Mănăstirea Cozia – Un loc sfânt

În anul 2012 am avut bucuria să fiu pentru câtva timp în rugăciune la Mănăstirea Cozia, loc unde se află mormântul Marelui Voievod Mircea cel Bătrân (1355-1418, fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1386- 1394 şi în intervalul  ianuarie 1397- 31 ianuarie 1418.

În scrieri istoriografice  apare şi sub numele de Mircea cel Mare).

Construită în anii 1386-1388, Mănăstirea Cozia a fost mereu refăcută şi îngrijită de domnitorii ce au succedat lui Mircea cel Bătrân, ctitorul.

Biserica cu hramul „Sfânta Treime” datează din timpul lui Mircea cel Bătrân şi rezistă de 600 de ani!

Cişmeaua de sub foişor unde oamenii aruncă bănuţi se mai numeşte „fântâna lui Neagoe Basarab”.

În legătură cu Mănăstirea COZIA, vă propun să citim, de dragul lecturii, un text vechi, de o frumuseţe aparte, scris de Alexandru Vlahuţă:

„Drumul larg şi neted şerpuieşte pe malul drept al Oltului. Lungi s-aştern peste luncă umbrele plopilor înşiraţi pe marginea şoselii;  sclipesc în soare ca nişte bănuţi de argint frunzele sălciilor aplecate pe apă, şi e linişte, n-auzi decât şuierul Oltului, în aer e un miros de fân şi de pădure, peste dealurile verzi ce se înşiră înaintea  noastră se ridică uriaş muntele Cozia cu creştetul pleşuv în soare.

După un ceas şi jumătate de drum sosim în Călimăneşti, sat cuprins şi frumos aşezat pe malul drept al Oltului. În marginea de sus sunt băile şi marele hotel, în  care  vara e atâta lume, şi zarvă, şi mişcare că te crezi în mijlocul unui oraş. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sunt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale Căciulata. În faţa hotelului  e un ostrov cu fâneaţă şi drumuri printre copaci, – în mijlocul ostrovului e o bisericuţă veche, zidită de Neagoe-voevod pe la începutul veacului al şaisprezecelea.

 Sus, pe malul celălalt, e satul Jiblea; pe acolo trece noua cale ferată, care desfundă munţii şi  răzbate prin strunga de la Turnu-Roşu în Transilvania.  Între Jiblea şi Călimăneşti e un pod umblător. De-aici valea începe să se mai strâmteze, codrii se lasă din înălţimi până-n matca Oltului, şoseaua pe unele locuri e scobită-n stânci.

Puţin mai în sus de izvoarele Căciulatei răsar din Olt sfintele ziduri ale Mănăstirii Cozia. Clădită de Mircea-voievod aici, în spintecătura Carpaţilor, această mănăstire istorică a fost nu numai un loc de retragere şi de rugăciune pentru cei cuvioşi, ci şi o cetate de pază şi de ocrotire în zile de primejdie. Vechile încăperi s-au schimbat, s-au refăcut, un turn întreg din aripa stângă  s-a desprins şi s-a prăbuşit în apă, numai zidul de-a-fară, în care bat valurile Oltului de mai bine de cinci sute de ani, şi biserica din mijlocul curţii au înfruntat puterea stricătoare a vremii. Înlăuntrul acestei biserici, cu frumoasa-i catapeteasmă ce pare o horbotă de marmură cu păreţii afumaţi, cu jilţuri de piatră lustruite de vechime, la puţina lumină ce străbate prin ferestrele-i înguste, nespus de triste ţi-apar chipurile sfinţilor, ciopârţite de suliţele păgâneşti, – din ochii lor zgâriaţi pare că vezi lăcrimi curgând. Aici, subt o lespede cu slove şterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea şi tot aici e îngropată familia lui Mihai Viteazu: maica Teofana, doamna Florica şi Nicolae-vodă. Un călugăr bătrân ne spune că de lângă strana din stânga altarului se face-o hrubă-n jos care merge pe subt albia Oltului şi răspunde dincolo pe celălalt mal; pe-aici a scăpat Mircea-ntr-o dimineaţă, când au năvălit turcii pe neaşteptate, de-au spart zidurile mînăstirii, au jăfuit-o şi i-au dat foc, iar stânca pe care-a stat şi-a ospătat bătrânul voivod în ziua aceea, o stâncă singuratică sub care urlă vâltorile Oltului, se cheamă şi azi: „Masa lui Mircea”. În dreptul mănăstirii, pe malul stâng, e locul numit Bivolari, unde s-au descoperit ruini de băi romane, un izvor cald şi urmele unui drum vechi, ce se pierde printre stânci. Sus, pe brâul muntelui, ascuns în codru, e un metoh al Coziei, schitul Turnu;

 […]

 De la Cozia-n sus şoseaua urcă şerpuind prin spintecătura din ce în ce mai strâmtă şi mai prăpăstioasă a munţilor.”  

Dar, după cum observaţi, textul este atât de frumos încât nu ne mai oprim din citit şi dactilografiat.

Şi totuşi, este de văzut cu ochii noştri aceste meleaguri de vis, iar dacă se întâmplă să treceţi pe Valea Oltului, la Mănăstirea Cozia într-o zi ca aceea în care am fost eu, lumina  răsfrântă în albia râului, dar şi pe crestele munţilor vă va umple sufletul de bucurie.

Am citat, culegând la calculator, textul de mai sus din cartea: „România pitorească”, Editura Ion Creangă, Biblioteca şcolarului, 1972, carte cumpărată de mine în 25 decembrie 1973,   şi pe care am citit-o fiind cu fiul meu Florin în concediu de maternitate.

Şi atunci văd că obişnuiam să scriu pe cărţi. Notiţele îl privesc pe Florin, de aceea nu le pot publica, iar data este: 8 octombrie 1974, deci el avea la acea dată:  o lună şi 9 zile! Superb!

E minunat să avem în bibliotecă cărţi păstrate, iată timp de 4o de ani!

La Mănăstirea Cozia peste tot sunt flori multicolore, multe din ele sunt exact de acelaşi fel ca florile din grădina casei mele părinteşti de la Băbuşa, iar acest lucru m-a impresionat profund. Iată fotografia:

Bistriţa, 4 iulie 2014  Jeniţa Naidin