Iisus Hristos ne învaţă să vindecăm mândria


Cuvintele scrise de Georges Barbarin, în cartea HRISTOS,  PRIETENUL  CLIPELOR  DE GREA  ÎNCERCARE, sunt un real sprijin sufletesc.

Eu am primit acest sprijin şi de aceea vă invit să citiţi şi Dumneavoastră.

Am cules la calculator şi am postat aici, pe Blog, începând cu data de 10 februarie 2012, fragmente din această cărticică minunată, pentru cititorii acestui Blog. Fiecare fragment l- am botezat cum am crezut că e potrivit. Ca imagine am postat pictura: Copil în rugăciune.

Cu smerenie vă spun să încercaţi să aplicaţi învăţămintele scrise aici, confirmându-vă că sunt valabile pentru că le-am testat eu în relaţionările mele interpersonale şi intrapersonale şi am reuşit şi reuşesc din ce în ce mai mult.

Îmi aduc aminte odată cum cineva, căruia îi spuneam un gând al meu, o idee despre o acţiune a mea, a contestat totul cu asprime şi a presupus că eu am gândit altceva şi am făcut acţiunea cu gândul presupus de acea persoană, nicidecum cu gândul exprimat sincer de mine. Ei bine, pentru că mi-am adus aminte imediat de faptul că însuşi Iisus Hristos nu a fost crezut, mintea mea a stat pe loc cu gândul la Iisus, nu am replicat şi totul s-a rezolvat bine.

În tinereţe, când ideea de a apela la Dumnezeu nu venea în mintea mea,  în asemenea situaţii  sufeream cumplit.  Acum, în situaţii de genul acesta, pe lângă faptul că mă gândesc la Dumnezeu, mai am obiceiul să nu răspund la presupunerile celor din jur, sau la cuvintele lor nepotrivite, şi să spun, mental, în gând, deci,  că ceea ce spun ei sunt proiecţiile lor şi eu nu le iau la modul personal.

De când am citit cărticica asta am învăţat multe lucruri şi sunt fericită că şi înainte de a întâlni această scriere am fost ajutată de Dumnezeu să reacţionez adecvat de multe ori,, iar acum văd şi gândirea splendidă a  acestui autor şi reuşesc mai mult să relaţionez armonios cu oamenii.

Dar să trecem la cuvintele lui  Georges Barbarin  culese astăzi.

Lectură plăcută!

 

„Abordaţi toate evenimentele cu iubire.

Deschideţi ochii plini de dragoste asupra universului şi universul vă va privi cu aceeaşi ochi.

Mergeţi deci către Prietenul dumnezeiesc, care nu este altceva decât Iubirea universală în adâncul inimii voastre. Identificaţi-vă cu această iubire!  Faceţi din ea respiraţia voastră zilnică şi atitudinea fiinţelor şi lucrurilor din jurul vostru se va schimba radical.

Când vă aflaţi pradă unei adversităţi, nu acuzaţi nici destinul, nici providenţa, ci cercetaţi unde anume aţi greşit. Atâta timp cât nu veţi renunţa la greşelile voastre, viaţa vi se va părea greu de suportat şi adversarii de neînvins.

Atunci când  sunteţi enervaţi – probă a slăbiciunii voastre – , când un gest, un zgomot, un obstacol oarecare vă calcă pe nervi, respiraţi adânc şi foarte încet, apoi relaxaţi-vă muşchii, fără să vorbiţi. Puneţi o barieră între voi şi obstacol, forţaţi-vă să nu mai pricepeţi nimic, fixaţi-vă atenţia în altă parte, şi cea mai sigură liniştire este … crucea lui Hristos. Retrăiţi mental toată agonia Lui, şi enervarea voastră va pieri.

Conveţuirea oamenilor ar fi mult mai simplă şi mai armonioasă dacă mândria ar fi lăsată la o parte, dacă fiecare s-ar sili în interesul celorlalţi, precum furnicile.

Oamenii însă, în tot ceea ce fac, vor să-şi manifeste superioritatea;  aceasta este singura lor grijă în toate acţiunile întreprinse.

Dar, în fond, dacă ei s-ar gândi care este avantajul pe care realmente îl dobândesc din această atitudine, ar constata că pentru o satisfacţie de o clipă a mândriei şi a vanităţii îşi provoacă mii de răni secrete. Cel care are o mândrie exagerată, acută, este veşnic ca un jupuit de viu, într-o veşnică dispută cu oricine, nemulţumit de orice, iar inima lui este o rană permanentă.

Defectele altora nu sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte.

Mândria este un microb periculos şi extrem de contagios. Pentru a scăpa de el este nevoie de o practică şi perseverenţă îndelungată. A pune frână în fiecare zi oricărei nerăbdări, enervări, nelinişti, a substitui amorul spiritual amorului propriu, aceasta este metoda sigură de vindecare şi distrugere a acestui microb.

Aşteptarea, răbdarea, reprezintă piatra de încercare a sufletelor mari, în lupta lor cu mândria.

În loc de a reprezenta un motiv de enervare, aşteptarea să devină o gimnastică spirituală. O aşteptare febrilă este distructivă, în timp ce una caldă şi încrezătoare este constructivă.  A  aştepta este egal cu a spera, deci o aşteptare este un act de credinţă.

Nu există moment mai indicat şi mai prielnic de a face loc în inima şi mintea noastră lui Dumnezeu decât clipele în care suntem nevoiţi să aşteptăm.

În timpul preocupărilor noastre nu ne putem concentra asupra lui Dumnezeu. Când aşteptăm însă, nici un alt raţionament nu ne împacă cu aşteptarea noastră, numai Dumnezeu singur ne linişteşte.

Oricare ar fi tipul de aşteptare pe care îl suportăm, trebuie să ne convingem pe deplin şi să avem certitudinea că ceea ce urmează să se întâmple nu se va întâmpla decât la ceasul cuvenit şi că orice s-ar întâmpla nu poate fi decât spre binele nostru, chiar dacă aparent se prezintă sub o formă neplăcută. Toate evenimentele sunt pregătite de Dumnezeu  spre binele nostru  spiritual, spre progresul şi desăvârşirea noastră.

Mai ales durerile şi suferinţeşe noastre nu fac decât să cureţe inima de egoism şi de ambiţii.

În loc de a constitui timp  pierdut, clipele de aşteptare pot deveni cele mai însemnate clipe, pline de bogăţie spirituală. Omul poate să extragă din tot ceea ce-l înconjoară utilul şi vătămătorul, binele şi răul, adevărul şi falsitatea, după inima lui.

Atitudinea exterioară a omului îi afectează sufletul, iar ceea ce afectează sufletul afectează şi materia.

Acestea se influenţează reciproc în ce priveşte stările omului, trupeşti sau sufleteşti.  Dacă ambele merg în acelaşi sens, puterea omului este mare.

Fiecare om îşi are greutăţile lui personale. Crucea lăsată de Dumnezeu este potrivită pentru puterile fiecăruia.

Cele mai grele sunt cele secrete.

Ceea ce ni se pare că este o sarcină grea pentru noi este tocmai ceea ce ne ajută sufletul şi ne obligă la efort, ne face să înţelegem rolul nostru, ne sunt necesare.

Magia vie a dragostei este puterea miraculasă care schimbă calculele complicate în soluţii simple, care luminează lucrurile obscure şi face ca totul să devină  clar şi uşor de împlinit.     (Iisus: Luaţi jugul Meu, el este uşor!)

Binecuvântaţi controversele cu ceilalţi, ocazii care vă permit să vă exersaţi toleranţa.”

(voi continua curând citatele din această carte)

Jeniţa Naidin

Sâmbătă, 24 martie 2012   Jeniţa Naidin