În Grădină la Raveca Şerban de Ziua lui Lucian Blaga şi a Europei

 

 

O Lumină nepământeană în veranda înconjurată de flori a casei.

Un Cer unde sunt cei plecaţi…

Raveca rememorează momente de neuitat…îşi aminteşte  mesajele lui Casian…

Împreună  chemăm în ajutor  Trinitatea:

pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său Iisus Hristos şi pe Duhul Sfânt.

Mergem în Grădină, văd prima dată rubarbăr înflorit,

îmi oferă crengi de liliac, dar  şi minunatul leuştean…

Ne plimbăm, nu oricum, peripatetizăm… este doar ziua de naştere a unui mare filozof român, Lucian Blaga, născut acum 120 ani.

Discutând, ne amintim de Aristotel, dar şi de o poezie a lui Lucian Blaga:

Risipei se dedă florarul

 

Ne-om aminti cândva târziu 

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

 

De pe stamine de alun,

din plopii albi,  se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă florarul.

 

Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuieşte-n aur fin.

Pe umeri cade-ne şi-n gene.

 

Ne cade-n gură când vorbim,

şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.

Şi nu  ştim ce păreri de rău

ne tulbură, pieziş, avântul.

 

Ne-om aminti cândva târziu 

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

 

Visând, întrezărim prin doruri – 

latente-n pulberi aurii

păduri ce ar putea să fie

şi niciodată nu vor fi.

 

Lucian BLAGA

 

*

Cu Bucurie să privim mai departe ce am fotografiat azi la amiază:

Iată, acest liliac primit e acum în vază în balconul apartamentului meu.

Bistriţa,  Sâmbătă,  9 Mai 2015                                             Jeniţa Naidin