Însemnări de suflet

 

 

 Frumuseţea morală este temelia civilizaţiei

 

Credinţa în DUMNEZEU  este minunea minunilor!

Pentru că sufletul  nostru, spiritul nostru ne conduce viața, obișnuiesc să am în suflet, adică în conștiința mea,  gânduri pozitive și să  integrez idei în care cred și care sunt susținătoare ale vieții noastre cum este Ideea de Dumnezeu și, astfel, trăiesc cu seninătate chiar și în mijlocul greutăților vieții, unele de nesurmontat.

*

Există un text superb,

citit de mine undeva, demult,

pe care mi-l amintesc  deseori și încerc să mă ajut cu aceste cuvinte:

Omul ales nu poartă în suflet a grijilor povară

și spaima nu-l încearcă.

Deci, om ales se cheamă

cel senin și fără teamă.

*

Vă invit, cu drag, să citiți atât cuvintele mele, cât și cuvintele altor semeni ai noștri, plecați sau aflați încă aici pe Terra, pentru a comunica și pentru a trăi cu seninătate.

Acum, 16 august 2011, când scriu aici, pe blog  – invenție de care, până mai ieri, nici nu vroiam să aud -, 

mă gândesc la cuvintele următoare, scrise de Sfântul Arsenie Boca,

ce îmi dau liniște pentru că Îl simt pe Dumnezeu în Sinele meu:

Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptățile tale ci și de toată dreptatea ta.

Când stai în fața Domnului ești mai presus de lumea aceasta, mai presus de trăncăneala și cârteala vieții; ai, cu un cuvânt, ceva din liniștea mai presus de lume a lui Dumnezeu.

Părintele Teofil a spus:

Mânia în oamenii buni se naște moartă, se topește;  

în cei cuminți un ceas  trăiește;  

în semidocți trăiește luni, 

cinci ani în proștii cei din gloată, 

iar în mișei toată viața. 

Iar eu adaug: 

În oamenii deranjaţi,  tulburați sufletește  mânia trăiește până își vindecă această stare. 

Acei oameni care observă că sunt mereu supăraţi, mânioşi,

sau le spun ceilalţi că au această stare nenaturală,

sunt invitaţi să ceară ajutor pentru a scăpa de mânie, 

stare ce consumă o cantitate mare de energie.

Starea normală a omului este să fie senin, bun la suflet şi iubitor.

Încercaţi să aveţi, cât mai des cu putinţă, mintea şi sufletul îndreptate către Divinitate,

şi,   veţi obţine starea de seninătate şi iubire fără ajutorul nimănui.

Aşa cum vă poate ajuta mintea Dumneavoastră, îndreptată către Dumnezeu, nici un om nu vă poate ajuta!

Şi totuşi,  uneori,  momentul  când omul se poate ajuta singur, având mintea la  Dumnezeu,

vine   după ce omul a cerut sprijin  la unul din specialiştii din domeniul vieţii sufleteşti, cum ar fi:

  consilier,

psiholog,

preot duhovnic cu har,

psihanalist.

De aceea, este esenţial să cerem ajutor,  cerinţă care denotă că suntem evoluaţi şi dorim să   fim de  folos celor din jur.

*

Să citim din scrierile lui  S.O. Marden:

„Simţul moral este mai important decât inteligenţa.

Frumuseţea morală lasă amintiri neşterse acelui ce  a avut norocul să o privească vreodată.

Ea dă acelui care o are, o putere ciudată, neexplicabilă, dar dominatoare.

Este mai mult decât ştiinţa, decât arta, decât religia, este temelia civilizaţiei.

Inteligenţa este aproape nefolositoare acelui care nu are decât atât. Intelectualul sadea este o fiinţă necompletă, nenorocită, căci este incapabil de a realiza ceea ce înţelege.

Capacitatea de a prinde raportul lucrurilor nu-i fecundă, dacă nu-i însoţită  de alte activităţi: voinţă, imaginaţie, simţire, puteri organice şi mai ales simţul moral.”

***

Swett Orison Marden nu a fost om de ştiinţă,

dar marile adevăruri, marile taine ale universului, toate, sunt mai întâi presimţite de inspiraţi, şi apoi dovedite de savanţi.

„Aspiraţiile sufletului şi dorinţele inimii sunt cu totul altceva decât poftele. Ele sunt vestitorii a ceea ce poate să devină realitate. Ele arată de ce suntem capabili;ele dau măsura înălţimii idealului nostru şi ne precizează sfera activităţii noastre. Idealul nostru este schiţa care precedă realitatea, substanţa celor ce sperăm. Sculptorul ştie că idealul său nu-i o fantezie a închipuirii sale, ci o profeţie, un simbol a cea ce va întruchipa el cîndva în marmură.

Când începem a dori ceva din toată inima, creem o legătură între între acel lucru şi noi;

legătură cu atât mai tare cu cât dorinţa este mai arzătoare şi sforţarea pentru a o înfăptui mai înţeleaptă.

Ceea ce ne încurcă este că dăm prea multă importanţă aspectului material al vieţii şi nu destulă idealului.

Să ne deprindem a ne trăi în gândire idealul ce dorim să îl vedem realizat. 

Dacă dorim să rămânem tineri, frumoşi, trebuie să trăim cu mentalitatea tinereţii, a frumuseţii.

Să  gândim şi să spunem doar ceea ce vrem să fie realitate.

Suntem cu toţii fructul gândurilor noastre şi ajungem tocmai ceea ce suntem în ideea noastră cea mai secretă despre noi.

Obiceiul de a vedea zilnic în tine o fiinţă creată pentru a îndeplini o misiune divină,

perfect capabilă de a-şi realiza misiunea, îţi dă o nestrămutată încredere, o minunată putere şi o neîntreruptă încurajare.

De vrei să propăşeşti pe vreo cale oarecare, îndreaptă-ţi gândurile în această direcţie, dându-le cât mai multă atenţie.

Nu-i posibil nimănui să ascundă prea mult timp ceea ce-i ocupă în mod obişnuit gândurile;

expresia feţei şi felul de viaţă îl dau de gol.

De aceea trebuie să veghem ca emoţiile şi gândurile noastre să fie mereu superioare, nobile, şi folositoare.

Hotărăşte-te să nu ai niciodată nimic comun cu gândurile sau acţiunile de calitate inferioară;

tot ceea ce faci să poarte pecetea perfecţiunii.

Credinţa priveşte înainte şi vede lucruri pe care ochiul nu le vede.

Credinţa este substanţa lucrurilor la care sperăm, schiţa imaginii lor;

substanţa reală şi nu numai o reprezentare mentală.

În dosul credinţei, în dosul speranţei, în dosul dorinţelor adânci ale inimii noastre,

dacă sunt şi legitime, este o realitate potenţială.

Ceea ce credem cu tărie devine un ferment creator. Viziunea unei familii frumoase, a unui cămin plăcut, înfloritor, dorinţa de a fi o persoană capabilă să poarte răspunderi mari sunt germeni creatori. Toate gândurile să fie îndreptate către scopul propus în viaţă.

Persoana care păstrează atitudinea mintală cea adevărată şi care luptă serios, cinstit pentru atingerea scopului, îl va realiza, sau măcar se va apropia mult de el. Este o formidabilă putere creatoare într-o neîntreruptă concentrare a spiritului asupra unei dorinţe sau ambiţii.

Gândurile seamănă cu nişte rădăcini care s-ar întinde în toate direcţiile oceanului cosmic al energiilor acumulate, şi care îţi atrag, prin vibraţiile şi prin afinităţile lor, mijloacele de a le înfăptui.

Nici un om nu are datoria să rămână într-un mediu în care este mereu supus unor influenţe care îi distrug ambiţiile, idealurile sale legitime şi care îl menţin într-o stare de greutăţi şi sărăcie. Noi oamenii suntem de origine divină, suntem după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să privim în sus, spre ceruri.

Să avem o nestrămutată încredere în izvorul nesecat al puterilor spirituale.

Acela care vrea să reuşească, trebuie să creadă în succes cu cel mai  stăruitor optimism.

Gândurile au puterea magnetică de a atrage ce este asemănător.

Obiceiul de a privi toate cu credinţă şi încredere în loc de a le vedea cu îndoială şi nesiguranţă, obiceiul de a crede că cea ce ţi se va întâmpla va fi bun, că binele va triumfa, că armonia şi sănătatea sunt realităţi, iar boala numai o lipsă trecătoare,

este ceea ce  se numeşte atitudinea optimistă, care, până la urma urmei, va preface lumea.

Optimismul este constructor. El este pentru om ceea ce soarele este pentru vegetaţie.

Facultăţile noastre mintale prin el cresc, prosperă, după cum plantele şi copacii cresc şi înfloresc prin SOARE.

Nu te preocupa de  cele ce nu ai vrea să ţi se întâmple.

Atitudinea noastră mintală pe care o luăm faţă de munca noastră şi faţă de scopul pe care îl urmărim are o foarte mare importanţă.

O inevitabilă nereuşită îi urmăresc pe cei care nu  văd decît partea rea a lucrurilor, care prezic numai răul. 

Acest fel de oameni îşi atrag ceea ce mintea lor vede mereu, ceea ce aşteaptă, ceea ce cobesc.

Nimeni nu poate să îşi atragă ceea ce nu este de aceeaşi natură cu el.

Orice lucru radiază propria sa substanţă şi atrage ceea ce îi  seamănă. 

Omul care vrea să fie fericit şi norocos trebuie să se gândească la noroc şi fericire.”

Aceste cuvinte ale lui Marden sunt scrise demult, dar scrieri recente,  din domeniul spiritualităţii, cu alte cuvinte, spun acelaşi lucru.

17 august 2011    Jeniţa Naidin

***

 

 

Un cuvânt din scrierile Părintelui Teofil:

Mai zilele   trecute, nu știu la ce slujbă, eram în biserică, am constatat că am trei gânduri de-odată.  Și am zis: Domnule, uite, vezi, așa-i mintea. Mintea-i făcută să nu stea la un singur gând. De ce? Pentru că numai așa poate fi lucrătoare în  viața de toate zilele.  La mine vin de multe ori oameni și-mi spun că nu le stă mintea la rugăciune, nu le stă mintea la slujbă. Și-mi dau seama că-i așa, că nici a mea nu stă. Și-atuncea zic: dragă, ăsta nu-i păcat, asta e o neputință.

Ştim că nu e  cugetul omului cum e cugetul lui Dumnezeu.

Numai atunci ești cu adevărat purtător de Dumnezeu când ai gândurile lui Dumnezeu în tine. Dacă n-ai gândurile lui Dumnezeu în tine nu ai cum să fii purtător de Dumnezeu și locaș al Lui.

Ca să avem gânduri pozitive în minte, trebuie să le adunăm din Evanghelie, din scrierile Sfinților Părinți și  din lucrări laice pozitive, educative.

Părintele Teofil spune:

De exemplu, eu am citit, când  eram tânăr, romanul  Mara  de Slavici. Acolo se punea o problemă în legătură cu o situație:

Persida fugise cu un bărbat pe care nu-l voia familia ei, mama ei; și s-a așezat la Viena și de acolo a scris o scrisoare fratelui ei, lui Trică, cerându-i s-o roage pe mama s-o ierte. Și așa mult mi-a plăcut răspunsul mamei ei:

– Păi eu o iert, că doar eu i-s mamă!.  

Iată, un gând din literatura laică ce-ți poate lumina viața și gândurile: Cum să n-o iert, că dor eu sunt mama ei?!-.

Sau din Moara cu noroc, tot din Slavici:

cel de la Moara cu noroc, Ghiță, zicea că cea mai mare suferință a lui, când era la închisoare, a fost aceea că se gândea ce-or să zică ceilalți copii către copiii lui:  

-Mă, tată-tău a fost un hoț!-. 

Sunt niște lucruri  duioase, niște lucruri care te impresionează, care-ți rămân… și pe care e bine să le aduni, oriunde le găsești.

Să ne rugăm la  Dumnezeu să ne dea  gânduri bune. 

***

  Sfântul Serafim de Sarov

Adevăratul scop al vieții  creștine constă în dobândirea Duhului  Sfânt al lui Dumnezeu.

Cu adevărat  totul constă în paza poruncilor lui Dumnezeu.

***

25 august 2011    Jeniţa Naidin

    Vă invit să citim   din scrierile lui Georges Barbarin:

Adevăratul om din noi nu este

nici cel al acțiunii noastre,

nici cel al vorbelor noastre, 

ci cel al gândurilor noastre.

 

… Prietenul dumnezeiesc cunoaște nevoile și slăbiciunile noastre. El ne împrumută imensa Lui virtute, cunoștința Lui exactă, înțelegerea Lui totală. El este un fel de râu tainic în care sufletul omului se scufundă ți se reîmprospătează. Nu vă mai  luptați  singuri cu voi înșivă deci, ci alături de Puritatea însăși.

Nu vă speriați de fantomele imaginației  voastre, nu alungați cu forța gândurile obsedante, pentru că nu vor pieri, ci chemați-L pe Dumnezeu chiar fără să  vă  concentrați prea tare. Chemați-L  însă mereu, ca un leit-motiv, mecanic – Dumnezeule, Hristoase Dumnezeule, Hristoase Dumnezeule-, până ce obsesia va dispărea.

Stăpânul vine totdeauna la apelul  vostru disperat. El umple încet  mintea voastră și nici o obsesie nu mai rezistă.  Adevăratul om din noi nu este nici cel al acțiunii noastre, nici cel al vorbelor, ci cel al gândurilor noastre. Omul este ceea ce gândește, nu ceea ce arată. Gândirea este un dar dumnezeiesc. Este puterea universului. Omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este dăruit cu darul gândirii, ca și Dumnezeu. El gândește asemenea lui Dumnezeu, cunoaște binele și răul. Dintre toate creaturile, doar omul a fost înzestrat cu cea mai minunată zestre. Iar noi o neglijăm, o risipim la întâmplare, ba chiar o lăsăm într-un colț neutilizată. Orice energie poate fi folosită fie pentru a construi, fie pentru a distruge. Forța gândirii poate fi pusă în slujba virtuții sau a viciului, a răului sau a binelui. Puterea gândirii este superioară oricărei puteri naturale, căci ea este cauza  celorlalte. Tot ceea  ce există în universul vizibil este născut prin miracolul  gândirii, care a conceput totul în universul invizibil mai întâi. Ideea este tatăl și mama  oricărei apariții, oricărei forme. Ideile nu ne aparțin decât un moment, apoi ele sunt împrăștiate în lume. Bune sau rele, avem puterea să le acceptăm sau nu. Dacă le-am aprobat, ele ne devin legitime și cresc nemăsurat de mult, după ardoarea noastră. Fug în afara noastră, iradiază din noi cu o viteză de milioane de ori mai mare decât viteza luminii.  Aceste idei migrează, dar nu cum dorim noi, ci în toate direcțiile, ca niște săgeți ce pătrund  în alte creiere omenești, și acolo se amplifică și mai mult, fie în bine fie în rău. Responsabilitatea pentru ideile care pornesc de la noi este enormă. Culpabilitatea noastră este limitată în domeniul cuvintelor, dar este nesfârșită în domeniul gândirii; acolo este universală și continuă. Când o idee rea vă vine în gând, îndepărtați-o  fără  duritate, încet, înlocuind-o cu alta mai bună, și concentrați-vă asupra acesteia. Nimeni nu scapă de gânduri rele, apăsătoare, rușinoase, care dau târcoale minții omenești neîncetat. Acesta e războiul nevăzut.  Nu suntem vinovați de ideile urâte care ne vin, dar ne facem vinovați pentru acceptarea și rumegarea lor.


***

Duminică, 28 august 2011

Citesc din scrierile lui Georges Barbarin:

A trăi fără încercări înseamnă a trăi fără viață

Viața este, în fond, o neîncetată adaptare și o evoluție spre perfecțiune, în urma  luptei între bine și rău. Toate încercările sunt elemente ajutătoare în această evoluție spre desăvârșire. Niciodată să nu vă plângeți de încercări, ci descifrați-le, disecați-le, căutați să înțelegeți sensul lor. Acest studiu făcut cinstit și cu atenție vă va aduce un mare progres în conduita voastră. Încercările nu vin niciodată la întâmplare, ele sunt precise, matematice, proporționate după forțele și posibilitățile fiecăruia. Dacă ceva vi se pare greu de suportat pentru ființa voastră delicată, cereți imediat ajutorul și sprijinul Prietenului și El vă va purta sarcina.

Cine cere acest ajutor mai des îl obține din plin. Curaj deci! În orice încercare strigați-L pe Prietenul divin!  Dacă ați greșit, nu vă neliniștiți! Nu târâți după voi, ca o piatră grea legată de gât, greșeala voastră. Mărturisiți greșeala din conștiința voastră și îndepărtați-o. Ea este o experiență ce nu trebuie repetată, iar nicidecum un balast care să vă îngreuneze mișcarea în viitor. Ea este chiar o bogăție pentru instruirea omului. Fără greșeli, evoluția spre desăvârșire nu este posibilă.

Greșelile sunt deci necesare, inevitabile. Principalul este să  tragem concluzii la fiecare  eroare. Busola invizibilă este HRISTOS. Este biroul adevărului.  Acolo vom găsi  orice explicație, orice instrucțiune. Întrebați mereu la acest birou:  Ce este viața mea?  Unde este calea ei? Am căzut, ce voi face acum? Răspunsul va veni la fel ca bunului samaritean care a pansat rănile celui căzut între tâlhari. Vă plângeți de singurătate, de exil, de lipsa de prieteni, de lipsa de pace și de familie? Această limitare în spațiu și în timp a uneia din cele mai nobile aspirații omenești este aproape singura cauză a tuturor suferințelor și nostalgiilor omului.  Dacă L-am iubi pe Dumnezeu, nu ne-am mai simți niciodată singuri și izolați.

Din textul de mai sus, în primul rând eu am  învățat și Îl iubesc pe Dumnezeu din suflet.

***

  Sfântul Serafim de Sarov

Adevăratul scop al vieții  creștine constă în dobândirea Duhului  Sfânt al lui Dumnezeu. Cu adevărat  totul constă în paza poruncilor lui Dumnezeu.

***

Tagore a scris o rugăciune pentru Stăpânul universurilor:

Aceasta este ruga mea, Stăpâne

Aceasta este ruga mea, Stăpâne – izbește, izbește la rădăcina sărăciei din inima mea! Dă-mi tăria să pot ușor răbda bucuriile și-ntristările mele!  Dă-mi tăria să-mi fac iubirea rodnică în dărnicie!  Dă-mi tăria să nu dezmoștenesc săracii și nici să-mi frâng genunchii naintea puterii nerușinate! Dă-mi tăria să-i dau aripi cugetului deasupra nimicurilor zilnice!  Și dă-mi tăria să-mi supun tăria doar vrerii tale prin iubire!

***

29  august  2011

Cuvintele lui Dalai Lama

( din cartea: Emoțiile distructive, 2005)

Mare parte a suferințelor umane apar ca urmare a emoțiilor distructive, așa cum ura hrănește violența, iar nevoia acută alimentează dependența. Una dintre cele mai importante responsabilități ale noastre, ca ființe pline de grijă față de semenii noștri, este aceea de a căuta să reducem pierderile omenești provocate de astfel de emoții, scăpate de sub control. Simt că atât budismul, cât și știința pot aduce o contribuție importantă la îndeplinirea acestei misiuni.

Budismul și știința nu se constituie în perspective opuse asupra lumii, ci mai degrabă în abordări diferite, care vizează aceeași finalitate: căutarea adevărului.  În educația budistă, explorarea realității este un aspect esențial, iar știința oferă propriile căi de desfășurare a acestei explorări. Deși obiectivele științei pot fi diferite de cele ale budismului, ambele căi de căutare a adevărului lărgesc cunoașterea și înțelegerea noastră.

Dialogul dintre știință și budism este o conversație cu două sensuri. Noi, budiștii, putem folosi descoperirile științei pentru a ne clarifica perspectiva asupra lumii în care trăim. Dar și oamenii de știință pot folosi unele dintre învățăturile budiste. În numeroase domenii, budismul poate contribui la lărgirea înțelegerii științifice, iar dialogurile de la Institutul pentru  Minte și Viață s-au concentrat asupra unora dintre acestea.

De pildă, în ce privește activitatea minții, budismul posedă o cunoaștere ezoterică veche de secole, care a suscitat interesul cercetătorilor din domeniul științelor cognitive și neurologiei, precum și al celor care studiază emoțiile, aducând contribuții semnificative la înțelegerea acestora. În urma discuțiilor noastre, mai mulți oameni de știință au plecat cu noi idei idei de cercetare în domeniile lor. Dar, pe de altă parte, și budismul are de învățat din știință.     
***

***

10 septembrie 2011

 Sunt situații în care pe om doar Dumnezeu îl poate ajuta!

Azi, 10 septembrie 2011,

mă gândesc la aceste cuvinte ale lui  EINSTEIN Albert.

” O fiinţă umană e parte dintr-un întreg numit Univers. Aceasta experimentează gândurile şi sentimentele sale ca pe ceva separat de rest, un fel de iluzie optică a conştiinţei.  Această iluzie este o închisoare pentru noi care ne restrânge la dorinţele şi afecţiunile noastre personale, opunându-ne împotriva puţinelor persoane apropiate.

Datoria noastră trebuie să fie aceea de a ne elibera de această închisoare, lărgind cercul nostru de cunoaştere şi compasiune spre a include toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei.

***

***

 Un eveniment fericit spălat de lacrimi

În zilele de 16 și 17 septembrie 2011, prin grație divină,

am fost și am îngenunchiat

și m-am  închinat la mormântul părinților mei,

am aprins lumină, am stat un pic pe iarbă și troscot

în curtea unde m-am născut și am copilărit,

am privit turla bisericii din Dumești,

de dincolo de Băcești…. am lăcrimat…..

…..  Dorul de părinții plecați la CER,  singurătatea

sunt  DURERI

spălate cu cristalul LACRIMLOR ce curg dintr-un izvor

creat de  Dumnezeu fiecăruia dintre noi…

La întoarcerea  spre casă,

m-am închinat în Mănăstirile Sfântul Mina și Voroneţ

Jeniţa  Naidin