufleteşti grele, de îngrijorări şi boli, când auzeau că pentru Sfânt ei erau Bucuria lui!

Este necesar să ai în interiorul tău o imensă dragoste dumnezeiască pentru a o insufla atâtor suflete.

După cum ştim, înainte de a sta într-o chilie în pădurea Sarov din Rusia, unde primea foarte multă lume, Sfântul Serafim de Sarov a petrecut 1000 de zile de rugăciune pe o piatră din acceaşi pădure.

Pentru România ajutorul acestui Sfânt este cunoscut şi prin faptul că a fost din Cer îndrumătorul duhovnicesc al  lui Arsenie Boca.

Acum, când scriu aceste gânduri, mi-am amintit cum spunea Sfântul Ardealului Arsenie Boca:

„Să facem faptele noastre din libertate şi dragoste, să ştim că Dumnezeu ne-a trimis în lumea aceasta pământeană ca să învăţăm să ne lepădăm de  ea şi să căutăm viaţa adevărată”.

Copilul Prohor, Sfântul Serafim Sarov de mai târziu, a fost ocrotit din primii ani de viaţă de Maica Domnului. Este cunoscută întâmplarea când a căzut din clopotniţă la vârsta de 7 ani şi nu a păţit nimic, astfel încât oamenii au crezut mai puternic în Dumnezeu căci numai îngerii ar fi putut să îl ducă jos pe copil pe aripile lor.

Merg cu gândul la Psalmul lui David: „Că îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească întru toate căile tale. Pre mâini te vor ridica, ca nu cândva să împiedici pe piatră piciorul tău.” (Psalm 90, Laudă cântării lui DAVID, verset, 11, 12, Psaltirea, ediţie 1939).

 

În anul 1778,  la 20 noiembrie, către apusul soarelui, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, tânărul Prohor a fost luat în grija Sfintei Fecioare la Sarov pentru a-şi îndeplini ţelul vieţii: „dobândirea harului Duhului Sfânt”.

Şi l-a dobândit.

Sfântul Serafim de Savov a dobândit Duhul Sfânt precum odinioară Iov:

„3. atâta timp cât încă suflarea mea e’n mine

şi nările-mi se umplu de duh dumnezeiesc,

  1. aceste buze nu vor grăi fărădelegi,

nici sufletul din mine minciuni va cugeta.

  1. Nu, nici prin gând nu-mi trece să spun c’aveţi dreptate;

pân’la mormânt striga-voi că sunt nevinovat:

  1. la sân îmi strâng dreptatea, şi nu voi înceta,

Că nu-mi cunosc în viaţă ceva nepotrivit.”

(Am citat din Biblia Bartolomeu, pag. 27, Iov, Capitolul 27, versetele 3-6)

Dreptul Iov, deşi suferea, nu accepta sfatul prietenilor de a se supăra pe Dumnezeu pentru că simţea în nările sale Duhul Sfânt.

Spunea că dacă l-ar huli pe Dumnezeu acesta ar pleca de la el.

El avea încredere în Dumnezeu şi El era cu el permanent, de aceea simţea răsuflarea lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, în nările sale.

Întotdeauna am analizat în viaţa mea faptul că încrederea este o minune, cei care nu au încredere în noi, ne pierd.

Există şi excepţii când Iubirea noastră e aşa de puternică şi nu cade, deşi din partea acelor fiinţe simţim – în anumite perioade ale vieţii – că nu au încredere în noi.

Cu certitudine aici vorbim de iubirea mamei pentru copiii ei!

Pentru că mama iubeşte necondiţionat.  Aşa a făcut-o, aşa a înzestrat-o Dumnezeu!

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Sâmbătă, 19  Ianuarie 2019