Jenita Naidin

Cunoaşterea de Sine – VII –

10 februarie 2012

Noi, oamenii suntem fericiţi să ştim că avem o menire unică în viaţă.

Atunci când menirea noastră în viaţă coincide cu ceea ce facem pentru ceilalţi, mai concret, dacă slujim exact în direcţia  vocaţiei noastre, spiritul nostru este fericit.

Fiinţa umană îşi realizează menirea în viaţă dacă de la început este ajutată  să existe posibilitatea exprimării talentului pentru a-şi împlini nevoile.

Să spunem copiilor noştri că există un motiv pentru care se află în această lume şi că ei trebuie să descopere singuri care este acest motiv.

Se pare că este necesar să le spunem acest lucru cam de la vârsta de 5 ani!. Eu nu am ştiut să fac acest lucru, fiii mei sunt acum adulţi, dar scriu pentru a citi cei care încă nu au copii  sau  au copii mici şi, deci, pot aplica aceste informaţii, dar cred că le putem spune asta la orice vârstă.

Oricum, să îi învăţăm de timpuriu să se întrebe cine sunt ei,

ce talente au şi în ce fel pot servi umanitatea.

Să îi ajutăm pe copii să înţeleagă că există o Inteligenţă universală care ne-a creat, are grijă de noi, inclusiv de ei. Să nu le impunem nici o religie. Ca adulţi, vor  decide ei, liber, felul în care se vor raporta la Dumnezeu şi dacă vor practica o religie sau alta.

Oricum, sufletul omului e religios prin natura lui, aşa încât orice om Îl iubeşte pe Dumnezeu, conştient sau inconştient.

Oamenii care cred că se delimitează de Dumnezeu ar trebui să ştie că Dumnezeu nu se delimitează de ei.

Cunoaşterea Religiilor lumii din cărţile care s-au scris de către oameni avizaţi duce la îmbogăţirea spiritului şi dezvoltarea conştiinţei universale.

Avem dreptul şi libertatea să citim despre evoluţia spiritului uman şi să existăm cu mintea trează, îndreptată permanent către Dumnezeu.

Cu mintea la Creator, omul  poate găsi răspunsul adecvat la întrebarea firească: „Ce pot face pentru a fi de folos?”. E bine de ştiut şi de crezut că există în noi posibilitatea de a face ceva mai presus decât orice altă persoană pe acest Pământ. Să folosim talentul dat de Dumnezeu.  Acest talent când este exprimat conduce omul într-o stare a conştiinţei ce transcende timpul.  Aţi auzind oameni care muncesc cu plăcere că spun: nici nu ştiu cum a trecut timpul, iar cei leneşi se plictisesc.

Eu nu m-am plictisit niciodată de când sunt! Mereu este ceva de făcut, dar să avem voinţa de a fi de folos. Mereu să ne întrebăm cum îi putem ajuta pe cei cu care venim în contact.

Cu astfel de gânduri experimentăm viaţa ca pe o expresie a divinităţii. Scânteia divină este în noi, deci permanent să experimentăm viaţa ca pe o expresie a divinităţii.

Ne ajută gândul că suntem temporari aici şi de aceea să facem cu plăcere fapte bune, iar Rugăciunea să o vedem ca pe o cerere adresată de o mică parte de Dumnezeu  către o parte mai mare din Dumnezeu.

Dar să aducem şi Rugăciuni de mulţumire Creatorului şi vom avea Pace.

Buddha a spus:

„Această existenţă a noastră este la fel de trecătoare ca şi norii pe un cer de toamnă.

Contemplarea naşterii şi morţii fiinţelor umane este ca şi cum ai privi mişcările unui dans.

Durata unei vieţi poate fi asemănată ca un fulger, care iluminează efemer cerul sau cu un pârău de munte.”.

Ca o paralelă, să citim câteva cuvinte ale lui Nicodim Aghioritul:

„Deci tu, care eşti mai puţin decât o clipită a dăinuirii şi care ai puţinul ce-l ai între toate făpturile, îl ai numai prin Harul lui Dumnezeu, tu ai îndrăznit să te împotriveşti voiei Lui sfinte, ca să trăieşti după poftele tale.  […] Hotărăşte-te, dar, să începi o viaţă vrednică de scopul tău şi tot lucrul fă-l pentru Dumnezeu şi numai pentru slava Lui.”.

Observăm din aceste mici exemple cum personalităţi, spirite evoluate din diferite religii ale lumii, Buddism şi Creştinism, ne vorbesc la fel.

Există un singur Dumnezeu al tuturor universurilor. Să-L iubim!

Bistriţa, 10  februarie  2012   Jeniţa  Dodiţă  Naidin