Ioan Alexandru – 16 Septembrie 2019

Motto:

Se-aude câte-un fluture plângând

Ioan Alexandru – Poezia ROMÂNIA

Sunt la Poetul Ioan Alexandru 17 Februarie 2018

Astăzi, sunt 19 ani de când a Plecat în Eternitate marele nostru Poet Ioan Alexandru.

Catapeteasma Bisericii vechi M. Nicula foto jenița Naidin febr. 2018

În 17  Februarie 2018 se împlineau  22 ani  de când Mama mea se întâlnea  cu tatăl meu în Lumea Drepţilor.

Având musafiri de la Bucureşti, ca de obicei, i-am condus prin locuri de  cultură,  prin mănăstiri:

Muzeul Liviu Rebreanu,  Mănăstirea Salva,  Mănăstirea Nicula.

Le-am povestit despre Ioan Alexandru şi am făcut fotografii la mormântul său.

Iată fotografii:

interior Biseria M Nicula foto j.n.
17 februarie 2018 la mormântul Poetului
Piatra de amintire Ioan Alexandru foto jenița naidin febr. 2018
Oameni la rugăciune M. Nicula foto j. naidin
Sunt la ușa Catedralei în construcție de la M. Nicula febr. 2018

Vă invit să citim câteva cuvinte despre Ultimul drum al unui Poet, dar şi crâmpeie din activitatea sa.

Texte de pe internet:

            «Pe 16 septembrie 2000, poetul se stinge din viață la Bonn (act nr. 5342 înregistrat la Primăria Sectorului 5 din București).

Este adus în țară cu un avion militar, datorită interesului manifestat de Președintele țării. Dar nici Uniunea Scriitorilor (deși Ioan Alexandru era membru al Uniunii Scriitorilor și a fost și în conducerea Uniunii), nici Parlamentul României (deși a fost parlamentar) nu s-au ocupat de înmormântarea poetului. N-a fost depus la Uniunea Scriitorilor, n-a fost depus la Palatul Parlamentului, n-a putut fi depus la Patriarhie… A poposit un timp la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, dar n-a putut să-și doarmă somnul de veci nici aici.

Prin grija lui Bartolomeu Anania a fost dus și înmormântat la Mănăstirea Nicula. A plecat din Capitală și a străbătut țara într-o ultimă călătorie, prin plaiurile pe care le-a cântat în Imne, spre inima Transilvaniei, cu un popas mai lung de reculegere în Catedrala din Alba Iulia.”.

***

„La Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române din București, a apărut, în traducerea lui Ioan Alexandru, cartea lui Wilhelm Nyssen, „Frescele Bisericii ortodoxe Sfântul Ioan Botezătorul – Ferentari din București“.

În 1987, la Tokio, primește „Medalia de aur”, conferită unui mare poet creștin.

Scrie un cuvânt înainte, „Rolando Certa“, la volumul de poezii „Surâsul Korei“ de Rolando Certa, apărut la Editura „Facla“ din Timișoara (traducere de Ștefan Damian; postfață de Eugen Dorcescu).

În 1988 i se publică volumul „Imnele Maramureșului“, la Editura Cartea Românească

În 1989, pe 21 Decembrie, participă la manifestațiile revoluționare din București. „Socot că lupta pe care am dus-o ca poet să-mi scot cărțile creștine într-o perioadă atee, a fost tot o luptă! Însă nu a fost așa de deschisă și nu s-a putut manifesta în sfera politicului, dar, după, Revoluție, dreptul de-a fi atât de deschis în Parlament mi l-am obținut în noaptea de 21 Decembrie ’89, când mi-am luat rămas bun de la soție și copii – a venit și soția mea cu mine la manifestație, a stat o vreme, a plâns că o las singură cu cinci copii, întrucât se trăgea! Deci m-am despărțit de soție, care mi-a spus: „dacă așa îți este soarta, Dumnezeu să fie cu tine, eu merg acasă la copii!” Eu am rămas acolo în stradă. Fără să îmi dau seama a fost o noapte hotărâtoare, care a schimbat soarta României! Sunt fericit în vecii-vecilor că în noaptea de 21 Decembrie ’89, când s-a hotărât soarta – și încă erau la putere dictatorii, pentru că abia pe data de 22 Decembrie (după vreo 30 și ceva de ore) au plecat – am luat parte la manifestația din Piața Universității și am fost martor la evenimentele de acolo, cu o cruce în mână, cu Sfânta Scriptură și cu Icoana Mântuitorului. Le țineam predici soldaților să nu omoare! Nu era nici un preot din păcate acolo! Sau cel puțin eu nu am văzut. Și m-au întrebat – lângă trupurile cu sânge vărsat pe caldarâm, lângă Universitate – „Ești popă?”, pentru că făceam rugăciune! Zic, „Da, sunt popă!”, „Hai, domnule părinte!”. Atunci se lăsau jos, iar eu făceam slujbe noaptea, acolo pe sângele vărsat. A doua zi s-a schimbat soarta României! După ce a fugit Ceaușescu, am ajuns la Televiziune, apoi m-am întors acasă. În seara aceea s-a înființat, în casa mea, Partidul Național Creștin Țărănesc.” (Emil Șimăndan, „Dialoguri cu Ioan Alexandru“, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001).

Pe 8 aprilie 1990, seara, a vorbit în Catedrala mitropolitană din Timișoara, numind Timișoara „Ierusalimul neamului românesc”. A participat și Mitropolitul Nicolae Corneanu.

Este ales deputat de Hunedoara în Parlamentul României.

În 1991 publică volumul „Bat clopotele în Ardeal“, Editura Făt-Frumos, București, o fascinantă carte despre sat și copilărie.”»

*

Odihneşte-te în Pace drag Poet Ioan Alexandru!

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Luni,  16  Septembrie 2019  

Bistriţa 

Piatra de la Locul de veci a Poetului Ioan Alexandru foto Jenița Naidin 17 Februarie 2018

*