David Dorian – Amintirile lui Tristan



 Din ceea ce citim, reiese că autorul David Dorian ne poartă prin povestea unei vieţi, din care şi noi, după lectură, povestim.

Aflaţi în salonul unui spital, doi pacienţi comunică. Celui olog, i se povesteau zilnic întâmplări văzute pe geam de  către bolnavul aflat în patul de lângă fereastră.

Destinul face ca omul, ce îi aducea în atenţie ologului o lume povestită miraculos, privind pe fereastră, să moară într-o zi.

Văzând locul liber, pacientul nedeplasabil a cerut să fie mutat lângă fereastră pentru a vedea personal totul, tot ce i se povestea de către cel plecat din lumea pământeană.

Cu mari sforţări, după mai multe nereuşite, pacientul izbuteşte să se ridice în capul oaselor, să privească prin ochii lui lumea pe care de atâta vreme şi-o imaginase doar prin ochii celuilalt. Iar surpriza este năucitoare:

„Şi în faţa ochilor – nu se putea! – în faţa ochilor, îi apăru… un zid nesfârşit ce închidea orizontul.”

Aşa începe cartea de care ne ocupăm în continuare, cu o poveste pilduitoare circulând pe internet, pe care o primeşte Tristan într-o zi prin poşta electronică:  

„Menită să inoculeze sentimente de compasiune, povestioara, ce poate ilustrase atâtea discursuri pioase, reuşise să-l tulbure.

Se regăsea în omul acela, în ologul de sub fereastră.”

De multe ori, felul cum începe o carte te determină să o citeşti, ceea ce s-a întâmplat în cazul de faţă.

Povestea de mai sus este luată din  primele pagini ale cărţii: „Patul de sub fereastră”, autor David Dorian, Editura Paralela 45, 2012.

Această a douăsprezecea carte, scrisă de David Dorian, descrie viaţa interioară, de familie şi socială a personajului Tristan ca fiind a unui om ce trăieşte în prezent, dar care  a traversat şi regimul politic din România înainte de decembrie 1989.

Povestirea momentelor din viaţa eroului principal,Tristan, este presărată cu multe cuvinte  despre Univers şi descoperirile făcute de om în spaţiul cosmic.

Planurile, pe care se desfăşoară acţiunea romanului „Patul de sub fereastră”, sunt greu de distins şi deseori  prezentate cu reveniri în plan temporal, cu acţiunea prezentată eclectic.

Şi totuşi,  se disting câteva planuri: – introspecţia pe care Tristan şi-o face pentru a-şi elibera sufletul; – amintiri despre locurile de muncă, ultimul pare-se la o bibliotecă; – comunicările cu prietenii pe diverse teme de viaţă; – amintiri duioase şi evenimente din  familia sa; – descrierea unor călătorii în străinătate.

Cu referire la faimoasa introspecţie din această carte, observăm valabilitatea faptului că ceea ce e lăsat să zacă în colţurile îndepărtate ale memoriei nu dispare. Nu ştim dacă personajul Tristan îşi  povesteşte viaţa dintr-un jurnal sau din memorie, dar el ştie să se observe din interior:

„Dintr-o dată îşi amintise… Amintirea şezuse la pândă, într-un colţ al memoriei, şi ieşise deodată terifică, dureros de concretă, mărturisind lucruri stânjenitoare; umplându-l de regretul că trăise asemenea umilinţe.

Îşi începuse viaţa conştientă cu amintiri zornăind ca tinichelele legate de coadă.”

Din acţiunea globală a romanului reiese că Tristan, cel ce s-a autoanalizat, şi-a îmbunătăţit atitudinea faţă de viaţă şi faţă de cei apropiaţi, ştie să îşi folosească bine capacităţile intelectuale, într-o anumită măsură şi-a descifrat profunzimile sufletului.

În cadrul acestei grele şi folositoare introspecţii, Tristan a găsit explicaţii pentru lucrurile trăite în viaţă, a reflecat asupra copilăriei şi a înţeles multe lucruri ce i s-au întâmplat şi de ce, şi, fără teamă, a vorbit despre fiinţa sa. A vorbit despre frustrările sale.

Tristan vorbeşte despre singurătate. Este ştiut faptul că nu trebuie să ne lăsăm învinşi de necazuri, de neplăceri. Până la urmă toţi oamenii sunt într-un fel sau altul singuri. Este bine să avem şi noi iniţiative pentru a nu mai fi singuri deoarece a cere numai celorlalţi să aibă iniţiativă e absurd. Pentru tinerii care  au părinţii în viaţă, e util sfatul de  a avea relaţii bune cu părinţii lor şi astfel nu se vor mai simţi ca fiind singuri, vor şti că Iubirea e unica realitate.

La un moment dat, Tristan face o analiză a vârstelor omului:

„Ai zece ani, eşti deştept şi avid ca buretele, la douăzeci eşti un tânăr nătâng, la treizeci eşti frumos şi încrezător, la patruzeci eşti copt cu totul, la cincizeci dai semne de oboseală, la şaizeci te miri că viaţa a cam zburat… Mai încolo e o mizerie, nu mai are rost să ţii socoteala.”

Scriitorul, când publică această apreciere, a felului cum evoluează omul, se referă, desigur, la viaţa lui Tristan, pe care o cunoaşte sau şi-o imaginează, iar Tristan  o fi văzut destule cazuri de oameni bătrâni ce îi fac pe cei din jur să sufere, pentru a fi îndreptăţit să spună despre oamenii trecuţi de şaizeci de ani: „Mai încolo e o mizerie”.

Întâlnim mulţi oameni trecuţi de şaizeci de ani vârstă şi, care, contribuie la bunăstarea propriei familii sau a societăţii. După cum ştim, despre multe personalităţi importante ale lumii nu am fi auzit dacă încetau din viaţă la vârste tinere. Aceşti oameni abia târziu, la vârste înaintate, şi-au realizat sensul, nu doar de înţelepciune cât şi în ceea ce priveşte operele lăsate în urmă.  Are Dumnezeu un rost de a prelungi la oameni vârsta după perioada tinereţii! Oamenii avansează spre realizarea potenţialului lor de multe ori la vârste înaintate. Avem multe exemple în acest sens în istoria omenirii.

Am comentat îndelung despre oamenii trecuţi de şaizeci de ani în cunoştinţă de cauză!

Este impresionant cât de frumos vorbeşte Tristan despre familia lui. Îşi aminteşte de momentul de timiditate, din studenţie, când a văzut fata ce i-a devenit soţie: „Îi luase mâna, mormăind ceva a invitaţie”, ca şi momentul când i se naşte copilul, o fetiţă: „Venise pe lume ca un miracol”.

La un moment dat, Tristan spune despre introspecţia sa: „Îşi amintea până şi de lucruri neplăcute, pe care le privea acum cu îngăduinţă.”

Sunt impresionante  multe pagini din cartea „Patul de sub fereastră” care vorbesc despre cum îşi aminteşte personajul principal viaţa trăită în copilărie, adolescenţă, în timpul studiilor, la locul de muncă sau felul frumos în care descrie oraşul Nosa. Unele pagini au valoare de document istoric pentru oraşul Nosa, ce pare a fi oraşul Bistriţa.

„Nosa copilăriei. Pe Beutlergasse – strada Pungarilor, locuiseră evrei. Casele aliniate una lângă alta, cu intrări tăiate în faţade obosite. Dughene adânci, … porţi de lemn jupuite închideau intrările pe sub arcade de piatră”

Să mai citim un fragment din amintirile lui Tristan:

„Zilele studenţiei mele rămăseseră departe în urmă, învăluite într-un regret luminos, dar şi în sentimentul stânjenitor al tinereţii orgolioase.  Mă gândeam la uşurinţa trupului ce-mi strălucea de o frumuseţe şi sănătate nepăsătoare, la acuitatea memoriei când puteam să asimilez sute de pagini de cursuri în câteva zile;[…]…  Privite de la distanţă, zilele acelea îmi apar umbrite de sentimentul prostesc al mândriei. Cine eram!

În cele 156 de pagini ale cărţii citim despre multe aspecte din viaţa eroului principal, fie din relaţia cu familia în care s-a născut, din relaţia familei proprii, pe care şi-a întemeiat-o în tinereţe, citim gândurile acestui om sensibil şi atent la ce se petrece în jurul lui, descrierea unor călătorii în străinătate, dar şi conversaţiile, pe diverse teme, cu prietenii.

Cartea se citeşte fără să poată fi lăsată din mână pentru că e scrisă într-un stil antrenant, vibrant.

Vedem din roman că Tristan ajunge  slujbaş la bibliotecă, deci renunţă, din motive de neadaptare la profesia în care s-a pregătit la universitate.

Ideea scriitorului David Dorian de a întrerupe povestea vieţii lui Tristan cu texte despre Univers o consider utilă pentru că este ştiut de noi faptul  că forţele care conţin materia din întregul Cosmos se găsesc în fiecare atom al trupului omenesc, şi poate nu numai omenesc.

Deci, suntem legaţi de Cosmos, asta se ştie, iar cartea aceasta a vrut să arate acest lucru într-un mod original şi plăcut.

Propun spre lectură câteva  texte splendide, din zecile despre Cosmos şi explorarea lui de către om, pe care le găsiţi în acest volum:

„De la lansarea lui în spaţiu, în anul 1990, telescopul spaţial Hubble a realizat nenumărate imagini inedite. Imaginile surprind în lumini nemaivăzute Calea Lactee, stele foarte îndepărtate, supernove şi multe alte fenomene spectaculare. Imaginile ne arată cât de surprinzător poate fi Universul şi cât de neaşteptate sunt formele şi culorile pe care aceste  fenomene le dobândesc.”

„Spaţiul conţine adevărate bijuterii. O splendidă galaxie este Markarian 817. Înconjurată de inele formate din stele albastre foarte luminoase, galaxia adăposteşte în centrul său o gaură neagră colosală ce expulzează cantităţi imense de materie spre exterior.”

Din punctul de vedere al cititoarei ce sunt, opera: „Patul de sub fereastră” conţine şi anumite pagini ce îi umbresc valoarea.

Fără acele texte, ce aduc negativul, dar şi paradoxul trăit sau imaginat de Tristan, romanul are un rol educativ pentru tineret îndeosebi pentru că vor citi despre cum un om îşi descrie viaţa, văzută retrospectiv, cu sinceritate.

Un  aspect pozitiv al cărţii „Patul de sub fereastră”este şi acela că din lectura ei  desprindem adevărul conform căruia o familie bună, iubitoare, prietenii adevăraţi şi scrisul au un real potenţial de vindecare pentru orice om.

Despre aspectele negative, nu ne îngrijorăm, din moment ce autorul a considerat că trebuie să apară publicate, căci, oricum, fiecare nu va vedea în carte  decât ceea ce este în el, adică partea neagreată de cititor nu-l va atinge, dacă nu o are în interiorul său.

Felicităm autorul pentru travaliul de a scrie o carte destul de grea, un roman psihologic, pentru că în realizarea unei asemenea opere nu e suficient numai talentul de scriitor, cu care este înzestrat de la Dumnezeu David Dorian, ci e nevoie şi de o muncă susţinută.

am reformulat acest articol azi, 3 august 2012  Jeniţa Naidin