Cu gândul la CER
Aş vrea să am talentul de a scrie o analiză literară a poeziei Tristia.
E imposibil!
Sufletul meu a luat la modul personal această creaţie a POETULUI plecat demult la CER, iar acum evit să scriu ce stări sufleteşti am.
Şi totuşi, mă gândesc că ar fi bine să existe un domeniu al Criticii Literare care să cuprindă doar impactul emoţional al criticului/criticei cu respectiva operă literară citită.
În rest… în ce categorie literară să încadreze scrierea, în ce curent literar….etc…, acestea sunt alte planuri intelectuale, culturale, desigur cu importanţa lor.
*
Vă invit să vedeţi cum vibrează Sufletul Dumneavoastră la aceste versuri vechi.
T R I S T I A
Cum piere’n fiecare clipă ceva din sufletele noastre!
Câţi morţi iubiţi lăsăm în urmă pe drum la fiecare pas!
Că ne trezim având deodată o vagă linişte în glas
Şi’n ochi ceva din infinitul nemărginirilor albastre…
Cum trece timpul şi ne lasă cu atâtea vise ne’mplinite!
Şi-i uimitor cu câte’n urmă din nou mai mult ne amăgim…
Cum trece timpul şi ne lasă cu-atâtea vise ne-mplinite!
Cum trece timpul înainte şi nici nu ştim că suferim!…
Adesea un suspin ce vine pe negândite într’o clipă,
E poate-un semn discret şi sigur că’n suflet lacrimile curg:
– Altfel, de ce ne înfioară o fâlfăire de aripă,
Ne’nduioşează o cântare şi ne’ntristează un amurg?
Cum piere’n fiecare clipă ceva din sufletele noastre!
Câţi morţi iubiţi lăsăm în urmă pe drum la fiecare pas!
Că ne trezim având deodată o vagă linişte în glas
Şi’n ochi ceva din infinitul nemărginirilor albastre…
Vasile Lascăr
*
Privim superbe fotografii pe care le-am făcut, de curând, în satul IZVORU:
Bistriţa, Marţi, 28 Aprilie 2015 Jeniţa Naidin