O ÎNTÂLNIRE cu DORLI BLAGA

 

MOTO:

În realitatea şi esenţa sa,

Omul este de o bogăţie nesfârşită.

 

Ştim că Bucuria este o cunoaştere cât mai cuprinzătoare şi  este izvorâtă dintr-o Iubire cu sufletul şi spiritul.

Din  adolescenţă am iubit poeziile scrise de Lucian Blaga şi, mi-am dorit să cunosc locul unde s-a născut, să o cunosc  pe fiica sa, pentru  care Poetul  a scris versuri memorabile.

Din ianuarie 2007, când am citit cartea: „Tatăl meu, Lucian Blaga”, gândul unei întâlniri cu Dorli Blaga s-a înfiripat. Şi cum se spune să fii atent la gândurile tale că ele vor deveni cuvinte, aşa s-a şi întâmplat. Este adevărat, după 11 ani!  Dar,  „nu-i niciodată prea târziu”.

În ultimul  timp am vorbit la telefon cu fiica Poetului care primise de la Editură cartea despre casa Familiei Blaga de la Bistriţa, şi, de curând, ne-am întâlnit, adică, cuvintele au devenit acţiune, fapt.

Doamna Dorli Blaga mi-a spus şi la telefon, dar şi personal cât de mult i-au plăcut Moto-urile alese de mine la începutul capitolelor ce le-am scris în cartea:

„Lucian Blaga la Bistriţa (1938-1940)”, Editura Napoca-Star, 2018,  acestea fiind poezii ale tatălui său, alese de mine fiindcă aveau legătură cu însăşi conţinutul textului  din capitolul respectiv.

Am trăit Bucuria să cumunic direct cu un suflet şi un spirit pe care le-am citit înscrise pe fruntea şi faţa sa,  senine, luminoase.

Desigur, am privit-o cu gândul la versurile tatălui ei din poezia:

„Naştere” „Făptură   nouă, iată pe frunte

întâia lumină te-a uns!”

Am stat de vorbă, în apartamentul său, lângă biroul ce a fost al lui Lucian Blaga,  cu un om spiritualizat şi care îşi iubeşte tatăl dincolo de mormânt.

S-a bucurat când i-am înmânat „Albumul cu faianţa portugheză” realizat de Elena Pleniceanu de la Muzeul judeţean Bistriţa, cartea  mea ”Scrieri din Inimă”, Editura Napoca Star, 2017,  dar şi un pliant de la Conacul verde, fosta casă din Bistriţa a Letiţiei Pavel, sora Poetului.

Dorli Blaga și Jenița Naidin,   Noiembrie 2018

Fotografie făcută de nepotul Doamnei Dorli Blaga.

 

Mi-a dăruit cartea:   „La obârşie, la izvor”, apărută la Editura Ardealul, Târgu-Mureş, 2018.

În cuprinsul acestei  Antologii găsim 75 de poezii selectate de Dorli Blaga din „masiva carte Lucian Blaga – Opera poetică, […] apărută la Editura Humanitas din Bucureşti, în anul 1995”.

foto copertă: jenița naidin

La poezia: „La cumpăna apelor”, în prezenţa mea, Doamna Dorli Blaga a îndreptat versul: „Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară”. De la tipar lipsea „în” pe care l-a scris dânsa şi apoi mi-a înmânat cartea spunând:

„Poezia ULISE e scrisă pentru mama mea”.

Iar eu iubesc această poezie, poate şi pentru că e scrisă în anul 1951, anul naşterii mele!

Să citim câteva versuri din ULISE, chiar din culegerea proaspăt tipărită:

„Vezi, orice amintire-i

doar urma unor răni

prin ţări, prin ani primite,

pe la răscruci şi vămi.

Nu aştepta păţanii

să izvodesc alese.

Deşartă născocire

e vorba care ţese.

 

Dar pe liman ce bine-i

să stăm în necuvânt –

şi, fără de-amintire

şi ca de subt pământ,

s-auzi în ce tăcere,

cu zumzete de roi,

frumseţea şi cu moartea

lucrează peste noi.”

Cu acordul dânsei, dar cu o lumină slabă în cameră, am făcut aceste fotografii:

În zilele  din preajma acestei întâlniri cu Doamna Dorli Blaga, din nevoi sufleteşti,  citeam ECCLESIASTUL, iar cuvintele,  din finalul acestei cărţi biblice controversate, îmi vizitau gândurile în drum spre Bucureşti:

„În afară de acestea, fiul meu, ia aminte:

                            A face cărţi multe e o treabă fără sfârşit.

                            iar neliniştea gândului e trudă pentru trup. 

 

                            Încheiere: Totul a fost auzit.

                            Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte-I poruncile,

că omul întreg aceasta este.

Că Dumnezeu va aduce fiece faptă la judecată,

în tot  ascunzişul ei, fie că e bună, fie că e rea.”      

Şi cum nimic nu este întâmplător, au fost discuţii despre cărţi, oameni, preoţi şi despre Dumnezeu.

 

Am plecat din casa Doamnei Dorli Blaga,  după o convorbire agreabilă de peste o oră cu înţelegerea zâmbitoare şi reciprocă privitoare la o viitoare întrevedere.

Pe drumul de întoarcere, mi-au venit în minte multe gânduri, din care vă mărturisesc:

În realitatea şi esenţa sa,  Omul este de o bogăţie nesfârşită.

El poate avea o optică prin care să progreseze, şi  anume,  să înţeleagă, când îi vine vremea, cum situaţiie de viaţă,  fiind privite în raportul lor cu Totul, adică, cu Dumnezeu,  sunt neutre, iar răul şi nedreptatea nu există.

Numai că la unii vine prea târziu vremea şi se tot supără mereu pe semeni.

Dar, în acel târziu, unii oameni reuşesc să se detaşeze primind un impuls. În viaţa mea, am văzut oameni,  care, primind îndemnul că e mai bine să se detaşeze decât să consume energie prin păstrarea supărării, au spus cuvinte de pace şi m-am bucurat.

Este bine să ajungem la o detaşare care nu are nimic comun  cu indiferenţa. După cum bine ştim, omul detaşat, fiind desprins de el însuşi, de obiecte, prin această stare a sa, în starea de Iubire necondiţionată,  nu reacţionează cu frică, supărare sau dorinţă. Rămâne  echilibrat, autentic şi oferă ajutor direct.  Omul detaşat, dar cu mintea la Dumnezeu,  este de fapt cel mai activ şi de un ajutor real.

V-am spus gândurile mele,

să mediteze cine doreşte la ele.

 

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Naidin

Vineri, 16 noiembrie 2018

În braţele lui Dumnezeu

 Azi, 20.11. 2018, am adus câteva completări textului

Jenița Naidin