Preot. dr. Maxim Morariu despre Virginia Brănescu

Despre o nouă carte a Doamnei Virginia Brănescu, cu titlul: „Pe drumul înserării”, Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2019, 90 p., a publicat, o binevenită recenzie pr. dr. Maxim Morariu.
O cunosc personal de mulţi ani pe Doamna Virginia Brănescu, dar în ultimul timp nu am reuşit să ne vedem din cauza pandemiei de Covid-19, ce a cuprins Ţara, Lumea întreagă.
Vă invit cu drag să citiţi cuvintele scriitorului-preot MAXIM Morariu, care reuşeşte o sinteză în care găsim crâmpeie din activitatea artistică a Omului minunat, Virginia Brănescu care este, pentru mine, în primul rând Poetă, dar şi pictoriţă, scriitoare, epigramistă.
Fiind, ori Domnia sa la mine în strada Dumbravei, ori eu la dânsa, în casa plină de picturile sale, am avut prilejul să recepţionez, să percep un spirit evoluat, un suflet de aur.

Dar, să citim textul Monahului MAXIM:
„Virginia Brănescu, Pe drumul înserării
Viața
nu mi-a oferit încă răgazul de a o cunoaște
personal pe distinsa scriitoare Virginia Brănescu. Sper că o va face în curând.
Am avut însă bucuria câtorva conversații
telefonice și plăcerea
de a o întâlni prin intermediul unora dintre operele dânsei. I-am citit cu
interes textele din Răsunetul, și
de curând am avut prilejul să primesc și
două dintre volumele de versuri ale dânsei. Am constatat, cu entuziasm, plăcere
și bucurie, că am de-a
face cu o persoană caracterizată de eleganță
și rafinament.
Nu am, din nefericire, competența
de a mă exprima cu privire la opera pictografică a dânsei și valoarea ei. Pot doar să-mi
permit luxul de a o admira și
de a constata, ca iubitor al frumosului, extraordinara diversitate ce-i
caracterizează creația și faptul că domnia sa e un
pictor talentat, ce reușește să imortalizeze deopotrivă
tradiția și cotidianul, scoțând la lumină frumosul din
amândouă.
Ca poetă, am regăsit-o și
în Albumul (Editura Nosa Nostra, Bistrița,
2017), care se constituie într-o frumoasă alăturare a poeticului cu arta
pictografică, și în Pe
drumul înserării. Nu știu
exact ce a determinat-o pe distinsa autoare să aleagă acest titlu pentru cel
dintre ele, dar știu că
poemele dânsei îl poartă, într-adevăr pe cititor, pe-o cale bătătorită, în care
se-ntâlnește cu oameni
aparte, prezentați în
chip măiestrit de către doamna Brănescu. În plus, ia contact aici cu stări
intense și lucruri
exprimate în tușe de-a
dreptul șugubețe. Un frumos poem, ce îmbină
ludicul cu o tristețe
frumos doinită, materializându-se într-un text autobiografic aparte, poate fi
considerat Rosturi:
„A naibii și inima asta
/ Că fără ea nu poți
trăi / Și-ți dă și rostul de a fi / Da-ți poate aduce năpasta” / Îi dai dreptate și alergi / Să-i faci degrab’
inimii rostul / Că prea te-ai însecat cu postul, / Dar ea te duce pe poteci! /
Hai, inimă! Vezi-ți de
drum! / Și lasă-ți mofturile grele, / Nu mă
purta pe căi rebele, / Iubirea ta este doar fum! / Și tot zbătându/mi prin ani / Trecut-au vremi,
uitate vreri, / Încovoiată de poveri / Ajuns-am printre veterani! Și-am învățat ce e frumos, / Și-am înțeles ce este bine / Dar
tinerețea nu mai vine / Și zarea-ntunecă-al meu rost!
/ Și de-oi ajunge sub
pământ / Pe cruce trebuie să-mi scrie / Cum m-am luptat în veșnicie / Să prind un rost cu
lumea-n rând!” (p. 18).
Tradiția instituită în
Album, unde pot fi regăsite poeme dedicate unor personalități culturale bistrițene precum scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian (p. 35-36),
domnul Iulian Patca (p. 44), domnul Nicolae Vrăjmaș (p. 42), domnului Ioan Mititean,
scriitoareaiTitina Nica Țene
(p. 70), doamnelor Elena M. Câmpean (p. 77), Melania Cuc (p. 77), Victoria
Fătu-Nalațiu (p. 80),
doamnei Lucreția Mitiean
(p. 81), doamnei Veronica Oșorheian
(p. 81), scriitorului Dumitru Popițan
(p. 83), cel mai prolific din arealul bistrițean,
doamnei Jenița Naidin
(p. 26), sau doamnei dr. dr. Livia Ana Tătar (p. 23), a cărei amintire o
păstrează cu sfințenie și semnataru acestor rânduri,
se continuă și în Pe
drumul înserării. Și
aici, cititorii sunt invitați
să se delecteze cu frumoase poeme dedicate unor oameni precum Dorel Cosma, scriitorul
Cornel Cotuțiu sau
doamna Veronica Oșorheian.
Ajunsă pe culmile senectuții,
unde a urcat cum nu se poate mai frumos, Virginia Brănescu este astăzi un
exemplu de om care are multe de spus generațiilor
contemporane. Opera dânsei este o adevărată mărturie în acest sens. Vorbește despre drumul unei
luptătoare, performanță,
pasiune, credință și valori. De aceea, nu pot
decât să o recomand cu toată căldura și
să-i doresc autoarei să aibă parte de ani mulți,
frumoși și fericiți și să ne mai încânte cu texte frumoase, atât în
volume, cât și în
reviste. La mulți ani
fericiți!
Pr. Dr. MAXIM MORARIU
(Am preluat Recenzia: „Virginia Brănescu, Pe drumul înserării”
scrisă de pr. dr. Maxim Morariu, din Ziarul RĂSUNETUL din 25 oct. 2020).


***
Pe Doamna Virginia Brănescu sper să o revăd cu prima ocazie când voi reuşi să călătoresc din Sudul României la Bistriţa, iar pe Domnul Monah MAXIM să îl cunosc personal, deoarece în prezent îl cunosc doar citindu-i câteva din cărţile pe care le-a publicat, la vârsta de doar 29 de ani.
Pe amândoi îi felicit din Inimă!

Cu Iubire şi Recunoştinţă
Jeniţa Dodiţă Naidin
Joi, 29 Octombrie 2020
Spre O LUMINĂ CALDĂ