Ovidiu Drimba a citit cartea: Împreună din Iubire

Suntem în timpurile când vorbim din amintiri

despre minunatul Om, Ovidiu Drimba!

Spre sfârşitul anului 2014, mi-a telefonat într-o zi de Duminică

şi mi-a spus că a finalizat de citit cartea mea Împreună din Iubire,

pe care i-o   înmânasem în 28 februarie 2014, şi i-am auzit vocea atât de dragă:

„aveţi un suflet frumos.  Gheorghe Mizgan este un mare poet”.

Întotdeauna, şi direct şi,  mai ales, la telefon am căutat să îl protejez, să nu îi pun multe întrebări,

dar după ce s-a închis convorbirea, m-am gândit cum, din toată cartea,  s-a referit doar la poetul Gheorghe Mizgan, despre a cărei creaţie eu  am vorbit   la finalul  acestui volum al meu.

Mai exact,  cred că pe Ovidiu Drimba l-a impresionat penultimul eseu din carte:

Mănăstirea Curtea de Argeş
şi Creaţiile artistice,

în care am făcut o paralelă între cele două opere,

scrise de Lucian Blaga şi Bartolomeu Valeriu Anania,

despre Legenda Meşterului Manole.

 

Fiind iubitor de poezie,  maestrului   i-a atras atenţia un poem  reprodus  de mine,  respectiv: LACRIMA.

Cum nimic nu e întâmplător, astăzi, citind  ziarul,

în care  am publicat ultima mea fotografie cu  Marele om de cultură

(«acest „patriarh al culturii române” din ultima jumătate de veac şi mai bine”»,

după cum citim în cartea Profesorului  Zenovie Cârlugea,

menţionată aici pe blog, în art.  Sânziene pentru Ovidiu Drimba),

am aflat despre faptul că  poetul bistriţean Gheorghe Mizgan este publicat în ediţia pe 2014 a antologiei „Europoesie”.

Publicaţia,  editată la Paris de Asociaţia Europeană de Poezie,   are în cuprins exact cu poezia care l-a impresionat pe asistentul lui  Lucian Blaga.

Vă invit să citiţi, când aveţi timp, eseul meu ce e mai mult suflet decât literatură:

Mănăstirea Curtea de Argeş
şi Creaţiile artistice

 

Pentru că am recitit opera filozofico-teologică blagiană în paralel cu versurile poetului Bartolomeu Valeriu Anania,

citez, pentru comparaţie,

din modul cum personajele-soţii ale meşterului  Manole, din cele două piese,

îşi exprimă gelozia faţă de biserica ce avea să se înalţe.

Lucian Blaga o numeşte pe soţia lui Manole, Mira. Iată din cuvintele ei:

„Manole, ştiu. Tu, tu inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas.

Mai lasă zidul. Mai lasă turlele. Rod iarăşi grijile negre?

Meşterul meu visează.

Pentru el, femeia adusă de peste apă nu e tocmai totul, dar să zicem jumătate din tot.

Cealaltă jumătate e ea.

Şi cu drept cuvânt. Las’, las’, nu tăgădui!

Nu mă supăr de loc că mă pui în cumpănă cu minunea asta înfricoşată de puteri.

Soţul ei, Manole îi răspunde:

„Între voi două, nici o deosebire nu fac; pentru mine sunteţi una.”

Mira răspunde, promt:

„Iată pentru ce în fiecare dimineaţă zic: „Ce bine că nu vrea să se înalţe!”

*

Să citim acum Rugăciunea, către biserica ce stă să se înalţe, spusă de Simina, soţia lui Manole în piesa de teatru,  în versuri,  scrisă de marele scriitor, poet şi preot Bartolomeu Valeriu Anania.

 

„Frumoasă eşti! Dar nu mi-l lua! Te rog!

E soţul meu! Tu mi l-ai dat, zălog,

Cu jurământ de taină… Jurământ!

Şi tu ne-i spus că ni-i căminul sfânt.

Poţi tu, acum, frumoasă şi curată,

 Să risipeşti ce-ai adunat odată?…

Frumoasă eşti! Şi-n tine vor veni

Fecioarele şi mirii… Cum vei fi

De-a pururi dătătoare de inele

Zdrobind inelul bucuriei mele?…

Frumoasă eşti! Dar nu mi-l lua! Mi-l lasă!

E soţul meu! Şi pruncului de-acasă

Îi este tată… Sfânto, urcă-n cer!

Dar lasă-mi jos iubirea ce ţi-o cer!

De ce s-o duci cu tine-n veşnicii?…

De-ai şti tu, sfânto, cât te rog… de-ai şti!…”

*

E minunat că scriitorii, de-a lungul vremii, s-au inspirat din legende şi au scris opere minunate.

 

În piesa de teatru scrisă de Lucian Blaga, Manole spune, după zidirea soţiei, Mira:

„Lăcaşul creşte nebun.

El va fi un cântec de iubire împletit cu un cântec de moarte.”

*

Cândva, în parcul din jurul Mănăstirii Curtea de Argeş, lângă „Fântâna lui Manole”, într-o zi cu un soare strălucitor, am meditat la faptul că acest vestit meşter s-a contopit cu soţia sa în Univers şi sunt amândoi Lumină:

„Astfel, ne contopim cu Universul,

Eu, Tu, acum suntem Lumină”

Versurile, ce mi-au venit în minte, sunt dintr-o scriere a poetului român Gheorghe Mizgan.  Poemul său în şaisprezece versuri, Lacrima, pare a fi creat anume pentru a ilustra jertfele omeneşti.

Desigur este vorba de sacrificiul spiritual, modern.

Să citim această misterioasă creaţie artistică cu gândul la legenda universală, şi, de ce nu, la Meşterul Manole care şi-a sacrificat Iubirea de dragul artei:

“Lacrima

Frumoasa mea, prin ochii tăi adânci

 Pierzându-mă în mrejele-nserării,

 Mă regăsesc scăldându-mă-ntre stânci

 Pe plaja mării-n valul dezmierdării.

 

 Când lacrima-ţi de smirnă picurând,

 Pecetea dragostei ce ne atinge,

 Pe rândurile scrise, suspinând,

 Duioase clipe, inima mi-o frânge.

 

 Cu raza blândă a singurătăţii,

 Din ochii tăi, din aura-ţi de sfântă,

 Izvor de taine-n clipele dreptăţii,

 Lumină diafană ce mă-ncântă.

 

Astfel, ne contopim cu Universul,

 Eu, Tu, acum suntem Lumină,

O amintire ne rămâne versul,

Pe Cer o oază într-o zi senină.”

Gheorghe Mizgan

*

Jertfindu-şi soţia, Meşterul Manole a împlinit ceea ce, peste ani a scris în versuri măiestrite, vrednicul de pomenire,  Bartolomeu Valeriu Anania:

 

„Când firea izvodeşte frumosul măiestrit,

E osândit izvodul să piară-n ce-a rodit…”

 

Aceste versuri sunt laitmotivul piesei de teatru scrisă de Valeriu Anania.

Aşadar, ceva se naşte şi ceva piere în continuu.

 

Posibil ca Meşterul Manole să se fi înălţat în nemurire prin ceea ce a făcut,

construind mănăstiri, Dumnezeu l-a iertat,

căci operele literare continuă să vorbească despre el şi legenda sa.

Ceea ce a fost terestru, – el şi soţia – s-a distrus,

dar s-a realizat scopul sacru, spiritual.

Noi să înţelegem aspectul sacru al actului sacrificiului,

indiferent care ar fi acel sacrificiu,

şi să punem totul pe seama lui Dumnezeu,

a Inteligenţei Universale infailibile.

Bistriţa, 30 decembrie 2013

( Am publicat acest eseu  în cartea:

Împreună din Iubire

apărută la Editura  Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, Ianuarie 2014.

*

Reproduc un fragment din   articolul despre poezia LACRIMA  apărut, acum, la scurt timp după Plecarea la Cer a minunatului Om  Ovidiu Drimba, cu gândul că în  ASTRAL  toţi suntem UNUL,  şi informaţiile se conexează, iar întâmplarea miraculoasă cu această poezie îmi confirmă că e bine să fim  atenţi la sincronicităţi.

Iată acest text:

«Gheorghe Mizgan, publicat în antologia „Europoesie” de la Paris

Poetul bistriţean Gheorghe Mizgan este publicat în ediţia pe 2014 a antologiei „Europoesie” editată la Paris de Asociaţia Europeană de Poezie, condusă de poetul Joel Conte, prieten apropiat al bistriţenilor. Antologia beneficiază de o prefaţă semnată de poetul clujean Horea Bădescu, preşedintele de onoare al acestei asociaţii, şi cuprinde poeţi din toate zările continentului – Belgia, Bulgaria, Canada, Grecia, Niger, Congo.
Gheorghe Mizgan este prezent cu poezia „Larme” (Lacrima), obţinând Diploma pentru francofonie, de altfel traducerea fiind de calitate prin profesorul Florin Avram.
Reamintim faptul că în aceeaşi antologie, anii trecuţi, a fost publicată Victoria Fătu Nalaţiu, care a şi vernisat o expoziţie cu ocazia ridicării premiului, la Paris.
Antologiile editate de Association Recontres Europeennes Europoesie sunt realizate în colaborare cu UNICEF şi au şi un caracter umanitar, acela de a ajuta copiii aflaţi în suferinţă.
Joel Conte, preşedintele asociaţiei, a fost prezent de câteva ori la Bistriţa, la invitaţia directorului Centrului Cultural Municipal, prof. dr. Dorel Cosma. Felicitându-l pe Gheorghe Mizgan pentru această reuşită, redăm mai jos varianta în limba română a poeziei:

Lacrima

Frumoasa mea, prin ochii tăi adânci

(…)

Când lacrima-ţi de smirnă picurând,
Pecetea dragostei ce ne atinge,
Pe rândurile scrise, suspinând,
Duioase clipe, inima mi-o frânge.

(…)

Astfel, ne contopim cu Universul,
Tu, eu, acum suntem Lumină,
O amintire ne rămâne versul,
Pe cer o oază într-o zi senină.

(Poezia a fost publicată, pentru prima dată, în volumul de poezii: ARIPI ASTRALE, editura Cartea Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009. A fost tradusă în limba franceză de către prof. Florin Avram)».

*

(text preluat  din Ziarul RĂSUNETUL-Bistriţa,

publicat pe 26 Iunie 2015).

*

 

 

Fotografiile le-am făcut acum  în balconul apartamentului meu ce este plin de

SOARE.

Spre o Lumină caldă

Sâmbătă, 27 Iunie 2015                                               Jeniţa Naidin