Niculae Gheran – Şi în prezent fascinant – INVITAŢIE

 


 

 

Motto:

„Cine s-ar fi aşteptat

ca după zeci de ani

de studii şi documentări biobibliografice să apară,

tam-nisam,

corespondenţa intimă dintre Eminescu şi Veronica Micle?

Desigur,  relaţia lor era cunoscută,

dar scrisorile ambilor

– după mine mai bine lipsă –

sporeşte cumplit anecdotica biografică.

Rebreanu însuşi era convins

de iminentele surprize pe care viitorul le implică.”

Niculae Gheran

(din Interviul cu Andrei Moldovan,

Breaza, octombrie 2015)

 

 

 

Am spus în titlu că Niculae Gheran este şi în prezent fascinant deoarece m-au impresionat puternic cuvintele recente cu care a  răspuns la întrebările profesorului Andrei Moldovan.

De aceea, vă invit,  cu blândeţe,  să citiţi în publicaţia:

Suplimentul „Răsunetul Cultural”, realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj,

Interviul relizat de scriitorul Andrei Moldovan cu Niculae Gheran,

intitulat:

„Convorbire cu Niculae Gheran despre el şi despre alţii”,

şi,

care este publicat în ziarul Răsunetul din 10 Noiembrie 2015.

Veţi avea o lectură instructivă şi plăcută, deoarece ambii scriitori sunt armonioşi în acest schimb de întrebări – răspunsuri, dar şi în afirmaţiile lor competente, prin care ne transmit cunoştinţe, unele inedite, despre literatură şi nu numai.

Lectura acestui amplu Interviu, mi-a amintit de faptul că, în cadrul uneia din convorbirile mele cu regretatul profesor Ovidiu Drimba, auzind de Bistriţa, pe loc m-a întrebat de Niculae Gheran.

Nu voi publica cuvintele asistentului lui Lucian Blaga, – ele sunt un semn pozitiv pentru importanţa ce s-a dat, prin menţionarea numelui marelui scriitor care  este Niculae Gheran, şi,  căruia îi dorim viaţă lungă cu sănătate şi energie pentru a mai scrie.

Dumneavoastră veţi avea Bucuria, ca şi mine, să citiţi un text viu, superb în această strălucitoare convorbire dintre Niculae Gheran şi Andrei Moldovan.

În final, reproduc  ultimele două întrebări pertinente, incitatoare ale lui Andrei Moldovan şi răspunsul primit, ce conţine cuvinte de aur ale lui Niculae Gheran:

 

„A.M.: Domnule Gheran, îmi cer iertare pentru această ultimă întrebare, absolut subiectivă, dar sunteţi singurul care îmi poate confirma sau risipi o bănuială.

Atâţia ani de aplecare asupra vieţii şi operei lui Liviu Rebreanu – observaţi că am evitat să reiau tema anterioară -, aţi avut vreo bucurie cu totul şi cu totul deosebită?

          N.G.: Da. Poate singura mai acătării din viaţa unui alergător de cursă lungă, care, participând la un maraton – nu de 40 de kilometri, ci de 40 de ani -, nu l-a aşteptat nimeni, la capătul cursei, cu un pahar cu apă, deşi, de ce să mint,  pe parcursul alergăturii nu s-a putut plânge că n-ar fi avut parte şi de aplauze, când a trecut chiar şi prin dreptul Academiei.

Nu zâmbi, că nu glumesc. Odată terminată munca la ediţia critică Rebreanu, volumul 23 de „Opere”a fost respins de comisia de subvenţii de la Ministerul Inculturii, pe motiv că s-ar suprapune cu o ediţie bibliofilă de la o fundaţie academică de ştiinţă şi artă, ediţie întocmită la botul calului (mai bine zis: à la fourchette, ca să nu supăr pe armăsarul). Zău că nu-i banc. S-a tipărit sub auspiciile Fundaţiei „Nişte ţărani”, prin bunăvoinţa confratelui Dinu Săraru. Unde-i unu’ nu-i putere, aşa că, la rându-i, a apelat la nişte masoni din Vâlcea, de n-or fi fost şi alţii, oameni cu dare de mână, care, în cinstea romancierului, au dat şi-o masă, ca la revelion, alertând toate posturile tv olteneşti, cu emisiuni reluate în matineu şi seară, fiindcă,  ziceau, un nebun ca mine mai  rar careva. Cum îţi închipui că atunci n-am dezgropat toţi morţii duşi pe cealaltă lume, dar şi pe cei de la putere,  pe cale de consecinţă, cum se mai spune prin tribunale?! Bietul Rebreanu, care în toată viaţa lui n-a avut nicio aderenţă la vreun partid, darmite la francmasoni. Să se certe la adică în cer cu Sadoveanu sau Eftimiu asupra notei de plată. Dar nu de asta mă întrebai, căci de asemenea parastase aveţi şi voi parte la Bistriţa, deşi le numiţi altfel. Ziceai de vreo mare bucurie! Da, am avut-o şi mă mândresc cu ea, mai mult decât cu acordarea premiului Academiei, venit târziu, a celor literare, sau ordinelor prezidenţiale. A fost în ziua când, terminând editarea şi comentarea operelor edite ale lui Rebreanu, am primit Premiul Perpessicius, în competiţie finală cu ediţia de Opere-Eminescu, care a primit o menţiune.

 

Nu premiul în sine mă bucura, ci îndeosebi comisia care mi l-a acordat. În componenţa ei intrau Şerban Cioculescu (preşedinte, şef al secţiei de limbă şi literatură a Academiei Române), Zoe Dumitrescu-Buşulenga (director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G.Călinescu, Alexandru Piru, I.C.Chiţimia şi Paul Cornea, profesori universitari de la Universitatea Bucureşti), Constantin Ciopraga (din partea Universităţii Al. I. Cuza. din Iaşi), Ion Vlad (rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj) şi alţii pe care nu mi-i mai amintesc, cel mai tânăr fiind Nicolae Manolescu, cronicar al revistei „România literară”. Asta da bucurie!

Când le menţionez numele, mă înclin şi azi în faţa memoriei celor trecuţi departe, cu întregul meu respect faţă de cei aflaţi în viaţă. Pune-i alături de cei care, la Bistriţa, au între alte preocupări culturale valorificarea operei rebreniene, ca şi cei ce latră pe din dos vrute şi nevrute, specialişti în lustruirea potcoavelor de cai morţi, şi trage singur concluziile ce se impun.

A.M. :Vă paşte vreo dorinţă şi mai mare?

          N.G.: Mai multe şi, în fiecare seară, mă rog ca Dumnezeu să mi le îndeplinească:

1. să-mi lase mintea limpede – doar vezi ce-au păţit Marquez şi Cioran;

2. să pot merge, fiindcă mă deranjează cumplit o polineuropatie, ce mă reţine aproape exclusiv la masa de lucru:

3. să plec Dincolo fără dureri, fluturându-vă o batistă şi un zâmbet, când la plecare veţi rămâne pe peron. În loc de adio: la revedere!”

*

Răspunsul la ultima întrebare m-a impresionat până la lacrimi, căci şi eu doresc  să am mintea limpede şi să pot merge…,

Dorinţa de a merge, fiind a noastră, a tuturor oamenilor,

chiar şi a acelora care nu au cunoscut niciodată ce înseamnă să nu poţi merge,

şi, cărora le doresc să nu aibă această experienţă până pleacă Dincolo.

*

Bistriţa,  Joi, 12 Noiembrie 2015  Jeniţa Naidin