O lectură ziditoare – III –

 

 

Cartea „Proximităţi şi Mărturisiri” scrisă de  Părintele Ioan Pintea este, într-un fel, un prilej folosit de autor pentru a-şi aminti, aproape în fiecare zi de cel care i-a fost avvă, îndrumător spiritual, dar şi pentru a-l publica, zic eu, asta prin evidenţa că, aici, în opera de faţă, citim unele din cele mai importante idei ale lui Nicolae Steinhardt reproduse de ucenicul său, cu dragoste.

Monahul DelaRohia a fost asimilat şi iubit de înteaga familie a preotului scriitor.

La un moment dat, Ioan Pintea îşi aminteşte cum fiul său, Andrei, venit pe lume după plecarea în Eternitate a lui Steinhardt, întreabă cum de nu se vede în anumite fotografii:

„Adeseori când recitesc scrisorile de la Părintele Nicolae, ori mă uit cu nostalgie peste albumul cu fotografiile de la Rohia, Andrei mă întreabă insistent: „Eu unde eram atunci?!”. Îl simt că din pricina Părintelui Nicolae şi-ar fi dorit să vină mai devreme pe lume. Regretul lui e atât de puternic că nu l-a întâlnit, că nu l-a cunoscut, că lipseşte din fotografiile de familie din acel timp, încât mă face să mă simt pe loc vinovat. Ioanei, Părintele i-a pus două porecle: Ieduţ, Prăjitură. Lui Andrei cred că i-ar fi pus una, bună şi alambicată: Bubu.”

Voi face referire acum la un alt aspect consistent al operei „Proximităţi şi Mărturisiri”, şi anume la profesia autorului, aceea de Preot.

Am ales unul din numeroasele texte din Jurnalul său publicat discontinuu în cartea despre care vorbim,  în care Ioan Pintea mărturiseşte cum trăieşte cu adevărat slujirea Sfintei Liturghii, trăire ce mi-a amintit de cuvintele Preotului meu duhovnic Grigore Conea:

„Postul Mare. În fiecare miercuri şi vineri slujesc Liturghia darurilor mai înainte sfinţite. Nu mănânc, nu beau, nu consum nimic toată ziua şi mă simt împlinit, gata de a aduce din preaplinul inimii mele slavă lui Dumnezeu, pregătit cu adevărat să mănânc şi să beau trupul şi sângele Domnului Iisus. Mă străduiesc, sufleteşte şi trupeşte, să am parte de El. Momentul împărtăşirii este unul unic, care conţine, constat aceasta din plin, fără doar şi poate, forţa şi deopotrivă, calmul pregustării Împărăţiei. Am credinţa dulce şi senină că, fără să am o ţinută patetică, trăiesc pe viu intensitatea întâlnirii cu Hristos. Nimic simbolic, totul real.

Vrednic şi de trei ori eşti fericit eşti, Sfinte Grigorie Dialogul, papă al Romei, care ne-ai dăruit nouă o asemenea clipă de împărtăşire!”.

În volumul de faţă sunt amintite, într-un mod fericit şi semnificativ, sute de cărţi şi autori. M-am bucurat, în timp ce am citit „Proximităţi şi Mărturisiri”, pentru că am întâlnit în lecturile scriitorului Ioan Pintea, autori şi cărţi cunoscute şi de mine, dar şi pentru că am auzit prima dată de multe personalităţi din domeniul culturii şi operele lor.

Am reuşit, în ultimii douăzeci de ani, să mă cunosc pe mine, să practic introspecţia, atât prin mărturisire în faţa unui duhovnic cu har, prin lectura unor cărţi ziditoare, dar şi prin discuţiile mele, în gând, cu Dumnezeu. M-am bucurat să citesc cele scrise în cartea despre care vorbim astăzi: „a recunoaşte păcatul în faţa oamenilor e egal cu sinuciderea şi că a recunoaşte păcatul în faţa lui Dumnezeu înseamnă a primi iertare şi a te salva. A primi mântuirea.” Personal, interpretez aceste cuvinte ale Preotului Ioan Pintea ca fiind confirmarea beneficiului adus de introspecţia sinceră a omului care se autoanalizează. Desigur, ştim că doar oamenii sănătoşi sufleteşte pot recurge la autopsihanaliză cu rezultate foarte bune. A ne face introspecţie cu mintea la Dumnezeu, încredinţându-I Lui gândurile şi faptele noastre este cel mai bun ajutor ce ni-l dăm singuri. Este ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu. Pentru asta trebuie să credem. Credinţa în Dumnezeul nevăzut şi Rugăciunea neîncetată este salvarea sufletului nostru.

Cartea ”Proximităţi şi Mărturisiri”  este greu de citit, fiind compusă din 471 scrieri, toate valoroase, ce necesită pătrundere şi atenţie maximă, aceste însemnări de jurnal fiind, în principal, din domeniul sufletului şi spiritului omenesc.

Cu voinţă şi dragoste pentru Dumnezeu, dar şi pentru a citi informaţii utile minţii noastre reuşim să o parcurgem. Din moment ce eu am reuşit, şi Dumneavoastră veţi reuşi.

 

Bistriţa,  27 decembrie 2012  Jeniţa Naidin