Iisus Hristos Prietenul

Iisus Hristos Prietenul

25 februarie 2012

Cuvintele scrise de Georges Barbarin, în cartea HRISTOS,  PRIETENUL  CLIPELOR  DE GREA  ÎNCERCARE, sunt un real sprijin sufletesc.

Eu am primit acest sprijin şi de aceea vă invit să citiţi şi Dumneavostră.

 

 

„Faceţi un pas către El, un început doar

 

 

De ce staţi mereu aplecaţi asupra colţurilor negre din sufletul vostru şi vă rumegaţi mereu ideile triste, eşecurile, disperările, pierderile?

Ca un materialist să fie pesimist este ceva normal, iar miracolul este că chiar unii materialişti luptă împotriva deprimării, deşi ei nu au nici un izvor de reîmbogăţire spirituală.

Aceasta dovedeşte că redresarea este o atitudine firească omului, instinctivă. 

Exploataţi deci această tendinţă optimistă pe care Providenţa a pus-o în voi!

A fi pesimişti, când credem în inteligenţa Creatorului, echivalează cu îndoiala în această inteligenţă, şi atunci credinţa noastră nu este decât pe jumătate.

Imensa eroare a oamenilor constă în faptul că ei cred doar într-o divinitate foarte îndepărtată, ocupată doar să mişte aştrii, nu şi să se preocupe şi să se plece asupra inimilor lor.

Toate evenimentele sunt un apel, un avertisment al lui Dumnezeu către noi.

Nu Îi este indiferentă  soarta nici unui om. Doar oamenii sunt surzi şi orbi, nu înţeleg sau mai degrabă nu se străduiesc să înţeleagă sensul evenimentelor, care nu este altceva decât vocea lui Dumnezeu.

Sunteţi pesimişti pentru că viaţa voastră nu are nici un scop precis, pentru că sunteţi izolaţi chiar în sânul propriei voastre familii şi pentru că aţi luat obiceiul de a critica totul, de  a nu vedea decât insuccese în orice. Dacă doriţi însă, puteţi schimba toată această stare.

 Încercaţi o săptămână să nu mai judecaţi pe nimeni şi nimic, nici o împrejurare. Predaţi soarta voastră, oricare ar fi ea, în mîinile Prietenului divin.

Surâdeţi şi fiţi îngăduitor cu oricine şi veţi dobândi de sus o forţă atât de mare, plină de iubire şi generozitate faţă de oameni, încât tot pesimismul vostru se va topi ca un bulgăre de zăpadă în soare.

În durere, omul se pleacă în faţa lui Dumnezeu. De aceea trimite Dumnezeu suferinţele peste om, în ultimă instanţă, când nici un alt apel nu a influenţat inima omului. Atunci abia ne găsim în situaţia de a nu afla sprijin de la nimeni şi atunci omul este obligat să alerge la Dumnezeu şi numai atunci când este părăsit de toţi Îl descoperă pe Prietenul adevărat.

Vocea secretă pe care o auziţi în străfundul inimii este manifestarea Lui.

Elanul care vă împinge spre cer este apariţia Lui în sufletul vostru.

Orice cuvânt şi gest frumos al vostru nu este decât influenţa Lui în inima voastră şi traducerea lui în limbaj omenesc.

El este totul – şi bucuria şi tristeţea, şi întrebarea şi răspunsul, şi problema şi soluţia. Supărarea voastră şi tristeţea nu este decât o aparenţă de durere, datorată ignoranţei şi neînţelegerii voastre. Dacă aţi putea privi cauza suferinţei voastre cu alţi ochi, v-aţi mira de lipsa ei de importanţă.

De aceea nu încercaţi să rupeţi singuri lanţurile suferinţei care vă apasă. Nu veţi reuşi decât să le întăriţi şi mai mult sau să vă procuraţi altele şi mai grele.

Predaţi-vă cu totul Prietenului şi aşteptaţi răspunsul Lui!

Acest răspuns nu va fi întotdeauna un act sau un fenomen brusc, exterior, ci din interior va veni schimbarea, căci nimic din afară nu poate să vindece cancerul care vă roade inima.

Răspunsul divin cerut cu insistenţă şi sinceritate va fi o schimbare în sistemul vostru de gândire, o evoluţie secretă a inimii voastre, o lumină nouă, care vă va arăta sensul vieţii altfel decât îl vedeaţi până acum.

Întreg felul vostru de a raţiona se va schimba. Acesta va fi răspunsul de sus.

Totul vi se va părea deşertăciune şi fără importanţă şi tot ce v-ar putea bucura va părea o himeră, ceva fără valoare. Prietenul va întoarce butonul nemuritor, al conştiinţei voastre şi veţi vedea lumea cu alţi ochi.

Cât despre orbirea trecută, nu vă temeţi, deşi veţi da socoteală „până la cel din urmă bănuţ”!

Prietenul nu are altă ocupaţie decât a îndrepta şi a şterge tot acest trecut, dacă o doriţi sincer.

El este pacea şi dragostea, nu răzbunarea şi dezordinea.

Noi Îl credem pe Dumnezeu un fel de jandarm şi, de frica Lui şi a socotelii pe care bănuim că ne-o va cere, nu îndrăznim să ne apropiem cu inima de El.

Dacă cel mai mare tâlhar (cum a fost cel de pe cruce) ar şti cât este de îngăduitor şi de iertător Dumnezeu, n-ar ezita nici o clipă să vină la El.

El este mângâietorul dezinteresat. Disperarea nu are o cauză exterioară. Ea îşi are izvorul în inima noastră îndepărtată de Hristos.

            Vă complaceţi de multe ori în disperarea voastră pentru a-i impresiona pe alţii şi pentru a vă da importanţă. Disperarea va dispărea dacă veţi apela la Hristos.

De voi depinde. El nu vine nechemat, El nu forţează pe nimeni, El previne numai.           

Nu veţi fi niciodată singuri avându-L alături pe Prietenul tuturor. 

Cereţi-I ca un cerşetor plictisitor lumina, pacea, înţelegerea şi nu-L slăbiţi o clipă.

 Cu cât veţi cere mai cu insistenţă şi cu răbdare, cu  atât El vă va dărui mai mult.

 „Celui ce are i se va mai da”.

 Perseverenţa aduce surplusul. Dragostea divină se îmbogăţeşte cu cât se adaugă cererea fiecăruia. Rânduiala Prietenului este complet contrară celei omeneşti

 – El este izvorul vieţii fără de sfârşit şi dragostea Sa faţă de oameni nu seacă niciodată.”

Jeniţa Naidin