Olimpiu Nuşfelean a primit titlul de Poet al Iaşului

Atunci când citesc despre Iaşi, despre Copou (Locul unde am urmat eu liceul, când am fost de mai multe ori lângă bustul şi teiul lui Eminescu), despre Horia Zilieru, Poetul la care mă trimetea profesorul meu  de Limba română, Valeriu Neştian în anii ’70,  să îi duc materiale în biroul său de lucru de la Palatul Culturii, emoţiile sunt de nestăvilit.

Şi atunci când citim nume de poeţi despre care încă nu am auzit, sau citim despre evenimente culturale este un lucru bun pentru spiritul nostru.

Cu Bucurie, reproduc aici, pentru cititorii Blogului meu, un articol pe care l-am citit azi dimineaţă despre:

Poezia la Iaşi

 

Iaşi – Capitala Europeană a Poeziei, dar articolul vorbeşte şi despre talentatul poet din Bistriţa, Olimpiu Nuşfelean.

Iată cuvintele ce vi le propun spre lectură când aveţi timp pentru POEZIE şi POEŢI:

 

«Pentru o săptămână, Iaşul a fost capitală europeană a poeziei. În perioada 25-31 mai 2015, aici s-a desfăşurat a doua ediţii a Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi”, manifestare inclusă în calendarul Festivalului Internaţional al Educaţiei. Ediţia a fost prezentată în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Primăria Municipiului Iaşi, unde au fost prezenţi Mihai Chirica, viceprimar cu atribuţii de primar al Municipiului Iaşi (alături de poeţi de-a lungul evenimentelor), Dan Doboş, manager FIE, Adi Cristi, director al Casei de Cultură Mihai Ursachi a Municipiului Iaşi, şi Cassian Maria Spiridon, preşedinte al USR – filiala Iaşi, ca şi poeţi invitaţi din ţară şi din străinătate. Festivitatea de deschidere, ca şi cea de închidere a Festivalului, a avut loc în Copou, lângă bustul şi teiul lui Eminescu.
La Festivalul dedicat poeziei au fost invitaţi o sută de poeţi de marcă, între care poetul polonez Alexander Nawrocki, cel care a fost desemnat de către UNESCO să organizeze în fiecare an, începând cu 2001, Ziua Mondială a Poeziei. Domnia sa şi-a exprimat dorinţa de a edita un volum bilingv care să cuprindă creaţiile a douăzeci de poeţi români şi polonezi. De asemenea, Alexander Nawrocki a declarat că intenţionează să facă demersurile necesare includerii Festivalului „Poezia la Iaşi” în categoria festivalurilor de talie mondială. Au fost de asemenea prezenţi patru dintre laureaţii celui mai mare premiu pentru poezie din România, Premiul Eminescu, poeţii Ileana Mălăncioiu, Dinu Flămând, Ion Mureşan şi Gabriel Chifu. Între participanţi s-au numărat Varujan Vosganian, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Alexiu (România), Slavco Almăjan (Serbia), Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Nicolae Popa, Irina Nichit (Republica Moldova), Vasile Tărâţeanu, Ilie Tudor Zegrea (Ucraina) Dinu Flămând, Florentin Palaghia (Franţa), Christian Schenk (Germania), Bianca Marcovici (Israel), Horia Zilieru, Emil Brumaru, Nichita Danilov ş. a. Din din Bistriţa a participat ca invitat Olimpiu Nuşfelean. Invitaţii au format zece grupe, moderate de poeţii Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi, Gellu Dorian, Aurel Ştefanachi, Nicolae Panaite, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Valentin Talpalaru, Emilian Marcu, Paul Gorban. Poeţii au fost prezenţi în licee, universităţi şi pieţe ieşene, ca şi în facultăţi şi licee din Chişinău, după o scurtă vizită la Uniunie Scriitorilor din Chişinău. De un interes aparte s-a bucurat lectura făcută de poeţi la sediul Filialei Iaşi a USR, unde celor care au citit li s-a oferit o eşarfă cu sigla festivalului şi un exemplar din revista Poezia.

Lecturile poetice au fost însoţite de momente muzicale sau de dans oferite de virtuozi ai instrumentului şi de perechi de dansatori, care au întregit ideea de spectacol de poezie.
Participant la evenimente, Olimpiu Nuşfelean a fost invitat să ia cuvântul la manifestarea de deschidere din Copou, unde a vorbit despre Iaşi ca model cultural, a participat la lecturile publice (între care la Universitatea Liberă Internaţională din Chişinău, Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir şi Liceul de Artă Octav Băncilă din Iaşi, în pieţe publice, la Filiala USR Iaşi), iar la finalul evenimentelor a primit, alături de alţi poeţi aflaţi pentru prima dată la Festival, titlul de Poet al Iaşului. Fiecărui poet din străinătate i-a fost conferit titlul de Ambasador al Poeziei.
„Este foarte important că am reuşit să aducem nu doar foarte mulţi poeţi din afara Iaşului, ci şi să-i facem mai vizibili pe cei care trăiesc în acest oraş. Dacă vrem ca Iaşul să fie Capitală Europeană a Culturii trebuie să arătăm că şi noi, la rândul nostru, aveam creatori care merită să stea pe acelaşi raft cu cei din Europa.”  a spus Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.
Încercând, astfel, să arate ieşenilor care le sunt valorile culturale şi să ofere răspunsuri la întrebările rostite sau doar gândite,

care provoacă Iaşul în marea competiţie a

Capitalei Europene a Culturii – 2021,

Festivalul Internaţional „Poezia la Iaşi”, parte a Festivalului Internaţional al Educaţiei, şi-a propus să dea o nouă şansă ieşenilor de a fi participanţi activi ai conceptelor:

Iaşi – oraş cultural,

Iaşi – capitala culturală a României,

Iaşi – Capitală Europeană a Culturii.
Organizatorii acestui festival au fost Primăria Municipiului Iaşi, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Fundaţia Culturală Poezia.»

Articolul  reprodus mai sus este publicat în Ziarul RĂSUNETUL-Bistriţa în data de  Marţi, 2  Iunie 2015, cu menţiunea, bine meritată: „special”.

Spre o Lumină caldă

Miercuri, 3 Iunie 2015                                 Jeniţa Naidin