„Nu rezista răului”

 

Persistă lucrurile cărora le opunem rezistenţă

 

 

Vă adresez din suflet câteva cuvinte din dorinţa de comunicare, dar vă invit  şi  să priviţi în această postare  fotografii foarte frumoase pe care le-am făcut cu drag.

Am constatat,  în ultimii ani ai vieţii mele terestre, că  atunci când accept situaţia în care mă aflu şi am credinţa că este dată de Dumnezeu cu un scop mai  înalt, ştiut de El,

am Pace interioară şi seninătate.

Văd că orice mi se întâmplă mă ajută să crească Iubirea mea faţă de Dumnezeu şi faţă de tot ce mă înconjoară.  Deci, să facem toate lucrurile în  viaţa noastră cu gândul splendid de a ne creşte Iubirea pentru Inteligenţa Cosmică,  pentru Dumnezeu şi spre binele celor din jurul nostru.

Vă invit cu dragoste şi blândeţe să vedeţi cum vă simţiţi atunci când acceptaţi situaţia în care vă aflaţi aşa cum este ea în acel moment al vieţii Dumneavoastră.

Este  adevărat că, uneori,  viaţa ne aduce în cale situaţii de neacceptat, sau de nesurmontat.

Dar dacă ne propunem să acceptăm ceea ce  este în acel moment şi să ne oprim un pic, să vedem ce se întâmplă,  să spunem o Rugăciune din toată fiinţa noastră, vom avea revelaţia rezultatelor date de unul dintre cele mai profunde adevăruri ale Umanităţii:

„Nu rezista răului”.

Pentru că a rezista răului prin frământări  şi  acţiuni ce nu au dat rezultate, se ajunge la ceea ce  psihologii au spus demult, şi anume,  că:

persistă lucrurile cărora le opunem rezistenţă.

Confirm că este adevărat, pentru  că am studiat ani de zile acest fenomen.

Cu mult curaj am să afirm un adevăr personal, şi anume că în ultimul timp las durerile, de orice natură,  să se manifeste şi,  astfel,  simt crearea unui spaţiu între durere şi mine.

De ajutor este şi faptul  că toate situaţiile, bune sau rele, le ofer lui Dumnezeu, Minţii Cosmice.  Dialoghez,  desigur în gând,  cu Sursa de unde ne tragem. Gândul, pe cât posibil, permanent la Energia divină din care facem parte este reuşita ieşirii din blocajul necazurilor.

Suntem ceea ce gândim. Ştim asta. Să gândim pozitiv este de mare ajutor.

Smerenia, modestia, aduc  de multe ori şi soluţiile de rezolvare a problemelor, iar Răbdarea are un rol imens în viaţa noastră.

Iar acum, să citim  o Poezie superbă:

 

O, câte milioane de ani

 

O, câte milioane de ani

de-adâncă penitenţă

şi îndelungă pregătire

ţi-a trebuit, Ţărână-Mamă,

să faci să înflorească

bobocul fragedei  mâdhavi?…

Această-ntruchipare-a bucuriei

a fost culcată şi ascunsă

de-a lungul veşniciilor,

în sânul celui Nevăzut.

 

La fel de fragedă şi-ascunsă

în adâncimea inimii îmi creşte

speranţa că-ntr-o bună zi

de la sfârşitul celor mai

îndepărtate cicluri –

un zâmbet larg de bucurie

veniv-a să-nflorească-n vârful

pădurilor primăvăratice

din lumea visurilor mele!

 

Rabindranath TAGORE

 

Vă doresc conectare, pe cât posibil permanentă,  cu Inteligenţa Cosmică, cu Dumnezeu.

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa  Naidin

Luni,  21  Ianuarie 2019