Flori de la Mănăstirea Sihăstria

supperbe flori foto jn

 

 

 

Iată un loc unde observi cât de potrivită a fost alegea pustnicilor să se aşeze.

Însăşi numele Mănăstirii vine de la sihaştri ce se retrăgeau în munţi pentru  Rugăciune.

În Linişte şi privelişte minunată  ne odihnim mintea.

Ne gândim cât mai des la Dumnezeu, aproape cu fiecare Repirație.

În cele două biserici ale Mănăstirii totul este potrivit pentru odihna sufletului când te aşezi în faţa Altarului.

Dintre Părinţii îmbunătăţiţi care au vieţuit aici, îl amintim pe Ilie Cleopa căruia i-am citit cărţile apărute cu numele: „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

Să citim în vol.6, din  cele 8 ispite, de la pag. 33:

Ispita de sus

Ispita de sus este tot de două feluri. Când începem o nevoinţă mai presus de puterea noastră fizică sau intelectuală. Nevoinţa trebuie să se facă cu dreaptă socoteală, după măsura puterii fiecăruia. Nimeni nu are voie să ia o nevoinţă mai presus de putera lui. Marele Vasile spune: Măsura înfrânării se ia după măsura puterii fiecăruia.

[…]  Fiecare după măsura şi după puterea lui să facă fapte bune. […] Ca şi cum ai lua un sac greu, pe care nu-l poţi duce, îl duci oleacă şi-l laşi jos mai încolo.

Ispita de sus mai este când iscodim Sfintele Scripturi mai presus de puterea înţelegerii noastre.”.

M-am gândit la vorbele lăsate nouă de Ilie Cleopa în timp ce am privit frumoasele flori ce le vedeţi în fotografiile pe care le-am făcut la Chilia sa din cadrul Mănăstirii Sihăstria.

minunate muşcate foto jnflori minunate foto jnBiserică Mănăstirea Neamţ foto jeniţa naidinvedere langa chilia Ilie CLEOPA foto jnintrare Biserica M Sihăstria foto jnflori peisaj foto jnculori foto jn

 

Jeniţa Naidin

Duminică, 15 Octombrie 2017

Universul este nesfârșit