James Allen – Cum gândeşte omul – 9 –

Continuăm să ne referim mai departe la  cartea:  „Cum gândeşte omul”,

   scrisă de James Allen.

Suntem încă la Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor, acolo unde am rămas în  data de 27 August 2019, şi,  citim,  reluând ultimul paragraf de la finalul postării anterioare, pentru a avea înţeles ceea ce aflăm astăzi.

Vă mărturisesc, cu Dragoste, că aceste scrieri din cărţile care se ocupă de gândirea umană ne sunt necesare tuturor şi la orice vârstă ne afăm.

Iată:

«[…] 

Omul începe să fie om, doar atunci când încetează să se mai lamenteze şi să clevetească, şi începe să caute dreptatea ascunsă care îi reglementează existenţa.

Pe măsură ce îşi adaptează mintea la acest factor regulator, încetează să-i mai acuze pe alţii de situaţiile în care se află şi încearcă să întreţină gânduri puternice şi nobile. 

Încetează să se mai lupte cu circumstanţele şi începe să se folosească de ele pentru a progresa rapid şi pentru a-şi descoperi puterile şi posibilităţile din el însuşi.

            Legea, nu confuzia, reprezintă principiul guvernator în univers. Dreptatea, nu nedreptatea, este forţa care dă formă  şi pune în mişcare guvernul spiritual al lumii. Prin urmare, omul trebuie să se îndrepte şi să descopere că universul este drept. Pe parcursul acestui proces de îmbunătăţire a sa, va descoperi că, pe măsură ce îşi modifică gândurile faţă de lucruri şi oameni, lucrurile şi lumea îşi vor schimba raporturile cu el.  Dovada acestui adevăr se află în fiecare persoană şi se poate verifica, cu uşurinţă, prin introspecţie şi autoanaliză sistematică. Dacă un om ăşi modifică radical gândurile,  va rămâne uimit de transformarea rapidă ce se va manifesta în circumstanţele vieţii lui.

Oamenii cred că gândurile pot rămâne ascunse, dar nu este adevărat. Minciuna devine rapid obicei, iar obiceiul se transformă în obişnuinţa de a bea şi în senzualitate, ceea ce duce la lipsuri şi boli.

Gândurile impure, de orice fel, devin obiceiuri care storc de energie şi duc la tulburări, iar apoi se transformă în circumstanţe confuze şi nefavorabile.

Gândurile de teamă, îndoială şi nehotărâre devin obiceiuri care îl fac pe om slab, laş şi şovăielnic, şi se transformă în situaţii ce duc la eşec, lipsuri materiale şi dependenţă.

Gândurile de lene devin obiceiuri care îl fac pe om necinstit şi mârşav, care se transformă în stări de ticăloşie extremă.

Gândurile de ură  şi de condamnare a celorlalţi devin obiceiuri de blamare şi violenţă, care se transformă apoi în circumstanţe, mai mult sau mai puţin dureroase.

Pe de altă parte, din gândurile frumoase iau naştere obiceiuri de bunătate şi armonie, care se transformă în circumstanţe favorabile şi agreabile.

Gândurile pure devin obiceiuri de cumpătare şi autocontrol, şi se transformă în circumstanţe care asigură linişte şi tihnă.

Gândurile de curaj, încredere în sine şi hotărâre devin obiceiuri de îndrăzneală şi se transformă în circumstanţe care aduc succes, abundenţă şi libertate.

Gândurile energice devin obiceiuri    de curăţenie şi hărnicie, care se transformă în circumstanţe plăcute. Din gândurile bune şi iertătoare iau naştere obiceiuri amabile, care se transformă în circumstanţe care protejează.

Gândurile de iubire şi cele altruiste devin obiceiuri de generozitate faţă de ceilalţi, şi se transformă în situaţii ce aduc, în mod sigur, prosperitate statornică şi adevăratele bogăţii.

Gândirea persistenţă – fie ea bună sau rea – cu privire la o anumită chestiune, va avea, cu siguranţă, impact asupra caracterului şi a vieţii voastre.

Omul nu poate alege direct situaţiile, dar îşi poate alege gândurile şi, astfel, indirect, dar sigur, îşi poate modela  experienţele.

Natura îi ajută pe toţi oamenii  să primească răsplata gândurilor pe care le au cel mai des şi creează ocazii care vor aduce la suprafaţă, foarte rapid, atât binele cât şi răul oglindit în gândurile lor.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Luni, 9 Septembrie 2019 

Bistriţa 

Familia este Binecuvântată de Dumnezeu. 9.09.2019

*


James Allen – Cum gândeşte omul – 8 –

Citim mai departe în  cartea:  „Cum gândeşte omul”,

   scrisă de James Allen, Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor.

Vă dăruiesc  imagini superbe pe care le-am fotografiat, în grădina surorii mele acum, în prag de toamnă,  pentru a vă însenina.

M-am gândit să ilustrez această postare cu atâta frumuseţe şi pentru că  în cuvintele următoare  James Allen  arată oamenilor responsabilitatea pe care o au, iar asta nu la toţi cititorii  le place.  M-am gândit că florile  sunt de ajutor, chiar şi privindu-le pe ecran.  

De exemplu, dacă citind cuvintele: 

„omul este cauza (deşi aproape întotdeauna inconştientă) circumstanţelor vieţii lui”, cititorii mei, care nu sunt convinşi de asta,  se vor îngrijora, vor putea medita senini la acest adevăr, privind  minunatele flori de trandafiri aşa cum îi vedeţi în prag de toamnă. 

Personal, ştiu că noi suntem cauza a tot ce ni se întâmplă,  

dar pot spune, din proprie experienţă, că avem şi tot sprijinul lui Dumnezeu,

 pentru a ne recunoaşte disfuncţiile şi a le remedia.

Este important să accesăm, cu Încredere  şi Smerenie,  Inteligenţa Cosmică, adică pe Dumnezeu.   

 Acum, citez fragmente din Capitolul 2, în continuarea textului din episodul 7: 

«Am  dat aceste trei exemple, pentru a ilustra adevărul  că omul este cauza (deşi aproape întotdeauna inconştientă) circumstanţelor vieţii lui. Chiar dacă are un scop pozitiv în minte, el va continua să nu-l îndeplinească, pentru că încurajează gânduri şi dorinţe care nu au cum să nu fie în acord cu rezultatul final intenţionat.

[…] 

Oricum, circumstanţele sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de adânc înrădăcinate, iar ideea de fericire diferă atât de mult de la o persoană la alta, încât starea întregului suflet al unui om  – deşi poate fi cunoscută de el însuşi –  

nu poate fi judecată de altcineva care se bazează doar pe aspectele externe ale vieţii lui.

Un om poate fi cinstit în unele domenii şi totuşi, să sufere privaţiuni. Alt om poate fi necinstit în unele domenii şi totuşi, să acumuleze avere. Dar concluzia trasă, de obicei – că unul nu reuşeşte pentru că este cinstit, iar altul prosperă datorită necinstei lui –  este rezultatul unei judecăţi superficiale, care pleacă de la ideea că omul necinstit este, aproape în totalitate, virtuos. 

În lumina unei cunoaşteri mai profunde şi a unei experienţe mai bogate, se ştie că această presupunere este incorectă.  Persoana necinstită poate avea unele virtuţi demne de admiraţie, pe care cel cinstit nu le posedă; iar persoana cinstită poate avea unele vicii insuportabilw, care nu se regăsesc la celălalt. Omul cinstit culege rezultatele gândurilor şi acţiunilor lui cinstite, dar şi suferinţele produse de vicii. La fel cel necinstit îşi merită propria bucurie şi durere.

Din cauza vanităţii noastre, ne place să credem că suferim datorită virtuţilor. Însă, până ce omul nu va elimina toate gândurile deprimante, amare şi impure din minte şi nu va spăla toate petele imorale din suflet, nu va putea fi în poziţia de a şti şi de a declara că suferinţele lui sunt rezultatul calităţilor bune, şi nu ale celor rele.

Îar în drumul lui spre perfecţiunea supremă, va descoperi mevanismele gândirii, Marea Lege care este perfect justă şi care nu poate răsplăti răul cu bine şi binele cu rău. Dacă are această cunoaştere, va şti – dacă se va uita în urmă la ignoranţa şi orbirea din trecut –  că viaţa a fost şi este perfect ordonată şi că toate experienţele anterioare, bune sau rele, au fost rezultatul echitabil al sinelui lui aflat într-un proces de evoluţie continuă.

Gândurile şi acţiunile bune, nu pot niciodată să genereze rezultate rele. Gândurile şi acţiunile rele, nu pot să producă rezultate bune.

Adică, din porumb nu iese decât porumb, iar din urzic nu ies decât alte urzici.

Oamenii înţeleg această lege în lumea naturală şi se folosesc de ea. Dar puţini o înţeleg în lumea mentală şi morală (deşi ea funcţionează la fel de simplu şi de consecvent) şi, prin urmare, nu lucrează împreună cu ea.

Suferinţa este întotdeauna efectul unui gând greşit, într-un anumit fel.  Este un semn că individul nu este în armonie cu el însuşi şi cu legea fiinţei sale.

Singura şi suprema utilitate a suferinţei este de a purifica, de  a  arde tot ceea ce este inutil şi impur. Suferinţa încetează la cel care este pur. Nu ar mai avea rost să topim aurul, după ce a fost îndepărtată zgura, iar o fiinţă perfect pură şi iluminată nu ar mai putea suferi.

Circumstanţele ce implică suferinţă sunt rezultatul propriei dizarmonii din  gândire. Cele ce implică fericire, nu mă refer la posesiuni materiale, este măsura unei gândiri bune.  Mizeria, nu lipsa de posesiuni materiale, este măsura gândurilor greşite.

Un om poate fi nefericit şi bogat, sau poate fi binecuvântat şi sărac. Binecuvântările şi bogăţiile merg împreună doar atunci când averea este folosită în mod corect şi înţelept. Iar omul sărac nu face nimic altceva decât să se cufunde mai mult în mizerie, dacă îşi consideră soarta o povară impusă pe nedrept.

[…] 

Omul începe să fie om, doar atunci când încetează să se mai lamenteze şi să clevetească, şi începe să caute dreptatea ascunsă care îi reglementează existenţa. Pe măsură ce îşi adaptează mintea la acest factor regulator, încetează să-i mai acuze pe alţii de situaţiile în care se află şi încearcă să întreţină gânduri puternice şi nobile.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Marţi, 27  August 2019 

Bistriţa 

*


James Allen – Cum gândeşte omul – 7 –

Din  cartea:  „Cum gândeşte omul”,

   scrisă de James Allen,   

continuăm să citim din  Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor.

Imaginile pe care vi le dăruiesc sunt fotografii pe care le-am făcut la câteva din  florile crescute în apartamentul meu din mici crenguţe desprinse de la plante mai mari.

Vedeţi cum au crescut  şi înflorit pentru că le-am îngrijit cu Iubire. 

«Gândurile şi acţiunile sunt temnicerii Sorţii –  ele te încarcerează, dacă sunt josnice.

De asemenea, ele pot fi îngeri ai Libertăţii – te eliberează, dacă sunt nobile.

Omul nu primeşte ceea ce îşi doreşte şi pentru ceea ce se roagă, ci doar pentru ceea ce câştigă pe merit. 

   Dorinţele şi rugăciunile lui primesc răspuns şi sunt onorate, doar atunci când sunt în armonie cu gândurile şi acţiunile lui.

            În lumina acestui adevăr, ce înseamnă atunci „a te lupta cu soarta”? 

Înseamnă că un om se luptă permanent cu un efect exterior, în timp ce hrăneşte şi menţine în inima lui cauza acestuia.

Ea poate lua forma unui viciu conştient sau a unei slăbiciuni inconştiente.  Oricare ar fi cauza, rădăcina problemei împiedică constant eforturile persoanei şi este nevoie de găsirea unui remediu.

            Oamenii sunt, de obicei, nerăbdători să-şi îmbunătăţească viaţa, dar nu sunt dispuşi să se schimbe pe ei înşişi. În consecinţă, rămân în aceeaşi stare.

Omul care nu dă înapoi de la a se autorăstigni, nu poate să eşueze în împlinirea obiectivului pe care şi l-a propus.  Asta este valabil atât pentru lucrurile materiale, cât şi pentru cele spirituale.

            Imaginaţi-vă un om foarte sărac. El îşi doreşte cu disperare să-şi îmbunătăţească situaţia financiară. Totuşi, chiuleşte tot timpul de la muncă şi consideră că are tot dreptul să încerce să-l înşele pe angajatorul lui, spunând că nu este plătit suficient.

            Un astfel de om nu înţelege nici cele mai simple îndrumări din principiile care stau la baza adevăratei prosperităţi. Nu numai că este complet incapabil să se ridice din mizerie,  dar atrage şi mai multă mizerie,  prin faptul că se complace şi are gânduri trufaşe, înşelătoare şi laşe.

            Pe de altă parte, iată un om bogat, care este victima unei boli dureroase şi persistente, provocată de lăcomie!  Este dispus să plătească mari sume de bani, pentru a scăpa de boală, dar nu este dispus să-şi sacrifice poftele.

            Vrea să-şi satisfacă gustul pentru mâncărurile bogate şi nenaturale şi, în acelaşi timp, să fie sănătos.  O  astfel de persoană este complet nepotrivită pentru a  avea o stare bună de sănătate, pentru că nu a învăţat principiile de bază ale unei vieţi sănătoase.

            În final, iată-l pe patronul care, pe căi necinstite, evită să plătească salarii corecte şi, în scopul de a obţine un profit mai mare, reduce câştigurile angajaţilor săi. Deci, nici acesta nu este potrivit pentru prosperitate. Iar când ajunge să dea faliment – atât în ceea ce priveşte reputaţia, cât şi averea – dă vina pe circumstanţe, fără să înţeleagă că este singurul autor al situaţiei în care se află.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Miercuri, 21  August 2019 

Bistriţa

 


James Allen – Cum gândeşte omul – 6 –

Mai departe, continutăm  să  citim din cartea:  „Cum gândeşte omul”,

având în faţă  textul  original   scris de James Allen.

crini albi ce sunt un simbol al gândurilor pozitive. foto: jenița naidin

 Suntem la  Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor.

gândurile noastre sunt precum acești trandafiri ce au flori superbe,dar și spini, de aceea trebuie să fim atenți la gândurile noastre. De aceea vă invit să citiți mai departe. jenița naidin

Astăzi vă prezint un fragment mic din carte, dar foarte important:

«Situaţiile îl aruncă  pe om încolo şi încoace, atâta timp cât crede că este creaţia forţelor exterioare.  Dar când îşi dă seama că poate controla terenul şi seminţele ascunse în fiinţa lui, din care se nasc circumstanţele vieţii lui, atunci devine stăpânul său de drept.

            Toţi cei care au practicat autocontrolul şi purificarea de sine pentru o vreme, ştiu că circumstanţele sunt produsul gândirii, pentru că au observat faptul că situaţiile s-au modificat direct proporţional cu schimbarea atitudinii mentale. În momentul în care omul se dedică sincer îndreptării defectelor din caracterul lui şi face progrese rapide şi semnificative, el va depăşi, cu uşurinţă, orice succesiune de împrejurări nefavorabile.

Sufletul atrage lucrurile pe care le cuprinde; lucrurile pe care le iubeşte şi cele de care îi este teamă.

El  se va ridica la înălţimea celor mai  arzătoare speranţe şi va cădea la nivelul celor mai josnice pofte – iar circumstanţele sunt mijlocul prin care sufletul primeşte ceea ce i se cuvine.

            Fiecare sămânţă de gând pe care o semeni, sau căreia i-ai permis să ajungă acolo, face rădăcină şi creşte, înflorind, mai devreme sau mai târziu, în acţiune şi purtând propriile fructe de ocazii şi circumstanţe.  

Gândurile bune aduc fructe bune, gândurile rele aduc fructe rele.

            Lumea exterioară a circumstanţelor este modelată de lumea interioară a gândurilor, iar condiţiile externe – bune sau rele –  sunt factori care concură la binele suprem al persoanei. Omul care culege propriile roade învaţă prin suferinţă, cât şi prin fericire.

            O persoană nu ajunge fără adăpost sau la închisoare din cauza tiraniei sorţii, sau a circumstanţelor,  ci ca rezultat direct al gândirii josnice şi al dorinţelor instinctuale.

În mod similar, un om cu o gândire curată nu comite, brusc, o crimă din cauza stresului creat de o simplă forţă externă;  gândul criminal a fost încurajat, în secret, o vreme îndelungată în inima sa, iar ocazia a dezvăluit puterea lui acumulată.

Nu circumstanţele îl creează pe om;  ele îi arată cine este.

Nu  există condiţii care să te coboare în viciu şi în suferinţele care îl însoţesc şi nici condiţii care să te ridice la virtute şi la fericirea pe care o aduc, fără a cultiva continuu aspiraţii virtuoase.

Iar omul, ca Stăpân al gândurilor, este propriul lui creator, modelatorul mediului înconjurător. Încă de la naştere, sufletul învaţă cu fiecare pas pe care îl face în pelerinajul lui pământesc şi atrage acele combinaţii de condiţii care să-l dezvăluie – situaţii care sunt oglindirea propriei curăţenii sau necurăţenii, propriei forţe sau slăbiciuni.

            Omul nu atrage ceea ce doreşte, ci ceea ce este.

Capriciile, dorinţele şi ambiţiile lui pot fi zădărnicite în orice moment, dar gândurile şi dorinţele cele mai ascunse sunt alimentate cu o hrană pe măsură, fie ea curată sau impură.

„Divinitatea care  ne modelează viaţa” se află în interiorul nostru; ea este chiar propriul sine. Omul  este singurul care-şi poate pune piedici.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Marţi, 20  August 2019 

Bistriţa 


James Allen – Cum gândeşte omul – 5 –

Continuăm  să  citim din cartea:  „Cum gândeşte omul”,

având în faţă  textul  original   scris de James Allen.

flori și mere la drum. foto jenița naidin

 Suntem la  Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor. 

«Mintea  omului poate fi asemănată cu o grădină, care poate fi inteligent cultivată sau lăsată în paragină; indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea trebuie, şi asta va face, să crească. Dacă nu se plantează seminţe folositoare, atunci vor cădea multe seminţe inutile, care vor continua să se reproducă. La fel cum grădinarul îşi cultivă terenul, ferindu-l de buruieni şi cultivând florile şi fructele pe care le doreşte, aşa şi omul poate avea grijă de grădina minţii lui, rupând de la rădăcină toate gândurile greşite, nefolositoare şi impure, şi cultivând cât mai bine florile şi fructele gândurilor bune, utile şi pure. Astfel, omul va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că este grădinarul şef al sufletului său, stăpânul vieţii sale. De asemenea, va dezvălui, în interiorul lui, legile gândirii şi, cu o precizie din ce în ce mai mare, va înţelege modul în care mecanismele minţii modelează caracterul, situaţiile de viaţă, destinul.

Gândul şi caracterul sunt una; aşa cum caracterul se poate manifesta şi dezvălui doar în mediul şi în condiţiile  exterioare, la fel situaţiile din viaţa unei persoane vor oglindi întotdeauna starea sa interioară.

Asta nu înseamnă că situaţiile de viaţă dintr-un anumit moment reprezintă oglindirea întregului său caracter, ci doar faptul că aceste circumstanţe sunt atât de strâns legate de un element vital al gândirii, încât, pentru moment, ele sunt indispensabile dezvoltării lui.

Fiecare om este acolo unde este, în funcţie de  legea fiinţei lui. Gândurile pe care le-a folosit în formarea caracterului l-au adus aici, iar, în rânduiala vieţii lui, întâmplarea nu joacă nici un rol – totul este rezultatul unei legi perfecte.  Acest lucru este la fel de  adevărat atât pentru cei care au o senzaţie de lipsă de armonie faţă de mediul lor, cât şi pentru  cei care sunt mulţumiţi de el.

Ca fiinţă aflată într-o permanentă evoluţie, omul este la nivelul la care se află, ca să înveţe şi să evolueze; pe măsură ce învaţă lecţia spirituală conţinută în fiecare situaţie, aceasta trece şi face loc unor noi condiţii de viaţă.»  

         (va urma)

mărul de lângă drum. foto jenița naidin

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Luni, 19 August 2019 

Universul este infinit

superb trandafir și boboci. foto jenița naidin

*


Serile de la Casa Poetului Andrei Mureşanu

Am Bucuria să vă invit  Dragi cititori să cunoaşteți un eveniment cultural  important.

 Redau integral cuvintele Domnului David Dorian care prezintă această Întâlnire a scriitorilor bistriţeni şi nu numai:

„Premiile Serilor de la Casa Poetului au încununat atmosfera de sărbătoare

Serile de la Casa Poetului, festivalul de literatură contemporană care adună în fiecare vară cei mai numeroși scriitori bistrițeni, aflat la ce-a de-a opta ediție, și-a închis porțile zilele trecute, după un maraton de lecturi publice și dezbateri, la care au participat peste 40 de poeți, prozatori, critici și istorici literari, eseiști, traducători. Prin invitații săi din acest an, festivalul a dobândit și o dimensiune internațională.
Serile de la Casa Poetului s-au dorit încă de la început să fie un spațiu generos, poate cel mai generos, de întâlnire cu poezia, cu literatura. La acest festival, organizat de Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud, prin managerul Ioan Pintea, participă cei mai reprezentativi scriitori bistrițeni – cu certitudine, cei mai numeroși. Sunt invitaţi scriitori aparținând unor generații diferite, de la tineri debutanți, până la scriitori consacrați, de vizibilitate națională și internațională. Întâlnirile sunt în primul rând un omagiu adus ilustrului poet și revoluționar Andrei Mureșanu, dar și o sărbătoare a poeziei, a scriitorilor pe care-i are Bistrița-Năsăud. De câțiva ani, casa copilăriei lui Andrei Mureșanu devine neîncăpătoare, pe parcursul a câtorva seri. Finalul întâlnirilor culminează cu acordarea unor premii ce răsplătesc reușitele scriitorilor.
Anul acesta, în perioada 13-15 august, pe parcursul a trei seri, Casa memorială Andrei Mureșanu din municipiul Bistrița a fost animată de rostirea plină de emoție a poeziilor, a bucăților de proză, a textelor critice și eseistice aparținând unor valoroși scriitori bistrițeni și invitaților din țară și din străinătate. Recitalurile muzicale ale cântăreței de jazz Cristina Maria Vlașin și ale cantautorului Florin Săsărman au dovedit legătura indisolubilă dintre poezie și muzică.
Dezbaterea “Falia dintre generațiile literare” a suscitat un interes aparte între participanți. Ceea ce se petrece între generații ar fi un fenomen firesc: dorința de înnoire a expresiei artistice, de eliberarea de clișee, dar și legătura firească dintre generații, ca o curgere continuă. În final, timpul va cerne dintre toate producțiile literare bazate pe innoire, experiment, lirism, minimalism, mizarabilism, expresia licențioasă, tradiționalism etc.
Oaspeții speciali ai ediției au fost scriitorii Gelu Vlașin din Spania și tinerii scriitori reuniți în Tabăra de vară de la Telciu, printre care s-au aflat creatori din toată țara, dar și din Venezuela și Italia.
Într-o atmosferă elevată, în cadrul pitoresc al curții casei memoriale, sub crengile nucului bătrân ce străjuiește prispa, lângă bustul poetului Andrei Mureșanu, s-au întâlnit scriitorii bistrițeni Menuț Maximinian, Ioan Cioba, Elena M. Cîmpan, David Dorian, Gheorghe Mizgan, Victoria Fătu Nalațiu, Al. C. Miloș, Ionela Silvia Mureșan, Niculae Vrăsmaș, Alin Cordoș, Florin Avram, Cornel Cotuțiu, Iacob Naroș, Icu Crăciun, Ana Zegrean, Veronica Știr, Mircea Măluț, Andrei Mic, Victor Știr, Ștefan Veșcari, Vasile Găurean, Olimpiu Nușfelean, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Adriana Rodica Barna, Macavei Al. Macavei, Anet Butunoi, Radu Salvan.
Juriul ediției din acest an, format din scriitorii Icu Crăciun, Menuț Maximinian, Victor Știr, Olimpiu Nușfelean și David Dorian, toți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au hotărât acordarea următoarelor premii:
PREMIUL PENTRU POEZIE “ANDREI MUREȘANU” – GELU VLAȘIN, pentru volumul de versuri “Tratat de psihiatrie”,  apărut în mai multe limbi de circulație internațională, pentru valoroasa sa operă poetică;
PREMIUL OPERA OMNIA – ANDREI MOLDOVAN, pentru întreaga activitate literară depusă de-a lungul câtorva decenii, pentru volumele de critică și istorie literară publicate, pentru promovarea imaginii marelui romancier Liviu Rebreanu;
PREMIUL PENTRU PROZĂ – CORNEL COTUȚIU, pentru volumele de proză publicate în decursul a peste cinci decenii de activitate literară și publicistică;
PREMIUL PENTRU ISTORIE ȘI CRITICĂ LITERARĂ – IACOB NAROȘ, pentru volumul Liviu Rebreanu și proza scurtă, Editura Școala Ardeleană, 2019, pentru volumele publicate despre viața și opera marelui romancier Liviu Rebreanu.
Biblioteca Județeană George Coșbuc a mai acordat un număr de cinci diplome aniversare scriitorilor Menuț Maximinian, Gheorghe Mizgan, Olimpiu Nușfelean, Andrei Moldovan, Niculae Vrăsmaș.”

David  Dorian

   (articol preluat din Ziarul  Răsunetul de azi,  17 august 2019) 

Trandafiri pentru toți scriitorii

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 17 August 2919

Universul este infinit


James Allen – Cum gândeşte omul – 4 –

Continuăm  lectura cărţii  „Cum gândeşte omul”,

din  textul  original   scris de James Allen, acum peste o sută de ani.

un superb trandafir. foto: jenița naidin

Încet, încet, vom avea, aici pe blog, întreaga operă ce are doar 32 pagini. Astfel, corectez ce am notat data trecută, în postarea din 14.08. 2019 când  scrisesem din grabă, 93 pagini.  Era mai mult, nu?. Iată, sunt mai puţine, dar cu învăţăminte preţioase.

la geamul meu a înflorit violeta de parma. foto: jenița naidin

 Citim  mai departe din  Capitolul 1, Gând şi Caracter, dar nu numai că am cules la calculator textul, am pregătit şi imagini cu flori, pe care le-am fotografiat pentru ca  să le priviţi cu Bucurie.

un buchet cu frumoase flori

«Omul este întotdeauna stăpânul, chiar şi în cea mai neajutorată şi josnică stare a lui; dar în slăbiciunea şi degradarea lui, el este stăpânul nesocotit care îşi conduce greşit „gospodăria”.

Atunci când începe să  se gândească la starea lui şi caută sârguitor Legea care stă la baza fiinţei lui, devine stăpânul înţelept, care îşi direcţionează energiile cu inteligenţă şi îşi modelează gândirea, pentru a avea rezultate rodnice. Acesta este stăpânul conştient, iar omul numai aşa se poate împlini, descoperind în el însuşi legile gândirii – descoperirea fiind în totalitate o chestiune de practică, autoanaliză şi experienţă.

Dar prin multe căutări şi explorări se obţin aurul şi diamantele, iar omul poate descoperi toate adevărurile asociate fiinţei lui, dacă va săpa adânc în mina sufletului lui.  Iar faptul că este făuritorul caracterului său creatorul propriei sale vieţi şi al destinului lui, poate fi dovedit fără greşală:  dacă îşi va urmări, controla şi modifica gândurile, observând efectele lor asupra lui, a altora şi asupra vieţii lui şi a circumstanţelor;  dacă va face legătura între  cauză şi efect, printr-o practică şi  şi o cercetare consecventă, servindu-se de fiecare experienţă, chiar şi de cele mai lipsite de importanţă, pentru a obţine acea cunoaştere despre el însuşi.

În acest domeniu, mai mult decât în altul, este valabilă legea: 

 „Cel ce caută, va găsi; şi celui ce bate, i se va deschide”;   

pentru că doar cu răbdare, cu practică şi cu  stăruinţă neabătută poate omul intra omul pe Uşa Templului Cunoaşterii.»  

         (va urma)

frumoase gladiole. foto: jenița naidin

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vineri, 16 August 2019 

Universul este infinit

*


James Allen – Cum gândeşte omul -3-

Trăim timpuri în care  unii dintre noi nu avem timp să citim continuu cărţi întregi. De aceea vă ofer ocazia unei lecturi în mici fragmente printre care inserez fotografii pe care le-am făcut pentru bucuria sufletului.

Este vorba de o carte de numai 93 de pagini, dar ştiu că sunt oameni care nu au timp poate nici să o caute prin biblioteci sau librării, dar nici să o parcurgă dintr-o dată într-o zi. V-am prezentat până acum doar două pagini din această operă, iar azi,

 veţi citi chiar mai puţin. Altă dată   vă voi prezenta şi texte mai ample.

Astfel, încet, încet  comunicăm.

Astăzi, citind ce vă propun, din acest minunat autor, vedeţi  şi câteva flori din locuinţa mea.

Deci, continutăm  lectura cărţii  „Cum gândeşte omul”,  autor James Allen.

 Citez  mai departe din  Capitolul 1, Gând şi Caracter:

«Printr-o alegere şi o aplicare corectă a gândurilor, omul se înalţă la Perfecţiunea Divină; printr-o folosire incorectă şi abuzivă a lor, omul decade sub nivelul dobitoacelor.  Toate tipurile de caracter se regăsesc între aceste două extreme, iar omul este făuritorul şi stăpânul lor.

  Dintre toate adevărurile incredibile ce aparţin sufletului şi care au fost repuse în drepturi şi aduse la lumină în această epocă, niciunul nu este mai îmbucurător şi nu ne oferă o mai mare încredere şi promisiune divină ca aceasta:

Omul este stăpânul gândurilor,

creatorul de caracter, 

făuritorul şituaţiilor, 

 al mediului şi al destinului său.

   Ca fiinţă de Putere, Inteligenţă şi Iubire, şi stăpânul gândurilor proprii, omul deţine cheia soluţionării oricărei situaţii şi are în el acea forţă transformatoare şi regeneratoare, prin care poate deveni tot ceea ce doreşte.». 

(va urma)  

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Miercuri, 14 August 2019 

Universul este infinit

*


James Allen – Cum gândeşte omul -2-

Continutăm să citim   din cuvintele  lui James Allen, aşa cum am promis în data de 26 februarie 2019, când am postat primele cuvinte ale acestui autor care i-a inspirat pe mulţi oameni prin ceea ce  a lăsat în urma sa.

Lumină pe floarea de trandafir. foto jenița naidin, azi 11. o8. 2019

Vedem cât sunt de adevărate cuvintele lui scrise acum o sută de ani!

Dacă atunci am citat din cartea: „Cum gândeşte omul”,  secvenţe din Capitolul: Gând şi Scop,

astăzi ne întoarcem la începutul cărţii.

cer senin. foto jenița naidin

În Capitolul 1, Gând şi Caracter, James Allen ne spune:

«Aforismul „Spune-mi ce gândeşti, ca să îţi spun cine eşti”, nu include doar întregul fiinţei omeneşti, ci este atât de cuprinzător, încât se extinde asupra fiecărei situaţii şi circumstanţe din viaţă. Un om este efectiv ceea ce gândeşte, caracterul lui fiind suma tuturor gândurilor sale.

Aşa cum planta răsare – şi nu ar putea altfel – din sămânţă, tot aşa fiecare acţiune a omului se naşte din seminţele ascunse ale gândurilor, şi nu ar fi putut apărea fără acestea. Asta e valabil atât pentru acele acţiuni „spontane” şi „nepremeditate”, cât şi pentru cele deliberate.

Acţiunea este floarea gândurilor, iar bucuria şi suferinţa sunt fructele lor;  omul culege fructele dulci sau pe ce amare ale propriei recolte.

Gândul din minte ne-a făcut ce suntem,

Cu gândul muncim şi construim.

Dacă mintea unui om are gânduri duşmănoase 

Durerea vine  la el aşa cum vine carul după boi.

Dacă cineva trăieşte cu gânduri pure,

Bucuria îl urmează

Ca propria lui umbră – cu siguranţă.

O ultimă frumoasă floare. foto jenița naidin

Omul este produsul legii, nu o creaţie apărută printr-un şiretlic, iar legea cauzei şi a efectului este absolută şi imuabilă, atât pe tărâmul ascuns al gândului, cât şi în lumea lucrurilor materiale şi vizibile.

Un caracter nobil şi măreţ nu ţine de favoruri sau de şansă – el este rezultatul normal al unui efort susţinut de gândire pozitivă, efectul asocierii îndelungate cu gânduri măreţe. 

La fel, un caracter josnic şi animalic este rezultatul întreţinerii permanente a unor gânduri inferioare.

Omul se crează pe sine;    în focul  gândirii, el făureşte armele prin care se distruge. 

De asemenea, el fabrică instrumentele cu care construieşte pentru sine palate fermecate de bucurie, de forţă, de pace.». 

(va urma)  

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Duminică, 11 August 2019 

Universul este infinit

După ce restul florilor s-au scuturat, l-am numit ultimul trandafir al veri și l-am fotografiat. jenița naidin, azi, 11 august 2019 în grădina Familiei Adela și Nelu DRĂGAN -Bistrița



Bucuraţi-vă!

Motto: 

„Din bucurie s-au născut toate făpturile, prin bucurie se ţin şi în bucurie se reîntorc, când pleacă din lumea aceasta.”  

Flori de măr. foto: jenița naidin

Dragii mei cititori vă ofer ocazia să parcurgeţi un text scris de un talentat şi harnic scriitor pentru ca să trăiţi o reală Bucurie sufletească şi  spirituală.   

Veţi vedea cum autorul prezintă amintiri despre prietenul său, dar ne vorbeşte şi despre sine,   aşa  încât eseul ne captivează atenţia.

Iată un mod minunat prin care  Domnul Cornel Cotuţiu onoreză un prieten al său Plecat din lumea aceasta. 

Lectură plăcută şi Bucuraţi-vă!

                           „Prietenie în sinonimie cu fraternitatea

     Mă aflam în curtea casei sale natale, de la Telciu. Ghiță, lucrând la Biblioteca Județeană, normal că era la slujbă, la Bistrița. Eu, în vacanță de vară fiind, acum zdrobeam butuci de lemne pentru foc, dar, la un moment dat, tatăl său mi-a propus  să-mi potolesc hărnicia cu răgazul unei cafele.

     Lămurit asupra relațiilor mele cu fiul său, seniorul Suciu a socotit că este firesc să repete o invitație similară celei de anul trecut: „Domnu Cornel, am în curte un camion și o remorcă de butuci, pentru foc, la iarnă. Așteaptă – știți, ca anul trecut -, să fie crăpați. Ce ziceți?” Știa că nu abuzează de mine, căci îi spusesem cândva că nu agreez munca fizică, însă cu două excepții: Să crăp lemne și să plivesc straturile de buruieni din grădina de legume.

     Acum, seniorul (cuvânt pe care-l acceptase ca apelativ) îmi vorbea despre familia lui. Primii doi fii erau, unul medic, celălalt inginer, iar mezinul Ghiță se afla pe cale să termine cursurile, la fără frecvență, ale Filologiei clujene; dar nu oricum, ci în postură de profesor de limba și cultura latină (într-o grupă de doar șase studenți la acest profil!). La un moment dat, amfitrionul meu de Telciu a folosit o zicere oarecum neobișnuită pentru un gospodar din lumea satului. Se referea la Ghiță, remarcând că „s-a născut în preziua Revoluției Franceze”… Un țăran să ia ca reper de naștere pentru fiu-său unul dintre cele mai mari evenimente din istoria Europei?… Așa mi se confirma  fibra de intelectual a acestui om, care, intrat la școala de învățători, a fost dat afară din motive abuziv bolșevice ai anilor imediat postbelici (Ticăloșenia aceea, potrivit căreia un țăran înstărit era considerat chiabur, adică exploatator al țăranului de rând). Am înțeles (fără să-i cer să-mi confirme) că își compensa această urgie asupra destinului și vocației sale prin profesia intelectuală a fiilor săi.

     L-am cunoscut în ziua când sora nevesti-mii m-a făcut cumnat cu el… Era timorat în postura aceea de mire, arăta ca un adolescent copleșit de ce i se întâmplă, cum, de altfel, și cumnățica în inedita înfățișare de mireasă.

     Iar de atunci apoi, a fost de parcă ne-am fi știut dintotdeauna: cum profesăm, ce aspirăm în domeniul respectiv, ce preferăm, ce disprețuim. Doar că destinul său avea să fie, de la o vreme, marcat de crampe familiale (ca să nu le numesc altfel). A avut parte de schimbări de domiciliu și instituții, cu plecări și reveniri: Telciu, Bistrița, Beclean, iar Bistrița, apoi Arad, iar Beclean (aici, în ultima instanță, adică înainte de  moartea sa violentă, în accident de mașină – fusese chiar directorul Liceul Agricoindustrial). Nici eu n-am fost prea departe de astfel de meandre existențial-civice; dar am putut să ne ajutăm, să ne sprijinim cu eficiență. Când, în drumurile mele (fie de navetist, fie din obligații profesionale), mă apropiam de Beclean, trăiam anticipat bucuria de a-i revedea pe părinții mei și… pe Ghiță Suciu.

     Credea în puterea formativă, educativă, tămăduitoare a cărții, în menirea cărții de a hrăni sufletul, spiritul. Chiar numai  momentul când privirea se oprește pe o copertă de carte, se întâmplă un prim moment benefic, hrănitor – considera el; chiar terapeutic – continam eu ideea. „Între cărți, devin imun la răul din jur și simt cum ele mă protejează” – mi-a spus când, acasă la el fiind, exclamam simulând un ton de dojană: „Muncești înconjurat de cărți, or, iată, acasă la tine trei pereți din această odaie sunt tapetați cu cărți și albume proprii. Ești un nesătul! Cu banii din ele  ai fi putut să-ți cumperi un elicopter!”…

     Abia acum, am gândul că, pentru fundalul oricărei fotografii cu el, planul secund ar fi fost sugestiv –  ca trimitere la preocupările sale, la profesie – dacă ar fi fost ales un raft cu volume sau chiar un corp de bibliotecă.

     Într-o vară, s-a „ înzdrăvenit”  chiar un triou: Gheorghe Suciu, Ioan Pintea și cu mine. „Adezivul” fusese zilele petrecute de tustrei, pentru prima datăl la Mănăstirea Rohia, în compania Monahului Nicolae – desigur, pre limba mireană, Nicolae Steinhardt. „A petrece”, în accepțiunea lui Noica, deci, nu chiolhan.

     Ne aștepta. Copilul său de suflet – Ioan Pintea – îl prevenise din timp. (Relația dintre cei doi se datora nu numai felului adolescentin de a fi al lui Pintea – și am avut mereu impresia că Steinhardt se dorea… un tată fictiv – dar și pentru interesul, vocația tânărului său prieten pentru teologie). Oricum, ne știam. După o sesiune interdisciplinară de la Dej,  N. Steinhardt a acceptat apoi o întâlnire la Beclean, din partea cenaclului „Saeculum”, revenind la Beclean ulterior, căci tânăra familie își avea domiciliul aici, pe Someșul Mare în amonte, apoi a avut drumuri  la Bistrița, Mocod. La rându-ne, am repetat vizitele la Rohia.

     Marea personalitate a dorit să ne fie amfitrion, la biserică, la bibliotecă, pe cărările în pădure și pe dealurile din perimetrul mănăstirii. Am avut parte și de un miezunoptic, șoptit seducător de Călugărul Nicolae, dar și de taifas pe teme de cultură, literatură – totul era cuceritor, măgulitor, pentru modul amical, uneori bonom, ironic, de a purta dialogul cu noi. Cum monahul gazdă avea și grija bibliotecii mănăstirii, e limpede ce regim de ședere a avut Ghiță, mai cu seamă când a aflat că Steinhardt tocmai terminase de aranjat volumele, după criterii științifice consacrate. „Îți dai seama – mi-a șoptit Ghiță topit -, fiecare carte de aici a fost atinsă de mâinile sale!…”

     …Tocmai el, care nu agreea cuvântul latinesc „legere”, ci slavonescul „citire”, a ajuns, în ultimii ani ai vieții sale, ca dascăl, să-i ajute pe elevi să citească slova în orele de latină (la Colegiul Național  „Petru Rareș” Beclean), să-i determine să aștepte nerăbdători orele cu dom profesor de latină Gheorghe Suciu. Efectiv, reușise să reabiliteze latina, pentru liceeni, s-o aducă din postura de cenușăreasă, la ceea ce trebuia să priceapă și să accepte elevul, că este o disciplină de învățământ cel puțin egală cu celelalte, să descopere că latina este o posibilitate extrem de eficientă în actul comunicării.

     M-a umplut de admirație când am aflat că și-a învățat elevii „Tatăl Nostru” în limba latină. Dar nu numai atât: Orele la clasă începeau cu rostirea în cor a acestei rugăciuni în variantă latinească. Nu era un bisericos, dar am înțeles că starea de pioșenie o voia interferată cu un fel de orgoliu laic al rostirii rugăciunii în limba stră-străbunilor noștri.

     …Mi-am propus să alcătuiesc nu un text cu informații despre o anume personalitate (un „curriculum vitae”), ci un crochiu cu câteva tușe sentimentale, despre ce mi-a rămas din frățietatea cu un om care, prematur,  numai este.”

                                                                  Cornel Cotuțiu 

Flori de măr . foto: jenița naidin

După cum aţi constatat,  aţi parcurs un text complex, captivant şi cu mesaj.

Personal,   recitesc câteva cuvinte  scrise despre prietenul său:

„Credea în puterea formativă, educativă, tămăduitoare a cărții, în menirea cărții de a hrăni sufletul, spiritul. Chiar numai  momentul când privirea se oprește pe o copertă de carte, se întâmplă un prim moment benefic, hrănitor – considera el; chiar terapeutic – continam eu ideea. „Între cărți, devin imun la răul din jur și simt cum ele mă protejează” – mi-a spus când, acasă la el fiind, exclamam simulând un ton de dojană: „Muncești înconjurat de cărți, or, iată, acasă la tine trei pereți din această odaie sunt tapetați cu cărți și albume proprii.” …

„Efectiv, reușise să reabiliteze latina, pentru liceeni, s-o aducă din postura de cenușăreasă, la ceea ce trebuia să priceapă și să accepte elevul, că este o disciplină de învățământ cel puțin egală cu celelalte, să descopere că latina este o posibilitate extrem de eficientă în actul comunicării.

     M-a umplut de admirație când am aflat că și-a învățat elevii „Tatăl Nostru” în limba latină. Dar nu numai atât: Orele la clasă începeau cu rostirea în cor a acestei rugăciuni în variantă latinească. Nu era un bisericos, dar am înțeles că starea de pioșenie o voia interferată cu un fel de orgoliu laic al rostirii rugăciunii în limba stră-străbunilor noștri.”

*

Vă mulțumim Domnule Profesor Cornel Cotuțiu.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi, 8 August 2019

Universul este infinit

Flori de măr. foto: jenița naidin

*


« Previous page

Next page »