Cu inima senină

 

 

 

Azi, 30 iunie 2012,

Să citim,   cu inima senină, din scrierile unor anonimi.

***

 

Viaţa

 

Nu doresc decât să îmi trăiesc viaţa an de an

Cu fruntea neplecată şi sufletul curat,

Fără să mă grăbesc către destinaţie, dar şi fără să mă tem de ea,

Fără să plâng după lucrurile care dispar

În trecutul nebulos, dar şi fără să mă tem

De capcanele viitorului.

Doresc să călătoresc cu inima senină,

Plătind tributul necesar Tinereţii şi Bătrâneţii.

Indiferent dacă drumul urcă sau coboară,

Dacă este uşor sau greu,

Călătoria înseamnă bucuria de a merge mai departe.

***

 

A şti totul înseamnă a ierta pe toată lumea

 

Dacă eu te-aş cunoaşte pe tine şi tu m-ai cunoaşte pe mine,

Dacă amândoi am putea vedea cu claritate,

Cu o vedere interioară divină

Ce se află în inima noastră,

Sunt sigur că diferenţele dintre noi ar dispărea,

Iar noi ne-am strânge  cu prietenie mâinile.

Dacă eu te-aş cunoaşte pe tine şi tu m-ai cunoaşte pe mine,

Gândurile noastre nu ar mai părea atât de diferite.

Dacă eu te-aş cunoaşte pe tine şi tu m-ai cunoaşte pe mine,

La fel cum ne cunoaştem pe noi înşine,

Ne-am putea privi în faţă

Zâmbindu-ne.

Viaţa este plină de capcane ascunse,

La fel cum trandafirul ascunde atâţia spini.

Dar noi am vedea  adevărul din inimile noastre,

Eu te-aş cunoaşte pe tine şi tu m-ai cunoaşte pe mine.

***

 

Acesta e ultimul trandafir al verii

 

Acesta  e ultimul trandafir al verii

Care a mai rămas înflorit;

Încântătorii lui tovarăşi

S-au vestejit şi au murit.

Nu mai există nici o altă floare,

Nici un tufiş înflorit,

Care să-i reflecte frumuseţea

Sau să-i răspundă la oftat!

Nu am să te las,  sărmană floare,

Să te vestejeşti şi tu pe tulpină,

De vreme ce cei dragi ţie au adormit,

Du-te şi tu la culcare.

Îţi voi rupe petalele

Şi le voi lăsa să cadă

Pe patul de moarte

Al tovarăşilor tăi din grădină.

Cât de curând, te voi urma,

Când prieteniile se vor veşteji,

Şi când nestematele Iubirii

Se vor risipi prin iarbă!

Când inimile unite se ofilesc,

Când cei dragi dispar,

Vai! Cine mai doreşte

Să locuiască singur în această lume?

***

 

Un cântecel pentru viaţă

 

Sunt fericită că trăiesc,

Că cerul e senin,

Sunt fericită atunci când văd colinele de la ţară,

Şi iarba acoperită cu rouă,

Când după soare vine ploaia,

Şi după ploaie răsare din nou soarele,

Aceasta este calea vieţii,

Până când ţi-ai împlinit destinul.

Nu contează dacă suntem bucuroşi sau trişti,

Important este să înţelegem

Că drumul nostru ne poartă

Tot mai aproape de cer.

***

Păcatul omisiunii

 

Dragul meu, nu ceea ce faci,

Ci ceea ce laşi nefăcut,

Te face să îţi simţi inima uşor strânsă

Atunci când soarele apune.

Cuvântul tandru pe care ai uitat să-l spui,

Scrisoarea pe care nu ai scris-o,

Florile pe care nu le-ai trimis, dragul meu,

Toate acestea sunt gândurile care te chinuiesc noaptea.

Piatra pe care trebuia s-o ridici

Din calea fratelui tău;

Sfatul din inimă

Pe care te-ai grăbit prea tare să-l dai;

Atingerea iubitoare a mâinii tale, dragul meu,

Tonul blând şi convingător

Pe care nici măcar nu te-ai gândit

Că ai fi putut să-l foloseşti,

căci aveai şi-aşa destule necazuri personale.

Toate aceste mici fapte bune

Care ne ies în cale nouă bieţi muritori, –

Vin noaptea peste noi,

Sub forma unor gânduri triste, fantome pline de reproş,

Istovind speranţele noastre,

Şi răcindu-ne credinţa.

Viaţa este prea scurtă, dragul meu,

Şi regretele sunt mult prea mari,

Ca să mai amâni să-ţi arăţi compasiunea;

Ai grijă să nu fie prea târziu;

O, nu ceea ce faci, dragul meu,

Ci ceea ce laşi nefăcut

Îţi dă acea strângere de inimă,

Atunci când soarele apune.”

*

Minunate aceste scrieri!

Sper că v-au plăcut şi Dumneavoastră.

         Jeniţa Naidin