Jertfe: Mira, Simina

Eram la Curtea de Argeș în anul 2012

semnul de pe zid unde se spune că a fost  zidită soția lui Manole, ANA.

*

Cu talent artistic, mai mulţi autori au abordat vechea baladă Meşterul Manole şi au creat opere valoroase.

Magnifice sunt, în opinia mea şi nu numai, piesele de teatru  scrise de Lucian Blaga (proză) şi Bartolomeu Valeriu Anania (versuri).

De când am învăţat la şcoală despre această legendă străveche a oamenilor am dorit să văd Mănăstirea Curtea de Argeş, dar acest lucru s-a întâmplat abia anul trecut, la vârsta de  şaizeci de ani.

La întoarcere, am simţit nevoia să recitesc Drama Meşterul Manole scrisă de Lucian Blaga, din cartea”TEATRU”, Editura Minerva, 1970,  şi să citesc Poemul dramatic Meşterul Manole a lui Bartolomeu Valeriu Anania, din cărţile, cu OPERA  LITERARĂ  editate de Mircea Petean la „LIMES”- Cluj-Napoca, 2007.

Timpul a trecut, dar, de curând, am reuşit să parcurg aceste opere de artă şi am rămas cu impresia că nu mai doresc să văd acest edificiu fiindcă, din teribila lectură, pare real ce e descris. Am  o fotografie cu semnul, ca o ştampilă, de pe zid, ce poate fi văzut de vizitatori. Când m-am uitat acolo, la zidul inscripţionat, luminat de un soare cald, nu am crezut că a fost zidită vreo fiinţă vie în acest lăcaş.

Zidirea Mirei, la Lucian Blaga şi zidirea Siminei la Bartolomeu Valeriu Anania sunt jertfe de neînchipuit.

Când eram în Mănăstire, privind pictura şi mormintele regilor României, aş fi vrut să îmi amintesc din scrierea lui Lucian Blaga, citită demult, dar îmi venea în minte doar Balada iniţială învăţată din copilărie.

Pentru că am recitit opera filozofico-teologică blagiană în paralel cu versurile poetului Bartolomeu Valeriu Anania, citez aici, pentru comparaţie, din modul cum personajele-soţii ale lui Manole, din cele două piese, îşi exprimă gelozia faţă de biserica ce avea să se înalţe.

Lucian Blaga o numeşte pe soţia lui Manole, Mira. Iată din cuvintele ei:

„Manole, ştiu. Tu, tu inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas.

Mai lasă zidul. Mai lasă turlele. Rod iarăşi grijile negre?

Meşterul meu visează. Pentru el, femeia adusă de peste apă nu e tocmai totul, dar să zicem jumătate din tot. Cealaltă jumătate e ea.

Şi cu drept cuvânt. Las’, las’, nu tăgădui! Nu mă supăr de loc că mă pui în cumpănă cu minunea asta înfricoşată de puteri.

Soţul ei, Manole îi răspunde:

„Între voi două, nici o deosebire nu fac; pentru mine sunteţi una.”

Mira răspunde, promt:

„Iată pentru ce în fiecare dimineaţă zic: „Ce bine că nu vrea să se înalţe!”

*

Să citim acum Rugăciunea,  către biserica ce stă să se înalţe, spusă de Simina, soţia lui Manole în piesa de teatru în versuri scrisă de marele scriitor, poet şi preot Bartolomeu Valeriu Anania.

„Frumoasă eşti! Dar nu mi-l  lua! Te rog!

E soţul meu! Tu mi l-ai dat, zălog,

Cu jurământ de taină… Jurământ!

Şi tu ne-i spus că ni-i căminul sfânt.

Poţi tu, acum, frumoasă şi curată,

 Să risipeşti ce-ai adunat odată?…

Frumoasă eşti! Şi-n tine vor veni

Fecioarele şi mirii… Cum vei fi

De-a pururi dătătoare de inele

Zdrobind inelul bucuriei mele?…

Frumoasă eşti! Dar nu mi-l lua! Mi-l lasă!

E soţul meu! Şi pruncului de-acasă

Îi este tată… Sfânto, urcă-n cer!

Dar lasă-mi jos iubirea ce ţi-o cer!

De ce s-o duci cu tine-n veşnicii?…

De-ai şti tu, sfânto, cât te rog… de-ai şti!…”

*

E minunat că scriitorii, de-a lungul vremii, s-au inspirat din legende şi au scris opere minunate.

La Lucian Blaga, Manole spune după zidirea soţiei, Mira:

„Lăcaşul creşte nebun. El va fi un cântec de iubire împletit cu un cântec de moarte.”

Jertfindu-şi soţia, posibil ca Meşterul Manole să fi  avut în vedere adevărul versurilor scrise, mult mai târziu, de Bartolomeu Valeriu Anania:

„Când firea izvodeşte frumosul măiestrit,

E osândit izvodul să piară-n ce-a rodit…”

Aceste versuri sunt laitmotivul piesei scrisă de Valeriu Anania.

Până la urmă ajungem tot la Mintea cosmică, izvorul de inspirație

al nostru al tuturor, indiferent  în ce Timp am trăi.

16 decembrie 2013      Jeniţa Naidin

***