Cunoaşterea de Sine – II –

Cunoaşterea de Sine – II –

 

29 ianuarie 2012

În continuarea gândurilor mele de ieri cu privire la Cunoaşterea de Sine, este important să ştim că avem acces la Câmpul potenţialităţii şi Sinele nostru real atunci când avem atitudini corecte. Şi vom vorbi despre ele în continuare.

În primul rând, mă refer la faptul că este bine să ne oprim din fuga noastră prin evenimentele vieţii şi să ne privim în interior cu sinceritate, neemiţând nici o judecată de valoare. Să experimentăm liniştea, să nu Îl lăsăm pe Dumnezeu cu mâinile întinse, ci să ne lăsăm în grija Lui.

În al doilea rând, să petrecem timp contemplând natura. A privi Cerul este benefic pentru sufletul nostru şi ne aminteşte că suntem trecători. Unii oameni merg în munţi, mai ales cei din Bucureşti,  eu, prin graţie divină, în ultimii ani pot privi un vârf de munte din balconul apartamentului meu. Orice am privi: un râu, o pajişte, un parc, o pădure ne ajută să fim în legătură directă cu inteligenţa naturii şi implicit cu Câmpul potenţialităţii pure, adică, cu Creatorul. Creativitatea umană este de origine divină, este regeneratoare şi are diverse instrumente pentru a crea, unul din ele fiind gândul omului.

Prin puterea gândului, omul îşi remodelează personalitatea, caracterul, îşi crează o sănătate perfectă, de aceea el trebuie să îşi pună în minte numai gânduri pozitive.

Gândul la cuvintele din Sfintele Scripturi este un gând pozitiv.

Acum să citim un text din Sfânta Scriptură care ne ajută să avem comportamente folositoare nouă şi celor din jur cu care relaţionăm:

Din scrisoarea Apostolului Pavel către Tit, Capitolul 3 Stăruinţa’n faptele bune:

„Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, îngăduitori, arătând blândeţe’ntreagă faţă de toţi oamenii. […] Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi iubirea Sa de oameni, El nu din pricina faptelor pe care le-am făcut noi întru dreptate, ci după mila Sa ne-a mântuit prin baia naşterii din nou şi prin înnoirea Duhului Sfânt pe Care din belşug L-a vărsat peste noi prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, îndreptăţiţi fiind prin harul Său, întru nădejde să devenim moştenitori ai vieţii veşnice.  […] cei care I s’au încredinţat lui Dumnezeu să aibă grijă să fie’n frunte la fapte bune. Acestea sunt bune şi folositoare oamenilor. Dar de întrebările nebuneşti şi de genealogii şi de certuri şi de’ncrucişările de vorbe asupra legii fereşte-te: sunt nefolositoare şi deşarte. […] Ai noştri să înveţe şi ei să fie’n frunte la fapte bune atunci când trebuinţa o cere, ca să nu fie ei neroditori.”.

(SFÂNTA SCRIPTURĂ, Ediţia 2001, Bucureşti, pagina 1712).

Jeniţa Dodiţă Naidin