Ioan Pintea – Proximităţi şi mărturisiri

Cărţile-jurnal sunt lucrări agreate cu atât mai mult atunci când autorii lor sunt contemporani cu noi.

În opinia mea, o carte-jurnal este şi volumul „Proximităţi şi mărturisiri” publicat de remarcabilul scriitor Ioan Pintea la  Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012.

Iată o lucrare care ne pune la îndemână, de-a gata, texte din Sfânta Scriptură, exegeze ale autorului sau ale altor teologi asupra unor texte din Biblie, păreri despre numeroase opere literare şi despre mulţi scriitori şi artişti, invocă momente din cultura lumii, dar şi gânduri şi sentimente personale sau din propria familie, precum şi evenimente culturale şi călătorii trăite de autor împreună cu soţia şi copii săi.

Cuprinzând note de jurnal, nedatate, deşi unora le întrezărim momentul în timp, fiind raportate la evenimente cunoscute din cultura lumii sau a ţării, aşezate într-o ordine bine gândită de autor, volumul preotului-scriitor  Ioan Pintea este suficient ca un om, care îl citeşte cu mintea, cu sufletul şi iubindu-L pe Dumnezeu, să se simtă îmbogăţit spiritualiceşte.

Este o lucrare complexă şi cu un conţinut demn de un ghid de vieţuire în Iubire pentru Dumnezeu, energizant şi instructiv.

Chiar şi un om ca mine, cu o vârstă înaintată şi fiind o veche cititoare, afirm că am parcurs o lectură ziditoare pentru suflet, prin care am luat cunoştinţă de multe informaţii noi şi importante, de care nu aveam ştiinţă până acum.

Am aflat opinii, ale autorului sau ale altor oameni de cultură sau teologi citaţi, care îmi sunt de folos, care mă ajută şi care îmi completează informaţiile necesare din domeniul spiritualităţii.

Pentru că am citit, în ultimii ani, mai multe cărţi scrise de Domnul Părinte Ioan Pintea, şi l-am ascultat personal ca moderator al multor evenimente culturale, de câte ori am observat că citează, în cartea „Proximităţi şi Mărturisiri” din scrierile unor personalităţi, şi foarte des din N. Steinhardt, m-am gândit cât de smerit este acest autor.

Spun acest lucru ştiind că, multe din aceste citate ziditoare, îndrumătoare pentru comportamentul frumos al omului, sunt şi ale interiorului dânsului, le aplică în modul cum funcţionează domnia sa, dar, totuşi, transcrie cuvintele celorlalţi!

Rar întâlnim astfel de oameni ce au în caracter, ca trăsătură,  nestemata modestiei!

Continui să mă refer la câteva gânduri ce s-au ivit în mintea mea în timp ce am parcurs această operă de excepţie, tipărită pe 307 pagini.

Adevărul pe care noi îl ştim, şi anume, că o carte publicată şi citită are doi autori, adică pe cel care a scris-o şi pe cel care a citit-o, este evidenţiat, la mine, pentru unele opere, prin ceea ce scriu, direct pe paginile cărţii, în timpul lecturii.

Referitor la gândurile noastre greşite, gânduri ce vin în mintea noastră, vrem, nu vrem, avem fiecare dintre noi soluţii să le alungăm, să le înlocuim.

Personal, las un pic acel gând, dar concomitent mă gândesc la Dumnezeu şi apoi înlocuiesc gândul greşit (care poate fi de teamă, de îngrijorare, de grabă într-o anumită privinţă) cu un alt gând bun şi cu posibilitatea de a analiza consecinţele celuilalt gând, şi merg mai departe. Pentru mine, mintea la Dumnezeu şi trupul nevoinţei este soluţia de ani de zile şi astfel, am odihnă şi libertate. Vin şi momente grele, dar le trec cu ajutorul credinţei, a Rugăciunii.

Ioan Pintea ne arată cum procedează: „În ceea ce mă priveşte am o soluţie terapeutică. Când mă aflu într-o asemenea situaţie îmi repet cu voce tare de mai multe ori: Mută-ţi mintea! Mută-ţi mintea! Pe înălţimea gândurilor înalte, pe munţii înalţi şi ascuţiţi ai lucidităţii duhovniceşti. Limpezeşte-te! Lămureşte-te în focul înălţimilor!”

Întâlnim, încă de la începutul cărţii, texte splendide din care înţelegem că doar Iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi recunoaşterea acestei Iubiri de către noi ne ajută să trăim minuni.

Preotul Ioan Pintea, povestindu-ne despre ajutorul primit de la Dumnezeu când a scris Canonul Sfântului Pahomie de la Gledin spune:

„A fost o experienţă poetică şi duhovnicească fără egal. […] …pentru că numai acest text sfânt mi-a oferit ocazia de a nu exista ca Autor. Scriindu-l, m-am pierdut, m-am nimicit de bunăvoie în conţinutul lui. Nu eu, ci Altcineva îmi purta mâna şi mintea. Acum pot să spun doar atât: facerea lui m-a devorat, m-a desfiinţat ca Autor. Aleluia!”

Prin publicarea însemnării din Jurnalul său, Ioan Pintea ne confirmă minunea trăită. Splendid!

Din cartea: „Proximităţi şi Mărturisiri” observăm că Părintele Ioan Pintea este un dedicat cititor de Jurnale publicate.

Dintre Jurnalele amintite în cartea de faţă, să ne oprim doar la o referire:

„O lectură de zile mari. Mult aşteptată. Biografia unui destin misionar – Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann (1973-1983). Uluitor. Fascinant. […] Când am citit Euharistia. Taina Împărăţiei, capodopera teologică a Părintelui Alexander, am simţit dintr-o dată că într-adevăr ortodoxia poate să devină vie, dinamică, tainică şi mântuitoare. Ce spune Părintele Schmemann în acest jurnal de-a dreptul excepţional? Acuză găunoşenia, rigiditatea, „falsitatea religiozităţii”, meschinăria unor credincioşi, sobrietatea lor lipsită de veselie şi talent. Ce mult i-ar fi plăcut lui Nicolae Steinhardt această remarcă: lipsa de veselie şi talent! […]

Poezia autentică este greu de realizat, pe când erudiţia se dobândeşte mult mai uşor”.

 

Spuneam că, deşi nedatate, unora din textele Jurnalului publicat de Ioan Pintea în „Proximităţi şi Mărturisiri” le întrezărim momentul în timp, fiind raportate la evenimente cunoscute din cultura lumii, a unor personalităţi sau a ţării.

Acest lucru s-a întâmplat şi cu textul scris ca urmare a trecerii în Eternitate a Monicăi Lovinescu în 20 aprilie 2008. Acest eveniment îi oferă autorului, pe lângă faptul că o pomeneşte la Sfânta Liturghie, rememorarea unor evenimente din viaţa sa.

Iată unul din care observă miracolul născut din scris şi citit:

Ioan Pintea a publicat, într-o carte, cuvintele pe care i le spusese Steinhardt, cu privire la momentul când va fi în faţa Dreptului Judecător, Dumnezeu.

Textul a fost citat într-o cronică de criticul Gheorghe Grigurcu, iar Doina Jela i l-a citit Monicăi Lovinescu, la cererea ei, cu zece zile înainte de a pleca „Vocea” pe Marele Drum.

La auzul frazei, ce aparţinea lui Steinhardt:

« „Mă voi apăra cu străşnicie în faţa lui Dumnezeu, mă voi bate pentru mântuirea mea”, Doina Jela a observat cum Monica Lovinescu, care respira prin tubul de oxigen şi nu mai putea fuma de două luni, a tresărit, a spus: colosal! şi a cerut o ţigară.

A renăscut din cenuşă „la sunetul unei fraze bine strunjite şi pline, unica formă de nemurire”».

Menţionăm că N. Steinhardt i-a fost Monicăi Lovinescu un vechi prieten.

Luând cunoştinţă de cele de mai sus, trăite de Ioan Pintea, mă bucur să constat că aceasta este sincronicitatea pe care doar Mintea Universală o poate realiza! Cum să nu îl iubesc pe Carl Gustav Jung!

Urmare acestei Întâlniri uluitoare, la care nici nu a visat să contribuie, Ioan Pintea scrie: „Nici nu ştiu ce să spun. Sunt de-a dreptul topit. Din câte înţeleg am reuşit. Am reuşit! Am reuşit, prin acest fragment, prin intermediul lui Gheorghe Grigurcu şi al Doinei Jela, să-i pun faţă în faţă, într-un ceas de cumpănă, pe N. Steihardt cu Monica Lovinescu.

E de-ajuns pentru un biet ucenic. E reverenţa mea supremă în faţa „Vocii”, care, alături de Steinhardt, Şora, Noica, Alexandru, Stăniloaie, Paleologu, Ierunca, Balotă, Creţia, mi-a modelat tinereţea.”.

Sunt, în minunata carte Proximităţi şi Mărturisiri, adevăruri ştiute de mine, dar, citite aici, în contexte fericite, mi s-au părut ca  fiind mai mult ale  mele, le-am simţit mai mult integrate pentru a fi trăite.

Preotul Ioan Pintea spune:

„Credinţa e dincolo de orice confort. E o fericire. E fericirea! De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede, îi spune Mântuitorul tatălui întristat şi necăjit din pricina copilului demonizat.

Credinţa e un dar care trebuie câştigat. Nu e de-a gata. E necesar un efort de conştientizare, de valorificare a acestui dat, o reflecţie lucidă asupra seminţei care stă să odrăslească […] e cu putinţă credinţa în orice suflet de om. Credinţa se fundamentează pe rigoare, realism duhovnicesc, curaj, luciditate, nădejde, libertate, dragoste, calm, răbdare, smerenie, […] pe acel ceva care stăvileşte orgoliul şi proasta afişare a credinţei […] N-am suportat niciodată habotnicia. Habotnicia vulgarizează credinţa.”

Am lecturat şi eu din opera unui scriitor citit de Ioan Pintea, şi anume: C. S. Lewis.

Mintea mea conexează şi un gând de mirare apare.

Eu nu aş putea să spun de unde am numit energia sufletească a omului Forţa sa Vitală, adică Dumnezeul din om, şi, cei din jurul meu ştiu asta.

Nu mică mi-a fost mirarea când am citit în cartea Treburi cereşti a lui C. S. Lewis despre Forţa Vitală:

„Nu este oare Forţa Vitală cea mai mare realizare a închipuirii umane care a fost vreodată văzută pe pământ?”

În alt loc C. S. Lewis spune:

„Renunţarea şi umilirea perfectă au fost cele pe care le-a îndurat Christos: ele sunt perfecte pentru că El a fost Dumnezeu, sunt renunţare şi umilinţă pentru că El a fost om. Credinţa creştină înseamnă că, dacă vom fi într-un fel părtaşi la smerenia şi la pătimirea lui Christos, vom fi părtaşi şi la victoria Lui asupra morţii şi vom găsi o nouă viaţă după ce vom fi murit şi vom fi devenit, prin aceasta, creaturi desăvârşite şi fericite în chip desăvârşit.”

Cartea „Proximităţi şi Mărturisiri” scrisă de Părintele Ioan Pintea este, într-un fel, un prilej folosit de autor pentru a-şi aminti, aproape în fiecare zi de cel care i-a fost avvă, îndrumător spiritual, dar şi pentru a-l publica, zic eu, asta prin evidenţa că, aici, în opera de faţă, citim unele din cele mai importante idei ale lui Nicolae Steinhardt reproduse de ucenicul său,  Ioan Pintea cu dragoste pentru a fi cunoscute de publicul larg.

Monahul DelaRohia a fost asimilat şi iubit de înteaga familie a preotului scriitor.

La un moment dat, Ioan Pintea îşi aminteşte cum fiul său, Andrei, venit pe lume după plecarea în Eternitate a lui Steinhardt, întreabă cum de nu se vede în anumite fotografii:

«Adeseori când recitesc scrisorile de la Părintele Nicolae, ori mă uit cu nostalgie peste albumul cu fotografiile de la Rohia, Andrei mă întreabă insistent: „Eu unde eram atunci?!”. Îl simt că din pricina Părintelui Nicolae şi-ar fi dorit să vină mai devreme pe lume. Regretul lui e atât de puternic că nu l-a întâlnit, că nu l-a cunoscut, că lipseşte din fotografiile de familie din acel timp, încât mă face să mă simt pe loc vinovat.

Ioanei, Părintele i-a pus două porecle: Ieduţ, Prăjitură. Lui Andrei cred că i-ar fi pus una, bună şi alambicată: Bubu.»

Voi face referire acum la un alt aspect consistent al operei „Proximităţi şi Mărturisiri”, şi anume la profesia autorului, aceea de Preot.

Am ales unul din numeroasele texte din Jurnalul său, publicat discontinuu în cartea despre care vorbim, în care Ioan Pintea mărturiseşte cum trăieşte cu adevărat slujirea Sfintei Liturghii, trăire ce mi-a amintit de cuvintele Preotului meu duhovnic, Grigore Conea, un Preot cu har, un trăitor autentic al Slujirii lui Dumnezeu, paroh al Bisericii Sfânta Ana din Bistriţa:

„Postul Mare. În fiecare miercuri şi vineri slujesc Liturghia darurilor mai înainte sfinţite. Nu mănânc, nu beau, nu consum nimic toată ziua şi mă simt împlinit, gata de a aduce din preaplinul inimii mele slavă lui Dumnezeu, pregătit cu adevărat să mănânc şi să beau trupul şi sângele Domnului Iisus.

Mă străduiesc, sufleteşte şi trupeşte, să am parte de El. Momentul împărtăşirii este unul unic, care conţine, constat aceasta din plin, fără doar şi poate, forţa şi deopotrivă, calmul pregustării Împărăţiei.

Am credinţa dulce şi senină că, fără să am o ţinută patetică, trăiesc pe viu intensitatea întâlnirii cu Hristos. Nimic simbolic, totul real.

Vrednic şi de trei ori eşti fericit eşti, Sfinte Grigorie Dialogul, papă al Romei, care ne-ai dăruit nouă o asemenea clipă de împărtăşire!”.

În volumul de faţă sunt amintite, într-un mod fericit şi semnificativ, sute de cărţi şi autori. M-am bucurat, în timp ce am citit „Proximităţi şi Mărturisiri”, pentru că am întâlnit în lecturile scriitorului Ioan Pintea, autori şi cărţi cunoscute şi de mine, dar şi pentru că am auzit prima dată de multe personalităţi din domeniul culturii şi operele lor.

M-am bucurat să citesc următoarele cuvinte scrise în cartea despre care vorbim:

„a recunoaşte păcatul în faţa oamenilor e egal cu sinuciderea şi că a recunoaşte păcatul în faţa lui Dumnezeu înseamnă a primi iertare şi a te salva. A primi mântuirea.”.

Personal, interpretez aceste cuvinte ale Preotului Ioan Pintea ca fiind confirmarea beneficiului adus de introspecţia sinceră a omului care se autoanalizează. Desigur, ştim că doar oamenii sănătoşi sufleteşte pot recurge la autopsihanaliză cu rezultate foarte bune.

A ne face introspecţie cu mintea la Dumnezeu, încredinţându-I Lui gândurile şi faptele noastre este cel mai bun ajutor ce ni-l dăm singuri. Este ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu, de fapt. Pentru asta trebuie să credem. Credinţa în Dumnezeul nevăzut şi Rugăciunea neîncetată este salvarea sufletului nostru. Spun asta din proprie experienţă şi sugerez, cu smerenie, celor care pot, deci au sufletul plin de credinţă neclintită şi senin, să îşi facă permanent introspecţia sinceră în faţa lui Dumnezeu şi să se roage.

Acest lucru nu exclude, pentru cei ce vor şi au nevoie, spovedania în faţa unui slujitor a lui Dumnezeu, confesarea în faţa unui consilier, psiholog, psihanalist!

Uneori, acesta e primul pas spre autoanaliză şi introspecţie doar în faţa lui Dumnezeu.

Fiecare om are Drumul lui, ştim asta. Întotdeauna marele psiholog Carl Gustav Jung se bucura când venea la el un pacient pregătit în prealabil.

Consider că unii dintre noi, până să ne spovedim direct la Dumnezeu, este necesar să parcurgem anumite etape de pregătire.

Cartea „Proximităţi şi Mărturisiri” este greu de citit, fiind compusă din 471 scrieri distincte, toate valoroase, ce necesită pătrundere şi atenţie maximă, aceste însemnări de jurnal fiind, în principal, din domeniul vieţii sufletului şi spiritului omenesc şi al culturii adevărate.

Cu voinţă şi dragoste pentru Dumnezeu, dar şi motivaţi de dorinţa de a citi ce scrie un contemporan al nostru ce este slujitor al lui Dumnezeu la Altar, dar şi poet talentat, reuşim să  parcurgem această operă densă şi plină de învăţăminte.

Din moment ce eu am reuşit, şi Dumneavoastră veţi reuşi!

Azi, 26 octombrie 2014, fiind ziua de naştere a autorului acestei cărţi, preot Ioan Pintea, îi dorim

  LA MULŢI ANI!

şi să îl ajute Dumnezeu şi Familia sa minunată să ne mai dăruiască opere ca aceasta  pline de informaţii utile minţii noastre, dar şi sufletului, cât şi nevoii omului de a afla lucruri despre adevărata Cultură a Umanităţii.

icoana Maicii Domnului din Catedrala Odobescu unde slujește Preotul Ioan Pintea

Bistriţa, 26 octombrie 2014,

de ziua pomenirii Sfântului Slăvitului, Marelui Mucenic Dimitrie,

izvorâtorul de  mir și făcătorul de minuni. (303) Jeniţa Naidin