GOETHE – Mereu citit cu Bucurie

Pentru odihna sufletului şi bucuria spiritului

am cules la calculator câteva poezii scrise  de Goethe,

această personalitate cu o mare aviditate de cunoaştere şi care a fost un artist desăvârşit al cuvântului.

Johann Wolfgang Goethe s-a născut la 28 august 1749 în oraşul Frankfurt pe Main,

şi a Plecat în Cer la 22 martie 1832,

deci, a trăit, 82 ani, 6 luni, 24 zile.

Am arătat în ce perioadă a trăit acest mare spirit al Umanităţii pentru a marca momentul temporal

de când datează  cuvintele  sale despre  poezie şi ştiinţă, care dovedesc analize universale şi pertinente.

Reproduc un crâmpei:

„Nimeni nu voia să admită că ştiinţa şi poezia se pot uni. […]  Se uita că ştiinţa s-a dezvoltat din poezie, nu se lua în considerare că, după o întoarcere a timpurilor, ambele se pot uni dinnou ca prietene, pe o treaptă superioară, spre avantajul amândurora.”

Atunci când citim o sumedenie din poeziile sale, observăm cum a spart tiparele, rutina, şi vedem ce fantezie poetică l-a ajutat să creeze totul cu o excepţională inventivitate.

El a spus despre sine:

„De câte ori caut cuvinte, îmi răsar în faţa ochilor imagini.”

*

Haideţi,  să-i citim câteva poezii:

 

DIVINUL

 

Nobil omul să fie,

Bun inimos!

Căci numai asta

Îl deosebeşte

De toate făpturile

Ce le cunoaştem.

 

Slavă necunoscutelor

Supreme făpturi,

De-abia presimţite!

Lor să se-asemuie omul:

Pilda lui să ne-nveţe

În ele să credem.

 

Căci fără simţire

Este natura;

Soare-ncălzeşte

Răul şi binele.

Pe răufăcător

Şi pe cel mai bun ins

Îi luminează luna şi stelele.

 

Vânt şi puhoaie,

Tunet şi grindini

Vâjâie-n cale,

Şi-n goană,

Ele înşfacă

Pe unul sau altul.

 

La fel norocul

Bâjbâie-n lume,

Ba printre zulufii

Curaţi ai băiatului,

Ba creştetul chel şi plin de păcate.

 

Tuturor dat ni-e

Să-mplinim crugul Vieţilor noastre

După eterne legi de granit.

 

Dar omul poate Ce nu-I cu putinţă:

El deosebeşte; Alege şi judecă;

Şi clipei e-n stare Să-I dea durată.

 

El singur poate

Să răsplătească Bunii şi răii.

El vindecă, mântuie;

Ce-i rătăcit, dezbinat, Strânge-mpreună.

 

Pe nemuritori

Noi îi cinstim

Parcă-ar fi oameni

Şi-n mare ar făptui

Ceea ce-n mic făptuieşte

Sau ar dori să-nfăptuiască,

Cel mai bun dintre noi.

 

Omul să fie nobil şi bun,

Neobosit să creeze

Ce-i necesar şi ce-i drept.

El să fie prefigurarea

Acelor făpturi de-abia presimţite.

 

 

 

TAINĂ

 

De ocheadele iubitei

Lumea-n jur se minunează.

Eu ştiu taina, dimpotrivă,

Ştiu ce-anume însemnează.

 

Vrea să spună: El mi-i dragul!

Nu vreau nicicum un cutare!

Oameni buni, deci renunţave-ţi

La dorinţi şi la mirare!

 

Da, puterile-i uriaşe

Prind în jur privirea-i dreaptă;

Numai lui vrea să-i vestească

Ceasul gingaş ce-l aşteaptă.

 

 

 

 

          STROPI DE NECTAR

 

Când Minerva ca s-arate preţuirea pentru alesu-i Prometeu,

din cer i-aduse de nectar o cupă plină,

Spre a-i ferici pe oameni şi spre a le sădi în suflet

Simţul artelor frumoase,

Sprintenă-şi zori ea pasul, nu cumva să prindă veste Jupiter;

şi cupa de-aur şovăi, şi pe pământul verde câţiva stropi picară…

 

Iute-albinele-i luară urma şi sorbiră harnic;

Fluturul s-află în treabă

Ca şi el un strop să fure;

Chiar năsâlnicul păianjen lunecă şi supse straşnic.

 

Norocoase-au fost acestea

şi alte gingaşe gângănii,

Căci împart cu muritorii

Astăzi deopotrivă cea mai

Mândră desfătare – arta.

 

GOETHE

*

Să iubim poezia, să citim poezii,

să ne rugăm pentru sufletul celor care au creat pentru noi.

 *

 

Am făcut aceste fotografii, de curând, pe drumul de întoarcere de la Mănăstirea Salva.

Bistriţa, 

Miercuri, 25 Noiembrie 2015  Jeniţa Naidin