La început a fost Înţelepciunea

 

Urmare celor scrise azi, –  câteva gânduri cu privire la Începuturile lumii, – vă supun atenţiei câteva texte din Sfânta Scriptură pentru a avea prilej de meditaţie asupra unor cuvinte ce privesc sensuri convergente către „identificarea Înţelepciunii cu Logosul ca părtaş la crearea lumii.”.

Textele despre Înţelepciune, selectate, fac parte din: „Proverbele lui Solomon” pag. 800, Biblia Bartolomeu.

„Eu, înţelepciunea, sălaş i-am făcut sfatului,

Eu am chemat ca martori cunoaşterea şi cugetarea.”

„Ale mele sunt sfatul şi temeinicia,

A mea e lucrarea minţii şi a mea e tăria;

Prin mine domnesc regii

Şi cei puternici scriu dreptatea;”

„Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc,”

„Iar cei ce mă caută vor afla har.”

„Domnul m-a zidit[1]  ca început al căilor Sale spre lucrurile Lui;

Întru’nceput, mai înainte de veci m’a întemeiat,

Mai înainte de a fi durat pământul

Şi mai înainte de  a fi făcut adâncurile,

Mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,

Mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi

Şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m-a născut.

Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite

Şi lumea cea mai’naltă în ceea ce-i sub cer.

Când pregătea cerul, eu cu El eram;

[…]

Şi când a întărit temeliile pământului eu lângă El era, una fiind în lucrare[2]

Eu eram aceea în care El se bucura

Şi’n toate zilele necontenit mă veseleam în faţa Lui

Când El Se veselea desăvârşindu-ne[3] lumea

Şi întru fiii oamenilor Se veselea.”



[1]  Aici şi în următoarele şase stihuri sunt folosite trei verbe pentru începutul Înţelepciunii: „a zidi”, „a întemeia”, „a naşte”. În limbajul biblic „a zidi” înseamnă a face ceva elaborat, organizat, bine definit.  „A întemeia” este înrudit semantic cu primul, iar ambele se pot referi la Înţelepciune  în ipostaza ei de însuşire a lui Dumnezeu, activă mai înainte de orice început şi, „mai înainte de veci”.  Verbul „ a naşte” susţine teza Sfântului Pavel, potrivit căruia Înţelepciunea  e identificată cu Iisus Hristos, adică cu Cuvântul care „S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii” (Crezul), Cel ce este „născut, nu făcut”.   În Constantinopol, împăratul Justinian îşi va pune bazilica sub patronajul Sfintei Înţelepciuni (Aghia Sofia).

[2]  Armozo (cuvânt rar, folosit numai de şapte ori în Vechiul Testament) înseamnă „ a se potrivi” „ a se adapta” „ a se pune de acord”, dar şi „a construi”,  „a dura”, „a inventa, precum şi  „a se uni”.  Toate aceste sensuri converg către identificarea Înţelepciunii cu Logosul ca părtaş la crearea lumii.

[3]  Synteleo  înseamnă „ a împlini (a isprăvi, a completa, a desăvârşi) o lucrare, dar nu singur, ci împreună cu altcineva. (syn-teleo). Un argument în plus pentru prezenţa şi împreună lucarea Logosului în actul creaţiei.

Bistrița,  24 februarie 2013,   Jeniţa Naidin