O carte despre Iubirea interzisă

O carte despre Iubirea interzisă

 

 

Motto:

Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.

Lucian Blaga (din poezia: Încheiere)

 

Am citit o carte, primită de la autoare cu o dedicaţie ce ar sensibiliza orice cititor, din care reiese imensitatea iubirii pe care o poate simţi un suflet de om, carte pe care o consider foarte utilă tinerilor.

După ce  vor citi  această carte densă în care autoarea descrie trăiri sufleteşti acute şi dureroase, oamenii, mai ales tinerii,  vor înţelege tragedia Iubirii interzise şi se vor preocupa pentru a-şi forma familii bazate pe Iubirea matură a lor şi a celui/celei cu care doresc o relaţie de cuplu.

Jurnalul eroinei, scris în fiecare zi a anului 2011, cuprinde preocuparea obsesivă pentru a-şi trăi plenar iubirea cu omul de care s-a îndrăgostit şi care nu a putut fi cu ea, nefiind un bărbat liber, dar şi alte evenimente din viaţa ei personală, profesională cât şi din viaţa ei  ca om de cultură activ în spaţiul public.

Cartea JURNALUL  NEFERICIRII, autoare, Elena M. Cîmpan, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012, căci despre această carte vorbim, cuprinde 365 de însemnări zilnice privind trăirile sufleteşti ale eroinei, informaţii importante din sfera culturii în care sunt amintite, cu numele lor real, zeci de scriitori contemporani şi activităţile lor culturale din anul 2011.

Cititorii vor vedea cât este de impresionant cum reuşeşte eroina să îşi poarte suferinţa muncind, călătorind, scriind,  îngrijindu-şi părinţii, fiul.

Eroina cărţii JURNALUL NEFERICIRII trăieşte timp de un an de zile travaliul evoluţiei Sinelui ei spre o treaptă superioară şi acest travaliu o ajută să vadă că anumite convingeri ale ei au blocat-o.  Fiind captivă într-o iubire interzisă, deşi afirmă că nu ştie să se roage, până la urmă reuşeşte să se adreseze lui Dumnezeu pentru a o salva.

„Jurnalul acesta m-a  salvat de la sinucidere. Şi mai presus de el gândul că am un fiu.”

Cuvintele de mai sus le-a scris eroina în ultima zi, 31 decembrie 2011, dar în cuprinsul cărţii sunt multe afirmaţii că îşi doreşte moartea, deci sufletul ei era obosit peste orice putere în acele zile. Uneori menţionează că este necesar să trăiască pentru unicul ei fiu care, pe 5 martie 2011, a împlinit 15 ani! De aici vedem cât de greu este atunci când sufletul(psihicul) omului este prea obosit şi  acel suflet nu reuşeşte să ceară ajutor în primul rând de la Dumnezeu.  Şi totuşi, în carte, salvarea vine prin însăşi fiinţa eroinei căreia îi vine ideea de a scrie un jurnal zilnic proiectat lucid de la început pentru a fi publicat şi citit de cel pe care-l iubeşte, bărbat absent fizic, în cea mai mare parte a timpului, din viaţa ei.

Cu toate că de multe ori o vizitează ideea sinuciderii, prin faptul că scrie, reuşeşte o descărcare a sufletului ei împovărat de o iubire devastatoare ce nu se poate împlini în toate planurile dorite de fiinţa sa.

Cel mai mult ar împlini-o căsătoria cu bărbatul pe care îl iubeşte, dar acesta, din motive ştiute doar de el, nu poate să fie alături de ea.

Căsătoria este o demnitate ameţitoare spune Paul Evdokimov:

„Căsătoria este un Sacrament, O Taină”.

Deci: să cerem asistenţă divină fiindcă singuri nu ne descurcăm. Este nevoie de aprofundarea Sfintei Taine a Cununiei pentru a redobândi conştiinţa faptului că familia, căsnicia, constituie o un bun important al omului. Biserica religiilor creştine  nu propovăduieşte doar o unitate trupească ci şi una duhovnicească:  cei doi devin una, trup şi suflet. Ştim însă că unitatea nu se cultivă şi menţine decât prin Rugăciune sinceră. Cei doi soţi să închine Iubirea lor lui Dumnezeu, căci dacă unul este ateu, cum a fost cazul în căsătoria mea, nu au cum să realizeze o unitate.

La finalul acestei lecturi fascinante m-am gândit că este necesar să înţelegem faptul că trăirile trupului nostru fără conştiinţa Sinelui nostru real, care cuprinde totul, şi în primul rând cuprinde scânteia divină, nu pot atinge perfecţiunea.

Moartea tatălui eroinei o determină să scrie:

„A murit omul care ţinea cel mai mult la mine. Simt că nu mai ţine nimeni. […]. Avea încredere în mine, aşa cum uneori nici eu singură nu aveam. Un om cu o gândire atît de modernă. Pentru vremea lui, a fost un european: civilizat, curat, sever, punctual, gingaş, elegant, harnic, judecat. Nimeni nu zicea că are 77 ani.”

Din  carte rezultă că eroina a divorţat, eliberându-se pentru a putea iubi un alt bărbat. Psihanalitic vorbind, ar trebui acum, la maturitate, să îşi aleagă un soţ precum tatăl ei.

Încă de pe coperta interioară, unde scrie sub titlul cărţii: „la 44 ani, în 2011”, cunoaştem vârsta eroinei şi constatăm că are trăirile unei adolescente îndrăgostite!  Iubirea nu are vârstă!

Vedem, de asemeni, că nu are, la această vârstă, un bărbat, alături de care să suporte mai uşor moartea tatălui ei, tată ce i-a fost un real sprijin pentru că şi ea s-a bazat pe el, a comunicat cu el, l-a iubit, a avut încredere în el.

Mai sunt tineri care spun că nu se pot baza pe părinţi şi acestora  le spunem, cu blândeţe, să vadă în interiorul lor dacă  ei  au încredere să comunice cu părinţii lor, să se bazeze pe ei, să îi iubească necondiţionat.

Să amintim cuvintele din Sfânta Scriptură:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da.”

Psihologul Daniel Duţă, într-un seminar despre familie ţinut la Piteşti în care îi îndruma pe tineri că şi după căsătorie să îşi iubească şi să îşi viziteze părinţii, spunea că textul de mai sus complementarizează următoarele cuvinte din Sfânta Scriptură:

” Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup;. aşa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup.”.

Am spus că e utilă tinerilor această carte pentru că din conţinutul ei transpare necesitatea cunoaşterii Tainei Căsătoriei şi a Iubirii binecuvântate, legale.

Ştim că s-a spus că Iubirea este legală, dar o Iubire, în care cei doi, care s-au trezit cu acest sentiment unic venit din Cer, sunt angajaţi în alte legături juridice – aşa cum deducem din carte – este o Iubire interzisă. De aceea dorim oamenilor  maturitatea de a nu intra în relaţii de Iubire totale până nu reuşesc să fie liberi şi să se poată căsători. Pot iubi sufleteşte, spiritual doar şi să se adreseze lui Dumnezeu să fie ajutaţi. Trupul omului este Templul Duhului Sfânt şi este condus de Spiritul omului. Aceasta nu e o teorie pentru că mulţi oameni, şi femei şi bărbaţi, iubesc sufleteşte, spiritual, în tăcere!

E uşor să vorbim teoretic despre această carte, dar cine citeşte suferinţele sufletului eroinei se gândeşte la posibilităţile ca fiinţa umană să poată fi ajutată să prevină aceste situaţii atât de grele şi periculoase. Prevenirea se face printr-o educaţie de a avea credinţă neclintită în Dumnezeu.

Prin Jurnal, eroina  vorbeşte atât cu iubitul ei:  îi relatează stările, viaţa ei, îi aduce aminte ce a vorbit cu ea la început, ce a determinat-o să creadă că şi el o iubeşte, îi pune multe întrebări,  îi spune că trebuie să aibă Responsabilitate şi îi arată încrederea ei, cât şi cu Dumnezeu: „De ce mi l-ai dat, Doamne dacă nu era al meu? Dacă mi l-ai dat, de ce mi-l iei? N-am fost nedreaptă, am ales, am renunţat, ca să-l primesc în sufletul meu. Spune-i Tu ceva din partea mea!”.

Eroina are o preocupare pozitivă, aceea de a se cunoaşte pe Sine. Rostul cunoaşterii de Sine este de a ne situa în dreapta raportare faţă de Dumnezeu şi de Creaţie.  Devenim oameni duhovniceşti.

Cei ce se iubesc reuşesc să-şi trăiască Iubirea doar dacă se dăruiesc total lui Dumnezeu.

Sperăm că eroina şi-a găsit liniştea după ce s-a mărtusirit public în aceste 202 pagini de carte!

Pentru a scăpa de durere, trebuie ca durerea să fie acceptată, inevitabil şi natural. Pentru a scăpa de suferinţă  trebuie să nu refuzi durerea ca şi cum ai avea pretenţia că viaţa nu ar trebui să fie dureroasă. Viaţa pe Pământ este dureroasă, este Valea Plângerii.

Creşterea noastră spirituală, maturizarea înseamnă înfruntarea realităţii, acceptarea lucrurilor aşa cum sunt şi credinţa că există o Inteligenţă Universală care coordonează totul în Univers.

Cartea JURNALUL  NEFERICIRII merită citită şi recitită ca pe o Lecţie de Viaţă!

Bistriţa, Miercuri, 21 martie 2012  Jeniţa Naidin