ESENIN – Scrisoare de la mama
Dragii mei cititori
Iubesc aceste versuri scrise de talentatul Poet Esenin
și, de aceea le-am cules la calculator dintr-o carte a mea veche…
Dacă doriţi, citiţi şi Dumneavoastră…
„SCRISOARE DE LA MAMA
Ce gânduri fruntea asta
Va mai scorni îndată?
Ce potrivite lucruri
Voi mai găsi de scris?
Cu slovele lui strâmbe,
Pe masa-ntunecată,
Răvaşul mamei zace
În faţa mea deschis.
Ea-mi scrie: „Puiul mamei,
Dacă ţi-i dor de-acasă,
Atunci te rog pofteşte
De sărbători la noi.
S-aduci nădragi tătucăi,
Mie-o broboadă groasă –
La noi sunt tare multe
Necazuri şi nevoi.
Că eşti poet de seamă
N-am nici o bucurie,
Că faima cea deşartă
Mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri
Cu braţele pe plug.
Bătrână sunt şi trupul
De-abia mă mai ridică,
Dar dacă tu departe
Prin târguri nu plecai,
Eu astăzi aveam noră
Frumoasă şi voinică
Şi pe genunchi dam huţa
Un nepoţel bălai.
Dar tu, copiii voştri
I-ai risipit prin lume,
Ţi-ai dat uşor nevasta
Unui bărbat străin.
Şi singur fără sprijin,
Nu ştiu de ce anume,
În vălmăşagul crâşmei
Te-ai cufundat deplin.
Tu sufleţelul maicăi,
Serioja, ce-i cu tine?
Erai aşa cuminte
Şi-aşa de gânditor,
Încât spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Şi Alexei Esenin,
Că are aşa fecior.
Dar tu nădejdea noastră
O amăgeşti amarnic,
De asta-n suflet chinul
Şi grijile se-nfig,
Căci tatăl tău, săracul,
A tot crezut zadarnic,
Că stihurile tale
Or să ne dea câştig.
Din ce primeşti pe ele
Tu nu ne poţi trimite,
De asta dureroase
Cuvintele-şi fac loc,
Eu una ştiu din cele
De tine pătimite:
Poeţilor parale
Nu li se dau deloc.
Că eşti poet de seamă
N-am nici o bucurie,
Că faima cea deşartă
Mi te-a băgat în jug,
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri
Cu braţele pe plug.
Acum trăim ca-n beznă,
Necazul ne tot bate
Şi la gospodărie
N-avem un cal măcar,
De-ai fi rămas acasă
Am fi avut de toate
Şi cum eşti plin de minte
Erai de mult primar.
Am fi trăit cu lumea,
Sub anii ce ne cearcă,
Tu nu ştiai ce-i truda
Şi zbuciumul pustiu.
Eu ţi-aş fi pus nevasta
Să ţese şi să toarcă,
Pe când tu bătrâneţea
Ne-o linişteai, ca fiu.”
…………………………..
Mototolesc răvaşul,
Neliniştea mă scurmă.
Au nu pot fi abateri
Din drumul meu afund?
Dar tot ce cuget astăzi
Voi povesti pe urmă,
Voi povesti-n scrisoarea
Prin care-am să răspund.
[1924]
RĂSPUNS
Tu, scumpa mea bătrână,
Trăieşte sănătoasă.
Eu te ţin minte veşnic
Şi te doresc mereu.
Dar nu pricepi o iotă
Din tot ce mă apasă,
De ce trăiesc pe lume
Şi care-i rostul meu.
Acum la voi e iarnă.
Iar tu scurmându-ţi chinul,
În nopţile cu lună,
Stai gânditoare, hăt,
Crezând că nu ştiu cine
Cutremură mălinul
Şi geamul vi-l presară
Cu ger şi cu omăt.
Dar cum s-adormi, măicuţă,
Când arzi cum arde-o faclă,
Când viscolul boceşte
Şi geme-n horn, nespus,
Te-ai duce la culcare,
Dar patul pare-o raclă
Şi-n racla strâmtă-mi pare
Că sunt la groapă dus.
Cântând ca mii de dascăli
Cu voci fârnâitoare,
Nemernicul de viscol
Se tânguie hai-hui
Şi cad în molcom iureş
Bănuţii de ninsoare
Şi-n urma raclei mele
Amici, soţie nu-i…
Mi-e dragă primăvara
Cu soare mult şi vrăbii
Cu revărsări de ape
Ca un potop gonind,
Pe ele o surcică,
Ca marile corăbii,
Aşa lărgime are
Cât ochii nu cuprind.
Dar primăvara ceea
Ce-aşa de dragă-mi este,
Eu marea răzvrătire
În visuri o numesc!
Din pricina ei sufăr
Şi-aştept tânjind o veste,
Pe dânsa totdeauna
O chem şi o doresc.
Dar pacostea aceasta –
Planeta asta rece!
Chiar cu-acest Soare-Lenin
Se încălzeşte greu!
De asta doar o boală
Vrea sufletul să-mi sece,
Că beau, stârnesc scandaluri
Şi-mi fac de cap mereu.
Dar aşteptata vreme
Sosi-va, mamă dragă!
Ea va veni desigur
Cu noul ei temei,
Că vezi, nu de pomană
Ne-am înarmat, cu vlagă:
Şi unii stăm la tunuri,
Iar alţii la condei.
Deci uită de parale.
Poţi fi mai pricopsită?!
Cum, tu eşti asta oare,
Ori te-ai schimbat de tot?
Că doară nu sunt vacă,
Ori cal, ori altă vită,
Ca să fiu scos din staul
Cu funia de bot.
Ştiu c-am să ies eu singur
La hotărâta vreme,
Când voi tuna prin lume
Şi-n sufletele dragi.
Şi-apoi, când m-oi întoarce,
Nu uit, tu nu te teme,
Să-ţi cumpăr ţie bertă
Şi tatălui nădragi.
Deocamdată-i vifor…
Năprasnica-i vâltoare,
Cântând ca mii de dascăli,
Se tânguie hai-hui.
Şi cad în molcum iureş
Bănuţii de ninsoare
Şi-n urma raclei strâmte
Amici, soţie nu-i…
[1924]
***
IATĂ, am parcurs, împreună, o lectură frumoasă.
Jeniţa Naidin
27 iulie 2012
Articol adus pe Prima Pagină
azi 7 iulie 2018