Lecturi pentru suflet şi minte

10 ianuarie 2011

Lecturi pentru suflet şi minte

 

ReCitesc în cartea PROFETUL  scrisă de Kahlil Gibran, un scriitor al tuturor epocilor.

Culeg la calculator câteva din aceste revelaţii dintre noi şi Divinitate.

 

*

„Vorbeşte-ne despre Conştiinţa de sine

Apoi un bărbat spuse:

Vorbeşte-ne despre Conştiinţa de sine  Şi el răspunse , zicând:

 

Inimile voastre cunosc în tăcere taina  zilelor şi a nopţilor, Dar urechile fiecăruia  însetează după sunetul cunoaşterii în inima voastră

Ci voi aţi vrea să cunoaşteţi în cuvinte ceea ce deja ştiţi în gânduri,

Aţi dori să atingeţi cu degetele trupul gol al viselor voastre.

Şi este bine că voiţi aceasta.

Izvorul ascuns al sufletului trebuie să ţâşnească şi apoi să alerge murmurând către mare,

Iar Comoara adâncurilor voastre fără sfârşit vrea ochilor să se arate;

Ci nu există balanţă pentru a cântări necunoscuta voastră comoară,

Şi nu cercetaţi adâncurile conştiinţei voastre nici cu prăjina, nici cu sonda,

Fiindcă Eul omului este ca un ocean fără hotare şi de nemăsurat.

Nu spuneţi nicicând :”Am aflat adevărul”, ci mai degrabă: «Am aflat un adevăr»

Nu spuneţi: «Am găsit cărarea sufletului», ci, mai degrabă:«Am găsit sufletul drumeţind pe îngusta-mi cărare».

Pentru că sufletul aleargă pe toate cărările.

El nu călătoreşte pe o anume linie, nici nu creşte asemenea trestiei.

Sufletul se desface precum un lotus în petale fără număr.”

 

*

Vorbeşte-ne despre Durere

 

Atunci o femeie îndrăzni:

„Vorbeşte-ne despre Durere.”

Şi el începu:

„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.

Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui soarelui: aşa trebuie să vă cunoaşteţi durerea.

Şi numai aşa veţi izbuti să vă păstraţi inima  în înflorirea miracolului zilnic al vieţii.

Numai aşa durerea nu vă va părea mai puţin miraculoasă decât bucuria;

Iar voi veţi accepta vârstele inimii, precum totdeauna aţi acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre.

Şi veţi veghea cu seninătate de-a lungul tristeţilor iernilor voastre.

O mare parte din durere voi înşi-vă aţi ales-o,

Ea este doctoria amară cu ajutorul căreia neştiutul vraci din fiecare tămăduieşte eul bolnav;

Mărturisiţi-vă, aşadar, acestuia şi sorbiţi-I leacul în tăcere şi linişte,

Fiindcă mâna-I, cu toate că grea şi dură, este condusă de mâna binevoitoare a Celui Nevăzut.

Iar cupa pe care v-o oferă, chiar dacă vă arde buzele, a fost modelată din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile-I sfinte lacrimi.”

*

 

” Vorbeşte-ne despre Copii”

Şi el glăsui:

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.

Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,

Petru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.

Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.

Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,

Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”

 

*

„Vorbeşte-ne despre  Raţiune şi despre Pasiuni

 

Iar o preoteasă îl rugă, zicând: „Vorbeşte-ne despre raţiune şi despre Pasiuni.”

Şi el răspunse:

„Sufletul vostru, adeseori este un câmp de luptă, unde raţiunea şi judecata se înfruntă cu pasiunile şi poftele voastre.

Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura şi duşmănia din voi în unitate şi melodie?

Dar cum aş reuşi, afară numai dacă voi înşivă nu sunteţi, de asemeni, liniştitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?

Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului vostru mereu navigând.

Dacă pânzele şi cârma voastră se rup, nu puteţi decât să vă clătinaţi pe valuri la întâmplare, ori să rămâneţi prinşi în impas în mijlocul mării,

Fiindcă raţiunea, de una singură dominând, restrânge întregul elan; şi pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-I mistuire.

De aceea, fie ca sufletul vostru să-şi exalte raţiunea până la înălţimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta,

Iar raţiunea să vă conducă pasiunea astfel, încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere şi ca pasărea Phoenix să renască din propria cenuşă.

Potrivit e să daţi raţiunii şi pasiunii aceeaşi preţuire, ca şi când aţi face-o pentru doi oaspeţi iubiţi în casa voastră aflându-se;

Cu siguranţă, nu veţi onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenţie unuia, veţi pierde dragostea şi încrederea amândurora.

Când, printre coline, vă odihniţi la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtăşindu-vă din pacea ogoarelor şi a pajiştilor până în zări întinzându-se – atunci inima voastră să spună în taină:  «Creatorul se odihneşte în raţiunea Sa».

Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea şi când tunetul şi fulgerul proclamă măreţia cerului, atunci inima voastră să şoptească smerindu-se: «Creatorul se frământă în pasiunea-I».

Şi fiindcă sunteţi un suflu în sfera Celui Puternic şi o frunză în pădurea acestuia, asemeni Lui trebuie să vă odihniţi în raţiune şi să vă mişcaţi în miezul pasiunilor.”

 

*

Am recitit azi, 10 ianuarie 2012, aceste bijuterii scrise de cel care a spus: „Eram născut, doar, pentru a trăi şi a scrie o singură carte, o carte a esenţelor!”

*

Singurătatea mea e grea, dar Dumnezeu mă ajută să sper şi să folosesc bine şi de folos sufletului şi spiritului meu timpul acestei singurătăţi extreme, timp spălat cu lacrimi sfinte şi de aceea preţios.

Vă doresc tuturor să aveţi mintea la Creator!

Jeniţa Naidin