Ioan Alexandru – IUBIRE

ZOE DUMITRESCU BUŞULENGA  spunea,

în anul 1982, despre Poetul Ioan Alexandru:

„Astăzi poetul cu chip luminos, de etern copil, se află în plină rodnicie a înzestrării sale creatoare. Dar aşa cum nu încetez să spun, el va rămâne veşnic pentru mine unul din cei patru tineri care, în anii 60, au izbândit, cu obstinaţia îndârjită a credinţei lor în autenticitatea, în adevărul artei, să schimbe datele fundamentale ale crugului liricii româneşti, să lumineze din nou, într-o reîmprospătată primăvară creatoare, destinul, înnourat pentru o vreme, al poeziei noastre.

[…]

La 23 de ani, în 1964, volumul de debut, Cum să vă spun, trăda o conştiinţă sigură de artist şi de om.

… însetat de plenitudine ca şi de sacru într-un fel instinctiv ca tot ţăranul român, poetul a pornit într-o uriaşă aventură a intelectului şi a spiritului care avea să-l împlinească şi nu atât să-l modifice. A învăţat greaca şi ebraica, limbile în care cuvântul păstra închisă taina sacrului şi deci valoarea de logos (ca să traducă mai târziu Imnele pindarice şi Cântarea Cântărilor).

Şi astfel mereu începutul, Rădăcina, şi mereu sfârşitul care înseamnă întoarcere întru ţărâna patriei, ca în Transilvania, întoarcere după tipicurile tradiţionale:

Pe dealu-acesta-n satul transilvan

Copiii mei să mă-ngropaţi pe mine

Pe-aceste blânde culmi dumnezeieşti

Să îmi petreceţi sufletul cu bine.

 

Să fie codrul verii înflorit

Ca nimenea să nu mă bage-n seamă

Cum voi pleca în Patrie-ndărăpt

Ca un bănuţ legat într-o năframă…

 

[…]

… în viziunea lui Ioan Alexandru există şi o sfinţenie a eroilor, o sfinţenie a mesajului jertfei transmis urmaşilor. Şi nu lipseşte dintre ctitori nici Brâncuşi, a cărui Columnă  e socotită, pe bună dreptate, ca orice operă mare, jertfă şi sanctuar şi versurile poetului o spun ritos:

Unde e jertfă e-nceput de ţară

Pentru cei duşi şi cei ce vor veni.

(Brâncuşi la Târgu Jiu)

Puţin mai departe aceeaşi  columnă dobândeşte atribute de axis mundi, de scară suitoare şi coborâtoare, în versurile din Columna lui Brâncuşi.”.

 

După ce v-am propus câteva din avizatele cuvinte ( am selectat prea puţine din ampla şi deosebit de importanata pentru critica şi istoria literară,  Prefaţă de 20 pagini),  scrise de minunata ZOE DUMITRESCU BUŞULENGA, vă invit să citim două poeme  ale lui Ioan Alexandru  pe care le-am cules la calculator din cartea sa din anul 1982,  Editura Minerva, dedicată Ulvinei şi celor cinci copii ai lor:

 

EGO  ZENOVIUS[1]

 

Eu Zenovie ţăran transilvănean

În anul două sute şi mai bine

Depun în faţa dreptului roman

Această cruce-a sângelui din mine

 

Mărturisesc c-am devenit creştin

Întors acum de la păgânătate

Strămoşii mei sunt dacii cei bătrâni

Cum îi vedeţi în stâne şi fosate

 

Eu din Biertan cu toată casa mea

Cred cu părinţii mei în Nemurire

Atâta doar că nu numai în duh

E o putere dincolo de fire

 

Ca şi în peştera acestui trup

A început vecia să se lase

Cum dovedeşte Domnul Înviat

După Scripturi în carne şi în oase

 

Această taină pulbere sub noi

E tot atât de limpede şi sfântă

Ca aurul ce sângeră-n noroi

Ca şi suflarea care ne cuvântă

 

Şi-această Dunăre şi-acest Carpat

Şi codrii holdelor pe bărăgane

Venit-a vremea cu văzduh cu tot

Să le strămut ca Patria-n icoane

 

Spiritul foc prin apă mi s-a dat

Şi-am dobândit sfinţenie în limbă

Şi graiul meu hirsut şi păduros

În cântec pur de-acuma se preschimbă

 

Din vârful munţilor de pe săgeţi

Nu mă mai varsă sufletu-n afară

Acolo în adâncuri de mormânt

Voi pogorî să-ntemeiez o ţară

 

Pe oasele acestui crezământ

Cu toată vlaga focului din mine

Ego Zenovius ţăran transilvănean

În  anul două sute şi mai bine…

 

IUBIRE 

 

Iubirea nu-i decât această

Curată împăcare pe pământ

Un om se dă cu grijă la o parte

Să poată trece trandafirul sfânt

 

Iubirea nu-i decât mireasma

Rămasă după crinul ce-a trecut

Din care-ţi faci cămaşă pe măsură

Să poţi trăi pe lume nevăzut

*

Ioan Alexandru a plecat în Eternitate pe 16 septembrie 2000, la vârsta de 59 ani,

şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii NICULA, judeţul Cluj.

*

 

Spre o Lumină caldă,

Miercuri, 3 Iunie 2015                                        Jeniţa Naidin

 



[1] Piesă votivă din secolul IV e.n. de la Biertan-Sibiu, aflată într-un muzeu străin.