De la Dorna la Piatra


Astăzi, 15 ianuarie 2013,

Citesc din cartea ”România pitorească”, Editura Tineretului, 1958,   un text scris de Alexandru Vlahuță:

”Pe plută de la Dorna la Piatra

_ Dăi drumu! Comandă moș Vasile de la cârmă, și Toader desprinzând gânjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută, își face cruce și înfige și el lopata în valuri.  Un dulce fior ne străbate, codrii fug îndărăt, pe obraz simțim, ca o adiere de vânt, suflarea răcoroasă a mișcării. Nici nu știm cînd s-a șters în urma noastră, Dorna cea mândră, cu schela de la Gura Arinului. Departe, înainte, răsar din neguri de brădet ”Pietrele Doamnei”, turle de castele scânteietoare în lumina rumână a dimineții;  înalt și întunecat, malul din dreapta ne astupă vederea. Cu pălăria dată pe ceafă, cu brațele încordate pe coada lungă a lopeții, adus puțin de spate sub cojocelul fără mâneci, moș Vasile, cârmaci vestit, pe care-l cunoaște Bistrița de patruzeci de ani, cumpănește pluta în dunga nahlapilor, strigând lui Toader ”dălcăușul” (care poartă cârma dindărăt):  ”La pădure!” când e să abată la dreapta. ”La câmp!” când e să ție spre stânga – iar la cotituri ne vestește locurile pe unde trecem – și strigătul lui, răsunător în pustiul apei, pare că poruncește schimbarea priveliștilor:

_ Colțu Ortoaia!

Deodată perdeaua de codru se dă la o parte: căsuțe vesele se ivesc pe podișul din dreapta, zăvoaie și ceiruri, străbătute de cărări;  spumegând de vuiet spărgându-se de bolovani, undele Ortoaiei se azvârl în Bistrița, pe mal vedem femei torcând, înalte, zvelte, cu fața luminoasă, ca într-un tablou de Grigorescu, catrințe negre strânse pe șolduri, cămăși cusute cu arnici, pe cap broboade albe.

Ușor alunecăm la stânga, și scăpăm de genunea de sub ”piatra Zmâculesei”. Plutașii  lasă  ”condeele” din mâini și privesc pe dealuri nepăsători. Apa e lină, adâncă, tăcută, câteva minute înaintăm încet , așa de încet, că nci nu simțim că mergem. Dar iată că malul din dreapta purcede spre noi, râul se deșteaptă, cârmaciul înșfacă vâsla și o împlântă pieptiș în propta torentului…

Și în foșnet de valuri trecem ca o săgeată prin lunca de arini, fuge tăpșanul cu satu-n spinare, fug oștile de arbori și stâncile speriate – o goană nebună, fantastică, amețitoare. Ca pe fus munții se învârtesc, macină izvoare și le toarnă în Bistrița.  În vremea asta plutașii luptă:   …   au ceva din măreția statuietelor antice ale gladiatorilor romani.”

Dragi cititori, atât am dactilografiat din acest text amplu  scris admirabil de  Al. Vlahuță, care descrie România pe care o vede în călătoriile sale, făcute  cu mijloacele de transport ale timpului său.

Bistrița,  15 ianuarie 2013, de ziua lui Mihai Eminescu, zi în care, ca și mulți dintre Dumneavoastră,  am citit

câteva poezii ale sale ce sunt o hrană sufletească adevărată:

”Povestea codrului”; ”Împărat și proletar”; ”Floare albastră”; ”Iubind în taină”; ”Trecut-au anii…”, și altele.

15 ian 2013  Jeniţa  Naidin