ESENIN – Scrisoare de la mama

 

Dragii mei cititori

Iubesc aceste versuri  scrise  de talentatul  Poet  Esenin

și,  de aceea le-am cules la calculator dintr-o carte a mea veche…

Dacă doriţi,   citiţi şi Dumneavoastră…

 

„SCRISOARE  DE  LA  MAMA

 

Ce gânduri fruntea asta

Va mai scorni îndată?

Ce potrivite lucruri

Voi mai găsi de scris?

Cu slovele lui strâmbe,

Pe masa-ntunecată,

Răvaşul mamei zace

În faţa mea deschis.

 

Ea-mi scrie: „Puiul mamei,

Dacă ţi-i dor de-acasă,

Atunci te rog pofteşte

De sărbători la noi.

S-aduci nădragi tătucăi,

Mie-o broboadă groasă –

La noi sunt tare multe

Necazuri şi nevoi.

 

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug.

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

 

Bătrână sunt şi trupul

De-abia mă mai ridică,

Dar dacă tu departe

Prin târguri nu plecai,

Eu astăzi aveam noră

Frumoasă şi voinică

Şi pe genunchi dam huţa

Un nepoţel bălai.

 

Dar tu, copiii voştri

I-ai risipit prin lume,

Ţi-ai dat uşor nevasta

Unui bărbat străin.

Şi singur fără sprijin,

Nu ştiu de ce anume,

În vălmăşagul crâşmei

Te-ai cufundat deplin.

 

Tu sufleţelul maicăi,

Serioja, ce-i cu tine?

Erai aşa cuminte

Şi-aşa de gânditor,

Încât spunea tot satul:

Ce fericit e-n sine

Şi Alexei Esenin,

Că are aşa fecior.

 

Dar tu nădejdea noastră

O amăgeşti amarnic,

De asta-n suflet chinul

Şi grijile se-nfig,

Căci tatăl tău, săracul,

A tot crezut zadarnic,

Că stihurile tale

Or să ne dea câştig.

 

Din ce primeşti pe ele

Tu nu ne poţi trimite,

De asta dureroase

Cuvintele-şi fac loc,

Eu una ştiu din cele

De tine pătimite:

Poeţilor parale

Nu li se dau deloc.

 

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug,

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

 

Acum trăim ca-n beznă,

Necazul ne tot bate

Şi la gospodărie

N-avem un cal măcar,

De-ai fi rămas acasă

Am fi avut de toate

Şi cum eşti plin de minte

Erai de mult primar.

 

Am fi trăit cu lumea,

Sub anii ce ne cearcă,

Tu nu ştiai ce-i truda

Şi zbuciumul pustiu.

Eu ţi-aş fi pus nevasta

Să ţese şi să toarcă,

Pe când tu bătrâneţea

Ne-o linişteai, ca fiu.”

 

…………………………..

Mototolesc răvaşul,

Neliniştea mă scurmă.

Au nu pot fi abateri

Din drumul meu afund?

Dar tot ce cuget astăzi

Voi povesti pe urmă,

Voi povesti-n scrisoarea

Prin care-am să răspund.

[1924]

 

RĂSPUNS

 

Tu, scumpa mea bătrână,

Trăieşte sănătoasă.

Eu te ţin minte veşnic

Şi te doresc mereu.

Dar nu pricepi o iotă

Din tot ce mă apasă,

De ce trăiesc pe lume

Şi care-i rostul meu.

 

Acum la voi e iarnă.

Iar tu scurmându-ţi chinul,

În nopţile cu lună,

Stai gânditoare, hăt,

Crezând că nu ştiu cine

Cutremură mălinul

Şi geamul vi-l presară

Cu ger şi cu omăt.

 

Dar cum s-adormi, măicuţă,

Când arzi cum arde-o faclă,

Când viscolul boceşte

Şi geme-n horn, nespus,

Te-ai duce la culcare,

Dar patul pare-o raclă

Şi-n racla strâmtă-mi pare

Că sunt la groapă dus.

 

Cântând ca mii de dascăli

Cu voci fârnâitoare,

Nemernicul de viscol

Se tânguie hai-hui

Şi cad în molcom iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei mele

Amici, soţie nu-i…

 

Mi-e dragă primăvara

Cu soare mult şi vrăbii

Cu revărsări de ape

Ca un potop gonind,

Pe ele o surcică,

Ca marile corăbii,

Aşa lărgime are

Cât ochii nu cuprind.

 

Dar primăvara ceea

Ce-aşa de dragă-mi este,

Eu marea răzvrătire

În visuri o numesc!

Din pricina ei sufăr

Şi-aştept tânjind o veste,

Pe dânsa totdeauna

O chem şi o doresc.

 

Dar pacostea aceasta –

Planeta asta rece!

Chiar cu-acest Soare-Lenin

Se încălzeşte greu!

De asta doar o boală

Vrea sufletul să-mi sece,

Că beau, stârnesc scandaluri

Şi-mi fac de cap mereu.

 

Dar aşteptata vreme

Sosi-va, mamă dragă!

Ea va veni desigur

Cu noul ei temei,

Că vezi, nu de pomană

Ne-am înarmat, cu vlagă:

Şi unii stăm la tunuri,

Iar alţii la condei.

 

Deci uită de parale.

Poţi fi mai pricopsită?!

Cum, tu eşti asta oare,

Ori te-ai schimbat de tot?

Că doară nu sunt vacă,

Ori cal, ori altă vită,

Ca să fiu scos din staul

Cu funia de bot.

 

Ştiu c-am să ies eu singur

La hotărâta  vreme,

Când voi tuna prin lume

Şi-n sufletele dragi.

Şi-apoi, când m-oi întoarce,

Nu uit, tu nu te teme,

Să-ţi cumpăr ţie bertă

Şi tatălui nădragi.

 

Deocamdată-i vifor…

Năprasnica-i vâltoare,

Cântând ca mii de dascăli,

Se tânguie hai-hui.

Şi cad în molcum iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei strâmte

Amici, soţie nu-i…

[1924]

***

IATĂ,  am parcurs,  împreună,  o lectură frumoasă.

Jeniţa Naidin

27  iulie  2012

Articol adus pe  Prima Pagină

azi  7  iulie 2018