Iisus Hristos e în inima noastră


Iisus Hristos e în inima noastră

 Sâmbătă, 10 martie 2012

Cuvintele scrise de Georges Barbarin, în cartea  HRISTOS,  PRIETENUL  CLIPELOR  DE GREA  ÎNCERCARE, sunt un real sprijin sufletesc.

Eu am primit acest sprijin şi de aceea vă invit să citiţi şi Dumneavostră.

 

 

„Dacă L-am iubi pe Dumnezeu, nu ne-am mai simţi niciodată singuri şi izolaţi 

 

Noi înşine ne izolăm, şi dorul acela de ceva nelămurit, acel inexplicabil omenesc este tocmai depărtarea omului de Dumnezeu.

Numai El poate completa inima noastră.

Fără El nimeni şi nimic pe lume nu ne poate satisface pe deplin.

Cine L-a găsit pe Dumnezeu şi trăieşte cu El în unire permanentă, acela nu mai este singur nicăieri, în cea mai neagră închisoare şi în cel mai îndepărtat colţ de lume în care a fost forţat să trăiască.

Patria lui, familia lui va fi acolo unde va fi Prietenul dumnezeiesc, în Duh, nu în spaţiu şi timp.

În orice clipă a vieţii suntem stăpânii soartei şi ai destinului nostru.

Acea fatalitate a scepticilor este o ignoranţă a celor leneşi.

Nimic nu este determinat, în afara liberului nostru arbitru.

Din comoditate, acuzăm destinul de erorile comise de noi înşine.

A te supune orbeşte fatalităţii echivalează cu o sinucidere a sufletului.

Înseamnă o renunţare la luptă, la viaţă deci, la progres. Înseamnă o stagnare, chiar un regres. Fataliştii sunt cei slabi, cei fără voinţă, incapabili de iniţiative, de efort spiritual.

Cei tari îşi reîmprospătează mereu puterile din izvorul de viaţă, de apă vie al lui Hristos, acel izvor nesecat de desăvârşire. Aveţi puţină bunăvoinţă la început, şi ea va veni mai multă, va creşte în voi, va deveni o forţă creatoare. Cereţi, nădăjduiţi, şi certitudinea vă va fi dată.

Răceala altora nu este decât reflectarea propriei noastre răceli, a propriei noastre indiferenţe. Alături de un foc aprins nu poate exista răceală, cum nu poate exista căldură alături de un aisberg.

După măsura dragostei voastre, voi degajaţi căldură sau frig, iar cei care vă înconjoară suportă căldura sau răceala voastră. Se prea poate ca în drumul vostru să întâlniţi fiinţe reci, rigide şi indiferente, dar dacă ele rămân tot aşa în contact cu voi, înseamnă că dragostea voastră nu este veritabilă. Iubirea mare, sinceră, încălzeşte tot ce întâlneşte, şi nimeni şi nimic nu poate rezista acestui foc dumnezeiesc. Astfel că voi, cei care vă credeţi singuri, lipsiţi de iubirea aproapelui vostru, verificaţi mai întâi măsura iubirii voastre  pentru ceilalţi, şi reaprindeţi această iubire. Atunci îi veţi atrage în jurul vostru pe toţi.

Vor veni să se încălzească la focul iubirii voastre. Deci de voi depinde dragostea aproapelui.  „Ceea ce doriţi să vă facă vouă oamenii, făceţi-le voi mai întâi.”

Atunci când constataţi  că vă este lezat orgoliul, când simţiţi o indignare care vi se urcă în gât, un val de întristare, aveţi grijă să nu cedaţi acestui sentiment niciodată!

El se va întări pe măsură ce-i cedaţi.

Nu lăsaţi să vă scape nici o silabă, căci pentru a-i pedepsi pe alţii pentru un afront ce vi se pare că vi s-a făcut, voi vă pedepsiţi în primul rând pe voi, vă otrăviţi inima, vă alimentaţi mândria, care începe să crească.

Şi mai ales, nu rumegaţi întristarea voastră, chiar dacă aţi reuşit să păstraţi tăcerea.

Prezentaţi-vă în faţa celor din jur cu o  faţă zâmbitoare, senină, deschisă, fără ascunzişuri; veţi face minuni.

Orice bucată de gheaţă se va topi în faţa surâsului vostru.

Niciodată să nu daţi ordine pe un ton brusc şi aspru. Să nu credeţi că aceasta inspiră autoritate celor prezenţi. Omul brutal este întotdeauna un slăbănog în fond, lipsit de voinţă; el se camuflează prin tonul ridicat. Fiţi calmi şi veţi culege liniştea. Întotdeauna o voce binevoitoare atrage serviciile tuturor.  Dacă voi sunteţi cei bruscaţi, gândiţi-vă că rămânând calmi, sunteţi cu mult superiori interlocutorilor voştri.

Totuşi, chiar sunteţi întotdeauna străini de brutalitatea altora?

Oare nu tot voi aţi provocat-o, cu un cuvânt înţepător, cu un gest ostentativ?

Dacă conştiinţa nu vă reproşează nimic, a răspunde pe acelaşi ton pentru a vă apăra înseamnă să complicaţi inutil discuţia şi să vă înveninaţi inima.

Iar dacă totuşi vă simţiţi vinovaţi, tăcerea este şi mai eficace.

O victorie interioară, secretă, înseamnă mult mai mult decât o victorie în gesturi şi în cuvinte stridente.

Mânia însă este o adevărată beţie.

Omul furios devine inconştient de faptele sale.

Milioane de celule nervoase sunt mobilizate şi distruse.

Într-un acces de furie, omul nu mai este decât o caricatură a lui însuşi.

Un demon se instalează în inima lui. Furia este contagioasă, ea atrage furia altora; un minut este suficient pentru a dărâma ceea ce a fost zidit ani de zile.

Furia este un exploziv periculos. Efectele ei sunt totdeauna dezastruoase şi de lungă durată.”

Vă doresc un Interior plin de Pace.

  Jeniţa Naidin

***