David Dorian – Nostalgia lecturilor

 

 

 

 

Poetul David Dorian a publicat la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018,  cartea:  Nostalgia lecturilor.

Structurat  în cinci capitole, volumul  prezintă, într-un mod inedit,  date despre autor, despre cărţi  şi evenimente culturale importante.

În primul capitol: Sub zodia întrebării, autorul se prezintă pe sine, dar nu oricum, ci, în postura de intervievat.  Astfel, ne întâlnim cu două interviuri captivante, intervievatori fiind doi  cunoscuţi scriitori:  Nicolae Băciuţ şi Victor Ştir.

În continuare, citim un  eseu în care poetul  David Dorian ne poartă în lumea unei cărţi de referinţă, anume: Interviuri literare, autor, Vasile Netea, din care cităm:

„Interviul- de al cărui farmec am fost captivat încă din adolescenţă- constituie una din cele mai spontane şi mai directe, şi totodată, astăzi una din cele mai utilizate forme de mărturisire publică a unui scriitor, de informare asupra existenţei, activităţii şi proiectelor sale. […] Interviurile aduc noi surse de informaţie istoriei literaturii române.”.

Capitolul  Evocări cuprinde cinci texte despre întâlniri şi evenimente culturale. Mă opresc  asupra  ultimului în care se vorbeşte despre Luca Onul,  text botezat de David Dorian, cu titlul: „A învăţat să moară”,  după versul celebru a lui Eminescu:

„Nu credeam să’nvăţ a muri vr’odată”.   Citez finalul:

«Această smerită rugă, care cu siguranţă e plăcută lui Dumnezeu, ne dezvăluie un caracter dăruit cu risipă de bunătate. Cine l-a cunoscut pe Luca Onul nu va uita cuvintele de întâmpinare  şi încurajare pe care le adresa tinerilor poeţi care citeau în cenaclul literar „George Coşbuc”, cenaclu a cărui existenţă i se datorează în măsură covârşitoare.

Plecarea lui lasă un loc vacant în cercul magic al poeţilor.».

În al treilea capitol: Jurnale paralele, autorul ne aduce în atenţie cărţi scrise de   Mircea Cărtărescu, Ioan Pintea şi Niculae Vrăsmaş.

Capitolul patru, cu acelaşi nume ca şi cartea  Nostalgia lecturilor  cuprinde  31 eseuri deosebit de interesante şi diverse ca şi informaţiile pe care le conţin.  Este greu să le aminteşti pe toate, fie şi numai titlurile, de aceea ne vom  referi la câteva dintre ele.

Textul de început, Magia muntelui, ne fascinează printr-o prezentare avizată a romanului Muntele vrăjit scris de Thomas Mann. În acest eseu, David Dorian a sintetizat atât de mult, încât  a cuprins, cu înţeles,  în  cinci file o operă de 1175 pagini.

În eseul Un Ecclesiast al zilelor noastre (I) autorul se confesează:

„Când isprăveşti de citit o carte, se coboară tristeţea şi regretul

despărţirii de lumea fictivă,  mai adevărată decât cea reală,

în care te-ai  retras vremelnic,  de parcă în zorii ploioşi ai unei dimineţi

ai pierdut o fiinţă apropiată.”

Un text emoţionant până la lacrimi este cel intitulat: Aproapele nostru deosebit.

Eseul  Joc de rol feminin  prezintă cartea Marilenei Toxin: Joc de rol.

Autoarea,  fiind o fostă colegă de clasă,  prin amintirile din copilăria sa povestite în carte, îl emoţionează puternic pe sensibilul David Dorian. Amintirile, depozitate adânc în inconştient, odată  conştientizate pe neaşteptate,  după mulţi ani, îl năucesc şi, descărcându-şi  sufletul scrie la rândul său în textul dedicat celei cu care a copilărit:

„Am locuit amândoi, în acea perioadă a şederii sale la Bistriţa, pe acelaşi cvartal ce azi se cheamă centrul istoric, în case săseşti cu unghere întunecate, ganguri ce respirau sărăcie. Lucrurile, văzute prin ochii fetiţei care a cunoscut suferinţa, înstrăinarea într-o familie cu probleme, au prins miraculos viaţă. După ce am terminat de citit cartea, am ieşit afară, pe aceleaşi străzi ale copilăriei, sufocat de nefericire. Prin debutul ei târziu, Marilena Toxin a reuşit să-mi producă o surpriză năucitoare, aducându-mi înaintea ochilor fetiţa maturizată devreme, apăsată de responsabilităţi, să reînvie umbrele şi luminile unui trecut sufocant.”.

În  scrierea  Amintiri de cristal, David Dorian spune:

„Victor Ştir dovedeşte, mai limpede ca oricând, că este un poet profund, de mare calibru. Aşa cum spunea cel mai mare critic de poezie Gheorghe Grigurcu, numai handicapul provinciei în care locuieşte îl face mai puţin vizibil. Locul său este, neîndoielnic, alături de cei mai reprezentativi poeţi ai generaţiei sale.”

Remarcăm eseul  Profunzime şi candoare  din care spicuim:

„Volumul de versuri  Ninge, Editura Studis, Iaşi, 2013, semnat Veronica Ştir, recitit recent, mi-a relevat, la o nouă şi mai atentă lectură, laturi surprinzătoare ale acestei autoare atât de discrete, despre care lumea literară ştie puţine lucruri. Veronica Ştir a absolvit Filologia clujeană şi este membră a Uniunii Scriitorilor.”

Citind titlul ultimului capitol: Sinestezii,   gândul  ne duce la definiţia din dicţionar a cuvântului sinestezii:  „o tehnică literară de transpunere metaforică a datelor unui simţ în limbajul altui simţ”.  Desigur, o mare curiozitate de a afla ce conţine acest capitol format din patru secţiuni.

În Calmul marilor adâncimi  se vorbeşte despre  o expoziţie de pictură a lui Marcel Lupşe, numit de autor:  „…un act în care se omagia însăşi Cultura.”.

Apoi, urmează textul  Timiditatea unei remarcabile actriţe  unde citim cuvinte  emoţionante despre minunata Ada Milea.

Cât despre  eseul „Buchetul” lui Florin Săsărman , menţionăm faptul că David Dorian ne spune mai întâi o poveste despre mitul orfic,  iar mai departe, aprecieri prezentate cu talentul  unui critic de artă:

 „Nu întâmplător, cântecele lui Florin Săsărman sunt construite pe supra-cuvintele unor poeţi melodici ca Serghei Esenin, Cezar Ivănescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Adrian Păunescu.     […]   De acum aceste versuri se vor auzi pentru cel ce a ascultat compact discul lui Florin Săsărman, într-un anumit fel. Poezia lui Macedonski, de care cantautorul bistriţean e pasionat până la a-i releva virtuţile orfevriere, ne va însoţi cu sonorităţi inconfundabile.”.

În  Cunoaşterea ca umbră a lucrurilor  autorul vorbeşte despre expoziţia personală a plasticianului bistriţean Macedon Retegan.

Mă întorc la începutul cărţii Nostalgia lecturilor pentru a face  scurte referiri la cele două interviuri.

Observ că a meritat ca  David Dorian  să adune cronicile sale într-o carte după cum îl îndemna Victor Ştir când l-a intervievat:

„V.Ş.  Scrieţi,  rar când o faceţi, comentarii literare, cronici de profesionist al genului. Să ne aşteptăm şi în acest domeniu la şapte volume, de acum încolo? Întrebam de şapte bănuind că sunteţi iniţiat în numerologie şi cabalistică, şapte fiind cifra desăvârşirii.

D.D.  Vă înţeleg ironia… Sunt cam leneş în ultima vreme. Cifra şapte s-ar potrivi mai bine la cei şapte ani secetoşi în care am intrat. Mi-am îngăduit o pauză prelungită cu scrisul, fideli ideii că trebuie să avem şi perioade de relaxare, timpi de expiraţie, nu numai de inspiraţie… Altfel ne-am sufoca, am sufoca poate şi cititorii. Uneori nu mai crezi în scris, nu mai crezi în nimic. Chiar şi marii mistici au perioade când se îndoiesc de credinţa lor. Într-adevăr, mai scriu despre câte o carte, ca să arăt că cei ce scriu poezie sau proză pot face şi critică literară, pe când mulţi critici literari nu sunt decât poeţi sau prozatori rataţi. Fac distincţie clară între creatorii de literatură de ficţiune şi comentatorii de texte literare. Nu ştiu dacă merită să-mi adun puţinele mele cronici într-o carte.”

Din interviul realizat de Nicolae Băciuţ cu David Dorian, reproduc un crâmpei impresionant:

„N.B. La un moment dat, un alt David Dorian intra în literatură, coborând vârsta debutului în volum la un prag care te pune pe gânduri: 9 ani. Crezi în familii literare? A fost o experienţă literară pasageră, un experiment neinspirat? Când şi cum trebuie să iasă în lume un autor care are părinţi scriitori?

D.D. E o întrebare la care încă mai meditez… A fost o scânteie de cometă pe cerul aşteptărilor mele această „producere” a fiului meu la nouă ani. Nici o mistificare, sau încercare de ingerinţă grosolană în evoluţia firească a unui copil. De fapt, eşti sau nu eşti poet, te manifeşti la nouă ani sau la nouăzeci de ani- mi se pare totuna! Am supralicitat poate asupra evoluţiei lui; din motive obscure, fiul meu nu a mai confirmat, mai exact, nu a mai scris deloc. Cred că e un mare intuitiv, iar statutul de „copil-precoce” l-a îndepărtat definitiv de fascinaţia încercată iniţial faţă de cercul de prieteni şi de preocupările […] tatălui său. A observat, probabil, că satisfacţiile sunt minime şi că oamenii mari sunt la fel de mari… mincinoşi. Concret, fiind invitat la Uniunea Scriitorilor, la o dezbatere cu cei mai precoce mânuitori de condei, nu i s-a plătit nici măcar biletul de drum, cum i se promisese.”.

Recomand,  cu căldură,  cartea  Nostalgia lecturilor,  scrisă  de  David Dorian,  pentru calitatea de a fi utilă  sufletului şi spiritului omenesc.

 

Jeniţa Naidin