ÎNDRUMAR DE SUPRAVIEŢUIRE

Aici am cuprins mai multe flori în fotografie pentru Dumneavoastră.

Jeniţa Naidin

*

Comunicăm astăzi despre o altă carte a scriitorului Serghei Nikolaevici Lazarev, din seria DIAGNOSTICAREA KARMEI, intitulată:

ÎNDRUMAR  DE SUPRAVIEŢUIRE.

Autorul spune:

„Dorinţa de a face ceva să devină veşnic ne conduce imediat la înţepenirea formelor.

Numai Iubirea poate fi veşnică întrucât ea nu are formă, ea se găseşte în afara limitelor spaţiului, timpului şi a materiei.

Trebuie să amintim de relativitatea concepţiilor noastre despre lume.”

Pe măsură ce a stat de vorbă cu oamenii pe care i-a ascultat, vindecat sau ajutat să-şi înţeleagă viaţa,

Lazarev povesteşte diferite situaţii întâlnite, dar şi reflecţiile şi gândurile sale.

Mai întâi, pentru că vorbim, prin intermediul acestui articol, după o pauză, în care Poporul Român şi-a ales Preşedintele,

şi suntem în Postul Crăciunului, 2009,

daţi-mi voie să vă spun un gând frumos şi cunoscut de Dumneavoastră despre Rugăciune.

Rugăciunea înseamnă păstrarea legăturii cu Dumnezeu, este modalitatea activării comuniunii noastre personale cu Dumnezeu.

„Rugăciunea este un act teologic şi ontologic fundamental şi constitutiv al persoanei umane, expresie a «înfierii» şi  «înduhovnicirii» noastre.

Numai în rugăciune creştinul este în mod efectiv el însuşi.”

Acum mă voi referi la unele îndrumări şi informaţii desprinse şi adaptate din cartea:

ÎNDRUMAR DE SUPRAVIEŢUIRE,  aşa cum eu le-am integrat şi le aplic în viaţă.

 Păstrarea legăturii cu Dumnezeu şi când oamenii ne pot ajuta şi când nu ne mai pot ajuta.

Să-I aducem mulţumiri şi recunoştinţă lui Dumnezeu.

– Păstrarea iubirii pentru Dumnezeu în orice situaţie de boală.

  Oamenii care urăsc se îmbolnăvesc. Ura produce boală. Să ne iubim unii pe alţii.

–  Să ne rugăm pentru ca noi, cei din jurul nostru şi toţi oamenii să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu în orice situaţie, fie pierderea sănătăţii, fie pierderea vieţii. Să ştim să  simţim Divinul care ne însoţeşte permanent.

 Să dăm ajutor omului, să ajutăm atunci când ni se cere, dacă acel om este pregătit pentru a fi ajutat, şi să îl ajutăm atât cât poate el primi.

 Părinţii să înveţe copiii să se roage şi să iubească. La Dumnezeu nu se renunţă niciodată în viaţă, pe El Îl iubim în primul rând.

 Oamenii se îmbolnăvesc dacă se ocupă să critice şi să judece în permanenţă. Pentru a păstra iubirea trebuie să învăţăm să iubim imperfecţiunea.

–  Când omul nu poate să facă ceva, nu trebuie imediat să spunem despre el că nu vrea, ci să ştim că nu doreşte lăuntric să facă acel lucru şi, de aceea nu poate. El nu înţelege ceva.

–  Să nu gândim rău despre nimeni. Nu ştim ce resorturi lăuntrice au determinat un comportament anume al unui semen al nostru.

–  În fiecare pas al omului se ascunde întregul drum pe care l-a parcurs şi trebuie să-l parcurgă. „Ochii se îngrijesc iar mâinile înfăptuiesc” – spuneau înaintaşii noştri. „Frica are ochii mari.”  Ochii, altfel spus, conştiinţa noastră posedă o energie prea mică. Pentru rezolvarea oricărei sarcini este necesar ca pentru un anumit timp să frânăm conştiinţa şi să ne cuplăm la iraţionalism, deci, la sentiment. Aşa cum spun pictorii: o pictură trebuie începută cu sentiment, intuiţie şi terminată cu conştiinţă şi pricepere.

–  Când iubim în mod real putem să facem dialog şi educaţie.

–  Este uşor să schimbăm alte persoane dacă ne schimbăm, în profunzime, pe noi înşine.

–  Când în suflet apare neîncrederea în sine, o frică inconştientă, îndoiala şi depresia, noi, năzuind către Dumnezeu şi păstrând iubirea, încetăm să depindem de ideile şi sentimentele noastre. În aceasta constă esenţa dezvoltării. În fiecare secundă, noi depăşim dependenţa de lumea înconjurătoare, de dorinţele noastre, de conştiinţa noastră. Dar facem acest lucru nu printr-un salt gigantic, ci pas cu pas. „Calea este învinsă păşind pe ea”, – spuneau anticii. Important este să nu ne oprim.

–  Realitatea Divină apare când, în orice situaţie, păstrăm iubirea şi năzuinţa către Dumnezeu. Oamenilor să le spunem că este necesar să nu apeleze, în situaţii de durere şi greutăţi mari, decât la Rugăciune, prin care să păstreze iubirea pentru Dumnezeu în orice condiţii, acest gând le va da soluţia ce nu va duce la degradarea fiinţei umane aşa cum duc dependenţele de substanţe la care apelează unii, din păcate.

Apelând la Rugăciune, mintea noastră se conectează la Divin şi, fiind limpede, fie găseşte soluţii personale, fie ştie şi poate să  ceară ajutor adecvat situaţiei.

Lazarev spune:

–  „Este lipsit de sens să lupţi cu legile după care este condus Universul. Legea supremă a dezvoltării o constituie Legea unităţii şi a luptei contrariilor. Să încercăm să privim mai departe ca să vedem ce stă la baza acestei legi. Noi provenim din Iubire. Năzuim către ea şi ne întoarcem la Iubire. Legea dezvoltării universului este acumularea Divinului în toate şi întoarcerea la Dumnezeu. Iubirea este acel program suprem pe baza căruia se dezvoltă Universul. Din iubire se nasc dorinţele. Ele se identifică şi concurează cu iubirea. Dezvoltarea Universului constă în faptul că dorinţele, dezvoltându-se, se umplu tot mai mult cu iubire, asemănându-se  cu aceasta, se contopesc cu ea şi atunci timpul dispare.

Cauza şi efectul devin identice. Ciclul de dezvoltare a Universului se desăvârşeşte. […]

Conflictul întregului Univers se poate vedea în relaţiile dintre bărbat şi femeie. Principiul masculin şi feminin sunt legate de structura timpului. Sentimentalismul feminin luptă cu raţionamentul masculin, astfel atingând Divinul.

–  Democraţia presupune egalitatea tuturor în faţa legii, un acees larg la informaţiile cu privire la ceea ce se întâmplă în aparatul funcţionarilor publici şi posibilitatea schimbării acestuia dacă încetează să slujească poporul şi începe, ca o celulă canceroasă, să lucreze numai pentru sine.”

În legătură cu constatarea lui Lazarev că a diagnosticat în ultimul timp, dese îmbolnăviri grave la copiii ale căror mame se cufundă cu întreaga fiinţă în muncă, vă pot spune următoarele cuvinte din inima mea.

După ce am analizat cum au stat lucrurile în familia mea, unde eu am avut un serviciu foarte greu timp de peste 30 ani, am vorbit mereu cu mamele să nu rămână într-un serviciu greu, ci să stea cât mai mult acasă cu copiii, mai ales, când aceştia sunt mici. Studiile lui Lazarev mi-au confirmat părerile. Copiii pot aborda mama, sau un adult responsabil, când problema ce se iveşte în calea sa este rezolvabilă şi nu pleacă într-un anturaj nefast.

Nu pot să uit cum îmi spunea fiul meu, când era la adolescenţă, că avea de vorbit cu mine în timpul zilei şi eu eram la serviciu.

Seara, ieşea el pe afară şi nu mai povestea ce ar fi avut de   vorbit cu mine atunci.

Când telefona, secretara Comisiei parlamentare la care lucram, îi spunea adevărul, adică situaţia de fapt:

„mama ta e în şedinţă”.

El rămânea singur.  Avea nevoie să vorbească cu mama lui şi nu  primea acest sprijin.

Acestea sunt suferinţe pentru copii.

Ei sunt fragili, dacă nu suntem acolo să îi ajutăm, caută sprijin în altă parte, dar de cele mai multe ori unde nu trebuie.

De multe ori, copiii au pur şi simplu nevoie de prezenţa părinţilor sau a adulţilor, pentru o clipă, pentru o întrebare,

la care să li se răspundă atunci.

Regret enorm faptul că am avut un serviciu aşa de greu şi, de aceea,

nu am reuşit să îmi ajut sufleteşte mai mult copiii,

să fiu mai mult timp acasă când erau mici.

Jeniţa  Dodiţă Naidin