OCHII ALBAŞTRI AI BUNICII

 

Titlul cărţii: „Ochii albaştri ai bunicii”, publicată la Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005, mi-a adus aminte de ochii albaştri ai mamei mele, ai fratelui meu, ai surorii mele mezine şi ai fiului meu cel mic.

Destule motive ca să citesc cartea. Ar mai fi ceva: în aceste zile, balconul meu e împodobit de flori perene de primăvară superbe, dar, între ele, privesc cu drag  florile de nu mă uita, și,  albastrul lor, ca cerul senin, îmi bucură inima.

Cartea „Ochii albaştri ai bunicii”, ce are coperta colorată de un albastru frumos, este scrisă de poetul Iulian Dămăcuş, autorul romanului „Sonia”.

Am parcurs o lectură plăcută, cartea fiind structurată în optsprezece miniproze, fiecare în parte aducând în atenţia noastră subiecte interesante, incitante din lumea satului transilvănean.

Cartea se citeşte uşor, este scrisă în limbaj ardelenesc neaoş, într-un stil literar clar, dar m-au încurcat, uneori, regionalismele.

Vă propun să citim un mic text din această operă literară:

„Vara, pe vremea seceratului, coborau mocanii. Grupuri formate din membrii aceleiaşi familii, din vecini, rudenii, lucra ani de-a rândul în sat, şi chiar la aceiaşi proprietari, după cum recoltele şi împrejurările o cereau. Se întâmpla ca în vara următoare lucrătorii să nu-şi mai găsească gazdele… o fată se mărita, un bătrân se ducea să se odihnească într-unul din multele cimitire din comună, căci, în afară de cele trei din centru – românesc, unguresc şi jidovesc – mai erau altele la hotar, unde familiile vecine, alegeau un loc anume pentru odihna veşnică.

[…] Timpul era scurt şi Maki mecanicul supraveghea îndeaproape tractorul care fumega ca o locomotivă.

Ciurda de vite coborî de pe Nimaş într-un nor de praf. Isprăviră de muls vacile, când se auzi clămpănitul sec al batozei. Gazda mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat să termine lucrul şi grâul era ca aurul.

Bunica strigă că-i gata cina. Oamenii se apropiară de covata cu apă să se spele şi să se răcorească… Câţiva mai adunau cu furcile paiele şi pleava.

[…]  Zile şi nopţi a avut grijă de fată. Ochii ei albaştri erau oglinda bolnavei: înlăcrimaţi  când aceasta suferea, luminaţi când se simţea mai bine.

[…] În ultima zi – era o duminică frumoasă de august – n-a mai vorbit cu nimeni, a făcut doar semn că-i este sete. Din corpul neurâţit de bătrâneţe, vii erau doar ochii care priveau dincolo de lucruri şi de oameni.

I-au stat în preajmă căsenii, ascultând frânturi de slujbă şi glasul clopotelor.

Când lumea ieşea de la biserică, bunica s-a mai uitat o dată către sat ca şi cum ar fi vrut să culeagă în acea privire dealurile, casele, pomii, oamenii, cântecul clopotelor.

Albastrul ochilor s-a tulburat şi pleoapele s-au închis ocrotitoare.

Suflarea mai pâlpâia ca flacăra lumânării ce sta să se termine…

Nici o ezitare, nici o zbatere n-au împiedicat Pasul cel mare.”

 

Eu sunt doar o simplă cititoare, dar pentru că textele din această cărticică, de numai 74 pagini, sunt tot atât de frumoase şi instructive ca şi cele citite de mine în cărţile ce făceau parte din Programa şcolară (anii 1960-1970), recomand cu căldură cartea spre a fi citită de tineri. Sunt multe informaţii despre lumea satului românesc şi nu numai pe care le putem afla dintr-o scriitură ce se citeşte fără a lăsa cartea din mână.

Iar tinerilor de azi le va face plăcere să citească despre multe aspecte-concentrate, sintetizate de autor, din viaţa oamenilor într-o carte potrivită, ca dimensiuni, pentru timpurile acestea când, unii dintre ei nu se mai încumetă să parcurgă precum noi, cei care am urmat şcoala în anii 1970, când nu ne speriau sutele de pagini ale unei cărţi cum ar fi: ”Baltagul”, Fraţii jderi”, „Ion”, „Răscoala”, şi lista ar putea continua.

În acele timpuri, însă, noi toţi aveam mai mult timp, aşa era mentalul colectiv în care trăiam, pe când elevilor de azi le sunt necesare cărţi mici cu folos maxim aşa cum este cartea: „Ochii albaştri ai bunicii”.

*

Textul acesta, ce urma să devină un articol, dar a rămas nefinalizat, despre cartea „Ochii albaştri ai bunicii” l-am scris în martie 2012.   M-am decis să îl postez –atât cât notasem atunci – în această zi, de 27 iulie, pe blog pentru a aduce un mic omagiu autorului.

Astăzi fiind ziua sa de naştere îi spunem  LA MULŢI ANI! Domnului Iulian Dămăcuş.

Bistriţa, 27 iulie 2012  Jeniţa Naidin