Citim din Pildele lui SOLOMON – 1 –

Lectura unor texte folositoare sufletului, spiritului, minţii noastre este, din punctul meu de vedere esenţială pentru orice om.

Voi însera,   printre citatele culese  din Biblie,  pentru Dumneavoastră,  

 imagini frumoase fotografiate azi, în ziua premergătoare Sânzienelor.

Ψ 

 „Proverbele lui Solomon, fiul lui David, ce ce a domnit în Israel:

Pentru a cunoaşte înţelepciunea şi învăţătura,  

 pentru a înţelege spusele adânci, 

pentru a dezveli învăluirile cuvintelor,  

pentru a pricepe dreptatea, adevărul  

şi a-i face judecăţii dreptar,  

pentru a le da celor simpli isteţime  

şi celor tineri pricepere şi cugetare;  

– pe acestea auzindu-le, înţeleptul mai înţelept va fi,  

iar cel grijuliu duh de cârmuire va dobândi-   

pentru a cunoaşte vorba cu tâlc li cuvântul neguros   

şi spusele înşelepţilor şi ghicitorile lor:  

Începutul înţelepciunii e  frica de  Dumnezeu,

(reproduc aici,  în paranteză,  nota de subsol aferentă,  fiind deosebit de importantă:

Textual: „frica lui Dumnezeu”. Acest genitiv însă nu înseamnă câtuşi de puţin că frica ar fi o însuşire a lui Dumnezeu, ci caracterul ei excepţional, superlativ, aşa cum este „omul lui Dumnezeu”.  Despărţind-o de frica obişnuită, comună, care pune sufletul în dezordine, Sf. Grigorie Sinaitul o defineşte drept 

„veselie cu cutremur şi cu multe lacrimi, când harul mângâie sufletul”.  

Monahul Calist şi Monahul Ignatie Xantopol împart frica de Dumnezeu în două categorii: aceea a începătorilor  […], dar şi prin spusele Cuviosului Isaac Sirul: frica de Dumnezeu e începutul virtuţii şi rodul credinţei;  a doua categorie, a celor cu viaţă duhovnicească îmbunătăţită, este ilustrată de […], iar Sf. Petru Damaschin o atribuie celor aproape de desăvârşire duhovnicească: ea iubeşte virtutea şi se teme de schimbare. T.M.: „Frica de Dumnezeu este începutul (principiul) cunoaşterii”.)

       Iar cunoaşterea e bună pentru toţi cei ce o săvârşesc;  evlavia faţă de Dumnezeu e începutul priceperii, iar cei necredincioşi defaimă înţelepciunea şi învăţătura.”.

  (va urma) 

*   

Acum, când pregătesc această postare, toată România este cuprinsă de ceea ce se transmite pe mai multe posturi de televiziune, şi anume cazul unei fetiţe în vârstă de 8 ani, pentru care formalităţile de înfiere sunt neclare, iar preluarea de către părinţii adoptivi s-a făcut prin agresiune.

Desigur,  asemenea  evenimente publice,  intens mediatizate trezesc în sufletul oamenilor sentimente puternice.  Unora dintre noi, ne aduc în conştient trăiri dramatice.

În cazul meu, am decis să fac o mărturisire publică în legătură cu faptul că atunci când aveam vârsta de 5 ani, respectiv în anul 1956, cred, în satul nostru au venit evrei care plecau din România şi doreau să înfieze copii.

Au venit şi în casa noastră şi, dintre cei 5 copii câţi eram atunci acasă,  cu vârste între 12 ani cea mai mare şi 3 ani cea mai mică, m-au ales pe mine.

Amintirea mea este vie şi vizualizez scena,  că atunci când au vrut să mă ia,  m-am ţinut  strâns  cu ambele mâini de fusta Mamei mele şi cu faţa în poala ei am spus că nu plec. Mămica a spus: „vedeţi că nu vrea”, deci ea din Iubire că aş fi avut un trai mai bun m-ar fi dat, iar acei evrei,  soţ, soţie au plecat.  

Nimeni nu m-a bruscat,  iar eu nici nu am fost şi nu sunt  supărată pe Mămica mea că a vrut să mă dea să plec în Israel.

Această amintire am scris-o aici cu ochii scăldaţi în Lacrimi, pentru că, acel eveniment din viaţa mea de copil în vârstă de numai  5 ani, a lăsat urme, şi, mult mai târziu,  în anul 1977,  trauma suferită atunci, psihologic, a făcut posibil să trăiesc  o Dramă în viaţa mea de Mamă a copiilor născuţi de mine.

De aceea, sper că fetiţa aceasta, de numai 8 ani,   despre care vorbesc mai toate televiziunile,  să beneficieze de ştiinţa consilierii psihologice, pentru a nu avea urmări mai târziu în viaţa ei  de adult.

Cu Iubire  şi  Recunoştinţă 

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 23 Iunie 2019 

Universul este nesfârşit