Mănăstirea SALVA, loc de odihnă a sufletului

Mulţumesc familiilor credincioase care, de-a lungul ultimilor 12 ani, m-au invitat să merg împreună cu ei la Mănăstirea SALVA, loc de o frumuseţe aparte şi unde sufletul nostru se odihneşte în linişte.

Astăzi, Vineri, 4 octombrie 2014, am avut iar acest prilej şi, spre bucuria noastră călătoria a fost însoţită de lumina generoasă a soarelui şi de coloritul minunat al toamnei ce pictează frunzele în nuanţe de galben, ruginiu, amestec de verde şi portocaliu deschis, dar şi nuanţe de roşu, carmin, vioriu.

Totul, de la frumuseţea drumului, pe care am văzut splendoarea livezilor de meri, cu crengile pline de mere ce străluceau în lumina soarelui dimineţii în nuaţe de roşu plăcut ochilor, până la priveliştea de pe dealul unde e aşezată Mănăstirea SALVA şi sfinţenia liniştii din Bisericuţa de lemn şi din Măreaţa Catedrală, de curând sfinţită, a fost o binecuvântare.

Mănăstirea SALVA a fost ctitorită în anul 1994 de credincioşii din comuna Salva.

Salva este o aşezare relativ mare, fiind centru administrativ. Este situată în partea de nord a judeţului Bistriţa-Năsăud, la 29 km. de municipiul Bistriţa şi la 4 km. de oraşul Năsăud şi este străbătută de râul Someşul Mare şi afluentul său Sălăuţa.

De pe platoul Mănăstirii se vede comuna Salva străbătută de apa maiestuoasă.

Bazele Sfântului Lăcaş. Mănăstirea SALVA au fost puse de către un sobor de maici venite de la Mănăstirea Govora, împreună cu Maica Emanuela, actuala stareţă, şi a Părintelui Duhovnic Arhimandritul Teofil Roman.

În prezent,  Duhovnic al Mănăstirii SALVA este Preotul protosinghel Teofan Timiş.

La început a fost ridicată o biserică mică din lemn, în apropierea pădurii de stejari Dumbrava.

Această biserică de lemn  a primit hramul: ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul’’, şi, pentru că mai târziu s-a dovedit a fi neîncăpătoare, la 10 mai 1996, IPS Bartolomeu Anania, în prezent, plecat în Eternitate,  a sfinţit piatra de temelie pentru o biserică de zid cu hramul: ,,Izvorul Tămăduirii’’.

Proiectul mănăstirii Salva, spune stareţa mănăstirii, Emanuela Moisa, este unul în curs de desfăşurare şi este susţinut cu nădejde, ştiut fiind că ridicarea unei mănăstiri de la firul ierbii reprezintă o luptă cu vremelnicia şi presupune nu numai ridicarea zidurilor de apărare, ci în primul rând zidirea sufletească a fiinţei umane şi transformarea locaşului de cult într-un loc de vindecare pentru suflete.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al treilea hram, deoarece este aşezată în apropierea locului unde au fost martirizaţi Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Tot atunci a fost primită icoana originală a Sfinţilor martitiri.

Motivul alegerii celui de-al treilea hram al mănăstirii are un caracter istoric şi religios. Pronia cerească a rânduit ca mănăstirea să fie aşezată în apropierea locului unde aceşti martiri şi-au dat viaţa pentru apărarea credinţei strămoşeşti.

Biserica de zid a mănăstirii Izvorul Tămăduirii, căreia eu îi spun Catedrală,  a fost sfinţită în ziua de de 10 mai 2013 , de către IPS  Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, alături de care au slujit: IPS  Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române a Ungariei, PS Vasile Someşanul, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul Slujbei de sfinţire, în cuvântul său, Maica stareţă Emanuela Moisa, a adus calde mulţumiri tuturor celor prezenţi, spunând că ridicarea acestei mănăstiri este o minune a Bunului Dumnezeu:

Ceea ce ochii noştri văd astăzi aici, trebuie să mărturisim că este o minune a Bunului şi Marelui Dumnezeu, deoarece, acum câţiva ani acest loc era aproape pustiu, locuit doar de o văduvă săracă, doamna Varvara, iar astăzi a devenit un colţişor de rai. Pe frumoasele coline ale Ţării Năsăudului s-a ridicat cea mai frumoasă podoabă pentru credincioşii comunei Salva.

Cu privire la hramul: ,,Izvorul Tămăduirii’’ menţionăm:

Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”  ne cheamă să ne împărtăşim de izvorul cel dătător de viaţă.

Această sărbătoare ne aminteşte totodată şi de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca un izvor de nădejde şi de vindecare.

Ne-am întors la Bistriţa de la Mănăstirea SALVA cu mare nădejde în Iubirea ce ne-o poartă Dumnezeu tuturor.

Vineri, 4 octombrie 2013    Jeniţa Naidin