Poem despre Flori și Iubire
Cu trecerea timpului, observăm că recitim cărți în care,
unii dintre noi,
găsim notițe și sublinieri ce ne întorc în timpuri îndepărtate.
Ce am notat în anii din urmă, sau mai recent pe cărți rămâne de menționat într-o lucrare,
ce se scrie, încet, încet, și,
poate, vreodată va vedea lumina tiparului, chiar și post mortem.
Aici reproduc un poem, scris de Poetul Lucian Blaga, cu versuri care se și cântă, dar și imagini cu flori:
” Risipei se dedă florarul
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.”
Lucian BLAGA
*
După cum știm, florile și versurile despre Natură și Iubire induc sufletului nostru odihna,
chiar și atunci când în fața noastră Destinul aduce greutăți de nesurmontat.
Să privim flori pe care le-am fotografiat de-a lungul timpului.
Cu Iubire și Recunoștință pentru Dumneavoastră,
cititorii mei.
Sâmbătă, 16 Iulie 2016,
Jenița Naidin
