Paşii m-au purtat în satul IZVORU

 

Azi, 5 Aprilie 2016,

aduc pe Prima pagină a blogului acest articol scris anul trecut.

Atunci scriam:

 

Drumurile noastre doar Dumnezeu le cunoaşte!

Amintesc  de multe ori oamenilor  acest lucru şi uneori dau exemplu cu viaţa mea, ceea ce fac şi acum.

Fără să mă fi gândit vreodată, şi, neştiind, în detaliu,  atâta geografie, încât să ştiu şi satele  României,  am poposit, de curând,

în satul IZVORU, judeţul Giurgiu, loc, cu acest nume frumos,  de care nu am mai auzit până acum.

Pentru că acest eveniment are o legătură puternică cu fiii mei,

am să amintesc azi doar câteva cuvinte

şi am să postez câteva fotografii pe care le-am făcut,

urmând ca în viitor să scriu mai mult.

Spun că voi reveni  cu mai multe informaţii,

despre acest frumos sat, în viitor pentru că voi studia:

„Monografia istorico-culturală a satului şi şcoalei Corbii-Ciungi, Vlaşca”,  

pe care am primit-o, în dar,  de la o Familia  Viorica şi Nicolae Iliescu din sat.

Lucrarea aparţine  lui Teodor Gr. Dumitru.

Cred că a fost publicată imediat după  Al doilea Război Mondial, după conţinut,

căci nu are data.

Citind „în diagonală” astă noapte  această lucrare am constatat că orice aş cita din ea e important,

dar acum mă opresc la 2  fraze ce fac parte din Capitolul:

„Instituţii, anexe,  pentru educaţia minţii şi inimii”.

Citez anume din secţiunea „biblioteca şcolară”  ce avea atunci în dotare  225 volume:

„Serviciul de Împrumutarea cărţilor pentru copii se face Sâmbăta dimineaţa,

iar pentru săteni, Duminica după amiază.

Cei mai cetiţi autori sunt:

Anton Pan, Ion Creangă, Petre Dulfu şi Petre Ispirescu.”

Când mi-a fost înmânată această scriere (în copie xerox),

am spus  generoasei  Familii Iliescu despre gândul de a posta pe blog despre istoria satului Izvoru.

Pot spune că în acest loc binecuvântat de Dumnezeu am simţit că trăiesc într-o poveste,

pentru că,  aici  sunt locuri frumoase ca în poveşti,

şi că doresc să nu mai plec de acolo, gând ce l-am comunicat fiilor mei şi celor din jur.

Este adevărat că  în acea zi,

pe care, din motive legate de fiii mei,  o pot numi zi binecuvântată, luminoasă,  totul era armonie:

flori, ciripit de păsărele, susur de izvor, verde crud şi un soare strălucitor.

Satul IZVORU,

ce s-a numit până în anul 1964  „Corbii-Ciungi”,

are o poveste impresionantă, iar din cele mai importante obiective  scrise în istorii,

am păşit în Biserica „Sfânta Treime”, monument de arhitectură din anul 1882.

am ieşit şi eu în timp ce fotografiam, uşa de la intrare fiind cu geamuri după cum se vede.

Icoanele  în mozaic  de pe faţadă sunt realizate de Familia Iliescu şi fiul lor, Bogdan cu soţia

Este o emoţie vie când afli că te poartă paşii prin locuri aparţinând civilizaţiei Gumelniţa,

în câmpia Neajlovului,

de care am auzit la şcoală, la istorie, învăţând despre bătălia de la Călugăreni a lui Mihai Viteazu.

Atunci, spun scrierile,  râul Neajlov, era mare cât Dunărea din timpurile noastre.

Vă invit acum să vedeţi imagini din satul  IZVORU  pentru a vă bucura şi însenina sufletul şi mintea:

izvor în capătul grădinii

 

 

sus în duzi e un cuib cu pui de porumbei

Mai jos am fotografiat

Armonie între vieţuitoarele din curtea Familiei Viorica și Nicolae ILIESCU,

cei care mi-au dat  Monografia satului Izvoru: