Felicitări Menuţ Maximinian

Iată ce am citit

în  Ziarul  RĂSUNETUL, de azi 8 Aprilie 2020:

«Premieră în televiziune făcută de un realizator bistriţean   

Pentru prima dată la o televiziune din ţară se realizează o ediţie specială în care în faţa telespectatorilor va fi adusă doina.  

Niciodată în cadrul unei emisiuni de la televiziunile locale sau centrale nu a fost un spaţiu amplu dedicat doar acestui gen muzical.  

Dacă în vremurile noastre doina nu se mai difuzează aproape deloc la televizor, ci doar cântece ritmate, astăzi, de la ora 19.00, timp de două ore, pe AS Tv, Menuţ Maximinian vă aşteaptă cu cele mai frumoase doine din repertoriul artiştilor bistriţeni şi nu numai.  

Ne vor însoţi cu doine de suflet:  Achim Nica, Valeria Peter Predescu, Maria Butaciu, Cornelia Ardelean, Domnica Dologa, Alexandru Pugna, Ana Strâmturean, Lenuţa Purja, Mia Dan, Cornelia Rednic, Lidia Someşan, Valeantina Suciu, Ana Damian, Vlad Sărmaş, Eugenia Horoba, Paul Ananie, Ionela Moruţan, Petre Petruse, Ioana Hangan, Olimpia Deneş, Măriuca Drăgan.
„Facem un experiment.  

Niciodată într-o emisiune tv nu au fost mai mult de două, maxim trei doine la televiziunile noastre.

În vreme de grea încercare pentru noi m-am gândit să ne stâmpărăm cu doina, aşa cum făceu ţăranii noştri.  

Am renunţat la cântecele de veselie şi vă aşteptăm cu cea mai sensibilă creaţie românească: doina.  

Aşa că vă invit să fiţi alături de noi timp de două ore în care vom doini cu artiştii noştri.

De multe ori se spune că televiziunile nu mai aduc folclor de calitate. Azi vă aducem doar doine. Sperăm să fiţi în număr cât mai mare în faţa micilor ecrane”   

ne-a declarat Menuţ Maximinian.
Inclusă pe Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO doina (populară) este o specie literară a genului liric, prin care se exprimă, în mod direct,  sentimente de dor, de jale, de regret, de dragoste, de revoltă…, reprezentând o descărcare sub formă de artă a preaplinului sufletesc al omului comun. 

 În mediul popular tradițional doina este cunoscută nu ca „poezie”, ci drept cântec (horie, cântec de dor, cântec de jale, cântec de pe coastă), fiind legată de câte o melodie specifică, în tempo lent (fie o linie melodică se folosește pentru mai multe texte, fie se folosește pentru un text anumit, cântărețul popular acompaniindu-se cu instrumente populare vechi.»

*** 

Prin textul de mai sus luăm cunoştinţă cu nume de artişti de valoare, dar şi cu o iniţiativă culturală lăudabilă.

Este minunat să vedem cât de mult ne ajută tinerii prin intuiţiile  lor de oameni ce îşi dezvoltă mereu conştiinţa universală. Mă refer la toţi jurnaliştii de la această publicaţie deosebită a Judeţului Bistriţa Năsăud – RĂSUNETUL.

Felicitări!

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Naidin

Miercuri, 8 Aprilie 2020