Povestea de iubire dintre două berze

Pentru astăzi o poveste pe care o veţi citi cu Bucurie.

Reproduc acest text dintr-o carte:

 

„Povestea de iubire dintre două berze s-a dovedit a fi mai puternică decât distanţa uriaşă care le desparte,

masculul revenind pentru a 12-a oară consecutiv pentru a fi alături de iubita sa,

care, din cauza unui handicap, nu poate să zboare şi îşi petrece iernile în Croaţia.

Masculul, Rodan, a venit încă odată din Africa australă, parcurgând în zbor peste 13.500 kilometri pentru a fi alături de partenera lui, Malena, care nu mai poate să zboare din cauza unei accidentări la o aripă şi care locuieşte în satul Brodski Varos, în estul Croaţiei,

unde a fost adoptată de un localnic.

Rodan m-a trezit. În acest an a sosit mai devreme, a declarat Stjepan Vokic, fost paznic la şcoala primară din localitate.

În urmă cu 12 ani, Stjepan a găsit-o pe Madlena rănită la o aripă după ce a fost împuşcată de vânători şi de atunci are grijă de ea.

Spre surpriza generală, partenerul ei de viaţă, Rodan, nu a uitat-o şi revine în fiecare an, primăvara.

Cele două berze, a căror poveste de iubire a emoţionat opinia publică din Croaţia, au pui în fiecare an.

Rodan îi învaţă pe pui să zboare şi pleacă cu ei toamna în Africa australă, iar Malena rămâne în sat şi aşteaptă întoarcerea partenerului ei de viaţă.”

*

Când am citit acest text, m-am gândit la un alt aspect legat de barză(cocostârc) citit în FILOCALIE şi pe care l-am postat pe blog, mai demult cu titlul:

Omul şi cocostârcul.

Căutaţi-l  aici dacă doriţi să vi-l amintiţi.

Impresionant este modul de viaţă a acestor vietăţi de la care oamenii au ce învăţa!

Azi, în ziua de naştere a Sfântului Ardealului, Arsenie Boca,

am cules la la calculator o poveste care i-ar fi făcut dânsului o Bucurie s-o fi auzit cât era pe Pământ,

dar cred că sufletul lui o află oricum.

*

Vă invit să vedeţi fotografii cu un cuib de berze, pe care le-am făcut în această vară în satul IZVORU.

Nu m-am gândit că voi întâlni povestea frumoasă cu berze când am făcut fotografiile,

poveste, care, fiindcă mi-a plăcut, am dorit să o public pentru Dumneavoastră.

 

 

Marţi, 29 Septembrie 2015  Jeniţa Naidin