Iubire, vinovăţie şi reparaţie – I –

Viaţa şi dorinţa noastră de a învăţa ne ajută să luăm cunoştinţă cu scrierile marilor spirite umane.

Am un interes deosebit pentru lucrările, scrise de oameni de ştiinţă sau de mari teologi, care privesc evoluţia copiilor din zorii vieţii lor şi relaţiile părinţi-copii.

Preocuparea mea este cu atât mai puternică, cu cât, pe măsură ce parcurg, în ultimii 20 de ani, lucrări de acest gen, observ cât era de important să fi avut acces la aceste cărţi cu 38 de ani în urmă, când aveam eu copiii mici. Am vorbit şi cu alte mame aflate în situaţia mea şi, la toate ne pare rău că nu am avut cunoştinţă de scrieri valoroase din acest domeniu la timpul potrivit, mai precis, înainte de a ne căsători, înainte de a ne concepe copii.

Amintesc câţiva dintre autorii de ale căror opere m-am ajutat în încercarea de a înţelege relaţia părinţi-copii şi nu numai: Carl Gustav Jung, Sigmund Freud, Deepak Chopra, Filothei Faros, Sfântul Ioan Gură de Aur, Françoise Dolto, Melanie Klein.

„Iubire, vinovăţie şi reparaţie” este cartea despre care începem să vorbim astăzi, 28 decembrie 2012.

Scrisă de Melanie Klein, opera „Iubire, vinovăţie şi reparaţie” a fost publicată în România, după ştiinţa mea,  în două ediţii.  Mai întâi la Editura Sigmund Freud, Binghamton, 1994, Cluj, având ca titlu „Iubire, vinovăţie, reparaţie” şi ca  subtitlu: „şi alte lucrări: 1921-1945”, în traducere de: Laura Pavel, Emma Tămâianu şi Florin V. Vlădescu, iar apoi,  la Editura „Trei”, Bucureşti, 2011,  cu titlul „Iubire, vinovăţie şi reparaţie”, iar subtitlu „şi alte opere 1921-1945”.traducere: Anacaona Mîndrilă-Sonetto. Ambele ediţii au o Introducere scrisă de Hanna Segal.

Această lucrare, pe cât este de complexă, pe atât de mult ne lămureşte în ceea ce priveşte faptul că există o corespondenţă structurală între fizicul şi sufletul omului, pe de o parte şi felul cum există şi cum are sufletul universul de cealaltă parte. Se ştie că totul este ritmic, ciclic şi, în fapt neschimbător, adică totul e precum perfecţiunea armoniei sferelor.

Toată munca psihanaliştilor, deci şi a Melaniei Klein, este îndreptată spre a ajuta fiinţa umană să fie normală,  virtuoasă, adică natural-umană, înţeleaptă.

Inovaţia acesteia, în raport cu alţi psihanalişti, constă în faptul că a realizat cum pot fi analizaţi copiii prin înţelegerea jocului lor. Iată ce a spus Melanie Klein:

„În jocul lor, copiii îşi reprezintă în mod simbolic fantasmele, dorinţele şi trăirile. Aici ei utilizează acelaşi limbaj, aceeaşi modalitate de expresie arhaică, dobândită filogenetic, pe care o cunoaştem din vise. Nu putem înţelege pe deplin jocul decât dacă îl cercetăm prin metoda pe care  Freud a elaborat-o pentru interpretarea viselor. Simbolismul este doar o parte a sa; dacă dorim într-adevăr să înţelegem jocul copiilor în conexiune cu întregul comportament din timpul şedinţei analitice,  trebuie să ţinem seama nu numai de simbolismul ce se vădeşte uneori atât de limpede în jocurile lor, ci şi de toate mijloacele de reprezentare şi mecanismele utilizate în elaborarea visului, şi trebuie să fim conştienţi de necesitatea de a examina întreaga configuraţie de fenomene.”

 

(Va urma)

Bistriţa, 28 decembrie 2012    Jeniţa Naidin