În ceasurile înserării

 

 

 

În seara zilei de azi, 8 februarie 2013, am citit această poezie scrisă de Rabindranath Tagore:

 

De câte ori, vastule Pământ,

Am dorit să mă unesc cu tine,

Şi să împărtăşesc bucuria fiecăreia din tulpinile tale îndreptate spre cer!

 

Mi se pare că am fost al tău în epoci îndepărtate,

Mult timp înainte de a mă naşte.

Oare de aceea, când licăririle toamnei alunecă pe câmpurile de orez,

 

Îmi amintesc de comuniunea noastră intimă?

De aceea aud încă ecourile vocilor prieteneşti

Care-mi răspund din pragul unui trecut tainic?

 

În ceasurile înserării,

Când cirezile se întorc spre staul de-a lungul cărărilor ierboase,

Sub luna mai înaltă decât fumul coşurilor din sat,

Meditez la acea mare despărţire care a avut loc

în prima dimineaţă a fiinţei mele.

Rabindranath  TAGORE

*

Vă mulţumesc pentru că aţi citit alături de mine.

8 Februarie 2013   Jeniţa Naidin