Constelaţia luminii

Vorbim astăzi despre cartea:

CONSTELAŢIA  LUMINII, autor Dumitru Munteanu, Editura George Coşbuc, Bistriţa, 2008, premiată cu Diploma de merit a SOCIETĂȚII CULTURAL-ȘTIINȚIFICE  „VIRTUS  ROMANA  REDIVIVA”.

Prefaţa este semnată de renumitul scriitor Vasile Tutula care, în articolul publicat în data de 8 decembrie 2011 în Ziarul „Răsunetul” spune, între altele:  „Cunoaşterea istoriei reprezintă o coordonată fundamentală a existenţei oricărui neam, popor sau naţiuni, în noile condiţii ale globalizării europene şi mondiale. Identitatea Europei se exprimă prin naţiunile şi popoarele ce o compun, în situaţia în care fiecare îşi exprimă şi pune în valoare propria cultură şi civilizaţie. Oricât am evita sau ocoli dezbaterile şi problematica lumii de azi, istoria ne demonstrează că se află la temelia tuturor lucrurilor prin sintagma trecut, prezent şi viitor. Bineînţeles că în primul rând prezentul şi viitorul trebuie să ne intereseze, dar nici trecutul nu-l putem neglija şi nici uita. Trecutul ne spune cine am fost şi cine suntem, şi mai ales de unde venim prin istorie ca neam, popor şi naţiune.”.

Facem legătura de la cunoaşterea istoriei unei naţiuni la cunoaşterea istoriei unui sat şi remarcăm cât de impresionant a fost efortul unui scriitor de a-şi prezenta într-un mod inedit şi fabulos satul unde a văzut lumina zilei.

Scriitorul şi editorul Dumitru Munteanu, prin cartea CONSTELAŢIA  LUMINII, aduce un omagiu satului său natal, Telciu, şi ne arată cât este de importantă cunoaşterea rădăcinilor noastre.

Autorul vorbeşte despre operele personalităţilor născute în localitatea Telciu sau care au copilărit în acest sat, – cartea având subtitlul: Telciul literar şi artistic.  

Materialul este grupat în funcţie de specificul creaţiei acestor minunaţi oameni:

literar, muzical, plastic.  Astfel, sunt prezentaţi zeci de scriitori şi artişti dintre care amintim pe: George Coşbuc, Daniel Dumitru Ionaşcu, Veronica Ganea, Vasile Tutula, Valeria Peter Predescu, Sever Moldovan, Valeriu Mureşan, Nazarica Munteanu, Dumitru Munteanu.

Domnul Dumitru Munteanu, scriitor renumit şi director-fondator al Editurii George Coșbuc Bistriţa, a avut clar în minte, din zorii vieţii sale, imaginea a ceea ce dorea să facă în viaţă şi de aceea, după ce au trecut piedicile, a realizat o operă literară trainică ce este cunoscută în prezent, dar şi alte lucruri importante, cum ar fi această monografie a Telciului.

Într-un interviu, realizat de ziaristul Menuţ Maximinian, Dumitru Munteanu spunea:

„Nu sunt un naiv și știu că fiecare om își are adevărul său ce poate fi altul decât al semenului de alături. Eu cred în adevărurile mele ce derivă din morala creștină, de aceea mi-am asumat riscul de a le scrie/rosti în toate cărțile mele. Atât în romane, povestiri, cât și în cărțile de istorie literară. În cei 60 de ani de viață am învățat că în final (oricât de târziu ar veni acesta) adevărul iese la lumină, chiar dacă l-ar acoperi milioane de minciuni. Iar adevărurile din cărțile mele sunt simple: despre oameni, despre evenimente, despre viață.”

Îi dăm dreptate, ştim, de când ne naştem, că adevărul iese la lumină, dar după o viaţă trăită, iată şi noi am împlinit 60 de ani, am avut ocazia să constatăm destule evidenţe şi nu ne mai îndoim că adevărul iese la lumină şi că doar adevărul ne face liberi.

Continuăm să cităm cîteva cuvinte ale Domnului Dumitru Munteanu atunci când a răspuns întrebării, din finalul interviului mai sus menţionat, ce era privitoare la mulţumiri:

„Firește. Mai întâi lui Dumnezeu. în care cred cu toată convingerea, cel care m-a înzestrat cu acest har; apoi familiei, soției mele, cea care mi-a suportat alegerea acestei, să-i spunem, cariere. Și în mod special celor doi scriitori adevărați, ce mi-au direcționat activitatea înspre literatura pe care o scriu: primul, George Ivașcu, ce mi-a acordat girul său publicându-mă în România literară și spunându-mi că un scriitor trebuie să țină de adevăr cu dinții, să aibă coloană vertebrală, să nu renunțe niciodată la convingerile sale și să scrie despre și pentru oameni; al doilea,  Mircea Ciobanu, cel dintâi editor al meu, un om și scriitor integru.”

Soţia sa, Doamna Nazarica Munteanu, i-a fost şi îi este alături, şi nu ştim dacă e aşa cum spune scriitorul mai sus:  „soţiei mele, cea mi-a suportat alegerea acestei, să-i spunem, cariere.”, deoarece şi domnia sa este scriitoare şi un om ce şi-a dus cu demnitate de eroină viaţa împreună cu familia sa. Deci, ne gândim că l-a ajutat şi l-a înţeles  în alegerea sa şi felicităm cu căldură această familie în care Iubirea de Dumnezeu şi Iubirea de cultură şi de oameni sunt preocupări primordiale.

În încheiere, reproduc, în semn de omagiu Familiei Nazarica şi Dumitru Munteanu, un POEM, scris de Kahlil Gibran, din splendida carte, considerată  de Radu Cârneci „Biblie modernă”, PROFETUL.

„Dar despre Căsătorie, Stăpâne?

                        V-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.

            Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.

            Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.

            Dar e bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.

            Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

            Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu faceţi din iubire oprelişte.

            Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.

            Umpleţi-vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă.

            Împărţiţi-vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.

            Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,

            Întocmai cum  strunele lăutei  sunt singure,

 în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.

            Dăruiţi-vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,

            Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile,

            Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,

            Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă,

            Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

În familiile trainice, soţul şi soţia, ca şi coloane ale templului căsătoriei, dar fiind şi coloane ale iubirii lor închinate lui Dumnezeu, ştiu să lase între ei distanţa şi libertatea necesare creaţiei şi să se ajute reciproc pentru a dăinui împreună.

Poemul de mai sus ne îndeamnă pe toţi la meditaţie!

 

Bistriţa,       Duminică, 11 decembrie 2011    Jeniţa Naidin