O lectură ziditoare – II –

 

 

Din cartea: „Proximităţi şi Mărturisiri” observăm că Părintele Ioan Pintea este un dedicat cititor de Jurnale publicate.

Dintre Jurnalele amintite în cartea de faţă, să ne oprim doar la o referire:

„O lectură de zile mari. Mult aşteptată. Biografia unui destin misionar – Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann (1973-1983). Uluitor. Fascinant. […]  Când am citit Euharistia. Taina Împărăţiei, capodopera teologică a Părintelui Alexander, am simţit dintr-o dată că într-adevăr ortodoxia  poate să devină vie, dinamică, tainică şi mântuitoare. Ce spune Părintele Schmemann în acest jurnal de-a dreptul excepţional? Acuză găunoşenia, rigiditatea, „falsitatea religiozităţii”, meschinăria unor credincioşi, sobrietatea lor lipsită de veselie şi talent. Ce mult i-ar fi plăcut lui Nicolae Steinhardt această remarcă: lipsa de veselie şi talent! […] Poezia autentică este greu de realizat, pe când erudiţia se dobândeşte  mult mai uşor”.

Spuneam că, deşi nedatate, unora din textele Jurnalului publicat de Ioan Pintea în „Proximităţi şi Mărturisiri” le întrezărim momentul în timp, fiind raportate la evenimente cunoscute din cultura lumii, a unor personalităţi sau a ţării. Acest lucru s-a întâmplat şi cu textul scris ca urmare a trecerii în Eternitate a Monicăi Lovinescu în 20 aprilie 2008.  Acest eveniment îi oferă autorului, pe lângă faptul că o pomeneşte la Sfânta Liturghie,  rememorarea unor evenimente din viaţa sa, din care unul din care observă miracolul născut din scris şi citit. Ioan Pintea a publicat într-o carte cuvintele pe care i le spusese Steinhardt, cu privire la momentul când va fi în faţa Dreptului Judecător, textul a fost citat într-o cronică de criticul Gheorghe  Grigurcu, iar Doina Jela i l-a citit Monicăi Lovinescu, la cererea ei, cu zece zile înainte de a pleca „Vocea” pe Marele Drum.

La auzul frazei, ce aparţinea lui Steinhardt, care i-a fost Monicăi L. un vechi prieten,: „Mă  voi apăra cu străşnicie în faţa lui Dumnezeu, mă voi bate pentru mântuirea mea” Doina Jela a  observat cum Monica Lovinescu, care respira prin tubul de oxigen şi nu mai putea fuma de două luni, a tresărit, a spus: colosal! şi a cerut o ţigară. A renăscut din cenuşă „la sunetul unei fraze bine strunjite şi pline, unica formă de nemurire”.

Aceasta este sincronicitatea pe care doar Mintea Universală o poate realiza!

Urmare acestei Întâlniri uluitoare, la care nici nu a visat să contribuie, Ioan Pintea spune: „Nici nu ştiu ce să spun. Sunt de-a dreptul topit. Din câte înţeleg am reuşit. Am reuşit! Am reuşit, prin acest fragment, prin intermediul lui Gheorghe Grigurcu şi al Doinei Jela, să-i pun faţă în faţă, într-un ceas de cumpănă, pe N. Steihardt cu Monica Lovinescu. E de-ajuns pentru un biet ucenic. E reverenţa mea supremă în faţa Vocii, care, alături de Steinhardt, Şora, Noica, Alexandru, Stăniloaie, Paleologu, Ierunca, Balotă, Creţia, mi-a modelat tinereţea.”.

Sunt, în minunata carte Proximităţi şi Mărturisiri, adevăruri ştiute, dar, citite aici, în contexte fericite, ne par mai mult ca fiind ale noastre, integrate pentru a fi trăite.

Preotul Ioan Pintea spune: „Credinţa e dincolo de orice confort. E o fericire. E fericirea! De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede, îi spune Mântuitorul tatălui întristat şi necăjit din pricina copilului demonizat. Credinţa e un dar care trebuie câştigat. Nu e de-a gata. E necesar un efort de conştientizare, de valorificare a acestui dat, o reflecţie lucidă asupra seminţei care stă să odrăslească  […]  e cu putinţă credinţa în orice suflet de om. Credinţa se fundamentează pe rigoare, realism duhovnicesc, curaj, luciditate, nădejde, libertate, dragoste, calm, răbdare, smerenie,  […] pe acel ceva care stăvileşte orgoliul şi proasta afişare a credinţei […] N-am suportat niciodată habotnicia. Habotnicia vulgarizează credinţa.”

Un scriitor citit de autorul operei despre care vorbim: C. S. Lewis.

Eu nu aş putea să spun de unde am numit energia sufletească a omului Forţa sa Vitală, adică Dumnezeul din om, şi, cei din jurul meu ştiu asta. Nu mică  mi-a fost mirarea când am citit în cartea Treburi cereşti  a lui C. S. Lewis despre Forţa Vitală: „Nu este oare Forţa Vitală cea mai mare realizare a închipuirii umane care a fost vreodată văzută pe pământ?” În alt loc C.S. Lewis spune: „Renunţarea şi umilirea perfectă au fost cele pe care le-a îndurat Christos: ele sunt perfecte pentru că El a fost Dumnezeu, sunt renunţare şi umilinţă petru că El a fost om. Credinţa creştină înseamnă că, dacă vom fi într-un fel părtaşi la smerenia şi la pătimirea lui Christos, vom fi părtaşi şi la victoria Lui asupra morţii şi vom găsi o nouă viaţă după ce vom fi murit şi vom fi devenit, prin aceasta, creaturi desăvârşite şi fericite în chip desăvârşit.”.

(Va urma)

 

Bistriţa,  19 decembrie 2012   Jeniţa  Naidin